Padureanca - Capitolul 21

Padureanca - Capitolul 21

de Ioan Slavici


21.


– Lasa-l, ii zise popa lui Busuioc, fa-te ca nu vezi, n-auzi, nu bagi nimic de seama. Se intoarce el de sine; nu e facut Iorgovan sa poata umbla pe calea ce-a apucat.

Asa a si facut Busuioc.

Sambata dup-amiazazi, Iorgovan s-a intors acasa.

ii era rusine de slugi si de vecini, ar fi vrut ca taica-sau sa-l certe si-i venea sa se spanzure cand vedea ca nici nu-l intreaba macar unde-a stat, ce-a facut, ba nici nu era suparat.

El ii dadu banii pentru sacii de faina pe care-i vanduse a doua zi si spuse ca l-a tinut negutatorul de faina cu vorba de n-a putut pleca la timp.

Mintea Iorgovan. Nu numai ca nu l-a tinut negutatorul, dar banii nici ca erau de la el, ii luase cu imprumut, caci pretul fainei il cheltuise. intaia oara in viata se imprumutase si el, cu putin numai pentru un om ca dansul, dar datoria il apasa cu atat mai vartos, cu cat n-ar fi voit sa afle cineva c-o are si trebuia neaparat s-o plateasca vinerea viitoare.

De unde? Nu-i ramanea decat sa-l insele pe taica-sau la socoteala morii. N-ar fi avut decat sa ceara, si stia ca Busuioc ii dadea bucuros orisicat, dar tot ii parea rau. De ce sa-l mai mahneasca? Asa si-asa tot de la el iesea. Acum, o data in viata lui, la stramtoare, putea s-o faca. si joia viitoare el il insela pe taica-sau la socoteala morii.

Busuioc incepu sa tremure cand vazu ca fecioru-sau iar vrea sa plece tot el la Arad, dar el nu se simtea destul de tare ca sa-l opreasca. si nici n-avea de ce. si-ar fi pus Iorgovan viata ca se intoarce la timp, ca nu mai sta de vorba cu nimeni, ca nu mai face toata viata lui datorii. Numai el stia cate amare de mustrari si-a facut in timp de opt zile.

si s-a si intors Iorgovan la timp si datorii n-a facut. El insa iar si-a lepadat portul taranesc, iar a petrecut toata noaptea, nu insa cu Bargaut, cu niste oameni, pe care nu-i mai vazuse in viata lui, si nu in oras, ci peste Mures, la Schela, unde nu-l stia nimeni. Ba a cantat Iorgovan si a jucat chiar si el. si totusi el nu-si mai facea mustrari atat de amare ca-n randul trecut.

A petrecut, dar, la urma urmelor, cu cine? Cu niste oameni pe care nu-i mai vazuse si care n-o sa-l mai vada in viata lor pe el. Niste scarnavenii! Ce-i pasa lui de ei?! Busuioc se linisti cand vazu ca feciorul ii vine la timp si nu mai e atat de umilit in el cum fusese saptamana trecuta.

Tot ii parea insa bine ca s-a impacat cu popa. Se temea ca iar o sa-i mai vina lui Iorgovan, si nu era pe lume om sa-l tina in frau afara de popa. Da! bucuros i-ar fi dat Busuioc acum lui sofron si banii indoiti, numai sa nu se strice cu popa. Caci a cui era vina daca se ticalosea Iorgovan?

„A mea e vina, numai a mea!” zicea Busuioc. Asa zicea si Iorgovan. Asa zicea, cand il insela la socoteala morii, asa cand isi petrecea, asa cand canta, juca si facea lucruri de care mai-nainte ii fusese scarba. Din vinere in vinere el se dadea tot mai tare desfraului.

De la o vreme nici nu-si mai lepada portul taranesc la petrecerile lui, in cele din urma incepu sa umble la birtul din Curtici. Busuioc se trezi acum si fugi iar la popa.

– insoara-l! zise popa. Fie cu orisicine, dar insoara-l.

– E oare ceva ce-as face mai bucuros?! striga Busuioc. Tu stii c-am voit, dar n-am putut, si vreau, dar nu pot.

– Ei, las-o pe mine! grai popa. Tu n-ai vrut cum trebuie sa voiesti. Ati fost amandoi, si tu, si el, niste netrebnici: sa vezi tu ca vrea padureanca daca-i vorbesti cum trebuie.

– Spune-mi ce sa fac si fac tot! ii raspunse Busuioc.

– Pleaca-te.

– Ma plec! zise Busuioc.

– Dar pleaca-te pe toata viata ta!

– Pe toata viata mea!

