Padureanca - Capitolul 13

Padureanca - Capitolul 13

de Ioan Slavici


13.

In drumul Aradului, la mijlocul pustiei Tovisegyhaz, este o fantana larga si adanca, cu doaua cumpene, doaua jgheaburi lungi, unul asezat pe picioare, pentru vite, altul pus jos pentru oi, si doaua galeti, una in fantana, iar cealalta atarnata-n aer, clatinandu-se mereu si scartaind din cand in cand sub bataia vantului.

E zi de duminica, granele sunt stranse si duse, pusta si sesul in lung si in lat e o pustie desarta, inchis din toate partile intre valuri de apa, ridicate de arsita soarelui de meazazi in vazduh. Pe ici, pe colo se ivesc mai pe aproape, mai pe departe, cate un copac, cate o cumpana de put, cate o casa, cate un turn de biserica, naluciri neastamparate, cufundate acum in apa, intoarse apoi cu susul in jos si aruncate iar in aer, dupa cum se schimba vantul si dupa cum se muta ochiul. Din cand in cand vantoasele se dau vartej, aduna paie si frunze si prav, le ridica volbura nalta in aer, si se duce, se duce stalpul framantandu-se peste camp si de-a lungul pravului de pe drum pana ce nu se sparge de-ti zboara faramaturile in toate partile. Apoi o nevastuica isi iese din gura pusa-n margine de drum, se pune-n doua labe, se uita ca o papusa isteata impregiur si iar – vasc! – intra la adapost.

in varful cumpenei de la put sade o cioara pribegita si caraie din cand in cand a pustiu, iar in dreptul stalpilor este un car cu doi boi legati la protap.

si de mult trebuie sa steie carul acesta aici, caci abia a mai ramas inaintea boilor cate o firamatura din cocenii de porumb, si ei o aduna cu limba, o risipesc iar si iar privesc cu ochi mari cand la cocenii din car, cand la jgheabul cu apa clocita.

in car e culcat un om cu o donita langa el: nu doarme, nu e mort, ci zace.

Busuioc se-ntoarce de la Arad, si Iorgovan mana caii cei buni de le ramane pravul cale de trei puscaturi in urma.

– Stai! voieste Busuioc sa zica vazand bietele vite chinuite. Mana, Iorgovene, mana mai iute! zice el, cand vede si omul.

Ce a vazut el in drumul lui sa nu vada nimeni, si nimeni sa nu simaa ce a simtit el.

E grozav lucru moartea, mai grozav e moartea napraznica, si mai grozav moartea intre straini, dar moartea, in margine de drum, la loc neumbrit, asta nu poate fi cu voia lui Dumnezeu.

si el, Busuioc, bogatoiul din Curtici, si-a trimis feciorul cu doaua carute, cale de doua zile, ca sa i le aduca incarcate de oameni in drumul acesta. Era peste putinta sa nu-si faca mustrari amarnice.

Sosind acasa, el il gasi aici pe popa, care-l astepta cu nerabdare, ca sa-l vesteasca despre moartea lui Neacsu.

Iorgovan ramase ca lovit de trasnet.

– Nu se putea altfel, grai Busuioc razand. Asta de sine se intelege! Ce holera ar fi aceea, care i-ar lasa neatinsi pe oamenii mei?! si mai ales pe Neacsu. E bun Dumnezeu, grozav de milostiv!

Graind acestge, el se plimba mereu in sus si in jos si iar in sus si in jos, in vreme ce popa sta la o parte si-l privea cu un fel de multumire, caci era multumit popa totdeauna cand se petrecea vreun lucru deosebit.

– Bine! a murit si o sa-l ingropam, grai Busuioc in cele din urma oprindu-se in fata cumnatului sau. Dar cu fata cum ramane?

– Mai stiu si eu? ii raspunse popa. Te uiti la mine parca eu l-as fi adus aici. Cand l-ai trimis pe Iorgovan dupa seceratori, stiai prea bine ca s-a ivit holera: nu ti-a pasut atunci; nu-ti pese nici acum. Moare cine n-are zile.

– Eu insa! – striga Busuioc rastit – nu mai am zi buna in viata mea daca fata ramane pe drumuri.

– Tu stii cum ti-e – grai popa – aici sa nu ma pui pe mine judecator.

si iar se plimba Busuioc in sus si in jos.

Erau in casa aceea trei oameni, Busuioc, Iorgovan si sofron, si unul singur dintre dansii, sofron, stia ce voieste, si pe cand acesta nu indraznea sa faca ceea ce voia, ceilalti doi se temeau ca nu cumva sa faca din slabiciune ceea ce in adevar nu voiau.

Acum Busuioc era pornit s-o faca drept spasire.

– Iorgovane, grai apoi, oprindu-se in fata feciorului sau. Nu pentru ca vrei tu, nici pentru ca doresc eu, ci fiindca asa e randuit de la Dumnezeu... M-ai inteles?!

