Inchisorile mele - La Domnesti - 02

Inchisorile mele - La Domnesti - 02

de Ioan Slavici


II.

Iubite amice,


Te rog sa ma ierti daca Incep spunandu-ti lucruri despre care, mai ales dupa parerea mea, nici pe soptite nu are sa se vorbeasca. Am staruit adica si starui si acum In gandul ca acolo unde e inima curata e si gand curat, si mana curata, si obraz curat, si gura curata; numai cu cea mai adanca scarba sunt deci In stare sa vorbesc despre murdarii nepotrivite cu firea omeneasca. Nu-mi ramane Insa decat sa-mi fac mie Insumi sila spunandu-ti ceea ce trebuie
neaparat sa stii, daca e vorba sa fii bine dumirit asupra oamenilor In mijlocul carora mi-am petrecut viata.
Luand biletelul scris de mine, Sergies s-a dus sa faca ceea ce stia dansul pentru ca adresata sa-l primeasca cat mai curand.
"Sergies - i-am zis dupa ce s-a Intors iar la mine - as vrea sa fac ceva."
El s-a uitat In ochii mei si m-a Inteles - cum ma vei fi Inteles fara Indoiala si tu.
"Sa vii cu mine - a grait pornind spre capatul lungului sir de ferestre. E bine, destul de bine, ce-i drept, oarecare murdarie, dar cu asa ceva suntem deprinsi de prin gari, de pe la restaurante, de pe la judecatorii, de pe la scoli, peste tot de pe la localuri publice."
El nu spunea adevarul: ceea ce mi-a fost dat sa vad aici nu mai vazusem nicaieri, ba nici ca-mi Inchipuisem ca era cu putinta.
Am fost poftit sa intru Intr-o Incapere larga si luminoasa, pardosita cu ciment si varuita de curand.
La dreapta erau asezate bine-stiutele hardaie - Inca nedesertate, iar la stanga se afla un fel de prispa lata - tot In ciment, In care se deschideau In sir bine masurat opt gauri, deasupra carora stateau pe vine opt oameni. In fata lor, Intre prispa si hardaie, stateau alti cativa facandu-si treaba mica. Capetele oamenilor erau pierdute In roiurile de muscarie, pe jos era balta, printre picioarele oamenilor se tarau niste viermi cu coada lunga, iar peretii cei de curand varuiti erau plini de urmele degetelor sterse de ei.
M-am retras zguduit de razvratire sufleteasca.
Inca din timpul copilariei mi se Infipsese In minte gandul ca are omul sa-si satisfaca pe cat se poate de regulat trebuintele trupesti, nu Insa fara de sfiala - ca dobitoacele si fiarele - ci retras unde nu-l vad altii. In timpul acum nu tocmai scurtei mele vieti m-am dumirit apoi ca una dintre deosebirile dintre om si animale e simtamantul de pudoare si ca omul care a pierdut pudoarea, Incat nu se mai rusineaza, e dezbracat de firea omeneasca, cazut In
randul animalelor, capabil, dupa Imprejurari, de orice neomenie. Vazand deci cele ce se petreceau In fata mea, Imi era rusine ca sunt om.
"Ce e?" - ma Intreba Sergies.
"E oare cu putinta sa ma bag Intre atatia? - i-am raspuns. Astept sa scape si sa iasa ceilalti."
"Aidadee! - grai dansul. Sunt aici peste trei sute de oameni, care n-au alta treaba, si zadarnica o sa-ti ramana asteptarea."
Zadarnica a si fost. Nu mi-a ramas In cele din urma decat sa ma Injosesc si eu lepadandu-ma de firea omeneasca.
Aceasta a fost cea mai aspra parte a pedepsei ce am suferit. Multe s-ar putea zice pentru dezvinovatirea celor ce au croit-o; ramane Insa mai presus de orice Indoiala c-a fost o miselie de a ma trimite acolo pe mine, omul de saptezeci de ani, care a muncit mult In viata lui fara ca sa fi pierdut fie macar si numai o clipa din vedere curatia sufletului si demnitatea omeneasca.
Am suferit-o Insa si aceasta marginindu-ma sa zic: "Sa le fie de bine!"
Toate celelalte erau bune.
Doua zile In urma Sergies a facut ce-a facut si mi-a adus de undeva o saltea de paie, minunata saltea. N-am ajuns Insa sa ma culc pe ea, caci In timpul plimbarii noastre prin curte a furat-o cineva. Sergies mi-a dat apoi o rogojina, minunata si asta, iar ziua urmatoare a pus mana pe alta saltea, ba mi-a furat de undeva si-o perina umpluta cu paie. Pe la sfarsitul saptamanii aveam chiar si patura, ca sa nu ma mai acopar cu haina mea.
