Padureanca - Capitolul 19
de Ioan Slavici
19.
Busuioc, bogatoiul din Curtici, fecioru-sau Iorgovan si sofron, care tot mai statea si acum la casa lui Busuioc, sarira toti trei in picioare cand aflara ca Simina s-a mutat la Socodor, ca sa-i framante paine lui Martin si sa poarte grija de copiii lui.
Busuioc peste putin se domoli.
Era, ce-i drept, foarte neastamparat, ii era si acum ca si cand s-ar teme de o primejdie, dar nu putea sa-si dea seama daca se bucura ori se necajeste mai mult. ii parea bine ca ea s-a intors la Socodor: era lovita si simtea lovitura. Ar fi dat insa, mult ar fi dat s-o poata scoate din casa lui Martin. si totusi, era bine asa! O vedea in gandul lui tavalita, aruncata in uliti si intaia oara simti lamurit ca daca ar gasi-o asa cum o vedea in gandul lui, ar ridica-o, ar curata-o si s-ar incarca toata bogatia pe ea. ii era rusine de aceasta simtire, dar nu se mai ferea de ea.
El se plimba prin casa, cand sofron intra fara de veste si se opri in fata lui. O clipa ei statura nemiscati si cuprinsi amandoi de o pornire indaratnica.
– Eu ma duc, grai sofron, la Socodor si ma intorc maine ori poimaine sa-mi iau banii. ti-o spun de acum, pentru ca s-o stii.
Busuioc stia de ce se duce el la Socodor si daca a umblat pana acuma sa-l tie cu minciuna la Curtici, acum ar fi fost in stare sa-si puna toata trecerea, ca sa-l opreasca. si putea Busuioc sa faca multe.
N-avea decat sa spuna ca l-a furat, c-a ridicat cutitul asupra lui si sa ceara sa-l inchida si sa-l judece.
– O sa-i chem pe oameni, zise el, si o sa-i stramtorez. sofron facu un pas inainte si se uita lung si aspru la el.
– Sa le lasam acestea, ii intampina. Eu sunt om prost si nu stiu multe. Mi-am tras seama cu mine: nu ma impinge la pacat, ca viata mea tot nu mai pretuieste nimic, dar d-ta esti om cu avere si cu copii. Ma tem eu de mine insumi: teme-te si d-ta!
Graind acestea, el se intoarse si iesi, ca sa nu si-l mai simta aproape pe omul de la care ii venea ne¬norocirea.
Busuioc ramase timp indelungat stand ca un stalp de piatra la locul unde-l lasase sofron. Da, el avea stare si copii. Avea si un fecior, care poate ca si el era gata sa plece la Socodor.
Nu! Iorgovan incarca sacii din hambar, linistit ca si cand nimic n-ar fi stiind despre Simina.
Era joi, si joile Busuioc isi facea socoteala la moara si trimitea faina adunata peste saptamana la Arad, ca sa fie pe targul de vineri acolo, si sa cum¬pere ceea ce mai face trebuinta pentru casa si moara. Dupa ce incarcara sacii, Iorgovan se duse la moara. Moara lucra ca totdeauna si oamenii stateau de vorba.
Unul incarca sacii, altul descarca grauntele, iar altul isi avea graunte in cos si vreo trei-patru asteptau sa le vina randul. Ca la moara. Dar nu mai era Pupaza, ca sa-i faca sa rada. Intrand in moara, intr-un colt de la stanga era mescioara cu condica deschisa.
– A plecat sofron? intreba morarul, in vreme ce Iorgovan randuia pe masa.
– Da! raspunse Iorgovan. – Se vede ca tot nu se lasa de padureanca. Iorgovan incepu sa tremure. El se aseza, lua pana si o intinse in calimara.
– O ticaloasa! grai apoi si incepu sa faca soco¬teala, adunand numere cu glas tare. Facea greseli in adunare si morarul trebuia mereu sa-l indrepteze. incheind socoteala, el se ridica, se mai invarti prin moara, apoi se opri in fata masinii si ramase uitandu-se la fuga neastamparata a rotilor.