Iorgovan se cutremura in tot trupul.

– Nu! – zise el umilit – s-o lasam aceasta.

Busuioc se departa fara ca sa-i bage cuvintele in seama si se duse la Vica.

Peste putin toata casa stia ca Neacsu a murit, dar nimeni n-avea voie sa i-o spuie aceasta si Siminei. Vica tinea ca fata sa nu afle nimic si sa ramaie la Curtici, pentru ca nu cumva sa se-mbolnaveasca si ea; popa ii spusese chiar ca Neacsu e bine si nu indraznea nimeni sa mai spuie ca nu este adevarat ceea ce a spus popa.

Simina se obicinuise a umbla ca-ntre oaua si cutite; de patru zile, de cand se departase taica-sau, era ca roaba in casa lui Busuioc. Umilita-n gandul ei prin ceea ce facuse, cateva ceasuri dupa plecarea lui Neacsu isi aduse trebsoarele, ca sa plece si ea in urma lui, insp mai era si Vica la mijloc. „imi alunga fata de la casa!” striga Vica de cate ori Simina voia sa plece. „imi nenoroceste baiatul!” striga de cate ori isi vedea feciorul mereu cu ochii in pamant. Iar Simina n-avea in ea destula virtute ca sa-si calce pe inima, nu putea sa plece cu gandul ca-i ramane o casa invrajbita in urma.

Era obicinuita Simina sa umble ca-ntre oaua si cutite, dar acum viata ii parea totusi prea nesuferita. Vedea ca s-au schimbat toate fetele, ca toti o ocolesc, ca ceilalti vorbesc din cand in cand prin ascuns si se framanta mereu sa-si deie seama ce oare s-a petrecut. Un lucru stia numai, ca schimbarea in fetele si in purtarile oamenilor e de cand a sosit popa la casa si-si aducea mereu aminte ziua in care a ramas ea singura la crucea de grau, in mijlocul miristii tepoase.

Dar cu toata strasnicia Vichii, aceasta nu putea sa tie mult.

Era la casa lui Busuioc un om care le indraznea toate.

Afland despre moartea lui Neacsu, sofron isi lua palaria din cap, si-o puse in cui, apoi se duse s-o caute pe Simina, acum, degraba, fara intarziere.

El o gasi jos la spalatoare si-i facu semn sa iasa, ca si cand o ar fi chemat Vica.

in mijlocul curtii el o opri din drum.

– Simino, ii zise, ce neamuri ai tu?

– Un var si o matusa la Zimbru – ii raspunse ea mirata – si un alt unchi aici la Cherechi. Nu-l cunosc, dar taica vorbeste adeseori de el. Dar de ce ma intrebi?

– A murit taica-tau, grai sofron asezat.

– Taica! a murit?! sopti ea.

intelegea bine, nu se indoia ca e mort cand i-o spunea sofron, dar vorba aceasta, mort, ii suna a gol in ureche, nu putea sa si-l inchipuiasca mort pe tatal ei, nu-l vedea, nu-l simtea mort.

– si cum a murit? intreba ea fricoasa.

– De holera.

– si, nu stii, cum a murit de holera?

– Nu stiu, raspunse el; stiu numai ca lumanare avea la dansul.

Simina ridica mana, si-o trase peste frunte si incepu a se freca intre sprancene.

Nu era cu putinta!

Aici la loc strain, asa cum a plecat, singur si parasit, el nu putea sa moara.

si totusi era mort.

– Ce trebuie sa fac eu acum? intreba ea.

– Nu prea stiu nici eu, raspunse el. O sa intrebam vreo baba. Acum du-te si-ti despleteste parul, iara eu ma pun calare, ma duc la Cherechi si pana la miezul noptii ma intorc cu unchiul tau la Socodor, ca sa-l scalde si sa-l intinda de priveghie. Pan-atunci vino si tu, ca sa-l bocesti.

– E bine asa?!

– Bine! ii raspunse sofron si grabi spre casa pentru ca sa-si ceara bani si un cal de la Busuioc.

Simina ramase privind in urma lui.

Scaldat! intins pe masa! priveghiat! bocit tatal ei, bocit de dansa?!

Ea il vedea, acum il simtea mort.

– sofroane! – striga dansa plecand in urma flacaului – nu te duce! Sa mearga vreun altul. Tu nu ma poti lasa pe mine singura.

sofron se opri.

Asa era; el nu putea s-o lase pe dansa singura.

Ea inainta spre el un pas, doi pasi, cativa pasi, apoi se opri si scoase un tipet sfasietor.

– Unde-l intindem pe taica?! unde-i facem priveghia?!

– La mine in casa! ii raspunse popa, grabind la dansa.

Simina ii saruta manile, apoi incepu sa planga si urca scarile casei, despletindu-si parul.




Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22


Aceasta pagina a fost accesata de 1164 ori.
{literal} {/literal}