"Binecuvantat sa fie bacsisul, ca toate se gasesc!" - zicea neamtul meu.
Bine si din ce In ce mai bine o duceam cu de-ale mancarii: azi bors cu fasole, maine cartofi cu bors, poimaine varza acra fara bofs si iar d-a capo. Sufeream, ce-i drept, de o boala veche, si medicii ma oprisera sa mananc fasole ori varza. Nici nu mancasem In timpul celor din urma vreo zece ani. Cu atat mai cu pofta maneam acum si ma simteam sanatos tun.
Plutonierul apoi, dupa toate semnele tigan, facea, asa mai cu perdea, comert cu lapte, cu unt, cu branza, cu fel de fel de fructe, cu oua. Toate se gaseau, daca le plateai bine. Sergies mi-a mijlocit un Imprumut de 40 lei si - trai ca la Domnesti.
Era pe timpul cand ostirile romane Inaintau vertiginos In Ardeal, si comandantul fortului venea sa ne puna pe doua randuri si sa ne faca Impartasiri despre cele petrecute pe campul de razboi.
Comandantul acesta, maiorul Angheleanu, un om oaches ca un tigan de cea mai curata rasa, tantos, vorbaret si laudaros, ne spunea mereu ca el e om de rara bunatate si se simtea ridicat In slava cerului cand lumea se aduna Imprejurul lui si i se uita In gura. Eu, "om mai batran, nu prea puneam temei pe spusele lui si stateam mai la o parte, ceea ce dupa toate semnele Il jignea.
"Dar dumneata - mi-a zis el Intr-un rand. Ce stai asa razlet!?"
"Sunt solist si nu fac parte din cor - i-am raspuns. Ascult mai bine de la oarecare departare."
Prieteni buni nu fuseseram noi nici pana atunci, dar nici de aici Inainte nu ne-am facut.
Cateva zile In urma am fost pusi iar pe doua randuri si comandantul a venit sa ne spuna ca domnul Ionel Bratianu l-a Insarcinat sa ne trateze, drept dovada ca romanii sunt popor civilizat, cu cea mai mare bunavointa. Ca sa faca apoi Inceputul, a trecut "prin fata frontului" oprindu-se la cei ce aveau sa faca vreo reclamatie ori sa se planga de vreun neajuns.
Eu o singura plangere as fi avut sa-i fac. O stii care. Era Insa un lucru despre care nu se putea vorbi In auzul unui atat de mare numar de oameni, care nu se plangeau si ei de el. Celelalte toate erau bune: mancarica bine aleasa si gatita cu Ingrijire, apa curata si proaspata, culcus minunat, pe care avea fiecare dreptul sa si-l astearna, largime multa, iar celelalte veneau ele de ele, ca urmari firesti ale bacsisului prescris de obiceiul pamantului.
M-am retras dar si acum la o parte si m-am asezat pe o laita de langa perete.
Plutonierul, azi locotenent la Jilava, zis si "Fiertura", se repezi la mine.
"Cum Indraznesti sa sezi In fata domnului maior!?" se rasti el la mine.
Ma uitai lung In ochii lui cei negri.
Maiorul trecuse Inainte si se afla departe.
"Nu In fata, ci In dosul domnului maior ma aflu", Ii zisei Inveselit.
"Iti mai si umbla gura!?" - striga plutonierul gata de a ma Insfaca.
Sergies, care se afla In apropiere si-si avea daraverile cu el, i se puse In cale.
"Stai, omule, Ii zise, ca tu nu stii cine e batranul acesta!"
"Batran o fi, raspunse tiganul, care nu era prost, dar daca si om de treaba ar fi, nu l-ar fi trimis stapanirea aici."
Cu toate acestea el nu m-a mai suparat - dupa ce Sergies i-a dat si alte lamuriri mai pozitive.
Aceasta a fost cea din urma din supararile ce-am avut la Domnesti: de aici Inainte, tot bine si numai bine.
Zicea Sergies si mai ziceau si altii ca sunt Intre noi si lichele, pungasi ori spioni, care trag cu urechea si spun chiar si ceea ce n-au auzit ca sa se puna bine cu "zbirii"; eu n-am cercetat Insa daca e ori nu adevarat aceasta; mie toti Imi erau tovarasi de suferinta, care aveau deopotriva dreptul de a cere sa-mi dau silinta de a le face suportabila viata si astfel cu toti ma potriveam.
Unul singur a fost care n-a stat niciodata de vorba cu mine.
