Inchisorile mele - La Luvru - 03

Inchisorile mele - La Luvru - 03

de Ioan Slavici


III.

Iubite amice,


Daca mi se dadea voie sa ma Intorc acasa, una din doua: ori se socotea ca fiind Implinitapedeapsa ce mi se cuvenea, ori ramanea lucru Invederat ca mi-au facut o mare nedreptate cei ce m-au trimis la Domnesti. Cu nici una din acestea nu se puteau Impaca cei mari si tari.
Aveam dar sa mai raman In mijlocul bunei societati de la Luvru.
Dupa ce mi-am facut memoriul, l-am scris curat si-am pastrat ciorna pentru mine. A trebuit Insa sa mai treaca doua-trei zile pana ce mi-a venit randul, ca sa-l pot da domnului inspector.
Iar alte zile au trebuit sa treaca pana ce i-a venit memoriului randul sa fie citit, si iarasi zile pentru ca mult rabdatorii tititori sa faca raportul cuvenit asupra celor citite. Nu-mi ramanea deci decat sa am si eu rabdare, caci cei ce urma sa dea hotararea nu ma aveau, asa mi se
zicea, numai pe mine trecut In lista lor.
Mult as mai fi stat unde ma aflam, daca nu s-ar fi Intamplat ca hotelul trebuia sa fie evacuat pentru primele zile ale lunii Octombrie.
Deci mai multi dintre noi au fost trimisi In Ialomita, altii au trecut fie la Domnesti, fie la Vacaresti. Pe mine m-a dus la Prefectura Capitalei un agent, care mi-a spus ca domnul prefect Corbescu are sa ma declare liber. Cele ce-au urmat Insa nu prea semanau a punere In libertate.
Dus la Prefectura, am fost Inchis Intr-o odaie cu doua ferestre, In care drept mobila nu era decat un singur scaun.
Puteam sa sed si sa astept. Am si sezut si-am asteptat de la opt pana la zece. Deoarece nici acum n-a venit nimeni sa descuie usa ori sa ma cheme, am Inceput sa ma plimb In sus si In jos pana pe la amiaza cand era sa-mi fie foame, dar din nenorocire Imi pierise pofta de mancare.
As fi lipsit de buna credinta daca ti-as spune ca nu eram suparat.
Cum, pacatele mele, sa nu fiu. Dupa ce statusem atata timp la Domnesti si la Luvru, eram zorit sa ma Intorc cat mai curand acasa, la ai mei, unde e mai bine decat oriunde. Ma simteam deci umilit, adanc jignit In simtamantul meu de om, sot si parinte.
Inchipuieste-ti, te rog, un om de saptezeci de ani aproape, care se plimba Intr-o odaie desarta, In care sta Incuiat de patru ceasuri Intregi.
"Mizerabilul! - ziceam gandindu-ma nu la prefectul Corbescu, ci la agentul care m-a Incuiat In odaie si mi mai vine sa-mi dea drumul - monstrul cu chip de om e catranit pentru ca e nevoit sa ma puna In libertate, Isi razbuna maltratandu-ma Inchis aici!"
Era chestiune de demnitate sa nu ma supar, si-mi faceam plimbarea suierand ori fredonand cantece vesele.
Ce era adica, daca ziceam ca nu-mi pasa!?
Ma plansesem, precum stii, ca nu am la Luvru multumirea de a sta din cand In cand Intr-un colt numai singur cu mine Insumi. Ma mai plansesem ca nu am la Luvru nici lumina, nici aer. Acum aveam multumirea de a sta singur singurel - nu Intr-un colt, ci Intr-o odaie Incapatoare, In toata largimea, la aer si la lumina.
"Magarul - ziceam deci gandindu-ma si de asta data nu la prefect, ci la imbecilul acela de agent - tampitul credea ca are sa-mi umple inima de amaraciune si mi-a Implinit una dintre cele mai fierbinti dorinte!"
Timpul trecea Insa si In trecerea lui se istovea si provizia mea de veselie, si Incetul cu Incetul m-am pomenit cuprins de ganduri posomorate.
"Dar daca nemernicul acela de agent si-a batut joc de tine spunandu-ti ca ai sa fii pus In libertate!?", ma Intrebai dupa ce trecuse ora doua.
Te rog Inca o data sa-ti Inchipui cum ma plimbam asa singur Incuiat de sase ceasuri In odaia aceea.
Ceilalti tovarasi de suferinta ai mei, oameni cu rost si nevinovati, erau acum dusi spre Ialomita, spre Domnesti ori la Vacaresti. Hartei cel cu proptele era si el Intre dansii. Singur Dr. Linde spera sa fie internat la Buzau, sub paza prefectului Dunca, dar si el spera numai.
De unde mai luam eu, pacatosul, Indrazneala de a pune temei pe vorbele secaturii aceleia de agent?
Ganduri din ce In ce mai negre ma framantau si cainta ma ispitea.
Imi aduceam aminte de cate ori am grait de rau ostirea romana spunand ca ea nu e pregatita de-ajuns pentru razboi. Am grait de rau fruntasii tarii spunand ca ei, care au adus la stare de paraginire statul roman; nu sunt In stare sa organizeze o Romanie Mare si s-o consolideze.
Grait-am de rau chiar poporul roman staruind cu Incapatanare In gandul ca el nu e Inca sufleteste pregatit pentru realizarea "visului secular". Inca mai greu am pacatuit spunand ca rusii si sarbii, bunii aliati ai tarii, sunt cei mai primejdiosi dintre dusmanii neamului romanesc, iar pe Franta si pe Anglia nu avem sa ne rezemam, caci ele au In vedere numai propriile lor interese si au sa ne sacrifice, daca asa cer acestea.
