Padureanca - Capitolul 05
de Ioan Slavici
5.
Busuioc mostenise de la taica-sau o moara de vant, si e buna scula moara de vant, mai ales la Curtici, unde cale de o zi de giur impregiur apa curgatoare nu se pomeneste. Batuta insa mereu de vanturi, moara lui Busuioc s-a hodorogit in cele din urma si pe cand el umbla s-o repareze din temelii, cumnatu-sau, popa, i-a dovedit ca-i vine mai bine sa-si cumpere o moara cu foc: acum Busuioc avea o locomobila usurica si ieftina, care lucra cu foc de paie si mana vara o masina de treierat, iara in alte timpuri moara cu doaua petri, pusa in gradina de la marginea satului, in locul celei de vant.
Pupaza facea focul la cazan.
Acest Pupaza, un om de vreo patruzeci de ani, era mai scurt decat toti oamenii scurti, cu capul de tot mare, cu falcile iesite si cu ochii infundati in cap si ii ziceau Pupaza pentru ca era cam tont de felul lui si umbla cracit, incat parca schiopata de amandoua picioarele.
El se trezise la moara lui Busuioc, unde-l lasase maica-sa, o femeie fara de capatai, de care abia cate un batran isi mai aducea aminte. si, precum e lumea, se vorbeau multe despre Pupaza: mai ca-i este ruda, mai ca frate din flori cu Busuioc. Destul ca nu era sluga cu simbrie, ci om care se stia la el acasa. si nici nu-i poruncea nimeni lui Pupaza; el facea numai ce-i placea lui. Se pomenise la moara, crescuse la moara si acum nu-si mai putea inchipui el viata lui altfel decat la moara, intocmai precum nici Busuioc nu si-ar fi putut inchipui moara fara de Pupaza.
Cu toate aceste, tocmai Pupaza era omul care nu trebuia sa steie la moara; manca Pupaza ce apuca, durmea unde-l prindea somnul, dar tinea la curatenie de ti se facea mila de el, si daca Busuioc punea cioareci si peptar de postav civit, Pupaza tinea sa aiba si el cioareci si peptar din tot acel postav. Altfel se ducea-n lume.
La moara insa si la gura cazanului curatenia vestmintelor nu se poate pastra: Pupaza era mereu plin de faina, de praf, de funingine si de ulei, de te fereai sa nu te atingi de el.
Nu-i vorba, el avea treaba multa si nu-i venea timp sa-si deie seama depre aceasta; se gasea insa din cand in cand cate un om care, neavand alta treaba, se lega de el si-l nacajea.
Plecand Iorgovan, Busuioc facu randuiala, ca sa macine graul ce mai era la moara, pentru ca dupa seceris sa poata pune masina de treierat neintarziat in lucrare. El puse oameni sa curete locul de arie in mijlocul gradinii si hotari locurile pentru sirele oamenilor invoiti sa treiere cu masina lui.
Era dar lume multa la moara lui Busuioc.
Pupaza crescuse la moara; la moara umbla multi oameni; multi oameni stiu multe, si multe invatase Pupaza in viata lui: roata morii tot se mai oprea cateodata, dar gura lui nu. Spunea mereu si spunea tot prostii, si prostii putine, cate invatase el de la altii, dar le spunea mereu la alti oameni si iar la altii, incat morarului ii venea sa fuga in lume iara oamenii ziceau ca nu e om mai de haz decat Pupaza.
Veriga, om de aci din sat, astepta de doaua zile sa-i vie randul la moara: auzise o data, de doaua ori prostiile lui Pupaza si i se urase de la o vreme cu ele. Ar fi voit sa faca ceva sa-i treaca de urat.
El se uita lung la Pupaza si-i zise:
– Bine, mai Pupaza, cum ai ajuns tu?
Pupaza nu se supara cand ii ziceau Pupaza, fiindca acesta-i era numele; el se uita insp la camasa de pe trupul sau si era foarte stramtorat.
– Ce-i? intreba el, uitandu-se la ceilalti oameni, ca sa vada daca sunt ori nu si ei de parere ca nu e curata camasa lui.
Oamenii se silira sa nu rada; dar nu era cu putinta sa-ti stapanesti rasul cand il vedeai pe Pupaza uitandu-se astfel, cand la camasa de pe trupul sau, cand la oamenii ce o vad.
