Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05

Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05

de Ioan Slavici


V.

Iubite amice,


Te rog sa ma ierti ca iar Iti spun lucruri despre care nu vorbesc bucuros, pe care Insa trebuie sa le stii, daca e vorba sa te dumiresti asupra lumii In care-mi petrec viata.
Mai Inainte de toate, o lamurire.
Obarsia bunei cuviinte e fara doar si poate fireasca pornire a omului de a le face semenilor sai pe cat se poate de placuta viata. Omul cu inima curata e deci fireste pornit spre buna cuviinta si nu are decat sa se arate cum In adevar este pentru ca sa fie cuviincios In cel mai bun Inteles al cuvantului. Buna cuviinta e pentru dansul o multumire.
Omul stapanit de rele Indemnuri e, din contra, osandit sa fie fatarnic, sa-si ascunda gandurile, sa umble cu minciuna si sa Insele pe altii dandu-si silinta sa para cum In adevar nu este. De aceea, Intr-o societate In care multi, ba poate chiar cei mai multi dintre oameni nu sunt cumsecade, formele bunei cuviinte sunt luate drept fatarnicie conventionala si cei ce tin sa se arate cum Intr-adevar sunt trec drept niste badarani suparatori.
Nu mai Incape apoi Indoiala ca cel ce se siluieste sa para cum Intr-adevar nu este aduce un fel de jertfa In vederea unui folos. Lipsind folosul, lipseste si jertfa, si de aceea Intalnim atat de adeseori In caile vietii oameni care sunt foarte cuviinciosi, chiar josnici si lingusitori fata cu cei ce pot sa le fie de vreun folos, dar se dau de gol si sunt niste badarani brutali fata cu cei ce nu pot sa le fie de nici un folos.
Aceasta Insa numai In mijlocul unei societati In care se iarta asa ceva.
Aceiasi oameni, care de dimineata pana seara o duceau suduind si brutalizand In mod revoltator pe nenorocitii de minori, erau slugarnici fata cu cei ce puteau sa le dea ceva - numai Insa cata vreme li se ierta atat brutalitatea, cat si slugarnicia. Vorbind deci despre ei caracterizam societatea In care felul lor de a fi e cu putinta.
Tot spre a caracteriza societatea am vorbit si am si de asta data sa vorbesc despre unele apucaturi ale tovarasilor mei de suferinte.
Una dintre fiicele mele, Fulvia, se logodise Inca pe la 1912, dar de casatorie nu putea sa fie vorba decat dupa ce amandoi logoditii Isi vor fi luat licenta, ca sa sie poata capatui. A urmat Insa razboiului de la 1913, si el, sublocotenent de rezerva, a fost nevoit sa-si Intrerupa studiile. O mai Indelungata Intrerupere a urmat dupa izbucnirea marelui razboi. Au trecut deci an dupa an si el abia dupa Intoarcerea din Moldova a ostirii romane a ajuns sa-si ia licenta. Eu ma aflam In "puscarie" cand el, acum capitan, a fost Insarcinat sa dea lectii la scoala militara si la cea normala si s-a hotarat ziua casatoriei. Sotia mea si eu, cu toata durerea parinteasca, tineam sa se faca In casa cununia, iar nunta sa nu fie, iar fata, tinand seama de starea In care ne aflam, se Impacase si ea cu gandul acesta.
Mirele tinea Insa sa-si vada viitoarea In podoaba de mireasa, iar familia lui era gata sa-i faca nunta mare, cununie la biserica Cretulescu celebrata de Episcopul Dunarii de Jos cu asistenta mare si nunta cu lume multa, cu mese Incarcate si cu doua tarafuri de lautari, unul condus de vestitul Ciolac el Insusi. Li se si cuvenea tinerilor staruitori In credinta.
N-am nevoie sa-ti spun ca ma aflam In cea mai mare stramtoare si nu ma puteam ajuta decat punandu-mi In vanzare scrierile, singura mea avere.
Dupa ce fuseseram mutati iar la Vacaresti, domnul Patrascanu a mijlocit cumpararea unei naratiuni pentru care am luat 2.000 lei.
