Padureanca - Capitolul 07
de Ioan Slavici
7.
Cumnatul lui Busuioc era popa Furtuna de la Socodor.
Nu-l chema Furtuna pe parintele Ioan, dar asa-i zicea lumea si lumea stia ce zice.
Primind scrisoarea cumnatului sau, el incepu sa zambeasca.
Unde l-o fi strangand opinca de-i este asa de graba?!
Caci de holera nici nu putea sa fie vorba. Doctorii dovedisera ca nu mor de holera decat cei ce se imbolnavesc si n-au in el destula putere pentru ca sa se faca sanatosi, de aceea stapanirea isi schimbase poruncile si oranduise ca oamenii sa nu manance castraveti, nici pepeni, nici poame necoapte, si daca, cu toate aceste, ar muri, sa li se faca groapa c-o palma mai adanca decat la ceilalti. Asta Busuioc trebuia s-o stie, si chiar daca n-o stia, n-avea el nevoie de barba lui popa Furtuna pentru ca sa se descurce cu holera.
Popa incepu sa-si scarmene barba. Acesta era obiceiul lui cand ii venea vreun gand bun.
Avea si el vreo douazeci de jugare semanate cu grau si astepta sa-i vie seceratori, ca sa nu fie silit a se caciuli pe la poporeni. Era lucru minunat; n-avea decat sa-i ieie pe cei de la Busuioc. Apoi era vorba sa puna caii la caruta si grozav ii placea lui popa Furtuna sa mearga si sa vie, sa bata drumul si campurile.
– Preuteasa! Preuteasa! striga el uitandu-se prin casa spre a-si alege cele ce-i faceau trebuinta la drum, pusca, patasca, cornul cu prav, scaunelul cu trei picioare, paharelul de apa si dichisul cu tacam, caci fara aceste nu se putea.
Iesea dupa-pranz, cu gandul de a se intoarce-n amurg, insa el le lua toate cu dansul pentru ca altfel, nu-i priia vanatoarea. Dac-ar fi sa cauti cu de-amanunt, nu prea ii sedea bine popii pusca, dar daca i-ar fi trecut cuiva prin minte sa-l opreasca de la vanatoare, el si-ar fi ras barba si ar fi facut ca Iorgovan. Fara de cane si fara de pusca nu putea trai popa Furtuna.
– Cei, popa? s-a aprins casa? intreba preuteasa ivita-n usa.
El se uita sperios la dansa.
– Asa-i! te-am chemat, zise el iute. Foarte bine insa, ca fac eu, nu mai am trebuinta de tine. Stai! ce-mi mai trebuie? urma apoi peste putin, aprindu-se in mijlocul casei si puindu-si mana pe frunte.
– Dar unde vrei sa pleci? il intreba ea razand.
– La Curtici, raspunse el adunandu-si boscartele; o sa aduc si seceratori. Uite! – urma apoi dandu-i scrisoarea – citeste si tu. E vreo treaba la mijloc. Acu ma duc si acu ma-ntorc.
Graindu-le aceste, el o apuca in semn de ziua buna de ureche si iesi, iar pe cand preuteasa se ivi-n curte, el sedea-n caruta, cu pusca la dreapta, cu traista la stanga si cu prepelicarul la picioare.
– Haid’! – ii striga apoi vizitiului – si nu durmi, dobitocule.
– incotro, parinte?
– La Curtici!
Cat tinu drumul prin sat, popa sedea popeste la locul lui, uitandu-se mereu la cai, ca sa le vada mersul; indata insa ce iesira la camp, el se ridica in picioare si lua franele din manile slugii, ca sa-i arate cum se mana caii daca vrei sa-i inveti la treapat bun. Zboru, prepelicarul, sari si el in locul popii si se aseza teapan, uitandu-se drept inainte si tresarind mereu cand se ivea cate o pasare in calea lor.
si iar se aseza popa si se dedea jos prepelicarul, si iar se ridica popa si sarea prepelicarul in locu lui. Zboru stia apucaturile stapanului sau, si niciodata ei nu-si steteau unul altuia-n cale.
Busuioc simtea ca se apropie cumnatul sau, il vestisera canii satului, care se tineau totdeauna haita de caruta usurica a lui popa Furtuna, in vreme ce popa-l punea pe sluga sa traga mereu cu biciul intre ei, suparat ca nu poate sa faca el insusi treaba aceasta si multumit de cate ori se nimerea ca sluga sa piste pe vreunul din ei.
– Ce-i, ce s-a intamplat? intreba el chiar mai-nainte de a se fi dat jos din caruta.
– Toate la timpul lor, ii raspunse Busuioc. Acum iti multamesc numai ca nu ne-ai uitat.
