Inchisorile mele - La Domnesti - 03

Inchisorile mele - La Domnesti - 03

de Ioan Slavici



III.

Iubite amice,

Urmeaza sa-ti spun cum am scapat de la Domnesti chiar In ajunul Inaspririi "regimului".
Mai Inainte de a face aceasta, am sa-ti Infatisez In trasaturi date In graba cateva amanunte din icoana timpului, ceea ce te va ajuta sa Intelegi multe, de altminteri neIntelese.
Una din cele mai iubite eleve ale mele, Aneta Georgescu, fiica unui inginer agricol care timp mai Indelungat a fost functionar al Academiei Romane, venea, cand ne aflam la Magurele, din cand In cand pe la noi, unde statea timp de mai multe zile. Fata cu deosebire desteapta si de o fire voioasa, ea mai statuse cativa ani la Viena In pensionatul calugaritelor Sacre Coeur si luase acolo timp Indelungat lectii de pian cu vestitul Reinhold, Incat era o artista In
toata puterea cuvantului. Singura la parinti, ea era cam rasfatata si excentrica, dar de o rara severitate In ceea ce priveste vederile morale, si societatea ei era nu numai placuta pentru sotia mea si pentru mine, ci totodata si priincioasa pentru fiicele noastre, dintre care cea mai
mare, Lavinia, cu cativa ani mai tanara, o stia Inca din timpul cand se aflau Impreuna la Bucuresti In pensionatul doamnei Elisa Manliu.
"Pacat ar fi - ziceam noi - ca asemenea giuvaer de fata sa cada pe mana vreunui papugiu de Bucuresti ori pe a vreunuia dintre sleitii" dupa care tatal ei, caruia dansa Ii zicea Hagi Tudose, umbla mereu s-o marite.
Cautam deci, sotia mea si eu, mereu printre tinerii mai seriosi pe care-i stiam, vreunul vrednic de dansa. Lucrul nu ne parea greu, caci ea mai era si o blonda frumoasa si putea sa aduca zestre de cateva sute de mii. Zadarnice ne erau Insa toate silintele, caci ea, cam batraioara acum, tinea struna ca tinerii romani sunt niste netrebnici si ca ea, fata bogata, n-are nevoie sa se marite.
In timpul expozitiei de la 1906 ne-am pomenit deodata cu ea scoasa dintr-ale ei.
"Am Innebunit, Papa Slavici - mi-a zis - si nu mai stiu ce sa ma fac. Vino cu mine la expozitie, ca sa ti-l arat, sa stai de vorba cu el si sa-mi spui ce zici, sa-mi dai sfat. Vino, mai mult nu cere sa-ti spun."
M-am dus, si pe aleea de sus, In dreptul bisericii Cutitul de argint, ne astepta un capitan de rosiori, Constantin Crainiceanu, fiul vestitului general. Om de statura mijlocie, cam coltat si cu umerii obrajilor iesiti, capitanul mai era si slab, numai oase si piele vesteda Intinsa peste ele.
Eram uimit, cum a putut Aneta sa prinda slabiciune pentru asemenea om. Dupa ce m-am uitat Insa mai cu dinadins In ochii lui, dupa ce am vazut rara distinctie a Infatisarii lui si mai ales dupa ce am intrat In vorba cu el, cu totul alt simtamant m-a cuprins.
"Nenorocita noastra de Aneta! - mi-am zis. De asta nu mai scapa."
Nici n-au scapat, nici ea de el, nici el de ea.
Nu voiau odata cu capul sa stie despre casatoria lor nici inginerul Georgescu, nici generalul Crainiceanu; tineau Insa capitanul la Aneta si Aneta la capitan si, dupa Indelungatele staruinte ale sotiei mele si ale mele, prietenul nostru Georgescu si-a dat Invoirea pentru casatorie.
Iti spun acestea pentru ca, daca nu le-ai sti, multe din cele petrecute ti s-ar parea de neInteles.
Capitanul Constantin Crainiceanu sau "Tantilichi", cum Ii zicea Aneta, era nu numai inteligenta de o superioritate exceptionala, ostean In puterea cuvantului si om cu o rara cultura generala, ci totodata si caracter cumpanit si neInduplecat. Mai fusese apoi atasat militar, traia In asa-zisele cercuri Inalte si cunostea din propria sa intuitie lumea cea mare.
Chiar de la Inceput ne-am simtit sufleteste apropiati, si poate ca n-as fi trecut nici pe la Domnesti, nici pe la Vacaresti, daca n-ar fi fost la mijloc si aceasta apropiere sufleteasca.
Eram, Inainte de toate, amandoi de parerea ca Intreaga expozitie e mai mult o spoiala pentru amagirea celor lipsiti de judecata si ca oamenii nostri publici se pricep de minune la punere In scena asezandu-le toate pe minciuna si amagindu-se adeseori si pe sine Insisi prin aparentele ce produc. El mai era apoi scarbit de decadenta morala a societatii noastre, ceea ce-mi reamintea pe Eminescu cu "patura superpusa" a lui.