Am primit banii acestia Intr-o zi de duminica si i-am pastrat la mine ca sa-i dau sotiei mele marti, cand era vorba sa vina. Fiind Insa timpul ploios, ea n-a venit nici marti, nici miercuri,
nici joi, ci abia vineri, dupa ce au Incetat ploile. Asteptand-o, pastram cele doua mii la mine Infasurate, cum le primisem, Intr-o hartie de posta si bagate In buzunarul dinauntrul vestei, pe care-i Imbumbasem.
Vineri dimineata, cand era sa-i dau, m-am pomenit ca nu-i mai am.
Niciodata In viata mea n-am mai simtit deznadajduirea de care am fost cuprins atunci. Sarac am fost viata mea toata, dar niciodata nu mi-am facut ca acum mustrari pentru ca n-am profitat de Imprejurari ca sa nu mai fiu sarac. Nu era vorba de 2.000 de lei pierduti, ci de
Imprejurarile In care Ii primisem si de scopul In vederea caruia domnii Coanda si Simionescu-Ramniceanu mi-i anticipasera pentru o scriere Inca neterminata. Cainta si rusinea ma striveau.
Eram, ce-i drept, pe deplin Incredintat ca nu i-am pierdut, ci au fost furati cand eram dezbracat, dar tot Imi faceam mustrari, caci nici furati nu ar fi putut sa-mi fie, daca nu ar fi fost la mijloc o lipsa de cuvenita purtare de grija.
Din Intamplare, Insa, sotia mea a venit de asta data Insotita de Fulvia.
"Ei, lasa - mi-a zis aceasta. Inima rea sa nu-ti faci, tata. Atata rau sa ne ajunga. Tot nu mai aveam nevoie de banii aceia. Sunt toate In regula. Nu mai ramane decat sa facem ce vom fi facand, ca sa te avem si pe dumneata la nunta. Eu am venit sa ne dai voie sa staruim sa fii pus de ziua nuntii pe cateva ceasuri In libertate."
M-am mai linistit si le-am fagaduit ca ma voi duce la nunta, daca mi se va da voie.
Abia dupa aceasta a urmat Insa cea mai urata patanie din viata mea.
Banuiala de a fi gasit ori de a fi furat bani cadea, fireste, asupra celor trei minori ce ne serveau si astfel ei au fost luati de scurt. Atat directorul, cat si primul gardian ma asigurau ca banii vor fi gasiti, caci o suma atat de mare, o hartie de 1.000 lei si doua de cate 500 lei, nu se poate cheltui In penitenciar fara urma. Cei trei banuiti tagaduiau Insa si atat directorul, cat si gardienii se foloseau de mijloacele obisnuite spre a-i Indupleca sa marturiseasca. Stiind aceasta, sotia mea a venit iar la Vacaresti sa-mi spuna ca cei de acasa ma roaga sa-i declar directorului ca renunt la banii pe care-i socotesc pierduti, iar nu furati, si sa starui ca sa nu mai fie batuti baietii, care ar putea sa nu fie vinovati.
Directorul mi-a raspuns, Insa, ca e chestiune de ordine interna sa descopere adevarul si el Isi face datoria urmarind pe faptuitori. A adus deci pe doi dintre cei trei banuiti In cancelaria sa si a Inceput sa le faca interogatoriul In fata mea.
Vazand introducerea interogatoriului, am Inceput sa tremur din toate Incheieturile si am parasit In graba mare cancelaria. Ce s-a Intamplat mai departe nu stiu. Am aflat numai ca banuitii au fost Inchisi In asa-zisa gherla.
Cand m-am Intors, am gasit pe ziaristi si pe vreo cativa dintre socialisti adunati In fata celulei colonelului, discutand cu multa aprindere. De departe se auzea glasul patimas si sfasietor al lui Dem. Teodorescu, care-si pierduse sarita fiindca unul dintre cei banuiti Il servea si pe el.