Erau acolo mai multi preoti catolici, Intre care canonicul Auner, Intre altele si coleg al meu la scoala evanghelica, parintele Giamurov, un om cu cultura Intinsa, si alti cativa, cu care era o placere sa stai de vorba. Parintele Balan, parohul bisericii romane greco-catolice, fugea Insa de mine ca dracul de tamaie. Ceilalti toti eram puscariasi cinstiti, iar eu, aici ca pretutindeni om al bunei randuieli, tineam ca nici pe parintele Balan, mai ales pe el, sa nu-l supar. De dragul lui as fi fost In stare sa plec de la Domnesti si sa ma Intorc acasa.
Cu toate acestea, Intr-una din zile ne-am pomenit cu Bolentinul distribuitor, care tot cu gesturi teatrale s-a pus sa ne cearna si sa desparta bobul curat de neghina si de ciuruc.
Dupa ce a constatat cine are si cine nu are "fisa", a trimis pe unii acasa, pe altii la Luvru ori In Ialomita, iar pe cei ramasi i-a Impartit dupa mutra, dupa Imbracaminte si dupa alte semne stiute de dansul In doua categorii, oi si capre, oile pe coridorul de la dreapta, iar caprele pe cel de la stanga.
Eu am fost pus Intre oi si astfel m-am despartit de Sergies al meu, care a ramas Intre capre.
Era aceasta o mare nedreptate, dar nu cea dintai dintre cele ce mi se facusera, si Bolentinul, fara ca sa-si dea seama, mi-a facut parte si de cuvenita mangaiere. Intre oi se afla adica si Braunsdorfer, bine stiutul berar cu obrajii Imbujorati si cu pantecele deplin rotunjit, un om de o veselie neistovita, pe care eu nu-l cunoscusem mai Inainte, care era Insa prieten al unuia dintre ginerii mei si avea doua fete foarte frumoase, care Imi fusesera eleve.
"Bravo! - striga neamtul. Sa te tii de mine!"
M-am si tinut si n-am avut sa ma caiesc.
Ni s-a facut rost de paturi individuale cu saltea, cu perina, cu patura, ba pana chiar si cu cearsaf pentru fiecare.
Isi asternea tot omul patul, maturam cu randul, spalam farfuria si tacamurile. Pe mine lolian al meu numai rar ma lasa sa le fac acestea.
Erau adica mai ales Intre oi multi oameni cu dare de mana, ca inginerul Eminger, ginerele fabricantului Haug, Dr. Linde, proprietarul fabricii de Blaugas, F. Kirchen, director la "Steaua Romana", Iuliu Pop, directorul ziarului Bukarester Tagblat, care-mi fusese coleg la Azilul Elena Doamna, unul dintre fratii von Engebrechten, August, pielarul Liechtental, fabricantul de mobila Pranger si multi alti oameni, cu care puteai sa petreci ore placute. Acestia, vreo doua sute de insi, s-au cotizat si au ales un comitet, care In frunte cu Eminger a luat asupra sa sarcina purtarii de grija pentru hrana. S-a Infiintat sub conducerea harnicilor si priceputilor frati Zografi o cantina, unde putea oricine sa gaseasca cu preturile de piata unt, branza, masline, fructe, oua fierte, tutun, tigari, foite, chibrituri... Acelora care Ii faceau comitetului declaratia ca sunt lipsiti de mijloace li se distribuia diminetile cate o ceasca de lapte.
Cei cotizati primeau pentru 2 lei 80 bani: dimineata ceai, ceai cu lapte ori cafea cu lapte, fiecare cum voia si cat putea sa consume, la pranz supa, un fel de mancare cu carne si fructe, de obicei struguri.
Seful gospodariei era marele maestru In ale mesei Braunsdorfer, care stia sa aleaga si sa alcatuiasca listele de bucate, iar bucatar luase comitetul pe unul de la vagonul restaurant al companiei internationale, tot mare maestru si el Intr-ale lui. Chelneri erau destui Intre noi puscariasii improvizati, si In randul lor intrase si nepretuitul negru Bob Hopkins, care servea cu multa Indemanare si ne distra cu mutrele si cu neIntrecutele lui glume.
Sa tot traiesti pe la Domnesti.
Mai ales eu puteam sa uit ca ma aflu In puscarie.
Acela care facea Impartirea bunatatilor era Braunsdorfer al meu, care-mi punea mereu bucatica buna la o parte si-si trimitea si azi, si maine, cate unul din randasii lui, ca sa-mi faca servicii.