S-a mai Intamplat ca unii dintre taranii veniti de peste Carpati la expozitie, mahniti de cele ce vazusera, au facut o plimbare prin satele de prin apropierea Bucurestilor. Ei s-au Intors uluiti si mai unul, mai altul dintre dansii, mi-a facut imputarea ca-n coloanele Tribunei din Sibiu si In ale celei din Arad i-am amagit spunand mereu ca pentru toti romanii soarele la Bucuresti
rasare.
"Adevarul e - ziceau dansii - ca noi stam In toate privintele mai bine decat fratii nostri din Romania."
Capitanul era si el de aceeasi parere. Trebuia deci sa-l dumiresc asupra Intelesului In care am zis eu ca pentru toti romanii soarele la Bucuresti rasare.
E lucru netagaduit de nimeni ca directia culturii moderne a romanilor e data din Ardeal, de unde au venit primii dascali romani pe la Inceputul secolului XIX. Sub Inraurirea bizantina si sub cea franceza, "patura superpusa" din Romania Incetul cu Incetul iar s-a departat de masele mari ale poporului si mai ales de romanii de peste Carpati. Multi Isi Inchipuiau dar ca
tot din Ardeal se va restabili din nou unitatea culturala. Acestora le raspundeam eu spunand ca pentru toti romanii soarele la Bucuresti rasare. Nu le ramane celorlalti romani decat sa primeasca cultura In formele stabilite la Bucuresti."Care va sa zica - a Intampinat capitanul - dupa parerea dumitale, romanii de peste Carpati au sa primeasca toata coruptia bucuresteana."
"Nu au s-o primeasca - i-am raspuns - dar o vor primi. Daca In Romania nu se va produce la timp o reactie sanatoasa, ori dezbinarea dintre romanii din Romania si cei din tarile Invecinate va fi din ce In ce mai mare, ori Intregul popor roman va cadea In starea "paturii superpuse" din Romania. De aceea idealul nostru e ca nicaieri sa nu le mearga romanilor atat de bine ca In Romania, asupra careia toti vecinii privesc cu jind."
Capitanul a admis si el aceasta, si mult am discutat nu numai Intre noi, ci si cu altii, ca sa ne dumirim asupra cui cade vina pentru starea, dupa parerea noastra rea, In care se afla tara.
Sunt Incredintat ca daca n-ar fi fost aceste discutii nu as fi publicat scrisoarea adresata lui Iorga, nici scrisorile din Elvetia, prin care am suparat atat de rau pe mai marii zilelor de atunci si In urma carora nu mi-a ramas decat sa plec de la Magurele.
Deoarece medicii erau de parere ca e tuberculos capitanul, Aneta s-a declarat si ea tuberculoasa si au plecat amandoi la Saint Moris, la Cair, la Semmering, Incat timp mai Indelungat nu ne-am mai vazut.
Vor fi fost ori nu tuberculosi, destul ca s-au Intors sanatosi tun. Capitanul fiind mutat la Targoviste, ne Intalneam rar de tot. Abia dupa razboiul de la 1913, cand, Inaintat maior, s-a stabilit iar la Bucuresti, ne-am apropiat iarasi chiar mai mult decat In trecut. El luase adica asupra sa directia revistei militare Buletinul Armatei si al Marinei, iar eu primisem sarcina de
redactor literar.
El nu prea era Incantat de cele petrecute cand cu campania din Bulgaria, care, dupa parerea mea, nici n-ar fi trebuit sa fie facuta. Prieten al lui I. I. Bratianu, care atunci se afla In opozitie, el Isi dadea fara Inconjur gandurile pe fata, ceea ce jignea pe multi dintre cei puternici. Vorbea Indeosebi si despre scandalurile ivite, pentru ca unii dintre fruntasii ostirii primisera In lagarul lor femei cu moravuri usoare, ba nu se sfiise a publica In buletin o notita, In care zicea ca postul de inspector al calarimii are sa fie ocupat de un "militar" adevarat, care tine si e In stare sa-si faca datoria.
Desi era deci In cele mai bune relatii cu generalul Harjeu, ministrul de razboi de atunci, acesta a emis un ordin In virtutea caruia nu le mai era ofiterilor iertat sa se aboneze la Buletinul Armatei si al Marinei. Putin In urma a Incetat apoi publicarea revistei.
Mai erau Insa si alte cuvinte pentru care revista aceea trebuia sa fie suprimata.
Acum, Intre cei fericiti pomenitul maior Crainiceanu a fost unul dintre putinii oameni la care m-am uitat totdeauna In sus.