Inchipuieste-ti un om de vreo treizeci de ani, de statura mijlocie, totdeauna spilcuit, cu fata prelunga, de obicei cuviincios si simpatic. Cand e Insa suparat i se iveste In fata un fel de acreala, gura i se stramba si buzele se departeaza una de alta Incat Ii ies la iveala dintii lungi si lati.
"Batranul acela cersetor - a zis el acum - simuleaza ca i s-au furat banii, pentru ca sa mai stoarca altii."
In urma acestor vorbe se starnise furtuna.
Cand am sosit Insa eu sus, s-a facut tacere.
"E o barbarie scarboasa - s-a rastit el la mine In mijlocul acestei taceri - abominabila, ca din vina unui om sa sufere atatia nevinovati."
Am ramas ca trasnit din senin. Ce-as fi putut adica sa-i raspund?
Nu era destul c-a gandit-o, dar ma mai si brutaliza spunandu-mi-o In fata: eram atat de zguduit, Incat iar am avut accese de diabet, care m-au chinuit timp de vreo doua saptamani.
Vei zice, poate, ca exageram lucrurile dand prea mare importanta unei izbucniri urmate Intr-o clipa de suparare explicabila.
N-ai avea dreptate, daca ai zice aceasta.
Nu omul m-a jignit, ci societatea deprinsa a socoti pe toti cum Ii stie pe cei mai multi. In acel tovaras de suferinte se dadea pe fata obstescul fel de a gandi.
I se Intampla fiecaruia dintre noi ca o mahnire trecatoare Ii reaminteste toate mahnirile de acelasi fel, pe care le-a avut In viata sa. Ceea ce m-a zguduit era acumularea brutalitatilor.
Imi aduceam, Intre altele, aminte, ca atunci cand am intrat In temnita de la Vat, In coloanele unui ziar din Bucuresti a fost publicata o notita, In care li se spunea cititorilor ca sunt platit de guvernul ungar ca sa stau In temnita.
Imi aduceam aminte ca unul dintre marii dascali ai Romaniei, scriindu-mi biografia pentru istoria literaturii romane, spune c-am trecut din Ardeal In Romania pentru ca fusesem condamnat sa stau In temnita.
Imi aduceam aminte cum plateam carnete de 15-18% pentru ca cu greaua mea familie s-o pot duce gafaind de azi pe maine In vreme ce mi se arunca In fata vorba ca m-am Imbogatit prin daraveri neiertate.
Imi aduceam aminte cum ma zbat la Vacaresti In vreme ce altii, oameni mai cu minte decat mine, se plimba In automobile si-si petrec viata In rasfatari.
Viata omului cumsecade e nesuferita In mijlocul unei societati care Incetul cu Incetul a ajuns sa nu mai creada ca si vietuirea corecta e cu putinta.
Dar saptamana a treia unul dintre gardieni a surprins pe cativa dintre puscariasi jucand carti pe mize mari. Era Invederat ca sutele de lei ce erau puse In joc nu erau bani curati.
Cand directorul penitenciarului a venit cu primul gardian si cu gardianul sectiunii, ca sa ia din scurt pe jucatorii de carti, eu ma aflam din Intamplare In usa celulei mele si scriam la masa.
Usa de la curtea sectiunii se afla In fata celulei mele la departare de vreo suta de pasi, la stanga In dosul bisericii, unde stateau la umbra cativa dintre minori.
Dupa intrarea In curte a celor trei caiefe unul dintre puscariasi s-a furisat afara si i-a dat celui mai apropiat ceva, iar acesta a alergat la scara altarului, unde i-a dat altuia ceea ce primise.
Cat bati din palme lucrul primit a trecut prin vreo sapte maini. Mie nu putea sa-mi treaca prin gand ca oamenii aceia ascund banii mei, chiar si daca as fi dat Insa cu socoteala ca banii mei trec din mana In mana, lucrurile se petreceau atat de iute si cu Indemanare, Incat era peste putinta sa-mi dau seama cine da si cine ia, unde se pierde sirul.
