Inchisorile mele - La Vacaresti - 02

Inchisorile mele - La Vacaresti - 02

de Ioan Slavici


II.

Iubite amice,


Ajuns-am eu si la Vacaresti si am stat acolo chiar mai mult decat destul.
Dupa ce au ocupat Bucurestii, germanii au rechizitionat ziarul Bukarester Tagblatt si sotia amicului meu Iuliu Pop, care se afla la Iasi, a obtinut permisiunea de a publica si o traducere a celor cuprinse In editia germana.
Ziarele noastre sunt scrise Intr-o limba pasareasca, cum zicea Eminescu. Gazeta Bucurestilor Insa, tradusa In pripa de catre oameni care nu stiau nici romaneste, nici nemteste, le Intrecea pe toate, Incat pana chiar si bucurestenii se scandalizasera. Dupa vreo saptamana deci, doamna Iuliu Pop a staruit sa iau asupra mea urata sarcina de a revedea si corecta textul romanesc mai Inainte de a fi dat la tipar. Am primit aceasta propunere
ramanand sa mi se dea onorariul pe care-l avusesem pentru neasemanat mai putina osteneala drept colaborator la Minerva, adica 500 lei pe luna.
Vai de capul meu!
Dupa ce fruntasii politici ramasi la Bucuresti au reusit sa obtina permisiunea ca Gazeta Bucurestilor sa apara ca ziar de sine statator, a ramas sa dau cate trei articole pe saptamana, platite cu cate 50 lei fiecare, ceea ce ar fi fost tot cam 500 lei pe luna.
Iar vai de capul meu!
Lasa ca cenzura Imi ciopartea articolele, Incat nu ma mai ierta firea sa le public si treceau si cate zece zile fara ca sa iau cei 50 lei, dar am si ajuns, precum stii, sa nu ma mai pot Impaca cu cele ce se petreceau la Bucuresti.
M-am bucurat deci cand domnul Stere si-a publicat ziarul. Osteneala-mi era acum de prisos.
"S-o mai pata si altii!" - am zis si n-am mai scris pentru Gazeta Bucurestilor.
Dupa ce fratii Bratianu s-au Intors iar la Bucuresti, au fost arestati mai multi dintre colaboratorii Gazetei Bucurestilor. Eu nu. Oameni cu trecere mi-au trimis vorba ca nici n-am sa fiu. Acestia nu stiau, Insa, ce-i spusese fiicei mele domnul secretar general Dimitriu dupa punerea mea In libertate. Aveam o vina mare si In cele din urma tot mai puternici erau cei ce nu puteau sa mi-o ierte.
Dupa cartea de botez, pe care mi-a dat-o popa de la Siria, eu m-am nascut la 18 ianuarie 1848. Implineam deci la 18 ianuarie 1919 varsta de 71 ani. Tocmai In ziua aceasta, drept felicitare de ziua nasterii mele, am fost citat la Curtea Martiala. Era fara Indoiala o Intamplare, dar pentru mine suparatoare.
In drum spre Curtea Martiala mi s-a Intamplat sa-l Intalnesc pe marele nostru istoriograf Nicolae Iorga.
Trecea mergand spre Academia Romana prin fata palatului Stirbei, iar eu ma aflam In cealalta parte a strazii mergand spre Biserica Alba. Zarindu-ma, el s-a oprit si a scuipat spre mine tare si cu multa ostentatie, Incat trecatorii s-au oprit ca odinioara cand cu bine stiutul Ionas.
De asta data nu m-am mai crucit si m-am marginit a-mi zice: "Astuia nici la cele mai adanci batranete n-o sa-i mai vina mintea!".
Cobea naibii.
La Curtea Martiala am asteptat mai Intai la scara, apoi Intr-o salisoara, dupa aceea Intr-un coridor stramt, de unde peste vreo patru ceasuri un sergent a avut bunavointa sa ma conduca la domnul maior, mult laudatul nostru Bolentin.
Acesta m-a poftit sa sed, un semn ca nu era prefect al capitalei. Dupa ce mi-a luat mai mult ori mai putin prieteneste un scurt interogatoriu, am subscris procesul verbal.
"Acum puteti sa plecati - mi-a zis apoi - dar va rog sa veniti si maine. Cred ca ne Intelegem?"
L-am Inteles: era un gest - nu teatral, ci generos. Imi lasa adica timp sa fac cuvenitele pregatiri pentru plecarea la Vacaresti.
