Inchisorile mele - La Luvru - 02

Inchisorile mele - La Luvru - 02

de Ioan Slavici


II.

Iubite amice,


Ma Inselasem eu Insumi pe mine cand am zis ca-mi pare rau ca nu am sa stau decat doua-trei zile In mijlocul placutei societati de la Luvru. Nu mi se ura deloc si scapasem de cea mai scarboasa parte din viata puscariasului roman - o stii care - dar ma Inabuseam, caci Imi lipseau largimea, aerul, lumina si multumirea de a mai sta si singur cu mine Insumi retras Intr-un colt.
Etajul In care ne aflam noi, vreo douazeci de insi, nu era primul, ci al doilea. Urcand scara, treceai prin fata intrarii la un club. La stanga intrarii de la etajul nostru se afla o odaie de serviciu, In care se instalase comisarul de politie. Intre cele doua usi statea santinela care, fara de voia comisarului, nu lasa pe nimeni sa intre si ne oprea pe noi de a coborI la club ori a urca la cei ce se aflau deasupra noastra. Intrati pe usa, dadeam Intr-un fel de sala centrala
destul de larga, din care ieseau doua coridoare, unul mai scurt paralel cu Calea Victoriei, altul mai lung paralel cu strada Sarindar. Atat sala cat si coridoarele erau Intunecoase, caci ferestrele dinspre Calea Victoriei si cele dinspre Sarindar erau pecetluite si lipite cu hartie
groasa, Incat aer si lumina primeam numai dinspre curtea stramta si Intunecata. Miscare de asemenea nu puteam sa facem decat prin sala si de-a lungul coridoarelor Inguste - nici macar ca leii In cusca menageriei.
Scularea se facea tarziu. Dupa ce luam cafeaua, unii citeau, altii jucau sah, table ori carti, iar altii se adunau In salonul nostru, care era cel mai Incapator, si puneam lumea la cale, glumeam ori discutam, desfasurandu-si fiecare stiinta si priceperea. O viata fara Indoiala
linistita si ferita de suparari. Fiind toti oameni maturi si traiti In lume, niciodata nu s-a Intamplat ca vreunul sa se simta jignit.
Cam In acelasi chip petreceam dupa pranz si mai ales serile, cand stateam la lumina becurilor electrice pana spre miezul noptii.
Cand se Intampla ca vreunul sa primeasca vizita, el era poftit In biroul comisarului, unde putea sa stea In prezenta acestuia de vorba. Tot la comisar erau predate pachetele si mancarurile ce ni se trimiteau.
Chiar a treia zi dupa sosirea mea a venit fiica-mea sa luam Intelegere In ceea ce priveste hrana, l-am spus cum stau lucrurile, si a ramas sa-mi trimita cate ceva pentru masa comuna.
Ea mi-a spus ca a scos bilet de voie si pentru mama ei, dar aceasta tine sa afle mai Inainte cum se petrec lucrurile la primirea vizitelor.
Ziua urmatoare, cam pe la unsprezece, m-am pomenit cu ea intrata In sala.
Toti se uitau mirati cand la ea, cand la mine, care eram foarte stramtorat.
"Haide, draga, i-am zis, sa trecem In biroul comisarului. Aici n-avem voie sa stam."
Ea se aseza pe una dintre canapelele din sala si ma pofti sa iau loc langa ea.
"Tu vezi ca santinela n-a Indraznit sa ma opreasca - Imi zise ea. M-am uitat odata In ochii soldatului si-am intrat."
"Dar o sa vina comisarul si-o sa te pofteasca sa iesi."
"Sa vina - raspunse ea zambind. E datoria lui sa faca aceasta. Am sa-i Intorc spatele si plec acasa. Stai linistit! Tu ai petrecut un an de zile In temnita de la Vat, si ungurii mi-au dat odata pentru totdeauna voie sa te vad si sa stau cu tine oricand In timpul zilei de la opt dimineata pana la sase seara. La zile mari am luat masa Impreuna, In mai multe randuri am petrecut ziua Intreaga Insotiti de gardian pe insula din mijlocul Dunarii. Oamenii acestia te trateaza ca pe cel mai nemernic facator de rele, nu tin seama c-ai Imbatranit muncind si aducand jertfe de dragul neamului tau. Ei pot sa faca aceasta, dar eu n-am sa ma Impac cu ele supunandu-ma la masurile luate de dansii. Daca nu pot sa-ti vorbesc cum se cuvine, adio! O sa vorbim dupa ce vei fi scapat de aici. Nu cumva - adauga peste putin - era mai cu minte sa-ti spun acestea In auzul comisarului!?"