Nu i-a fost directorului greu sa constate ca fusese schimbata o hartie de 500 lei si ca banii schimbati au fost Impartiti si pierduti In joc de carti. N-a putut Insa niciodata sa constate cine
anume a schimbat hartia si cine a castigat banii pierduti la carti. Toti erau pagubasi si nici unul nu stia cum au ajuns banii sa fie schimbati si frateste Impartiti.
Tot a iesit Insa In cele din urma unul, care a pus mana pe bani. El zicea, ce-i drept, la Inceput, sa i-a gasit In curte; cand a fost Insa vorba sa spuna unde anume i-a gasit, el si-a dat In petec si a spus un loc pe unde eu n-arn umblat In timpul zilelor cand s-au pierdut banii.
Nu i-a ramas deci In cele din urma decat sa faca marturisirea ca joi dimineata, pe la 7.30, iesind eu In graba, ca sa ma urc o clipa la celulele de sus, unde fusesem chemat, a intrat In celula mea si a furat banii din vesta pe care o lasasem pe pat. Silintele de a da de urma restului de 1500 lei au ramas zadarnice. Hotul Ii pierduse, iar cel ce i-a gasit spunea ca i-a ascuns Intr-o gaura de la baie, de unde i-a furat nu stia nimeni cine.
Catva timp In urma unul dintre jucatorii de carti, scapand de la Vacaresti, a venit Inainte de plecare In toata taina la mine si mi-a spus ca hartia de 500 lei a fost schimbata de un anumit gardian, care stie ce s-au facut si celorlalte doua hartii.
Nu mi-am dat niciodata silinta sa ma Incredintez daca avea ori nu dreptate, desi acel gardian a plecat putin dupa aceea: Imi era destul ca s-a gasit hotul si a fost dat pe mana parchetului.
A fost o adevarata sarbatoare ziua In care directorul a venit sa ne spuna ca hotul a marturisit dand amanunte verificate de mine In ceea ce priveste Imprejurarile In care a luat banii si hartia In care-i Infasurase domnul Patrascanu.
Si-a dat acum si Dem. Teodorescu seama ca mare nedreptate mi-a facut si a si marturisit aceasta pentru ca suparare sa nu mai fie.
Mai mult nici ca doream. Ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a limpezit sufletul In ajunul nuntii.
Staruisem ca cei de acasa nici un fel de cerere scrisa sa nu faca mai Inainte de a-si fi facut rugamintea cu grai viu.
Domnul Ionescu Marita, directorul general al penitenciarelor, om totdeauna chiar mai mult decat cuviincios, le-a dat raspunsul ca nu are caderea de a ma pune In libertate, ca sa iau parte la nunta.
Una dintre fiicele mele, sora mai mica a miresei, s-a dus la domnul general Rujinski, seful corpului II de armata. Acesta, Inca mai binevoitor, a dat raspunsul ca noi, odata definitiv condamnati, nu mai atarnam de comandamentul sau.
Aceeasi fiica a mea s-a dus Ia ministrul de justitie, domnul Buzdugan, nu Insa la minister, ci acasa.
L-a gasit urcandu-se In automobil, gata de a se duce la un important consiliu de ministri. I-a spus fiicei mele ca nu are timp sa stea de vorba cu dansa si a Indrumat-o sa vina la minister cu petitie In toata regula. Aceasta era peste putinta, caci cununia urma sa fie celebrata ziua urmatoare, duminica.
Ei, bine! Domnul Buzdugan nu era numai ministru, ci totodata si om: ziua urmatoare la ora trei dupa-amiaza a venit un agent al sigurantei si m-a Insotit pana acasa, ca sa ma gatesc de nunta. M-a Insotit apoi si la biserica si de acolo la casa unde urma sa se tina nunta, iar ziua urmatoare la ora sapte dimineata m-a dus la Vacaresti si m-a predat Intreg si nevatamat, cu toate "formele In regula".
A fost o zi buna si o noapte frumoasa. Mai rar socru care In asemenea Imprejurari stie sa-i Intreaca pe toti In veselie si-si lauda agentul pentru discretia cu care-si face datoria luand, cu toata inima, parte la obsteasca voie buna.





Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 644 ori.
{literal} {/literal}