– Sa-ti aduci aminte de asta! grai popa. Acum lasa-le pe mine. si poate ca popa Furtuna ar fi si putut sa scoata lucrurile la capat bun daca s-ar fi nimerit toate asa cum le stia el. sofron se mutase la Socodor. isi cumparase doi boi, un car si un plug, luase pamanturi in parte si-si facea araturile de toamna. intaia oara in viata lui simtea si el cata dulceata este in munca pe care o faci in ogorul tau.

in Socodor nu-l stia nimeni pe sofron, era om venit in curand, o stia insa pe padureanca, si-l stiau ca se tine de dansa, ii este ruda sau om din sat, stiau ca el umbla des la casa lui Martin, iara ea se duce adeseori de-i randuieste prin casa si-i spala albitura si poarta grija de el intocmai ca de Martin si de copiii lui. De aceea, lumea ii zicea lui sofron – sofron al padurencii. Iorgovan isi petrecea in birtul de la Curtici.

– Mai Iorgovane, grai scriitorul, iti mai aduci tu aminte de padureanca? Al dracului de frumoasa mai era. Iorgovan se uita lung la el.

– imi aduc, zise, grozav imi aduc aminte. Mai! stii tu ca fata aceea – aceea-i fata, mai! cum nu mai e alta pe lume.

– Ei, stii c-acum se tine cu sofron?! urma scriitorul. Al dracului e padureanul acela! Iorgovan se ridica in picioare, se uita catva timp tinta la el, apoi isi trecu ochii peste masa cautand sa gaseasca ceva vartos si greu. Nu era decat sticla cu vin: el o apuca de gat, o ridica si o arunca drept in capul scriitorului, care statea uimit in fata lui.

– Se tine?! Simina se tine?! racni el apoi si se arunca turbat asupra nenorocitului, care se rasturna cu fata plina de sange la pamant. Sarira toti din toate partile, ca sa-i desparta.

Iorgovan era feciorul lui Busuioc bogatoiul si putea sa sparga capul scriitorului, fara ca sa i se mai intample si vreo alta nenorocire. si aceasta ii era insa destula.

Doi dintre oameni il apucara si-l scoasera cu puterea din birt, ca sa-l duca acasa, si peste putin se aduna lume multa, mai ales copii, in fata birtului, ca sa afle ce s-a petrecut si sa vada ce se petrece mai departe. Vazand ca oamenii se iau droaie dupa dansii, Iorgovan isi veni in fire, se opri in loc si privi imprejurul sau.

– A fost destul, zise el, nu mi-o mai faceti si asta; lasati-ma, ca ma duc eu singur, oriunde ati voi sa ma duceti.

– Acasa! grai unul dintre dansii.

– Chiar si acasa! ii raspunse Iorgovan. Acum, orisiunde ar fi mers mai bucuros decat acasa; dar trebuia sa scape de ochii lumii si el pleca cu pasi iuti inainte.

Mergand, el nu se uita nici la dreapta, nici la stanga, nici inapoi, ii vedea cu toate acestea pe oameni venind in urma sa, ii auzea intrebandu-se asupra celor petrecute si ar fi voit ca prietenul lui sa moara, pentru ca nimeni sa nu afle de ce l-a lovit cu sticla in cap.

Sosit apoi acasa, el statu neclintit fata in fata cu taica-sau, in vreme ce oamenii veniti cu dansul spusera cele petrecute.

– Unde ai ajuns?! Ce-ai facut, Iorgovane?! grai Busuioc mahnit pana in adancul inimii, dupa ce se vazu singur cu dansul.

– Eu n-am facut nimic, ii raspunse feciorul, tu le-ai facut toate!

Graind acestea, el se departa, ca sa nu-l mai simta aproape de sine pe taica-sau si sa poata inabusi pornirea ce izbucnise fara de veste in el cu atata putere, incat ii venea sa-si ia lumea in cap, sa se duca departe-departe, pana ce i se va pierde si urma. Busuioc alerga iar la popa.

– Acum, mai ales acum sa-l lasam in pace, grai popa, si daca nu-si vine nici acum in fire, atunci e rau. Vorba e numai sa punem lucrurile la cale si sa facem ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.

Popa se duse dar la scriitorul, care zacea bolnav, il impaca, si lucrurile se netezira, iar Iorgovan ramase nesuparat de nimeni. El avea insa destula suparare in el insusi. I se tulburase toata firea si in tulburarea lui nu mai gasea nicaieri odihna.

il vedea mereu inaintea sa pe sofron cautandu-si molcom de treaba, il vedea pe scriitorul rasturnandu-se cu fata plina de sange, se vedea pe sine lovind fara crutare in Simina, batandu-si joc de norocul sau, tavalindu-se prin birturi, furand pe taica-sau, si auzea neincetat cuvintele:

„sofron e om, Iorgovane!” Da! sofron era om! Dar una il strivea pe Iorgovan mai presus de toate: incordarea dintre el si taica-sau.

„Tu le-ai facut toate!” Aceste vorbe, spuse asa, in pripa maniei, Iorgovan nu putea sa si le ierte: trebuia sa mai adauge ceva la ele, sa le lamureasca, sa spuna tot ceea ce avea pe inima. „Mai avem o vorba!” isi ziceau ei amandoi de cate ori ochii lor se intalneau. Niciunul nu avea insa destula virtute in el, ca sa deschida vorba.