Eu ascultam uitandu-ma mereu la usa. Santinela statea Insa smirna la intrare si simpatica figura a comisarului nu se ivea.
"Eu cred - i-am zis - ca era chiar mai frumos."
"Nu, draga - raspunse ea. Ar fi fost un fel de insolenta, o provocare, si femeii nu-i sade bine Indrazneala. De ce sa ma expun In fata unui om pe care nu-l cunosc si care ar putea sa ma insulte? E mai bine asa. Mi-am usurat sufletul si acum putin Imi pasa daca vine" - adauga uitandu-se spre usa.
"Vad, Insa, ca tot nu vine - grai - si bine face, caci mai am ceva. E vorba de scrisorica lui Jean Th. Florescu. Esti si tu de parere ca n-are Lavinia sa se foloseasca de ea?"
"Chiar si daca n-as sti, ca esti tu de parerea aceasta."
"Ei te stiu cine esti - starui dansa - stiu care-ti erau legaturile cu tatal lor, care era si el cineva, au stat cu tine la masa lor familiala atat la Bucuresti, cat si la Florica, si nu mai e nevoie sa-i rogi pentru ca sa-si dea silinta de a te scoate de aici. Daca nu pot, Ii jignesti rugandu-i, iar daca pot si nu vor, nu sunt vrednici sa ridici palaria In fata lor."
"Sa lasam acestea - Intampinai eu. E bine si aici, nu chiar atat de bine ca la Domnesti - dar tot bine e si-o sa treaca toate."
Am mai vorbit, asa pe soptite, despre nevoile noastre, apoi ea s-a ridicat, s-a dus sa salute pe Rietz, pe Dr. Ettinger, pe Hartei si pe batranul Engelbrechten, eu i-am mai prezentat pe ceilalti ce se plimbau prin sala si-a mai stat Inca de vorba fara a-si face comisarul datoria.
Aceasta a fost prima, dar si singura vizita pe care mi-a facut-o sotia mea In puscarie.
La plecare, cu mana pe clanta usii, Imi sopti la ureche:
"Ziarele sunt turbate contra voastra si se vorbeste prin oras ca aveti sa fiti pusi la un regim de tot aspru."
"Nici ca ma prea doare capul!" i-am raspuns.
Era adevarat si ceea ce spusese dansa, si ceea ce i-am zis eu.
Peste cateva zile domnul Corbescu, paznicul bunei randuieli din capitala Romaniei, a luat dispozitia sa ni se puna cuvenitul frau. Am fost, Inainte de toate, perchezitionati pana la piele, ne-au fost luati toti banii - de la mine putini, de la altii multi - si nu ni s-a lasat pentru hrana decat un leu pe zi - un leu Intreg! Sah, table, carti de joc, pana si orice carte de lectura au fost sechestrate; nu mai aveam voie sa fumam, nici sa iesim din odaile noastre, ca sa stam de vorba ori sa ne plimbam. La intrare statea santinela, care avea sa ne pazeasca cu toata strasnicia si sa privegheze ca nu cumva sa ne abatem de la cele randuite de stapanire. Cand eram nevoiti sa ne ducem stii unde, Ii spuneam santinelei, care Insarcina pe unul dintre soldatii de garda, ca sa ne Insoteasca cu baioneta pusa la pusca pana la usa stabilimentului aranjat dupa toate cerintele civilizatiei moderne - iar nu ca la Domnesti.
Pe langa toate acestea, toata noaptea huruia Calea Victoriei de automobile ce veneau dinspre gara si ferestrele zanganeau zguduite de camioanele Incarcate - asa se soptea - cu tezaurele Bancii Nationale si ale altor asezaminte de felul acesta, ori cu tot felul de scumpeturi. Cadeau, In sfarsit, zi si noapte bombele, bubuiau tunurile si rasunau din toate partile strigatele si tipetele lumii Inspaimantate, care alerga cautandu-si adapost de scapare.
Noi, desi aveam deasupra noastra Inca trei etaje, ne retrageam prin colturi si asteptam unii cu inima Inclestata, altii razand, ca sa treaca urgia vremii.
Unul dintre cei mai blajini oameni, simpaticul Ignat Mircea, acum capitan de jandarmi, venea de multe ori pe zi Insotit de cuvenita patrula si cu toata strasnicia, ca sa faca inspectie si sa se Incredinteze ca toate sunt In buna randuiala.