"Dar cei necotizati?". - vei fi Intreband tu. Acestia aveau la Indemana cantina si se hraneau de la cazan, unde gaseau din belsug mancare gatita In vase curate sub purtarea de grija a lui
Braunsdorfer si a bucatarului, care-si avea masina alaturi cu cazanul.
Diminetile ne sculam pe la sapte si treceam randuri-randuri In lavabou, ca sa ne spalam.
Imbracati apoi, ne puneam pe doua randuri, ca sa fim numarati.
Trecuti odata prin aceasta, vreunul dintre profesorii de gimnastica Isi aduna clientii, cate o suta si mai multi, ca sa faca timp de cel putin un ceas gimnastica Impreuna: una-doua, una-doua, sus, jos! - toti dezbracati In camasa, unii chiar goi pana la brau.
Sefii de cor Isi adunau apoi cantaretii si-i grupau dupa cum se cuvine, ca sa se distreze si sa distreze si pe altii. Si aici tot Bob Hopkins era unul dintre cei mai zelosi, ba ne dadea pe ici, pe colo si cate o reprezentatie In toata regula.
Daduse bunul Dumnezeu un frumos Inceput de toamna, iar bunul nostru comandant ne dadea si el voie ca sa ne plimbam dupa pranz timp de cateva ceasuri prin santul din jurul fortului, sub ochii neadormitelor santinele. Era lumina, iarba verde, adiere dulce, bine, de tot bine. Un singur lucru ma mai umplea de amaraciune. Il stii care. Ma furisam cateodata Intr-un colt mai adapostit, unde nu ma vede nimeni, dar, cand era sa fie, striga santinela de sus: "Ce vrei sa faci acolo, domnule!? Se poate?!"
De! ce sa fac? - Ziceam iar: "Sa le fie de bine" si ma Impacam si cu aceasta.
Toate sunt Insa In lumea aceasta trecatoare.
Au urmat zilele de la Turtucaia, cele de la Petrosani, de la Sibiu si din Valea Oltului. Sprancenele bunului maior Angheleanu au Inceput sa se Increteasca, si bine stiuta bunatate a slabit. Erau acolo pe coridoarele acelea lungi si cateva gherle stramte, In care niciodata raza de soare nu patrunde si apa curge mereu pe pereti. Acelea nu erau nici ele facute ca sa
stea vesnic goale. Iar Sergies stia ce zice cand spunea ca se gasesc printre noi oameni care trag cu urechea si spun pe soptite chiar si ceea ce n-au auzit. Au Inceput dar sa intre In gaurile acelea azi unul pe trei zile, maine altul pe sapte, ba Eminger a avut parte chiar de saptesprezece. S-a desfiintat apoi si comitetul, au fost confiscate masina de bucate si vasele de bucatarie, s-a Inchis cantina, au Incetat exercitiile gimnastice, corurile si plimbarile, au fost stransi toti banii de prin buzunarele arestatilor - zile grele de tot au urmat la Domnesti.
Pe mine m-a ferit Dumnezeu de zilele acestea.
Sunt putine amanuntele urate ale icoanei ramase In sufletul meu pe urma zilelor petrecute la Domnesti.
"Pe doua randuri!"
Ma trecea un fel de fior cand Imi sunau In ureche vorbele acestea.
"Pe doua randuri", ca se face apelul, "pe doua randuri", ca se distribuie painea, "pe doua randuri" la cafea, la pranz, la cina, "pe doua randuri" ca vine fie maiorul, fie Boientinul, fie vreun Rafail, fie altcineva, care are sa ne spuna ceva.
Si de supararea aceasta ma scapa Insa de cele mai multe ori fie Sergies, fie Braunsdorfer, care strigau pentru mine "Aici!", "Prezent!".
Un singur lucru a fost de care n-a putut nimeni sa ma scape. Il stii care este. De cate ori Imi aduc aminte de aceasta, iar mi-e rusine ca sunt om si roman si-i multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt deopotriva cu cei ce m-au Injosit tinandu-ma timp atat de Indelungat la Domnesti.
Vei fi, poate, de parere ca n-ar trebui sa mai starui asupra acestui amanunt. Eu tin, din contra, sa te Incredintez ca aceasta e cea mai caracteristica dintre notele societatii alcatuite de cei ce m-au trimis la Domnesti, o nota fara de care n-ai putea sa-ti faci o idee exacta despre viata lor sufleteasca.





Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03


Aceasta pagina a fost accesata de 764 ori.
{literal} {/literal}