Desi nu-mi spusese lamurit aceasta, ziua urmatoare, cu care intram In anul 72 al vietii mele, nu m-am mai dus singur la Curtea Martiala, ci Insotit de fiul meu Titu, locotenent de rezerva.
Dupa asteptare de vreo trei ceasuri Intr-o salita, In care aveam si un scaun, am fost condusi la acelasi Bolentin, care mi-a spus ca - cu mare parere de rau - e nevoit sa ma retina.
"Eu cred ca nu e nevoie de aceasta, i-am zis, caci va stau In toata clipa la dispozitie."
El a dat din umeri.
"Dumneata esti militar - a zis apoi adresandu-se la fiul meu - si stii ce va sa zica ordin: ordinul e ordin, si noi inferiorii nu avem decat sa ne supunem. Te duci si iei o birja..."
"Nu, domnule maior, Intrerupsei eu. Nu ma iarta mijloacele sa dau 60-80 lei birjarului. Sunt deprins a umbla si ma duc pe jos."
"Dar nu vei merge singur, ci Insotit de grefier" mi-a zis el.
"Prea bine! - am raspuns. Grefierul e om fara Indoiala mai tanar decat mine, si ceea ce pot eu poate cu atat mai vartos el."
Domnul maior s-a razgandit. Fiind acolo si domnul Surculescu- Cernatianu care colaborase si el un timp oarecare la Gazeta Bucurestilor, a ramas sa vada daca nu cumva poate sa ne trimita pe amandoi cu automobilul curtii.
Silintele nu i-au ramas zadarnice, si pe la patru ne-am urcat, Surculescu si eu, In automobil, sezand eu, ca mai batran, la dreapta.
Urmeaza o caracteristica manifestare a simtamantului de demnitate.
Abia pornit, automobilul a fost oprit de catre un tanar ofiter. Cine o fi fost? Locuia omul In drumul nostru si profita de ocazie, ca sa nu se Intoarca pe jos acasa.
Surculescu s-a asezat pe unul dintre scaunase si i-a lasat locul de langa mine. Peste putin Insa domnul ofiter a tresarit ca Intepat de o viespe. Desi Bolentinul respectiv nu-mi pusese Inca peste stigmatele batranetelor stigmatul infamiei de tradator, vrednicul ostean s-a cutremurat gandindu-se ca trecatorii au sa-l vada sezand la stanga mea; m-a somat deci sa ma scol si sa-i las locul de la dreapta. Ne-am urmat apoi drumul pana In strada Lanariei, cale de cativa kilometri, fara ca sa schimbam vreo vorba si fara ca el sa se Injoseasca salutandu-ne cand s-a dat jos.
De aici Inainte, saltand prin fel de fel de hopuri, pe la Belu la Vacaresti.
Mai Inainte de a-ti vorbi despre multumirile de tot felul de care am avut parte In timpul petrecut la Vacaresti, am sa-mi dau silinta de a-ti face descrierea Vacarestilor, teatrul evenimentelor.
Vacarestii sunt o fosta manastire, au deci intrarea pe sub o clopotnita de la apus. In prima curte, fosta arhondarie, sunt birourile, locuintele functionarilor, antropometria si spre miaza-zi, deci la dreapta, brutaria si cateva ateliere, precum si bucataria.
Trecand pe sub a doua clopotnita, aceasta mai mare, intri In asa-zisa cetate, o curte mare, In mijlocul careia se afla biserica, o zidire cu proportii desavarsite, frumoasa, cu cinci turle In stil bizantin, mai Incapatoare decat oricare dintre bisericile din Bucuresti.
In dosul bisericii, deci spre rasarit, se afla paraclisul, la primul etaj, un adevarat giuvaier arhitectonic, iar la dreapta si la stanga se afla celulele, In doua etaje, cu totul 36.
Staritia, de asemenea frumoasa, se afla la capatul dinspre miaza-noapte al celulelor, cu fata spre miaza-zi, iar cu dosul spre Bucurestii asupra carora se deschide din ferestre o larga vedere. Acum se afla aici spitalul.
Incaperile pentru adapostirea detinutilor se afla In fata bisericii si la stanga ei, Intr-o casa cu doua caturi, care se Intinde pana la staritie.
La dreapta bisericii se afla baile, etuva, o mare casa, In care se afla mai Inainte o tipografie, iar tocmai la capatul dinspre celule se afla o casa In stil oriental, jos magazie, iara sus Inchisoare pentru femei.