"Cum poti sa crezi ca vei fi pus In libertate tu, care ai complotat cu Crainiceanu cel prigonit, cu urgisitul de Hildebrand, cu bavarezul cel viclean si cu altii de seama acestora!? Ai sa pieri In camp aici?" Imi ziceam ca santinela romana In poemul lui V. Alecsandri.
Aceasta era cam pe la patru.
Pofta de mancare Imi era tot pierita si astfel Infruntam foamea fara ca sa ma pot mandri cu eroismul tineretilor. O alta nevoie omeneasca a Inceput Insa sa-mi dea cu Intetire din ce In ce mai paganeasca branci.
Am Inceput dar sa alung gandurile negre si sa bat cu toata virtutea In usa.
"Ce e!? Ce vrei, mosule? De ce bati cu atata manie In usa?" rasuna de afara un glas cam ragusit.
"Deschide - staruii eu. Am sa fac ceva."
Om destept, cel de afara m-a Inteles, cum ma vei fi Intelegand fara Indoiala si tu.
"Eu ce sa fac, daca n-am cheia!?" raspunse el cu Invederata suparare.
"Fa ce-i face - staruii iar eu - ca sa pot face."
"Sa fie al dracului cel ce te-a Incuiat acolo!" grai dansul.
Eu, omul bunei randuieli, cum ma stii, nu puteam sa aud asemenea vorbe fara ca sa-mi pierd sarita.
"Nu Injura, domnule - Il Infruntai dar - ca el si-a facut datoria In serviciul tarii."
Atat a fost. Cuprins, se vede, de indignare, a carei legitimitate nu poate sa fie supusa la Indoiala, omul acela binevoitor s-a departat si degeaba am mai batut la usa, caci nu mi-a mai venit nimeni In ajutor.
Te Intreb: ce trebuia? Ce puteam sa fac?
Peste vreo jumatate de ceas am fost poftit sa ma duc la domnul prefect.
Am mers usurat trupeste si sufleteste, cu capul ridicat, cu mintea limpede, fara frica, cum i se cuvine omului care si-a facut pana In cele mai ascunse amanunte datoria.
Domnul prefect, un tanar ras dupa prescrierile celei din urma mode si cam istovit de munca grea In care-si petrece zilele si noptile, m-a primit tolanit In fotoliul sau, a scos din scumpa sa tabachera o tigareta, a aprins-o cu un gest de Sherlock Holmes, a tras cateva fumuri pe pufaite, apoi a Inceput sa ma ispiteasca.
Cand conduceam redactia ziarului Ziua, am publicat pentru Invatatori un concurs, prin care ceream raspuns la Intrebarea "Care sunt parerile satenilor asupra razboiului?". Am primit raspuns de la vreo optzeci de Invatatori. Vreo treizeci din acestea, fiind premiate, au fost publicate In coloanele ziarului. In urma le-am reprodus cu o prefata scrisa de mine sub titlul "Vox populi" Intr-o brosura.
Domnul Corbescu, prinzand de veste, a confiscat exemplarele pe care le-a mai gasit la tipografie si le-a aruncat In foc.
Acum mi-a cerut sa-i spun cine anume a publicat concursul si In ce Imprejurari a fost publicata brosura.
Dupa ce i-am dat raspunsurile cuvenite, mi-a spus ca ma pune In libertate si ca pot pleca.
"Dar ceva la mana nu-mi dati?" - am Intrebat eu.
"Nu e nevoie!" - mi-a raspuns el.
I-am multumit cu toata cuviinta si m-am Intors pusca acasa - luand drumul tot pe ulitele mai dosnice, prin care fusesem adus la Prefectura In noaptea fatala.
Dupa ce am stat timp de vreun ceas cu ai mei, am luat o trasura si m-am dus, Insotit de una dintre fiicele mele, la Luvru, ca sa-mi iau bagajul.
Am gasit etajul desert. Numai In doua etaje mai sus ramasesera cativa, carora nu li se facusera Inca "formele". Intre acestia se aflau Dr. Linde si batranul von Engelbrechten, primejdiosul meu complice.
Ramanea acum sa ma duc sa-i multumesc ministrului Mortun si domnului Dimitriu, secretarul general.
Doua zile In urma Insa domnul Dimitriu i-a trimis fiicei mele Lavinia vorba ca ar dori sa-i vorbeasca.
Fata s-a dus. Secretarul general si-a exprimat parerea de bine ca, In sfarsit, am scapat, a vorbit despre greutatile ce-au trebuit sa fie Invinse pentru ca sa fiu pus In libertate, despre raspunderea pe care au luat-o asupra lor cei ce-au staruit sa nu mai fiu tinut la Inchisoare, si a dat sfatul prietenesc sa nu ma mai amestec In Invalmaselile politice.
Am Inteles si nu m-am mai dus sa multumesc pentru punerea mea In libertate. Daca m-as fi dus, n-as fi putut decat sa zic: "Va rog sa ma trimiteti iar la Inchisoare".
Iar de aceasta nu era deloc nevoie: au facut-o cand au putut si fara ca s-o mai fi cerut eu.
Din cazematele de la Domnesti am scapat cu astma Intetita si cu un Inceput de reumatism.
La Luvru nu putea sa-mi mearga bine: trebuia sa mai ajung si la Vacaresti.




Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 701 ori.
{literal} {/literal}