Dar popa Furtuna nu era omul care poate sa astepte; el voia sa stie acum, nentarziat, pentru ce l-a chemat Busuioc. Intrand in casa, el ii zise surorii sale: „Buna ziua!”, lua pe cumnatul sau la o parte, ca sa-l descoase.
Busuioc era om trecut de patruzeci de ani si cu vreo zece ani mai batran decat cumnatul sau, insa acesta era popa, ba chiar om de frunte intre popi, si de aceea neamurile nu faceau nimic fara de a-l fi intrebat mai-nainte pe dansul. si nici nu era nevrednic parintele Ioan de trecerea pe care o avea la neamurile sale. Asa iute si furtunos cum era, el nu se pripea niciodata, ci-si lasa timp. si acum el asculta cu luare-aminte si dedea mereu din cap si zambea din cand in cand cu neincredere.
– Paguba de calul acela, zise el necajit. Nu-ti spuneam eu sa mi-l vizi, ca n-ai tu oameni care sa stie umbla cu el?
– Lasa-l in stirea Domnului de cal! grai Busuioc suparat. Ia spune-mi, ce sa fac eu acum.
– Nimic! ii raspunse popa scurt. Tineretul sa-si faca el singur treburile.
– Stai! grai Busuioc asezat. De cand a venit fata aceea la casa mea, stau mereu ca pe spini, fiindca nu stiu cum sa ma port cu dansa. Ce fac eu daca baiatul isi pune carul in pietri si-o ia de nevasta?
– Nu-ti cunosti feciorul, ii raspunse popa.
– Nu cunosti tu fata, intampina Busuioc. N-as voi deloc s-o am nora, dar asa batran cum sunt, daca as fi vaduv, m-as face luntre si punte s-o am de nevasta. E desteapta, popa, si binefacuta, si e frumoasa mare minune.
– Apoi nu-l stiu eu pe Iorgovan al nostru?! grai popa razand. Trebuie sa fie ceva de dansa daca a facut de dragul ei cale atat de lunga. Dar n-o ia, cumnate. Tu ai lua-o pentru ca esti batran, iar el n-o ia pentru ca e tanar si n-are nevoie. Lasa-l frate, lasa-l sa-si traiasca si el traiul.
– N-am zis ca nu-l las, raspunse Busuioc. Te gandeste, numai, ca greu mi-ar fi s-o am nora dac-ar trebui sa-mi fie rusine de ea. Vezi tu – adauga el mai iute – nu stiu, s-o pun la masa cu mine, ori sa n-o pun?
– Sa n-o pui daca n-o vrei nora!
– Dar daca mi-o voieste baiatul?
– Nu te invoi!
– De asta nu poate sa fie vorba, raspunse Busuioc hotarat; mi-e fecior si nu pot, pentru ca nu stiu daca fac bine ori rau. De aceea te rog pe tine sa-l descosi pe baiat, ca sa stiu ce sa fac, unde-o pun, cum ii vorbesc.
– Cumnate, fii om cuminte, grai popa nerabdator; nu te speria de umbra ta. Lasa-l, ca incetul cu incetul i se ureste de dansa.
Busuioc se uita lung la el si dete de cateva ori din cap.
– Du-te de vezi fata, ii zise apoi, vorbeste cu ea, si vino sa ne intelegem dup-aceea.
Popa Furtuna statuse destul la un loc, era obosit de atata liniste si foarte multumit ca se poate duce mai departe. El isi aduna dar boscartele, lua pe Filip cu dansul si iesira, ei doi si cu prepelicarul trei, la vanatoare.
Iorgovan era posomorat. Iar i se inacrise viata. Simina fusese toata ziua tacuta si nu se departa deloc de tatal sau, incat el nu se apropia de dansa.
Zarindu-l acum din departare pe unchiul sau, el se departa fara de veste din preajma Siminei. il stia pe popa, tinea la el si n-ar fi vrut, Doamne fereste, ca sa banuiasca ceva.
Parintele Ioan, sosind la seceratori, le zise bun lucru si incepu sa certe mai pe unul, mai pe altul dintre dansii, pe o fata pentru ca nu tine bine secerea, pe un flacau pentru ca nu suceste bine legatoarea ori nu strange din destul, pe un cosas pentru ca nu rastoarna bine brazda: de toti se lega popa, tuturora le gasea pricina.
Iorgovan mergea pe urma lui si astepta la tot pasul sa-i vie randul.
– Dar tu cine esti? o intreba el pe una dintre fete.
Fata-i saruta mana, isi spuse numele, si satul, si parintii.
– Prea bine, grai popa si se duse la alta.
