Padureanca - Capitolul 16

Padureanca - Capitolul 16

de Ioan Slavici


16.

Plecand Busuioc la Socodor, Curticiul intreg stia in ce treaba o sa-i fie umblarea.

stia si sofron.

El pusese caii la caruta; chiar el cu mana lui ii deduse lui Iorgovan biciul; i-a vazut plecand; le-a zis „noroc bun”; s-a uitat in urma lor.

La urma urmelor, stia el de mult ca asa au sa vie lucrurile, era obisnuit cu gandul acesta si n-avea de ce sa-si faca inima rea.

si totusi, intorcandu-se la grajdul lui, el nu mai vedea parca cu ochii: fara de veste, se intoarsera toate cu susul in jos in capul si in inima lui.

Una-i era sa stie si sa gandeasca numai, si alta sa vada ca se si petrec lucrurile astfel.

Acum ar fi voit sa-i opreasca in loc si sa le zica: „Mai stati, ca sa ma mai gandesc si eu!”

El se lasa frant pe un sac cu graunte si stete mult timp asa, cu mintea oprita in loc.

I se infundasera toate.

De multe ori isi zisese el ca nu e Simina fata de seama lui, si-i era rusine ca s-a gandit vreodata, om ca dansul, sa o ieie de nevasta; acum insa iar simtea in el ca tot nu e om pe lume care sa-i fie potrivit ca dansul. Fiindca grozav ii era de draga.

Dac-ar fi fost om mai iute in hotararile lui, el n-ar mai fi stat pe ganduri, ci ar fi luat un cal din grajd, s-ar fi aruncat in spinarea lui si s-ar fi intins drumului, ca sa soseasca la Socodor mai-nainte de Busuioc; numai insa unul cate unul se intramau gandurile in mintea lui si de cate ori voia sa se ridice el isi aducea aminte c-a patit o data rusine, mare rusine, si ramanea infipt la locul lui.

„tine la mine! mult tine!” isi zise el, aducandu-si aminte de cele din urma zile pe care le-a petrecut cu dansa, de noaptea in care il adusesera pe Iorgovan de la birt, de ziua cand ea-l rugase sa nu o lase singura, de dragostea pe care i-o aratase in timpul inmormantarii lui Neacsu. „tine la mine! – zise iar – dar asta e alta!”

Asa era randuit!

El insa, ce se facea el?

Cum ramanea cu insuratoarea lui?!

Ce se alegea de locul lui de casa?!

Unde se ducea el? cum isi urma viata mai departe? gandurile placute, pe care si le facuse el mai-nainte de a o fi vazut pe dansa, erau ele perdute, toate perdute?!

„Nu se poate! asta nu se poate!” striga el si sari in picioare.

Uitandu-se apoi impregiur, el iesi din grajd, si din curte, si din sat, si lua drumul Socodorului, pe jos, incet, dar intins si cu pasul bine calcat, ca omul care stie ca n-are sa soseasca prea tarziu. si cat tine drumul de la Curtici la Socodor, peste bataturi, peste miristi si ogoare, sofron s-a dus mereu, dar mintea-i sta in loc, asupra gandului ca asta nu se poate.

Sosind la casa popii, el s-a oprit in loc si parca incepuse a sovai in gandul lui.

Mare rusine a patit el in viata lui!

Curtea era desarta: Busuioc plecase de mult, iar slugile erau duse la joc.

Ce facea el acum?

Cu ea singura voia sa vorbeasca: cum s-o puie asta la cale?

El intra sfiicios in curte, inainta spre casa, urca scarile, apoi iar se opri si incepu sa tuseasca, doara-l va auzi Simina si-i va cunoaste glasul si va iesi la el.

Simina era-nfundata in iatacul preutesei, unde-si dedea silinta sa planga, dar nu putea.

Era insa preuteasa prin apropiere.

Auzind tusitul in pridvor, ea tresari, apoi iesi spariata din casa.

– Ce-i, sofoane? intreba ea, oprindu-si rasuflarea.

– Nimic, ii raspunse el. Am venit eu asa, de capul meu; nu Busuioc m-a trimis; am o vorba cu Simina, daca se poate.

Simina sari spariata-n picioare cand preuteasa intra la ea si-i spuse ca sofron are sa-i spuie o vorba.

Dac-ar fi stiut ce vea sofron, preuteasa ar fi lasat-o pe Simina sa se intoarca singura la el; o vedea insa atat de scoasa din ale ei, si parca de sine se intelegea ca nu trebuie s-o paraseasca.

Iara sofron nu era nici el omul care le zice preuteselor chiar la ele acasa: „Te rog, ia mai fa bine sa ne lasi singuri”.

Ei intrara toti trei in casa; preuteasa si Simina se asezara, iar sofron ramase stand la usa, si daca mintea i-a stat vreodata in loc, acum i se intelenise.

– sezi, sofroane, grai Simina, ca sa zica si ea ceva.

El se aseza, apoi se uita la preuteasa si la Simina si iar la preuteasa.

– Uite! grai, dar mai departe nu putea.

stia el ce voieste, insa nu era inca dumirit si ar mai fi voit sa se gandeasca, caci una era sa-sik faca el lucrurile in capul lui cel sec, si alta sa steie fata-n fata cu Simina; uitandu-se la ea, el nu mai cuteza sa aiba gandul cu care venise, si lacrimile incepura a curge peste obrajii lui rumeniti de vant si de arsita soarelui.

si nu e lucru de gluma sa-l vezi muiat pana la lacrami pe un om ca sofron, care sta ca un munte inaintea ta.

Simina ramase cu ochii perduti intr-ai lui, cuprinsa de fiori la vederea focului ce ardea in ei, isi stranse umerii si se dete putin inapoi: simtea ca vine ce vine, c-o ineaca, c-o nabuseste plansul.

Preuteasa se ridica si ramase mirata intre amandoi.

– Nu e nimic! zise el razand. Uite, m-a apucat asa fara de veste, dar trece. Voiam numai sa-ti spun ca e bine – urma el din greu – e prea bine asa! si mie-mi pare bine ca te mariti dupa Iorgovan.

Pe Simina o ineca plansul, si catva timp ei stetera toti trei tacuti si nemiscati.

– O, cat sunt eu de ticaloasa! striga ea dupa ce se mai usura. N-o sa ma ierti tu pe mine niciodata pentru cele ce ti-am facut!

– Eu? intreba sofron mirat si se uita la preuteasa, doara-i va spune ea de ce sa o ierte pe Simina.

– Nu, sofroane, urma Simina, luandu-si iar linistea ei obicinuita. Asta a trecut pentru vecie! El m-a despartit de taica in ziua mortii lui, m-a despartit de tine acum, cand viata imi este mai grea; caile noastre s-au despartit si nu se mai pot intalni in viata aceasta! Uite! adauga apoi peste putin. Nu pentru mine, caci eu sunt nevrednica, ci pentru ca ai tinut la fie iertatul si a tinut si el la tine. O! dac-ai sti cat a tinut?! Uite! tie tot una iti este, tot n-o sa ramai la Busuioc; muta-te aici la Socodor, ca taica sa nu ramana singur.

Graind aceste, ea se departa.

– Apoi se intelege ca viu! s-ar putea oare sa nu viu?! raspunse el si, facand un pas in urma ei, ii apuca maneca de la camasa si saruta panza stravezie.

Si era foarte fericit sofron ca are unde sa se duca si putea sa steie cu Neacsu la Socodor.




Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22


Aceasta pagina a fost accesata de 1093 ori.
{literal} {/literal}