Noi, Surculescu si eu, am fost dusi la grefier, care ne-a facut formele si ne-a dat sub Ingrijirea unui gardian care ne-a condus la colegii nostri mai de mult arestati.
Sub poarta ne-a fost notat numele si-am fost Intrebati daca am mai fost ori nu arestati.
"Da - am raspuns eu - un an la Vat si cate cinci saptamani la Domnesti si la Luvru."
"Sa treaca!" - a zis portarul de sub clopotnita cea mare si poarta ni s-a deschis. Iar te rog sa ma ierti ca sunt nevoit sa-ti spun pe cat se poate de aidoma ce mi-au vazut acum ochii.
Era pe Inserate, moina si lapovita. In dreptul bailor si spre Inchisoarea femeilor, mari mormane de gunoi intrat In dospire se mistuiau scotand aburi desi ca fumul. Spre fundul curtii, pana unde nu se Intinsesera Inca umbrele, o multime de oameni se Incalzeau la cele din urma raze ale soarelui de Ianuarie. Slabi, cum nu mai vazusem In viata mea, rebegiti, cei
mai multi fara de camasa, Imbracati In crampeie de zdrente, cu picioarele Infasurate In carpe si cu paturi zdrentuite In spinare, ei mi se pareau un fel de fiinte aduse din alta lume - pentru Inspaimantarea celor ce intra. In acelasi timp m-a izbit un miros de putregai si de oameni plini de jeg, Incat Imi venea iar si iar sa vars.
"La stanga!" - a comandat gardianul.
Supunandu-ne comenzii, am ajuns la latrine - nu ca la Domnesti, ci sistem modern, "tout a l'egout", dar fara de apa si pline si sus, si pe jos, si prin fata usilor ca nu se mai puteau Inchide, gramezi Inghetate, care acum Incepusera a se dezgheta, iar pardoseala din fata lor era acoperita de o balta de o schioapa, amestecatura de ud mai vechi si cu totul proaspat.
Trecand balta, ne-am apropiat de cativa detinuti, care se aflau In treburi pe acolo.
"Nu va apropiati - ne-a zis gardianul, acum mentor al nostru - ca toti sunt plini de paduchi."
Ne-am departat cu respectul cuvenit si-am ajuns la scara ce duce In primul etaj, scara lata si bine facuta, dar plina cu murdarie acum Inghetata. Om batran cum eram, ma temeam ca nu cumva sa alunec, am pus deci mana pe rezematoare.
"Nu pune mana, ca te umpli de raie!" a strigat totdeauna binevoitorul gardian.
Urcati apoi fara de paduchi si fara de raie In primul etaj, am intrat, la dreapta, Intr-un coridor larg, In care se deschidea usa salonului, In care ni se rezervasera culcusurile.
Sa ne oprim, iubite amice, In prag.
La Vat, unde am stat Inchis peste un an, plateam chirie, dar aveam iatacul meu curat, pat cu asternut cuviincios si regulat primenit, masa, doua scaune si dulap pentru pastrarea hainelor si a albiturilor. Pentru o taxa bine stabilita mi se punea la dispozitie si un om, care ma servea In toate privintele. Daca n-as fi fost In stare sa platesc, platea comuna In care-mi aveam domiciliul. Eram deci om rau naravit.
Am mai luat apoi apucaturi rele si la Domnesti, precum si la Luvru.
Aici am vazut In fata mea o sala In care se aflau 17 persoane cu vreo douazeci de paturi: sus, sub tavan, ferestre patrate cu zabrele groase ca la orice temnita adevarata, doua lampi atarnate, o soba de fier In fund, o masa cu doua laiti, aer Imbacsit si plin de fum de tigari, de lignit si de petrol prost, miros de toate felurile - nu pot sa zic placut.
Cei saptesprezece complici ai nostri se bucurau de viata, unii mancand ceea ce aveau, altii Incalzindu-si mancarea pe gaura cu rotite a sobei, iar altii stand de vorba, pe ici, pe colo, cate unul Intins pe pat citind la lumina slaba ori pierdut In visatorie.
Ei ne-au primit cu bucurie zgomotoasa parca ar fi voit sa zica: "Iata-i, In sfarsit, si pe acestia! Cu cat mai multi, cu atat mai bine!"
Am fost poftiti sa ne alegem dupa plac din cele cateva paturi Inca neocupate, fier veritabil si scanduri de brad adevarat si ceva mai curate decat cele din podele, care erau pline de praf amestecat cu fel de fel de ramasite.
