Inchisorile mele - La Vacaresti - 01

Inchisorile mele - La Vacaresti - 01

de Ioan Slavici


La Vacaresti

I.


Iubite amice,
 

Ajuns om liber, ma bucuram de libertate stand mai mult acasa, caci pe strada nu puteam sa ies decat Insotit de guvernanta mea, asa-i ziceam In gluma sotiei mele, care Imi lua apararea cand vreunul dintre patriotii plini de Insufletire Isi usura inima suduindu-ma ori vrand sa-mi traga cateva.
Cand nu avea alta treaba si timpul era frumos, ma scotea pe uliti mai dosnice spre Tei ori spre Colentina, ca sa fac miscare si sa iau aer, dar In oras numai la mare nevoie ma Insotea.
Nici ca tineam, caci placute Imi erau afara din cale orele pe care le petreceam plimbandu-ne asa numai noi amandoi pe la caramidarii si prin gropile de acolo.
Am Insarcinat deci pe Lavinia sa se duca pe la binevoitorul Romulus Voinescu, ca sa-mi ia teancul de manuscrise. I s-a spus ca trebuie sa vin eu Insumi, ca sa subscriu de primire. Nu mi-a ramas deci decat sa ma duc, lucru cu atat mai greu, cu cat sotia mea nu voia sa ma Insoteasca.
Am plecat singur ca vai de mine.
Sosit In fata palatului, m-am pomenit fata In fata cu Ionas Gradisteanu, cu care avusesem legaturi. El s-a Incruntat la mine si m-a Injurat de mama. Tu stii cum un adevarat boier de neam, fiu de ministru si fost ministru el Insusi, stie sa Injure cand vorba e sa-si arate superioritatea.
Trecatorii s-au oprit cuprinsi de mirare, iar eu ce puteam sa fac!? M-am crucit si am zis "Esti, omule, In toata firea!? Ai, Doamne, mila de el si da-i ceea ce nu are!"
"Cine e domnul acela?" ma Intreba sergentul care statea la poarta palatului.
"Unul dintre fruntasii tarii, fost sfetnic al stapanului dumitale" - i-am raspuns si mi-am cautat de drum.
Sosit la directia sigurantei statului fara alt accident, am rugat pe domnul inspector Romulus Voinescu sa binevoiasca a-mi acorda o scurta audienta, ca sa-mi iau In primire manuscrisele.
Dupa o asteptare de vreo trei ceasuri a venit domnul usier sa-mi spuna ca formele nu sunt Inca facute; sa vin iar zilele acestea.
Nu mai fac Incercarea de a te dumiri asupra greutatilor prin care am trecut dupa ce m-am Intors acasa. Nu mi se putea ierta lipsa de energie fata de domnul inspector, nici felul In care am raspuns la badarania lui Gradisteanu.
In adevar, daca oameni ai bunei randuieli ar fi fost, cei de la siguranta ar fi trimis manuscrisele comisarului, ca sa mi le restituie, caci nu mai aveau ce sa faca cu ele dupa ce s-au Incredintat ca ele nu contin nimic primejdios, ma vei ierta dar, daca am scapat vorbe mai grele.
"Da-i Incolo - am zis. Eu n-o sa pot face din ei oameni ai bunei randuieli!"
Iar cat pentru Ionas Gradisteanu, cele petrecute mi se pareau lucru foarte firesc, care nu are sa ma supere.
Omul acela si-a batut joc si de bunele moravuri, si de familia sa, traind In adulter public cu sotia unui om care si-a curmat firul zilelor pe mormantul soacrei sale: de unde ar mai fi putut el sa-si dea seama ca nu pe mine m-a umilit, ci el Insusi pe sine s-a Injosit prin fapta lui!?
Nu-mi era cu toate acestea iertat sa las lucrurile balta.
Stiam, ce-i drept, ca In societatea noastra oameni ca dansul pot sa-si permita orice. Astfel, tragandu-l In judecata, ma expuneam sa fiu mai vartos batjocorit. In cel mai bun caz reclamatia Imi era pusa la dosar. Trebuia cu toate acestea sa-mi fac datoria de cetatean si am scris pe hartie ministeriala, curat, frumos si citet, o cerere adresata procurorului respectiv, caruia i-am expus cele petrecute In fata martorilor rugandu-l cu tot respectul sa ia masurile prescrise de legile tarii pentru siguranta oamenilor nevoiti sa umble pe ulitele capitalei. Data apoi aceasta cerere la registratura, am luat numarul de Inregistrare si-am asteptat In toata
linistea cele ce vor urma. N-a urmat nimic.
