Padureanca - Capitolul 11

Padureanca - Capitolul 11

de Ioan Slavici


11.


Seara era priveghie la casa lui Busuioc, iar la priveghie se cere voie buna si multa galagie.

si era galagie la casa lui Busuioc.

tinuse Busuioc sa se stie ca moare cu cinste cine a trait in casa lui si sa-i arate popii ca poate el cand vrea; casa era plina de oameni, popii erau gata sa-l prohodeasca pe mort, iar de pomana, grija lui.

insa nici popa nu statuse cu manile in san.

Mortul nu era intins in casa cea mare, ci jos, intr-una din odaile slugilor; Vica, stapana casei, sedea infundata intr-un iatac si nu voia sa stie de nimic; groapa nu se sapa inlauntrul mormintilor, ci tocmai la santul de imprejmuire; popii ziceau c-o sa-i faca prohod, dar prohodul nu era decat o molifta de iertaciune; iar bocitoare nu gasise Busuioc, caci femeile sunt fricoase. Oamenii jucau carti, se bateau in palma cu carpa impletita, spuneau povesti, radeau din cand in cand; dar popa zisese ca lucrul acesta nu poate s-aduca noroc, iar popa era popa; ei le faceau toate la porunceala si cu frica, uitandu-se mereu la usa si la feresti, ca sa vada daca nu cumva se iveste uciga-l-toaca, fie vreun strigoi, ca sa le ceara socoteala pentru galagia ce o fac.

Nimeni insa mai mult decat Busuioc nu simtea ca nu sunt a bine cele ce se petrec; era frant si muiat, atat de mahnit, incat Neacsu se uita cu mila la el si nu se indoia in sufletul lui ca Pupaza i-a fost frate.

Hotarandu-se a intra la mort, padureanul isi scutura picioarele, isi netezi parul si-si puse palaria jos langa usa; dar el se opri, cuprins de sfiala, in prag.

Era singul mortul; nimeni nu sedea la dansul, nimeni nu-l bocea.

– Sa-i deie Dumnezeu odihna! grai Neacsu, facandu-si cruce. Iarta-ma, Doamne! daca-ti calc vointa, adause apoi peste putin si intra, lua un scaun si se aseza intr-un colt al casei.

Nu putea el sa vada casa pustie: mortul acesta ii era, parca, lui frate si cel mai apropiat om din lume.

Simina sedea pe un bustean de la capatul casei, dusa-n ganduri. Din cand in cand ii curgea cate-o lacrama peste obraz; ea o lasa sa se usuce pe el.

intr-o casa era mortul, intr-alta Busuioc, iar intr-alta Vica, si Iorgovan nu era nicaieri.

intorcandu-se de la camp, el a stat cat a stat, apoi s-a dus. Era vorba ca s-a dus la moara, ca sa vada cum stau lucrurile acolo. il astepta Simina, il astepta mereu sa se intoarca, si precum il astepta, inima i se strangea tot mai tare si pamantul tot mai tare-i ardea sub picioare. Ce face el? Unde se afla? De ce nu se mai intoarce? Nu cumva i s-a intamplat ceva? Sfinte Doamne! Nu cumva i s-au urat zilele? Trebuia sa-l vada si sa nu-l mai scape din preajma vederii sale.

Ea-si sterse lacramile si se ridica.

Dar unde sa plece si cum asa, fara de veste?

Batranul era la mort. Ea nu putea sa intre la el, n-avea in ea destula inima sa vada acum un mort intins pe masa.

sofron stetea-n usa grajdului, razemat de uschior.

Ea se duse drept la el.

sofron se cutremura cand o vazu apropiindu-se de dansul.

– sofroane, ii zise ea, daca ar fi sa ma caute taica, spune-i ca ma intorc in curand.

El o apuca de mana, o stranse si o tinu catva, apoi intreba:

– Unde vrei sa te duci?

– Tu stii. De ce ma mai intrebi? De ce ma silesti sa ti-o spun?! raspunse ea inecata.

sofron se uita lung la ea.

– Uite! zise el. Am fost obraznic cu tine, dar sa nu ma crezi asa. Nu stiu de ce, dar atat de bine imi pare ca ai venit acum la mine, incat grozav de bine imi pare! Lasa, ca ma duc eu si ti-l aduc. stiu eu ce-i asta, Simino! adauga apoi departandu-se. Simina isi acoperi fata cu amandoaua manile si intra inecata de plans in grajd. sofron in fuga se duse si in fuga se intoarse.