Am ramas ca tiganul la paguba.
"Bine! - am zis - aceasta e ceea ce Intelegea Bolentinul nostru cand ne-a spus ca la Vacaresti e tot ce se cuvine!? E o rusine!"
A urmat o critica generala facuta de oameni care aveau meseria de a face critica oricarui lucru care nu e cum trebuie sa fie. Multa pricepere, desavarsita cunostinta de cauza, mare maiestrie In alegerea termenilor de cuvenita asprime. M-am Incredintat Indeosebi ca nu numai eu am pacatul de a scapa cu un "Da-i naibii!". Altii Ii dadeau aici si - nu pot sa-ti spun
unde... Vei fi stiind ce va sa zica "Tara lui Hubsch".
Dar o patisem eu si mai rau In primele zile ale petrecerii mele la Domnesti si tot am dormit bine.
Vorba romanului: "Sa nu-i dea Dumnezeu omului tot ceea ce poate rabda!" Voiosi baieti! Sa crape de ciuda vazand ca inima rea nu-si face nici unul dintre noi.
Si In adevar, numai vina mea era daca n-o duceam si aici tot atat de bine ca aiurea.
Mai Intai si mai Intai tocmai baiat nu mai eram si neajunsurile batranetelor ma suparau pe ici, pe colo.
Cand cu zidirea caselor In care locuim, mi se Intamplase sa cad de pe o schela. Mi-am frant atunci doua coaste, mi-a iesit din Incheietura clavicula de la dreapta si mi s-au vatamat plamanii si ficatul. Medicii de la "Filantropia", unde am fost transportat, se Indoiau c-o sa scap, si-mi aduc cu vie recunostinta aminte ca bunul meu prieten Nicolae Iorga a venit Insotit de domnul Dimitrie Onciul sa ma vada si sa consoleze pe sotia mea. Multumita purtarii de grija a tanarului Dr. Leonte si a devotamentului sotiei mele, care timp de cinci saptamani de zile nu s-a departat de la capataiul meu, am scapat cu viata, dar am ramas diabetic si astmatic, Incat trebuia sa ma supun unui regim diabetic bine lamurit, sa fac mereu plimbari In aer liber si sa dorm cu fereastra deschisa. Mai sufeream apoi si de eczeme hemoroidale, care mai ales la schimbarea timpului ma suparau rau de tot.
La Domnesti si la Luvru am dus-o cu toate acestea destul de bine. Tuseam, ce-i drept, dar nu-mi aduc aminte sa fi suparat pe tovarasii mei prin accese de Inecaciune ori plimbandu-ma In timpul noptii cuprins de deznadejde prin casa.
Acum se schimbase starea mea.
Fusesem fumator nesatios, iar de cand cu caderea mea de pe schela nu mai fumam deloc.
Ma Inabusea deci fumul de tutun, de petrol, de lignit, aerul Imbacsit si plin de miros greu, Incat aveam accese de Inecaciune, ma zbateam In culcus ori umblam besmetic printre paturi si nu-i lasam pe mai fericitii mei tovarasi sa doarma.
Mai era pe deasupra si alta.
Se zicea ca cel mai bun mijloc de a alunga paduchii sunt spalaturile cu petrol. Mai Inainte de a se culca dar, tovarasii mei se dezbracau In pielea goala si se spalau pe tot trupul cu petrol.
Eu nu puteam sa fac ca dansii. Lasa ca In urma unui defect de educatie nu eram In stare sa ma prezint In pielea goala In fata altora, dar nu ma iertau nici eczemele sa fac spalaturi cu petrol. Vai de sufletul meu.
"Nenorocitule - Imi ziceam - tusind Inca mai greu. Fug acum paduchii de la ei si se aduna toti pe tine."
Desi nedormit, asteptam cu nerabdare zorile zilei, ca sa ma scol, sa ma Imbrac In graba mare si sa ies, ca sa fac miscare si sa iau aer In curtea cea larga, unde Imi venea sa vars cand am intrat pe poarta.
Asa am petrecut prima noapte la Vacaresti. Te rog sa ma crezi cand Iti spun ca, cu toate acestea, inima mi s-a Inveselit cand am dat de lumina soarelui, care tocmai rasarea din dosul paraclisului, si duiosia m-a cuprins numai gandindu-ma la cei de acasa, mai ales la mult Incercata si totdeauna Indelung rabdatoarea mea sotie.




Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 792 ori.
{literal} {/literal}