Ramanea sa ma mai duc pe la directia sigurantei statului, ca sa-mi fac si acolo datoria de cetatean ce staruie cu toata hotararea asupra drepturilor sale.
Iesind pe portita, m-am uitat cu toata bagarea de seama la dreapta si la stanga, ca sa vad daca nu cumva sta cineva la panda.
"Nemernicule - mi-am zis. Te expui sa fii suduit daca Indraznesti sa treci pe Calea Victoriei, pe unde circula elita capitalei, a tarii, ba, ca Ionas Gradisteanu, chiar a Intregului neam romanesc."
Nu face pentru unul ca tine.
Trebuia sa apuc prin uliti mai dosnice cum am fost dus In noaptea cea fatala la Prefectura.
Am luat-o deci pe Strada Verde si prin Sfintii Voievozi si am ajuns In Calea Grivitei, ca de acolo sa trec prin Strada Soarelui In strada Lueger, de unde sa trec apoi iute Calea Victoriei la Biserica Alba.
N-am scapat Insa nici acum teafar.
Intrat adica In Calea Grivitei, am dat peste un tanar curatel si Imbracat In haine croite dupa cel mai nou fason. Zarindu-ma de la oarecare departare, el a pornit cu hotarare barbateasca spre mine si a Inceput sa mi le traga mai si mai decat bine stiutul Ionas.
Eu, trecut prin frecus, nu mai eram Insa tot omul din fata palatului.
"Bine, tinere, i-am zis cu un fel de asprime parinteasca, de unde si pana unde te-ai pomenit sa te legi In ziua mare de batrani? Cine esti? Ce rost ai? Cum te cheama?"
"Nu te priveste!" - a raspuns el uitandu-se cu Indrazneala In ochii mei.
"Cum, pacatele mele, sa nu ma priveasca!? - Ii zisei. Oricare om batran e dator sa ia din scurt pe copiii cu purtari rele. Sa vii cu mine la cea mai apropiata sectie."
"Ba bine ca nu!" - Intampina el tantos.
"Baiete! - graii. Am sa chem pe sergentul de colo si se face scandal public. Fii om cu minte si haide sa mergem - parca am fi doi prieteni buni."
Tanarul s-a dat pe brazda si am mers amandoi la sectie.
Eram hotarat sa cer Incheierea unui proces verbal si sa starui cu toata hotararea pentru urmarirea lui.
In fata comisarului el a marturisit apoi ca e fiul bine reputatului Dr. Urechia, pamfletistul.
M-am uitat lung la el.
"Asa tata, asa fiu! - am zis apoi. Da-i Incolo!"
Iesit de la sectie, mi-am schimbat mars-ruta: am iesit la capul Podului, iar de acolo am luat-o spre Strada Polona si de-a lungul ei la statuia lui C. A. Rosetti.
Cand am sosit la siguranta, era prea tarziu: domnul inspector Romulus Voinescu plecase la masa.
Ziua urmatoare am plecat cu noaptea In cap, cand elita si coditele ei de tot felul dorm.
Dupa vreo patru ceasuri de asteptare, mi s-a spus ca domnul inspector, ocupat aiurea cu afaceri urgente, nu are sa mai vina ziua aceea la birou.
Doua zile In urma ducandu-ma iar, am gasit birourile directiei generale ale sigurantei statului deserte - mai si mai decat etajul de la Luvru cand veneam sa-mi iau bagajul.
Erau duse si manuscrisele mele muncite cu multa bataie de cap.
Nu ma mai Intreba ce-am zis.
Ai vazut cum chiar si oamenii ca mine trec pe nesimtite de la "Sa le fie de binel" la mai putin blajinul "Sa fie ai naibii!".
Nu care cumva sa fii ispitit, iubite amice, de gandul ca vorbesc din rautate omeneasca si exagerez unele ori altele, ba spun pe ici, pe colo si cate un neadevar. N-am vrut si nu vreau decat sa te ajut a te dumiri asupra celor petrecute In timpul acestei parti din viata mea, si am spus si spun numai ceea ce este adevarat, pe ici, pe colo cate un amanunt, de care din
Intamplare Imi mai aduc aminte. Zugravita cu tot dinadinsul icoana vremii e cu mult mai Intunecata. Nici vorba pe care am scapat-o atunci n-ai s-o iei drept semn al supararii mele.
Suparat nu eram, desi as fi avut destule cuvinte sa fiu. Eu am proptea mai puternica decat toti puternicii zilei Impreuna: bunul Dumnezeu, care mi-a facut parte de darul de a ma simti bine In toate Imprejurarile. Eram adanc Indurerat cand vedeam ca romanii si-au pierdut mintile, si firea ma Impingea sa-mi dau silinta de a-i dezmetici.