– Nu vrea sa vie, grai el amarat.

Simina-si sterse lacramile.

– Unde se afla? intreba ea.

– Aici la un loc.

– Unde?!

– Nu poti tu sa te duci acolo.

– Unde?

– La birt, ii raspunse el turbat.

Simina se indrepta, facu o miscare, ca si cand ar voi sa se intoarca, apoi intreba cu sfiala:

– ii este acesta un obicei?

sofron nu era dintre oamenii care inteleg si ceea ce nu li se spune, dar era om cu multa inima si simtea cand nu putea sa inteleaga.

„Da! da! ii este un obicei. ii place sa mearga la birt. si daca intra o data, nu mai e chip sa-l scoti”.

Acesta era raspunsul care-i dedea branci.

– Nu-i adevarat! striga el indaratnic.

– Ce nu-i adevarat? il intreba ea mirata. – De un an, de cand sunt aici, o singura data l-am vazut si pe el la chef, si acu de a doaua oara!

– Haide! haide! zise ea plecand inainte. Haid’, ca sa nu ma duc singura!

sofron pleca cu pas hotarat in urma ei.

Iorgovan petrecea.

intr-o odaie retrasa de la birtul cel mare sedeau cinci insi impregiurul unei mese incarcate cu sticle si cu pahare de tot felul, unele pline, altele rasturnate. Iorgovan era singur pe o canapea din fund; la dreapta lui sedea Vasilica, scrietorul notarului, la stanga sarica, o fata de aci din Curtici, pusa sus pe coltul mesei, intre sticle si pahare. La usa odaii cantau cinci tigani, iar Buczy Arpad, un prieten de scoala a lui Iorgovan, juca in mijlocul odaii un ceardas cu Borisca, o alta fata de aci din Curtici.

Iorgovan batea mereu din palme, suiera ceardasul si era vesel.

Un chelner veni sa-i spuie la ureche c-a trimis taica-sau sluga sa-l cheme acasa.

– N-am vreme! raspunse el, si-si urma a-si petrece. Am spus ca n-am vreme.

Chelnerul iesi multumit de acest raspuns; dar peste putin se ivi sofron in usa.

Iorgovan sari manios in picioare, sarica se dete jos de pe masa, iar Buczy dete o data din pinteni si se opri in loc.

– Spune-i ca nu ma duc! striga Iorgovan. Sa nu-mi strice cheful, ca le dau dracului toate.

– Sa-ti spun eu tie o vorba, si ramai cat iti place, grai sofron, apoi se duse la el si-i spuse incet ca Simina e afara si vrea sa-l vada.

Iorgovan stete o clipa cam scos din sarite.

– Ei! striga apoi, dand cu pumnul in masa. Foarte bine! Sa vie si ea sa petreaca cu noi. O aduc aici.

– Pe cine?! pe cine?! strigara ceilalti.

– O sa vedeti voi, le raspunse el si iesi.

Simina se dete un pas inapoi cand il vazu apropiindu-se cu pas sovaitor de dansa si parca-i era rusine de a fi venit.

– Haid’, fa! ii zise el apucand-o cu bratul. Acum e acum! Acum ca niciodata!

Fata se simti cuprinsa de groaza, dar nu incerca sa i se puna impotriva, ci ramase sfiita inaintea lui ca prepelita ce se vede apucata fara de veste.

sofron simtea ca nu e de vorbit cu Iorgovan. E insa mare lucru cand omul se stie tare.

– Lasa fata! – grai el apasand vorbele – ca e paguba de doi oameni ca noi. Nu e fata asta de seama ta.

– Nu e de seama mea?! intreba Iorgovan intorcandu-se spre el. Cu asa?! Dar adeca ce cauti mereu langa dansa? Ce vrei, ma?! striga apoi, punandu-se drept in fata lui sofron. stii tu cine sunt eu?!

– Un ticalos esti, un om de nimic! raspunse sofron.

– sofroane! striga Simina aruncandu-se intre amandoi. Haid’, Iorgovane! – urma apoi staruitor – haid’ sa intram sa petrecem. Nu-l vezi tu ca nu stie ce zice?

– Ticalos eu?! striga Iorgovan voind s-o deie in laturi. Stai sa vedem!