– Uite! zise el, eu nici acum nu pot intelege cum i s-a intamplat lui Pupaza nenorocirea aceea.
– Apoi ca nici nu era aici, raspunse morarul, ci la masina de treierat.
– Asa e, frate! striga Iorgovan. Vorbesc si eu alandala. Aici nici n-ar fi cu putinta una ca aceea.
– Mai ales! grai morarul, care tinea sa se stie cat e de strasnica moara lui. incepu dar sa-i arate lui Iorgovan rotile cum se invartesc, cum ar putea sa-l apuce pe om, cum l-ar arunca una intr-alta si cum i-ar sfarama intr-o clipa oasele.
– Doamne fereste! grai Iorgovan si se departa. Avea graba; trebuia sa fie deseara la Arad. in Arad el traise timp de sase ani; avea aici prieteni si cunoscuti pe care-i intalnea tot la doua-trei saptamani si care-l asteptau cu oarecare dor, fiindca le venea totdeauna cu plin.
El trase ca de obicei la gazda lui fratane-sau, lasa pe argatul de la car sa caute si de cai si se duse pe ici incolo, ca sa se mai intalneasca cu lumea, sa mai vada, sa mai auda, sa mai stea de vorba. Trecusera luni de zile de cand cu noaptea petrecuta in birtul de la Curtici. I se urca sangele la cap cand isi aducea aminte de acea noapte si se ferea de oamenii cu care se obisnuise a-si petrece.
Nu voia sa stie de petreceri: ii era scarba de ele. Acum ii cauta parca dinadins pe oamenii de viata; ceilalti ii pareau prea sarbezi. in cafeneaua din strada Domneasca el intalni pe proprietarul sau, Virgiliu Bargaut, un om de vreo douazeci si trei de ani, scurt si gros, neastamparat si cam rau imbracat, unul dintre tinerii usuratici care traiesc pe apucate, castigandu-si painea ca scriitor, azi aici, maine colo si poimaine nicaieri.
– Sa mergem undeva, sa facem ceva! ce stam aici ca niste tapi umpluti cu calti? ii zise Bargaut. – Unde sa mergem? ce sa facem? intreba Iorgovan, desi stia prea bine ce intelege Bargaut cand zice ca vrea sa faca ceva.
– Ai fost vreodata la „Moara dracului“?
– Ce-i aceea? – Un birt cinstit, unde omul poate sa faca ce vrea, fara ca lumea sa-si caste gura la el. Se bea, se canta, se joaca in carti.
– Nu ma duc, raspunse Iorgovan. si totusi – de ce sa nu se duca? de ce sa nu-si petreaca? de dragul cui?! Om domol si asezat, Iorgovan nu intelegea petre¬cerea altfel decat asa, ca el sa priveasca pe cand altii isi petrec in socoteala lui. El insusi nu era bautor; un pahar, doua de vin il ameteau si-l faceau ursuz.
ii placea insa sa-i vada pe altii band pana ce nu mai pot sa se tina pe picioare.
El insusi nu canta, nici nu juca. Cantecul si jocul ii pareau lucruri nepotrivite cu un om care tine la sine. ii placea insa sa vada pe altii jucand. El insusi era foarte cuviincios si alegea atat in vorbe, cat si in bucate. ii placea insa sa vada pe altii imbatandu-se. Acum ar fi voit sa aiba galagie, joc si cantece, sticle sparte si vin varsat pe jos, certuri si imbratisari, sa vada oameni ce se dau orbis desfraului.
ii era insa rusine de ceea ce ar fi voit.
– Mai ai tu un rand de haine? il intreba el pe Bargaut intr-un tarziu.
– De ce?
– Sa le imbrac, raspunse Iorgovan. Asa cum sunt, mi-e greu sa ma duc. Plugarului nu i se iarta ceea ce voi astialalti faceti in toate zilele.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2470 ori.