– Radeti! grai Pupaza, apoi se scutura pe mani, iesi din moara, se puse pe un bustean si ramase bosumflat.
ii era sarita tandara, si cand ii sarea lui tandara, era sarita si pace buna.
Acum degeaba se trudeau oamenii s-l incredinteze ca Veriga vorbeste sacaturi, ca n-au ras de dansul si ca la moara nimeni nu poate sa aiba camasa mai curata decat a lui; el era om cu minte, cu judecata si vedea cu ochii lui. Muncea cat zece, iar Busuioc nici nu-l imbraca macar cumsecade; asta era o nedreptate. Nu putea Pupaza suferi oamenii sa-i spuna ca i s-a facut nedreptatea aceasta.
in curand el se ridica si se departa spre sat, ca sa le spuna altor oameni mai cu inima ca l-a parasit pe Busuioc, ca l-a lasat pe el singur sa faca daca poate.
Asa facea Pupaza totdeauna cand ii sarea tandara, si fiindca lumea stia cum face, oriunde se ducea, toti se minunau de curatenia vestmintelor lui; iara copiii se luau droaie dupa dansul si-l intrebau mereu daca este ori nu flamand! Flamand?! Vorba aceasta Pupaza nu o putea suferi in urechile lui: era mai bucuros sa moara de foame decat sa primeasca o bucata de pane de la cineva. si cu toate aceste, cutreierand ulitele si colindand iute de la casa la casa, el isi facea pofta de mancare, iar pofta de mancare il induiosa pe Pupaza.
inspre seara el incepu a li se plange oamenilor ca Busuioc l-a alungat de la casa lui.
Iar Busuioc se plimba necajit prin casa – nu, necajit nu – mahnit pana in adancul inimii lui. Cu toate aceste, acum, tocmai acum, nu s-ar fi legat, Doamne fereste, de nimeni; ii era greu a iesi din casa.
– Nu! stia el cine e Pupaza, dar stia ce zicea lumea despre dansul si ii venea sa deie cu toporul cand se gandea la droaia de copii si la oamenii ce rad de-a lungul ulitilor.
Iar el nu putea sa faca nimic.
indaratnic din fire, Pupaza ramase noaptea intreaga pe uliti, umbland de ici pana colo si vorbind mereu asa singur, si abia a doaua zi pe la pranz, stapanit, in sfarsit, de foame, el incepu sa deie tarcoale pe la casa lui Busuioc.
Era tarziu dupa-amiazazi cand el deschise portita, intra fricos si se opri la intrare.
– Du-te, frate, c-a venit! grai Busuioc, care nu putea sa-l vada.
Vica taie un coltuc de pane si iesi cu el afara.
Cand o vazu, Pupaza incepu sa planga, sa faca matanii si sa sarute pamantul; luand apoi coltucul din mana ei se-ntoarse si se departa iute, vesel si tot mai vesel spre moara.
Abia se-nchise portita in urma lui Pupaza, si se deschise poarta cea mare, ca sa intre Iorgovan, cu cele doaua care de seceratori.
si n-ar fi putut Iorgovan sa soseasca in ceas mai potrivit decat acesta.
„Se-ntampla cateodata!” grai Busuioc in el cand vazu ca la caruta lui Iorgovan sunt numai doi cai.
Un lucru de nimic!
Ar fi vrut sa nu-l fi bagat de seama.
si totusi...
il stia pe Iorgovan om cu socoteala si nu se putea dumiri ce oare i se va fi intamplat de si-a pierdut rostul, caci numai asa, din senin, paguba nu vine, ci omul trebuie sa faca si el ceva ca sa si-o aduca ori sa-i deschida macar drumul.
Busuioc nu era acum dintre oamenii in curtea carora poti sa intri fara ca sa fii bagat in seama de stapanul casei, si nici Simina nu era femeia care poate sa treaca pe nevazute pe dinaintea cuiva.
Iesind in calea celor sositi, el trecu o data cu privirea peste oameni si ochii lui se oprira la dansa.
il ardea parca la inima.