Simina-l stia pe popa Furtuna. O data il vazuse, dar atunci mai multe zile de-a randul isi facuse de lucru cu el, intreband mereu pe altii ce-i si cum si de unde, iar despre popa Furtuna oamenii stiau multe si marunte. Dar ii era destul sa-i auda glasul si sa-i vada pasul, pentru ca sa-i cunoasca firea.
„Acesta-i om care se cearta toata viata, dar nu se supara niciodata”, isi zise ea; vazand ca el vine pas cu pas spre dansa, lati un manunchi ca sa-i poata vedea spicele, alese apoi cateva dintre cele mai frumoase, le innoda paiul potrivindu-le in chip de aripa si rupse in cele din urma paiele, o schioapa din jos de nod.
Cand se apropie popa, ea-l astepta cu legaturi de spice in mana.
Iorgovan simti ca i se aprind obrajii.
– Ce-i asta? intreba popa privind cam pierdut la dansa.
– Seceris, parinte, raspunse ea intinzandu-i legatura de spice.
Popa isi lua palaria din cap, ca sa puie spicele la ea, apoi o apuca pe fata de mana si-o intreba cu voie-buna:
– Dar tu de unde-ai rasarit?
Simina ii saruta mana.
– E a noastra, parinte, ii raspunse Neacsu.
Parintele Ioan se-ntoarse si se uita lung la batranul slabanog si uscat de boala si de arsita soarelui.
– A ta e fata? – ii zise el – si de unde esti tu?
– De la Zimbru suntem, parinte; suntem crasnic la biserica.
– De la Zimbru? Foarte bine! Ce mai face parintele Teodor?
– E bine, slava Domnului – raspunse batranul – tocmai acum in postul Pastilor a vrut bunul Dumnezeu de i s-a nimerit noroc la casa.
Popa Furtuna se duse mai departe la alt om si iar la altul, el inainte ducand de-o mana pe Simina si tinandu-si in cealalta palaria, iar dupa el Iorgovan si frate-sau Filip.
si e lucru nu stiu cum sa te ieie cineva si sa te poarte asa, tragandu-te dupa dansul; Simina abia isi mai putea stapani rasul, iar lui Iorgovan ii venea sa intre in pamant de greu ce-i era.
in cele din urma ei trecura toti oamenii si, ajungand la o cruce de grau, popa se opri.
– Dar cu ce mai zici? o intreba el pe Simina.
– Eu, parinte? – raspunse ea zambind de-i ieseau toti dintii marunti la iveala – eu zic sa-ti pui palaria in cap, ca te arde soarele.
Popa-si puse palaria, apoi lasa mana Siminei ca sa se scarmene-n barba.
– Prepelite sunt? intreba el intorcandu-se spre Iorgovan.
– Foarte multe! ii raspunse flacaul.
– Atunci haid’! ia-ti si tu pusca si vino cu noi.
ii placea grozav popii sa impuste prepelitele din zbor. Iorgovan ar fi voit sa spuie ca si-a uitat pusca necuratata, ca nu-i prea stie randul, ca trebuie sa ramaie la seceratori, ar cu popa Furtuna multa vorba nu se putea face; ori te lua cu sila, ori te lasa in mijlocul drumului. Pleca dar popa, ii plecara si nepotii, si Simina ramase singura la crucea de pe miristea tepoasa.
Iorgovan se uita o data-napoi; nu mai stia: sa se intoarca ori sa se duca si sa n-o mai vada.
– Haid’ grabeste, ii zise popa. Pare-mi-se ca-ti umbla mintile intr-alta parte, adauga apoi peste putin. Mai Iorgovane, baga de seama, ca dai de dracul! Tu ma stii pe mine: sa nu te puie pacatul sa te legi de fata! Daca ti-e de fete, are taica-tau destula stare sa te insoare si destule neamuri sa-ti dea perechea potrivita. M-ai inteles?! Fata nu-i sluta si-i mai vicleana decat o serpoaica cu pui: sa nu aflu ca umbli dupa strengarii.
Ce-ar fi putut el sa zica?! Nu stie el oare ca pe unchiul sau nu poate sa-l scoata din ale lui?! Asta o stia. Dar nu stia Iorgovan cum judeca unchiul sau despre dansul. strengarii?! Asta era vorba? El umbla dupa strengarii; atat, numai atat? De asta nu le este buna Simina?
„Parca nu tot a mea e vina!” isi zise el amarat si se duse mai departe la vanatoare.
Erau trei insi si cu Zboru patru, dar numai Zboru era-n apele lui; popa dedea mereu gres; Iorgovan se trezea totdeauna prea tarziu, iar Filip nici nu intelegea cum e cu putinta ca cineva sa creada ca poate nimeri o pasare care nu doarme pe creanga. ii era lui popa Furtuna destul sa deie o data gres pentru ca sa-i intre-n cap gandul ca n-a plecat cu noroc de acasa si sa nu mai poata nimeri.