Vorba lui Sergies, Insa.
Unul dintre noi, cei atat de greu Incercati, om rau chinuit de podagra, dar cu toate acestea mereu vesel, venise la Bucuresti ca sa descurce o afacere si avea la dansul vreo 150.000 lei cand a fost prins pe neasteptate si Inchis la Luvru.
Cand cu perchezitia, el n-a fost cinstit si a dosit ca un misel 20.000 lei.
N-am nevoie sa-ti spun ca era mare "consternarea" cand ne-am pomenit cu un leu pe zi fiecare dintre noi, Inchisi prin odai si osanditi la Intuneric. Era Intre noi si un rabin batran, de la care luasera pana chiar si cartea lui de rugaciune si nenorocitul despuiat de cele lui sfinte plangea bocindu-se amarnic.
Deodata usa de la intrare se deschide si santinela, un moldovean voinic, se iveste In pragul ei.
"Boierilor, boierilor - zise el mai pe soptite. Ar trebui sa fiu un nemernic, pe care nu-l sufera pamantul, pentru ca sa fac ceea ce mi s-a poruncit. E lucru neomenos. Aprindeti becurile si faceti tot ceea ce voiti, tot ca mai Inainte. Eu stau aici, ca sa nu las pe nimeni sa iasa ori sa intre. Aceasta e datoria mea, mai mult nu. Va rog Insa sa fiti si D-voastre oameni de Intelegere. Cand vine inspectia, eu o vad urcand scarile si comisarul nu mai e aici. Am dar sa bat In palme si D-voastre stingeti si va duceti fiecare la locul lui."
Eram In stare sa dam cu totii navala asupra lui si sa-l stalcim In Imbratisari.
Cu atat mai dureros era gandul ca schimbul de santinela va pune capat acestei fericiri.
Dupa schimb Insa, omul nostru a intrat.
"Am dat consemnul - ne spuse dansul. Are si el sa bata In palme. Ce castiga adica tara, daca D-voastre sunteti chinuiti, si ce pierde, daca aveti traiul omenesc!?"
I-am strans cu totii mana si i-am fi si lasat ceva In ea, daca n-ar fi fost la mijloc pacatul cu un leu pe zi. Unul singur s-a deosebit de ceilalti, tot moldovean si el.
"Sa traiesti, Neculae - Ii zise. Am sa-ti tin socoteala."
El se Intoarse apoi spre noi si ridica mana cu teancul de hartii.
"Evrica! - striga strambandu-se chinuit de durerile podagrei. Doua: ci de mii de lei furati de la puternicii zilei. Sa Impartim fiecaruia dupa creditul ce i se cuvine."
"Vorba tatii - Imi sopti Rietz la ureche: una sunt romanii si alta valachii."
"Da - Imi ziceam eu - dar de ce folos mi-e libertatea si ce facem cu banii cand jos la capul scarii sta garda, care fara de bilet de la Prefectura nu lasa pe nimeni sa intre? Nasul nostru tot Rafail ramane!"
Cu surubaria cuvenita, toate se pot scoate la capat.
Indeosebi noi, cei cativa care eram deprinsi cu nevoile vietii, o duceam chiar mai bine decat mai Inainte.
Nu era adica la Luvru numai scara, ci si ascensor pentru urcarea lemnelor si a cosurilor de carbuni. Ei bine, acest binecuvantat ascensor era utilizabil si pentru alte nevoi omenesti. El functiona si cu fel de fel de provizii, fie chiar si cu sticle de vin, de tuica, de coniac etc., etc. Nu traiam deloc rau cu un leu pe zi. Nu mai primeam, ce-i drept, bucate gatite, dar aveam resou si gaz, iar Hartei era bucatar de frunte si eu faceam pe asistentul lui taind ceapa, curatind cartofi si facand fel de fel de alte operatiuni culinare.
Cand venea apoi strasnicul capitan de jandarmi, toate dispareau parca n-ar fi fost niciodata.
El se Incrunta, se uita ca un adevarat zbir Imprejurul lui si mirosea parca ceva, dar nu putea sa-si dea seama despre criminalele noastre uneltiri.
Oricat de bine am fi dus-o Insa, nori din ce In ce mai grei ne Intunecau cerul.
Vorba lui Rietz: cele doua-trei zile trecusera de multe ori fara ca formele cuvenite sa ni se fi facut.