O stia de tot bine si-i era destul s-o vada pentru ca sa inteleaga o multime de lucruri, caci iute se descurca lucrurile in mintea omului cand li se iveste capataiul.
inca anul trecut simtise Busuioc ca-i plac feciorului sau ochii Padurencei, si s-ar fi mahnit, poate, daca nu i-ar fi placut, fiindca erau facuti pe placute, dar c-a trecut anul si nu i-a uitat, dar ca-i plac atat de mult incat isi pierde rostul si-si omoara caii de dragul lor, asta il punea pe ganduri.
Acesta era da gandul care l-a facut sa mearga el dupa seceratori?! si s-a dus cale de doua zile ca s-o aduca pe dansa?!
I se facea lui Busuioc o mare nedreptate; chiar feciorul lui ii facea o mare nedreptate.
si cand i se facea nedreptatea aceasta?
Acum, chiar acum, dupa ce i se facuse o alta nedreptate tot atat de mare; abia iesise Pupaza din curte, si intra Simina in ea. Dar Iorgovan era feciorul lui. Busuioc ii facu fetei semn sa se apropie.
Simina isi randui prin o singura scurtatura hainele pe trup, apoi inainta cu capul ridicat pana la el, se pleca si-i saruta mana.
– Sa fii sanatoasa! ii zise el. Bine-ai facut c-ai venit. Du-te-n casa, ca leichii-ti o sa-i para bine. Vico! – striga apoi, intorcandu-se spre casa – ia vino de vezi si tu ce oameni ne-au sosit la casa!
Dup-aceea al se duse la Neacsu, ii dete mana si-l intreba de sanatate, in vreme ce Simina se departa cu pas linistit spre casa.
Iorgovan isi facea de lucru la caruti, iar sofron stetea nemiscat si se uita.
in sapta ani de zile, cat a muncit cu simbrie, si-a adunat banisori, frumosi bani, si i-a dat lui Busuioc, sa-i puna cu camete bune pe la oameni, si mai avea si doaua jugare de pamant cu grau, iar altul cu porumb; aceasta era multumirea vietii lui, incepatura tuturor visurilor ce-si facea despre ziua de mane; cum stetea acum si se uita, ar fi vrut sa-si stranga-n o clipa tot ce are, sa-si cumpere paie multe paie, si sa le deie foc paielor si sa rada incat sa se prapadeasca.
– Sa desprindem caii, ii zise Iorgoven, care se mira ca trebuie sa i-o zica.
sofron se uita sperios la el.
– N-am pofta, ii raspunse. Sa-i desprinda cine-i are!
Iorgovan ramase o clipa uimit, apoi se uita impregiurul sau, ca sa vada daca nu cumva a auzit cineva vorbele aceste.
– N-am acu timp de cearta, ii zise; dup-aceea desprinse caii si-i lua de capastru, ca sa-i duca in grajd.
– Ce faci cu caii?! intreba sofron aspru si sari de-i lua capestrele din mana. Nu-i vezi ca sunt infierbantati de drum?!
Graind aceste, el trase caii dupa el si incepu sa-i primbe prin curte.
Iorgovan era feciorul lui Busuioc si putea sa faca ce vrea el cu caii tatane-sau; insa sluga avea dreptate, sluga era mai cu bagare de seama decat chiar fiul stapanului. El se duse da, desprinse caii de la caruta slugii, ii lua de capastru si incepu si el sa-i plimbe.
Astfel se plimbau amandoi prin curte, privind mereu, cand unul, cand altul, la scarile casei, ca sa o vada pe Simina iesind. Iorgovan ar fi dorit sa steie cat de mult in casa, pentru ca sa nu-l gaseasca in curte cand se intoarce, caci n-ar fi voit sa deie fata cu dansa, iar sofron ar fi fost gata sa plimbe toata noaptea caii prin curte, pentru ca nu cumva, ducandu-i la grajd, sa-i duca si Iorgovan pe ai lui si sa mearga-n casa mai-nainte de a se fi intors Simina. De aceea, pe cat era de linistit sofron, pe atat de nelinistit Iorgovan. in cele din urma el nu se mai putu stapani si duse caii la grajd.
sofron ar fi vrut sa-i spuna ca nu i-a plimbat inca destul, dar aceasta nu era adevarat, si asa nu-i ramanea decat sa plece si el in urma lui.