– Iorgovane?! – urma ea – vrei tu sa te pui aici la cearta cu el? Haid’, haid’, sa intram.

– Care va sa zica tu vrei sa te duci cu el?! intreba sofron rece.

– Da! ea voieste! Raspunse Iorgovan si o apuca iar cu bratul, ca sa o duca.

– sofroane! – grai Simina plecand – tu vezi ca trebuie.

Sosita apoi in pragul odaii retrase, fata se opri uitandu-se la masa-ncarcata, la tigani, la cei doi tovarasi, se uita la Iorgovan si la cele doaua fete, apoi isi trase cu varful tegetelor peste frunte. O apucase parca un fel de ameteala, se uita parca de sus intr-un mare adanc si adancul o tragea spre el: grozava ii parea placerea desfraului ce-i rasarea din paharele rasturnate, din fetele tiganilor si din parul incalcit al celor doaua fete.

– Daca tie nu-ti este scarba de aceste, sa ramanem – zise ea fricoasa – sa ramanem si sa petrecem.

Iorgovan se uita si el la masa, la cei doi tovarasi, se uita la Simina si la cele doaua fete, se uita la sofron, care stetea ca un stalp de peatra in dosul Siminei.

– Nu vreau! zise el muiat, apoi se intoarse si pleca sovaind mai departe.

Simina-l apuca de brat, ca sa-l sprijineasca, iar sofron ramase-n urma lor, calcand pe varful degetelor, ca sa nu-i supere prin zgomotul pasilor sai.

Grozav se simtea de nenorocit, si totusi ii parea bine.

– Lasa-ma! grai Iorgovan peste putin, dandu-se la o parte. Merg eu si singur.

– Daca te supara, ii raspunse ea.

– Ma supara! grai el, apoi se desfacu, se mai duse cativa pasi si incepu in cele din urma sa planga.

Simina isi acoperi iar fata cu amandoua manile si se opri din drum, dar acum nu mai putea sa planga.

Iorgovan se opri si el, se uita catva timp la ea, apoi deodata, se lasa cazut inaintea ei, ca si cand ar fi voit sa sarute pamantul de la picioarele ei.

Fata batu ingrozita din palme si ramase o clipa cu manile-nclestate.

– Haid’ – grai apoi plecandu-se spre el – sa-l ducem, sa-l culcam.

Iar Neacsu, iesind intr-un tarziu de la mort, s-a uitat in toate partile. Fata lui! unde era fata lui? ce s-a facut fata lui?!

Cand Simina si sofron se apropiau cu Iorgovan, batranul stetea in portita.

Ei se oprira.

– E taica – grai Simina – du-te si-i spune sa se uite prin curte, ca sa nu ne vada nimeni cand intram cu el.

si Neacsu stetea de panda, in vreme ce sluga si Padureanca il furara pe feciorul lui Busuioc in grajd, ca sa-l ascunda.

– Taica, grai Simina dupa ce se vazu singura cu parintele ei. Tu vezi ca mane nu putem pleca de aici.

Neacsu dete din cap.

Nu mai putea el sa-si vada fata in casa aceasta, unde mortul e parasit, stapana casei se pune in pizma cu stapanul si feciorul umbla ratacit.

– Fata mea! grai el cu blandeta. Tu stii ca n-am vrut niciodata sa calc vointa ta, dar acum trebuie sa fie cum zic eu.

– Nu pot, raspunse ea; nu ca nu vreu; nu pot. Mi-e frica, taica, mi-e frica, ma tem c-o sa ma blestem toata viata. Nu-l vezi tu unde a ajuns?!

Vedea Neacsu. Dar ce-i pasa lui de feciorul lui Busuioc, bogatoiul din Curtici?! avea el insusi o fata, una singura, ca putine in lume, si aceasta nu putea sa ramaie aici.

– Haide! zise el hotarat, apucandu-si o suvita din parul carunt, si blestema parul acesta.

– Ramai tu! – ii raspunse ea – ca tu poti.

„Vine daca ma vede pe mine plecand”, isi zise el.

„Ramane daca vede ca eu nu plec”, isi zise ea. S-au inteles toata viata lor: cum sa nu se inteleaga acum, cand se afla in culmea vietii?!




Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22


Aceasta pagina a fost accesata de 1071 ori.
{literal} {/literal}