Om cu cultura franceza, ba as putea zice chiar pe jumatate francez, caci muma-sa era franceza, el avea mari simpatii pentru Franta, nu putea Insa sa le ierte francezilor pacatul de a se fi unit cu rusii si cu sarbii, pe care-i socotea si el, ca mine, cei mai primejdiosi dusmani ai neamului romanesc. Ofiter de stat major si fost atasat militar, el era patruns de convingerea
ca Rusia nu se poate opri la Prut: ori se retrage peste Nistru, ori Inainteaza spre Apus pana In Carpati, iar spre miaza-zi pana peste Dobrogea. Cunostea apoi neajunsurile ostirii romane In toate amanuntele lor si stia foarte bine ca, nefiind Indeajuns pregatiti pentru razboi, noi numai alaturea cu Germania si cu Austro-Ungaria putem sa intram cu succes In lupta cea mare, pe care o prevedea. Ne ademenea deci gandul ca In apropiatul razboi romanii toti vor
lupta umar la umar, ca sa-i scape pe basarabeni, care Incetul cu Incetul se pierdeau luati de puhoiul slav. Ceea ce mai ales ne lega Insa era convingerea ca nu suntem Inca noi romanii sufleteste pregatiti si, astfel, staruiam si In coloanele revistei militare asupra gandului ca Romania trebuie sa iasa cat mai curand din starea paraginita In care e cazuta si sa devina, ca viata sociala si culturala, ca administratie, ca justitie, ca stare economica, stat bine
consolidat si centru sanatos al vietii nationale romanesti.
Toate acestea erau bune si frumoase, dar, spunandu-le, ne faceam multora urgisiti.
Noi, vechii "Tribunisti", mai ales raposatii Eugen Brote si Vasilie Mangre, precum si eu, Inca  pe la 1906, In ajunul expozitiei, In urma unei indiscretii - poate intentionate - a lui Scotus Viator, ne Incredintasem ca mai multi dintre fruntasii partidului national-liberal, Intre care si Ionel Bratianu, erau intrati In apele englezesti si lucreaza peste capul Regelui si In dosul lui D. Sturdza pentru o Intelegere cu Rusia. Ni se parea lucru Invederat ca cu atat mai vartos trebuie sa fie Intre fruntasii conservatori oameni porniti spre Rusia. Aceasta-l facea pe maior sa staruie si el cu atat mai vartos asupra cuvintelor, pentru care Romania alaturi cu Rusia numai spre propria ei pieire poate sa se lupte.
Eu publicasem documentele privitoare la negocierile de pace de la Carlovat, cele privitoare la expeditia facuta de Petru cel Mare la 1711, cele privitoare la razboaiele pornite de Rusia la 1738, la 1768, la 1788, la 1806, la 1828, la 1848, la 1853, vorbeam deci In deplina cunostinta de cauza si nu puteam decat sa-i dau maiorului Crainiceanu dreptate.
Dar mai traisem In timpul tineretilor mele la Arad si la Timisoara Intre sarbii care ne urasc mai mult decat oricare alt popor, facusem serviciul militar Intr-un regiment slovacesc, unde aveam Intre camarazi si cehi, croati, ruteni si dalmatini, fusesem ca secretar al comitetului central din Sibiu Insarcinat sa negociez cu cehii, cu rutenii, cu croatii, cu slovacii si cu sarbii In vederea unei actiuni comune, si eram cuprins de simtamantul ca slavii de sud si cei de la apus sunt pentru neamul romanesc chiar mai primejdiosi decat Rusia, Indeosebi si ca adevaratii conducatori ai miscarii panslaviste nu sunt la Petersburg, nici la Moscova, ci la Praga. Cu atat mai vartos staruiam deci ca "romanii sa nu-si taie craca de sub picioare" varsandu-si sangele alaturi cu dusmanii monarhiei habsburgice. Generalul Harjeu, silit de slavofili, a luat deci masurile pentru suprimarea revistei de sub directia maiorului Crainiceanu.
In curand apoi, generalul Harjeu a fost nevoit sa se retraga si In locul lui a urmat ministrul de razboi I.I. Bratianu, prietenul maiorului. Acesta, ca sa scape, l-a surghiunit pe maiorul Crainiceanu, trimitandu-l atasat militar la Atena.
Tinea ministrul de razboi sa nu ramana In tara omul care atat In grai viu, cat si In scris, Isi dadea silinta sa arate ca alaturi cu Rusia romanii n-au sa intre In lupta.
A staruit mereu maiorul sa fie revocat pentru ca sa-si poata face datoria de ostean, dar staruintele i-au ramas zadarnice. Dupa intrarea In razboi a Romaniei el a plecat fara autorizatie din Atena si s-a Intors In tara prin Anglia si prin Suedia.




Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 781 ori.
{literal} {/literal}