Lui Busuioc ii era sila, iar fecioru-sau se temea ca nu cumva sa se intample un lucru de care s-ar ingrozi un intreg colt de tara. Joi dupa-amiazazi, cinci zile dupa cele petrecute la birt, Iorgovan il intreba pe taica-sau daca se duce el ori nu la Arad.

– O sa mergem vinerea viitoare, ii raspunse batranul stramtorat.

„De ce?!” ar fi voit Iorgovan sa intrebe, el insa se intoarse indaratnic in calcai, iesi din casa si pleca drept spre birt, asa, din pornire indaratnica, fara ca sa-si mai dea seama despre ceea ce face. Voia sa-l doara pe taica-sau! Intrand in birt, el simti ca toti se feresc de el. Ceru vin, astepta insa timp indelungat si nimeni nu-i aduse. El incepu sa bata in masa.

– Vine! ii raspunse unul dintre baieti, dar trecu iar timp la mijloc si nimeni nu veni. El incepu sa bata din nou in masa, vazand apoi ca acum nici nu-i mai raspunde nimeni, se ridica manios si se duse in partea cealalta a birtului, unde-l vazuse pe baiat. Acesta statea nedumirit intr-un colt.

– Ce-i?! grai Iorgovan manios. Baiatul dadu stramtorat din umeri, iar cei patru oameni, care erau la una dintre mesele despre ulita, ramasera privind cu incordare cand la unul, cand la altul. – Busuioc a lasat vorba sa nu-i mai dam, grai baiatul intorcandu-se spre ei. Iorgovan incepu sa rada.

– Aici, zise el, nu porunceste Busuioc, poruncesc eu. Tu ma stii ca nu ma pricep la gluma. Ada vinul! Graind acestea, el se intoarse iar in partea retrasa a birtului si se aseza din nou la locul lui.

– D-voastre vedeti ca n-am incotro, le zise baiatul celor patru oameni si se duse de-i dadu vinul. Razand apoi asa in el, Iorgovan isi bau incetul cu incetul cele cateva pahare de vin, mai statu cat mai statu fara de nicio treaba, apoi plati si, pe-nserate, o lua drept spre moara, ca sa-si incheie socotelile.

Ca totdeauna erau si acum oameni la moara si cativa dintre dansii stateau de vorba cu morarul la lumina unei lampi, ce era atarnata intr-un cui deasupra mescioarei din colt.

Ei se sculara cand Iorgovan intra. Iorgovan le zise buna seara, se aseza cam posomorat la masa, apoi lua condica si pana, ca sa faca socoteala. Nu era beat, vedeau insa cu totii ca e cam ametit.

– Nu e stricat nimic la moara? il intreba el pe morar.

– Nimic, raspunse acesta.

– Ia sa vedem, grai Iorgovan ridicandu-se. Taica zice ca n-o sa ducem faina pe maine la targ. Ma duc insa eu singur si, daca e ceva de trebuinta, e bine sa stiu. in moara erau trei lampi, una deasupra cosului, alta in fata locomobilei unde lucra morarul, iar a treia, cea atarnata deasupra mescioarei. in partea dreapta a morii, unde se aflau rotile cele primejdioase, era de tot intuneric.

Vazand ca Iorgovan pleaca spre aceasta parte, morarul lua lampa din perete si pleca cu ea in urma lui, ca sa-i lumineze. Iorgovan cerceta cu de-amanuntul roti, suruburi si chingi, atingandu-le mereu cu condeiul pe care-l avea in mana; la roti insa el lasa condeiul sa cada fara de veste, apoi zise ca e bine si se intoarse iar la condica de pe masa. Morarul atarna iar lampa de cuiul ei. Iorgovan incepu sa caute pe masa.

– Condeiul, zise el. Asa-i! L-am uitat. Morarul grabi sa-l caute.

– Lasa, ca-mi aduc aminte unde l-am scapat, ii zise Iorgovan si se intoarse iar spre partea intunecata a morii. Morarul sari din nou la lampa din cui, o lua si pleca cu ea in urma lui. Iorgovan se opri stramtorat din drum. La asta nu se gandise.

– Ada lampa! grai el cu glasul inabusit si tremurand in tot trupul. Luand insa lampa de la morar, el o apuca asa, ca tinicheaua stralucitoare ramase intoarsa spre fata lui si nu numai ca nu-i arunca lumina in cale, dar ii mai lua si vederile cu stralucirea ei. Catva timp se facu liniste, incat nu se mai auzea decat invartirea rotilor neobosite, bataia cosului si pasii lui Iorgovan care inainta oblu spre unul dintre stalpii de la dreapta locomobilei.

Deodata scoase un racnet de se cutremura toata moara, harburile de sticla cazura sfaramate peste fieraria locomobilei si moara se umplu de lumina. Grabind sa dea ajutor, oamenii-l gasira pe Iorgovan sub stalp, invaluit in flacarile care intr-o clipa cuprinsera hainele de pe el.




Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22


Aceasta pagina a fost accesata de 1205 ori.
{literal} {/literal}