Din grajd ei nu puteau sa vada daca Simina se intoarce ori nu; erau dar ca intelesi sa-si faca iute treburile si sa iasa cat mai degrab’ la lumina.
Busuioc avea slugi destule si feciorul lui n-ar fi avut nevoie sa desprinda caii, sa-i plimbe prin curte si sa-i duca la grajd, insa nimeni nu-l putea opri de a le face toate aceste daca asa era pofta lui. Iar acum, dupa ce le facuse toate si Simina tot nu-si mai ispravise vorba cu stapana casei, el mai putea sa traga si carutele in sopron, sa vada daca boii au nutret, daca sunt toate in buna randuiala. Multa treaba-si poate face un om harnic in o gospodarie ca a lui Busuioc.
Dar, in cele din urma, el era feciorul parintilor sai si se intoarse din drum: e buna harnicia, dar tot nu te iarta sa vii asa ca din pusca si sa-ti cauti de treburi fara de a fi schimbat mai-nainte o vorba cu parintii tai. Voia, nu voia, n-avea incotro: el trebuia sa se duca in casa.
si-i era greu lui Iorgovan sa deie fata cu parintii sai.
N-ar fi vrut, fereasca Dumnezeu, ca ei sa creada ca el umbla cu gandul de a si-o lua de nevasta pe Simina, dar o iubea, si inca mai putin a vrut ca cineva sa simta ca-i este draga si nu voieste s-o ieie.
Mai bine ar fi fost daca o lasa unde a gasit-o.
Dar Iorgovan se stia stapan la casa si, daca era vorba, putea sa deie fata cu orisicine fara ca sa i se inclesteze inima; el se departa cu pas hotarat.
sofron se uita cat se uita in urma lui, cum te uiti in fata puhoiului ce vine de-a valma peste tine, si apoi, cand il vazu intrand, se lasa razimat de uschiorul de la usa grajdului si ramase ametit. ii era ca si cand i s-ar aprinde casa-n cap si s-ar prabusi toata lumea peste dansul.
„Rau m-ai batut, Doamne!” zise el intr-un tarziu, apoi intra oarecum usurat in grajd si incepu sa-si caute de treburi.
El insa nu mai putea sa faca nimic.
Nenorocirea-l ajunsese napraznic: dra farmecat si nu alta. El iesi iar in curte, dar in zadar, caci nu putea sa vada nimic din cele ce se petreceau in casa, si nu-i ramanea decat sa astepte si sa doreasca, si atat de tare ii era dorul, incat ii parea ca el trebuie s-o ajunga, s-o ieie si s-o aduca.
si cine stie daca nu cumva chiar dusa de dorul lui, Simina iesi in cele din urma din casa si se uita peste curtea in care nu mai ramasese nici unul din tovarasii ei de drum.
sofron o dorise pentru ca sa n-o mai stie aproape de Iorgovan, dar nu voia nici sa o vada, nici sa deie fata cu dansa: vazuse destul, prea destul. El grabi dar sa-i spuna ca ceilalti s-au pus la odihna in sura cea mare, ce se afla pe aria din dosul grajdurilor, iara Simina sezuse tot drumul pe sucmanul lui si acum ii era greu de dansul.
Ea nu mai intreba dar nimic, ci se duse incotro socotea ca-i va afla, spre portita de la capatul dinspre case al grajdurilor.
Acum sofron rasufla mai usurat, dar el tot nu putea sa se departeze. Era-n amurgul serii: incetul cu incetul se insera de tot; in cele din urma rasari si luna, si el stetea mereu la usa grajdului, si cata vreme vedea lumina in case, ii era peste putinta sa-si paraseasca locul.
El trebuia sa vada cand iese Iorgovan, dar ar trebui sa iasa, si sa stie unde se duce.
si precum stetea asa, gandurile il manau mereu nainte si nu-l ingaduiau sa se opreasca la ziua in care se afla.
Putea el sa impedece pe Iorgovan de a se intalni cu Simina?
Trebuie sa-l poata?! De cate ori si-i gandea pe dansii singuri impreuna, simtea ca-si iese din fire si ca trebuie sa fie moarte de om. si, totusi, Iorgovan era feciorul lui Busuioc, si in casa, el, sluga lui Busuioc, nu putea sa-l urmareasca, iar Simina ii spusese c-a stat trei luni de zile in casa lui Busuioc, si daca a stat o data, mai putea sa steie. Apoi, daca Iorgovan voia sa fie singur cu dansa, putea sa-l trimita pe el undeva.