Hartei zidise multe case - unele publice, altele particulare, si avea Intre puternicii zilei multe proptele. Inca mai bune proptele avea Dr. Linde, care vanduse de curand fabrica de Blaugas si mai era si ruda buna a influentului prefect de Buzau. Cu toate acestea asteptau si ei ca si mine revarsarea binefacatoare a formelor.
Era, asa se vede, undeva cineva pe care nu-l ierta inima sa ne stie Intorsi acasa, si acel cineva era om de tot vartos.
Tocmai pe la sfarsitul saptamanii a treia am ajuns Hartei si eu sa fim dusi la directia sigurantei, unde ni s-a luat fiecaruia Indeosebi interogatoriul.
Inchizitorul meu era cunoscutul Sipsomo Imbracat In uniforma ca maior si asistat de acelasi avocat Popovici, care ma adusese de la Domnesti. La alta masa statea inspectorul Romulus Voinescu, care-si dadea si el din cand In cand parerea. Mai era apoi de fata unul dintre reprezentantii natiunii, marele patriot Leonte Moldoveanu, un fel de advocatus diaboli, care fusese trimis acolo pentru ca nu cumva marile interese ale neamului romanesc sa fie puse In primejdie prin musamalizarea "afacerii". Cine l-o fi trimis nu stiu si nici n-am cercetat niciodata, destul ca-si dadea mereu silinta sa ma Infunde aratand ca stie mai bine decat mine ce simt, ce gandesc, ce vreau, cu cine ma Insotesc, cum Imi petrec viata In intimitatea familiei mele, pe cine vad si cine vine sa ma vada.
Bunul Dumnezeu randuise sa am si In aceste "grele momente" veselia care nu m-a parasit niciodata si le luam toate cum trebuiau sa fie luate. "Ori sunt mai tari cei ce vor sa ma scape si atunci comedia aceasta e zadarnica - Imi ziceam - ori sunt mai slabi si atunci ea e de prisos: asa ori asa, inima rea n-ai sa-ti faci."
Se Intamplase ca vestitul Hildebrand, care In timpul neutralitatii pierduse milioane bagate In cereale putrezite prin garile Romaniei, a scris o carte In care voia sa le arate romanilor cat ar castiga de fiecare hectar, daca ar cultiva fasole si mazare, si ce trebuiau sa faca pentru ca gargaritele sa nu manance ca pana acum vreo 80 la suta din mazare. El a venit pe la mine ca sa ne dumirim daca o asemenea carte va putea ori nu sa aiba efectul cuvenit. Am ramas uimit de stiinta agronomica si de priceperea gospodareasca a lui. Mi-a aratat cat plateste vagonul de grau romanesc si cat vagonul de mazare din Rusia, unde nu sunt gargarite, cat produce un hectar de grau si cat unul de mazare In Romania. Rezulta din date pozitive un castig cel putin Indoit. Nu e Insa numai atat. El mi-a aratat ca In radacinile mazarii si In ale fasolei se Ingradesc microbi, care Inmagazineaza azot din atmosfera si astfel cultura de mazare si de leguminoase, In genere, e cea mai buna si mai ieftina Ingrasare a solului pentru grau. Un hectar semanat cu grau produce dupa mazare cu 30-40% mai mult, dupa
experimentele facute de el si expuse In tabele statistice, paiele de mazare, In sfarsit, sunt un nutret mai pretios decat fanul ori lucerna.
Admirabile erau tabelele lui statistice In ceea ce priveste valoarea nutritiva.
Avea In Wurtemberg mosii Intinse, fabrici si Ingrasatorii de porci si de vite. La Inceputul fiecarei saptamani cantarea animalele de proba, le hranea In timpul saptamanii cu un anumit nutret, de asemenea cantarit si chimiceste analizat, si la sfarsitul saptamanii iar cantarea animalele. In tabela statistica se Invedera cat castiga, In medie, un animal hranit cu cutare ori cutare nutret.
In virtutea acestor rezultate stabilea preturile produselor si nutreturilor si mergea oarecum la sigur In comertul sau.
Era gata sa dea samanta curata, sa anticipeze Inca din primavara asupra recoltei si sa cumpere recolta cu preturile curente - mazarea fara gargarite.
Gandul lui era ca sa-mi dea tabelele statistice si notitele cuvenite, iar eu sa scriu cartea Impreuna cu fiul meu, care era absolvent al academiei de agronomie din Hohenheim.