Ar trebui sa-mi petrec putina viata ce mi-a mai ramas scriind si zi si noapte pentru ca sa-ti spun toate cele patite pe urma silintelor mele. Ma simteam oarecum umilit, daca mi se Intampla cateodata sa ies din casa fara ca s-o patesc ca si cu lonas ori cu tanarul Urechia. In cel mai bun caz ma Intalneam cu cate un vechi prieten, ba chiar si cu cate o ruda, care se
facea ca nu ma vede. Imi era mila, si oameni mai vrednici Ii credeam pe cei ce ma Infruntau cu vorbele: "Stim ca nu-ti pasa de cele ce patesti, dar ai copii si sa stii ca nu are niciodata sa fie pentru dansii loc In tara aceasta".
Am zis deci "Da-i naibii!" - nu pentru ca eram suparat, ci pentru ca ajunsesem sa ma simt un fel de caraghios care-si sleieste puterile muncind sa faca ceea ce nu e cu putinta.
De simtamantul acesta am fost cuprins din ce In ce mai deplin dupa ce germanii si aliatii lor au ocupat tara pana In Siret. Eram adica insultat si acum pe strada. Imi aduc aminte ca unul, cine o fi fost? - m-a scuipat In fata librariei Socec, unde stateam cu sotia mea si cu una din fiicele mele. N-as fi avut decat sa chem patrula, ca sa-l ia pe sus si s-ajunga maine ori poimaine In Bulgaria ori In Asia Mica.
"Lasa-l, saracul de el, ca acum nu mai sunt ai nostri stapani" - mi-a zis Insa sotia mea.
Alta data aflandu-ma cu doi prieteni In fata palatului, tot In fata palatului, o trecatoare, cocoana eleganta, a strigat In gura mare: "Iata tradatorul!".
Aducandu-mi aminte de vorbele sotiei mele, am dat-o si pe ea ca pe ceilalti.
Acelasi lucru l-am patit si cu Maior, batranul profesor al scolii de la Herastrau, care, trecand In Calea Victoriei pe langa mine, mi-a zis: "Tradator infam!".
E Invederat ca oamenii care In Imprejurari ca cele de atunci nu sunt In stare sa-si puna frau, si-au pierdut mintile.
In curand m-am Incredintat Insa ca nu numai fratii si surorile mele In Traian au ajuns In doaga aceasta. Lumea Intreaga Isi pierduse, asa se vede, bunul simt, caci nici germanii, austriecii, maghiarii si bulgarii nu erau mai cuminti decat romanii. Lasa ca unelteau ca niste smintiti unii contra altora, dar dupa cateva saptamani petrecute la Bucuresti s-au schimbat si
au luat toate apucaturile romanilor deprinsi cu "obiceiul pamantului".
N-am sa intru In amanunte, ci ti-am spus aceasta numai ca sa Intelegi cum am ajuns eu Intre doua pietre de moara.
Stand de vorba cu unul dintre ofiterii cu mare Inraurire, mi-am dat pe fata fara de Inconjur parerea.
"D-voastre, mai ales prusienii - am zis - aveti un particular talent de a va face nesuferiti."
"Cum asa!?" - a Intrebat el neplacut atins.
I-am spus un sir de cazuri In care oamenii cumsecade au fost jigniti ori oamenii rau vazuti si de rea credinta au fost preferati.
"La urma urmelor - mi-a zis el In cele din urma - noi nu avem nevoie de simpatiile romanilor si ne facem treburile cu cei ce intra In voile noastre."
Era o nemaipomenita lipsa de crutare.
"Iata si acum - i-am zis - dumneata jignesti fara de nici un folos, repet - fara de nici un folos - pe un om care osteneste si se expune pentru ca sa propage In poporul roman simpatiile si Increderea catre poporul german."
E Invederat ca bun prieten nu mi l-am facut.
Alta data am vorbit cu alt ofiter despre afacerile necinstite In care sunt Incurcati unii dintre ofiteri, despre viata scandaloasa a altora si despre legaturile multora cu oameni compromisi.
"Daca merge Inainte tot asa - am urmat - mai curand ori mai tarziu se vor pune la barierele Berlinului tablite cu inscriptia "Cei ce au stat trei luni la Bucuresti timp de trei ani nu au voie sa intre In Berlin"."
A ras neamtul, dar nici pe el nu mi l-am facut prieten.
In curand am ajuns, deci, ca germanii cunoscuti de mine sa-mi zica "prietenul suparator".