„Trebuie sa i-o spun!” grai sofron hotarat.
El auzi cheia in broasca de la usa casei. Busuioc isi incuia, ca in toate sarile, usile de la casa mai-nainte de a se culca.
Acum se putea pune si el la odihna.
Nu se putea.
Statuse toata seara in fata casei si-i vazuse pe toti care au intrat ori au iesit; cu toate aceste, acum, cand vazu usa incuiata, il izbi gandul: „Dar daca Simina ar fi si ea in casa?!”
Trebuia s-o vada el cu ochii lui, ori lua un taciune si-i dadea foc casei.
in sura era liniste. Oamenii-si facusera culcusuri de fan si durmeau toti, afara de trei, care steteau de vorba impregiurul unui foc de la gura surii. intre acestia era si Neacsu. Nu era om batran tatal Siminei; insa vara toata suferise de friguri, si boalele se intovarasesc si multe se aduna unde s-a pus o data una: el n-avea pofta de mancare, tusea cam des si nu putea sa doarma. Iar omul care se simte o data slabanog mereu la boala lui se gandeste: Neacsu vorbea cu ceilalti de holera si le spunea ca se teme de ea, fire-ar sa n-o fi zis in ceas rau.
Tata unei fete frumoase, Neacsu era obicinuit cu oamenii dusi cu gandul la insuratoare, si-i fusese destul sa schimbe o vorba cu sofron, pentru ca sa-l stie unde bate. ii spusese sofron in de amanunt ce are si ce nu are, ce poate si ce nu poate, isi daduse toata silinta sa se puie bine cu dansul, si nici nu nimerise rau. Dar tocmai de aceea Neacsu ar fi voit sa fie culcat cand il vazu pe sofron; dac-ar fi fost un om ca toti oamenii, treaca, duca-se; nu era insa si-i venea greu sa-l vada ca degeaba vine, degeaba se duce.
sofron simti si el ca batranului nu-i prea pare bine de dansul, si dupa ce se incredinta ca Simina nu este in casa, se porni pe duca. Dar una e s-o vrei, si alta e s-o faci. Venind, el stricase vorba oamenilor, care mai stetera cat mai stetera, apoi incepura sa caste si in cele din urma se dusera si ei sa se culce.
sofron ramase singur cu Neacsu si acum nu se mai putea departa.
Steteau tacuti la foc, se uitau din cand in cand unul la altul si, cum steteau asa, ei se intelegeau unul pe altul.
– Rau am ajuns, nene Neacsule, grai sofron intr-un tarziu; eu, om in anii mei! N-asi fi crezut niciodata ca se poate una ca asta.
– stiu! ii raspunse Neacsu, dus pe ganduri.
Mai departe ce sa vorbeasca?! Asa era cum zicea sofron, si asa era cum zicea Neacsu; stetera dar cat mai stetera, apoi sofron se ridica si pleca fara sa zica macar o „Noapte buna!”, iara Neacsu lua cateva surcele si le arunca una dupa alta in foc.
in vremea aceasta Busuioc se plimba prin casa uitandu-se din cand in cand la Filip, feciorul lui mezin, un baiat de vreo optsprezece ani, care sedea la masa cu peana asupra hartiei.
– Scrie! grai parintele, in sfarsit: „Cumnate draga!”
– Dar de ce sa nu-i scriu eu din partea mea? intreba baiatul.
– Scrie asa cum iti zic eu! – grai tatal asezat – ca tot vine mai bine. „Mane incep secerisul – urma el apoi dictand – si mi-au adus oameni de la padure, cincizeci si doi, cati imi trebuie. Tu stii insa ca e opreala din partea stapanirii; te rog dar sa pui caii si sa vii cat mai neintarziat la mine, ca sa ne sfatuim ce trebuie sa fac. Nu cumva sa intarzii, caci am mare trebuinta de tine”. Atat! zise el dupa aceea, apoi isi scoase pecetea din saltarul mesei, dete cu ea in perna cu vopseala si o puse sub scrisoare.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2923 ori.