– Mi-ai stricat tot cheful, ii zise el rastit lui Iorgovan, apoi isi arunca pusca-n spinare si se intoarse in sat, certandu-l mereu pe Filip ca e papa-lapte, ca e prinde-muste, ca e mamaliga nefiarta si cate si mai cate.
– Ce-i? intreba Busuioc dupa ce se vazu singur cu dansul.
Popa isi arunca pusca, si cornul, si paharelul, si patasca, si dichisul cu tacam, toate una peste alta, in pat.
– stie dracu ce sa mai zic, zise apoi aprins. si adeca de ce sa le iau tot eu toate-n spinare?!
– Nu ti-am spus?! grai Busuioc asezat.
Vorba aceasta popa Furtuna nu putea sa o sufere.
– Ce mi-ai spus?! ii intampina el traganind vorbele. Asa-i cum am zis eu. De unde?! Nici vorba! L-a incurcat fata, atata e toata treaba. Dar, vezi, l-a incurcat rau.
– Asta o zic si eu – grai Busuioc nedumirit – si de aceea te-am pus pe tine sa-l descosi, fiindca mie nu-mi venea bine.
– Lasa-l, frate, sa se descurce el! striga popa manios; ce te amesteci in trebile lor?! Las-o sa-si sparga capul de zid!
– si daca si-l sparge si el?
imi rad barba! raspunse popa hotarat. si n-avea popa juramant mai greu decat acesta, fiindca nimic nu l-ar fi durut mai putin decat sa-si rada barba.
insa Busuioc nu era multumit cu barba cumnatului sau.
„Nu s-a lamurit inca, isi zise el; sa-l mai las sa se gandeasca”.
si-l vedeai pe popa ca nu e lamurit, fiindca se plimba mereu prin casa si muta la tot pasul cate ceva din loc.
– Cine dracu a adus-o pe padureanca aceasta aicea! adauga el in sfarsit, adunandu-si unul cate unul boscartele.
– Eu am adus-o, cumnate – ii raspunse Busuioc cu inima indoita – chiar eu, si, uite, imi aduc aminte ca-mi parea bine cand am gasit-o fiindca oamenii lucreaza mai cu inima cand au de aceste in preajma vederii lor.
– Atunci nu te mai plange, grai popa si pleca strigand sa i se puie caii.
– Vii mane sa te pui la cale cu oamenii! striga Busuioc.
– Viu!
– O sa mai vorbim atunci.
– Eu nu mai am nici o vorba!
Busuioc tot ca mai-nainte, caci – in zadar! – omul cu copii tot parinte ramane, si parintele, oricat de batrani i-ar fi copiii, tot copii ii stie si nu poate crede ca ei vor face ca oamenii cu minte. il chemase pe popa pentru ca acesta sa-l faca s-o creada aceasta si acum nu putea sa-l creada pe popa.
„Eu in tineretele mele as fi facut prostia aceasta, isi zicea el; iar feciorul meu e tanar”.
Uita Busuioc ca el era feciorul tatane-sau, iara Iorgovan era feciorul lui Busuioc.
intorcandu-se de la vanatoare, Iorgovan calca rar si masurat. Traise in timp de cateva zile mai mult decat alte dati si luni intregi si i se parea c-au trecut ani de zile de cand a plecat dupa seceratori. Noaptea petrecuta-n batatura de la siria, drumul facut de la Cil la Zimbru, intalnirea lui cu Simina, toate i se pareau departate si despartite prin multe si insemnate intamplari de clipa in care se afla. si trecute erau toate, toate.
Simina era mai trista de cum fusese toata ziua: avea de ce sa fie. El nu era trist: n-avea de ce sa fie.
Alte dati ii era groaza sa se apropie de dansa; acum nu-i pasa daca-i este ori nu aproape, daca o vede ori nu, daca-i vorbeste ori nu.
Simina se uita din cand in cand la el si simtea ca nu mai e omul cuprins in lupta cu neastamparul sau.
– Iorgovane! vreau sa vorbesc astazi cu tine, ii grai dansa cand seceratorii plecara spre sat.
– Astazi e si acum, raspunse Iorgovan.
– Acum nu pot, grai dansa.
– Cum vrei – zise el – cand vrei: n-o sa mai poti zice ca mi-e greu cand ma vede lumea cu tine.
– Mi-e greu mie! sopti ca inecata, si ei isi urmara calea mergand tacuti unul dupa altul, Neacsu in urma lor, iara sofron cand trei pasi la dreapta, cand trei pasi la stanga.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 3015 ori.