Le si eram suparator mai ales cand cu Incheierea pacii, care dupa parerea mea era o uimitoare dovada despre lipsa de pricepere a diplomatiei germane. Urmarea fireasca a fost ca nici germanii nu mi-au achitat leafa de profesor la scoala evanghelica, iar la redeschiderea scolii n-am fost invitat sa ocup catedra de limba si literatura romana pe care o ocupasem timp de zece ani aproape.
Ce puteam sa fac!?
I-am dat si pe ei - n-am nevoie sa-ti mai spun si cui.
Dam eu Insa azi pe unii, maine pe altii, dar pe cand oamenii cu bun simt practic Invarteau treburi manoase ori ocupau functii bine platite, eu ma plimbam pe la marginile orasului, pe la Plumbuita ori pe la Dudesti. Minune nu era deci daca din cand In cand stateam pe ganduri si ma Intrebam daca nu cumva toata lumea e cu minte si smintit sunt eu, care nu stiu si nu vreau sa ma potrivesc cu oamenii In mijlocul carora mi-a fost dat sa-mi petrec viata.
Am Inceput deci sa umblu dupa potcoave de cai morti.
Gramatica mea nu era In adevar numai a mea.
Inca In ajunul razboiului de independenta staruise acum de mult raposatul Barbu Constantinescu sa dau la scoala societatii pentru Invatatura poporului roman lectii de limba romana. Presedintele societatii, pe care-l cunosteam bine ca membru In comitetul ziarului Timpul, Imi dadea si el zor. Le spuneam ca eu n-am Invatat niciodata si astfel nu stiu gramatica romaneasca. "Dar stii romaneste si o sa-ti faci gramatica", Imi ziceau ei. Am primit deci si-am Inceput sa adun gramaticile: T. Cipariu, Munteanu, Campeanu, Neagoe, Circa si ce mai era. Studiindu-le, eram plin de gramatica si In redactia ziarului Timpul Eminescu, Caragiale si eu ne pierdeam timpul In discutii aprinse asupra gramaticii. Ne-am Impartit In cele din urma munca: Eminescu etimologie, Caragiale sintaxa, iar eu asezarea vorbelor In romaneste. Pune-te sa citesti scrieri vechi si mai noi, sa scoti exemple, sa faci notite. In urma am discutat mult cu Cosbuc atat la Sibiu, cat si la Bucuresti, si cu Manliu, precum si cu Odobescu, cu care am publicat In colaborare "Istoria romanilor In timpul lui Mihai-Voda" si o carte de citire.
Cand m-am dus la Panciu, ca sa lucrez In toata tihna, am luat cu mine un mare vraf de notite si un Inca mai mare vraf de carti si n-am scris apoi, ci am copiat gramatica, ca s-o dau gata de tipar. Era o datorie de pietate catre cei trecuti acum In alta lume ca sa fac aceasta.
Rodul Indelungatei mele munci era acum pierdut si pierdute erau si cartile si notitele mele, pe care le lasasem la Panciu. Praf s-a ales si cenusa de avutul ginerelui meu, si Impreuna cu celelalte s-au mistuit si cele lasate de mine la crama unde unul dupa altul au intrat romanii, rusii si germanii.
Nu era destul nici atat.
Scrisesem o drama In cinci acte "Bogdan-Voda", lucrare versificata. Unul dintre ginerii mei, locotenent de rezerva, tunar la unul dintre forturile Bucurestilor, a luat manuscrisul, ca sa-l citeasca. Peste putin a fost apoi trimis In toata graba la Turtucaia, de unde a scapat aruncandu-se In Dunare, ca sa treaca raul Inotand.
Pierdut era si "Bogdan-Voda".
Mare pierdere n-o fi nici aceasta pentru literatura romana, dar pentru mine era o paguba.
Afland deci ca bunul Romulus Voinescu a fost numit director al sigurantei statului, m-am Imbarbatat si-am adresat primului ministru Al. Marghiloman ca ministru de interne, o cerere In care ma rog cu respectul cuvenit sa mi se restituie manuscrisele, pe care ultima data le-am vazut pe una dintre mesele din biroul domnului Romulus Voinescu.
Mi s-a dat prin mijlocirea Prefecturii raspunsul ca manuscrisele mele se afla la Moscova si-mi vor fi restituite dupa ce vor fi aduse de acolo.
Foarte bine! Cum ramane Insa cu paguba ce am suferit si sufar neputand sa-mi public scrierile?
In loc de raspuns, mi se croia drumul spre Vacaresti.





Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 704 ori.
{literal} {/literal}