N-am luat asupra mea sarcina aceasta. A ramas ca sa scrie el In nemteste, iar fiul meu sa faca sub privegherea mea traducerea In romaneste. Punandu-ne deci cu toata ravna pe lucru, el venea din cand In cand pe la noi, ca sa ne aduca text german, iar eu treceam pe la
Athenee Palace, ca sa-i duc traducerea.
Strasnicii pazitori ai patriei care stateau la panda si le notau toate si stiau acum foarte bine de cate ori a fost marele dusman al neamului romanesc pe la mine si de cate ori am trecut eu pe la el.
Alta.
Stand odata de vorba cu un alt neamt, un bavarez de la Munchen, am discutat asupra cartii lui Hildebrand. Bavarezul dadea cu socoteala ca compatriotul sau va da gres, caci In Romania cultura rationala, cel putin deocamdata, e peste putinta. Preocupat dar de interesele patriei sale, care cumpara grau si mazare mai bucuros din Romania decat din
Rusia ori din America, si om de fire haina ca toti nemtii, mi-a facut propunerea sa Infiintam o revista, In care sa le dam satenilor romani Indrumari pentru gospodaria rationala si sa publicam calendare ieftine si interesante. "Bani gasesc eu pentru asa ceva, mi-a zis; e si
interesul nostru ca productia Romaniei sa creasca." Eu, accesibil ca totdeauna pentru acte de tradare nationala, m-am Invoit cu Insufletire si dupa vreo doua saptamani am primit un teanc de reviste si de calendare pentru popor, Impreuna cu o scrisoare In care se vorbea si
despre "purtarea de grija pentru copilul nostru comun".
Pe masa marelui inchizitor se afla, corpus delicti, teancul de manuscrise adunate de pe masa mea In noaptea arestarii mele, printre acestea si scrisoarea primejdiosului bavarez.
Hildebrand ca Hildebrand - miselul a spalat Intr-o buna zi putina; cum ramanea Insa cu scrisoarea de la Munchen!? Ce fel de "copil comun" puteau sa aiba doi barbati?
Vei fi, iubite amice, si tu de parerea ca nu eram lipsit de cuvenitul respect catre autoritatea constituita de statul roman, daca am ras si nu mi-am mai dat silinta sa dumiresc - mai ales pe acel Leonte Moldoveanu, care nu avea ca sa caute acolo si le stia pe toate mai bine decat mine.
"Domnilor - am zis - ce ne mai pierdem timpul degeaba!? D-voastre sunteti mari si tari si nu aveti sa-i dati nimanui socoteala de ce ma tineti de atata timp Inchis. Puneti-ma la zid si trageti cu pusca In mine. E mai scurt si nu are nimeni sa va ceara nici de aceasta socoteala."
Hartei, auzind vorbele acestea, a Inceput sa faca fete-fete. Nu se mai Indoia omul ca am s-o patesc rau de tot.
N-am patit Insa nimic. Noi romanii suntem oameni dulci la fire si o "gluma proasta" nu ne scoate din sarite. Inchizitorul m-a Indrumat sa pastrez seriozitatea cuvenita si peste putin a urmat subscrierea obligatului proces-verbal.
Cu atat nu scapam Insa.
Domnul inspector mi-a dat condei, cerneala si hartie, ca sa mai scriu si un memoriu. I-am declarat Insa ca, scriitor de profesie, nu sunt In stare sa scriu la porunca, si a ramas sa-mi scriu memoriul In toata tihna dupa ce ma voi fi Intors la hotel.
Deoarece Hartei, om mai expeditiv, Isi scria la o masa din alt birou memoriul, trebuia sa mai astept pana ce va fi terminat el. Folosindu-ma de timpul acesta, m-am dus sa-mi vad manuscrisele de pe masa. Erau acolo peste o mie de foi, fel de fel de lucrari, Intre care si cateva scrisori pentru tine, un roman Inca de mult terminat "Musculita" si partea II a gramaticii, "Sintaxa" de curand terminata la Panciu.
„Acestea sunt manuscrisele mele” - i-am zis domnului inspector Romulus Voinescu.
"Iti stau la dispozitie", mi-a raspuns el.
"Pot sa le iau?" Intrebai Inveselit.
"Deocamdata nu - grai dansul. Avem sa le facem mai Inainte formele."
Au trecut ani de zile de atunci fara ca sa fi putut pune mana pe o foaie macar din acele manuscrise, desi mult am alergat dupa ele.




Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 799 ori.
{literal} {/literal}