Padureanca - Capitolul 10
de Ioan Slavici
10.
La camp, seceratorii culcau la mai-nainte lanul in brazde lungi, adunau brazdele, strangeau snopii, si sofron cladea crucile.
Veni apoi si popa, sa le puie la cale cu oamenii.
Iorgovan, care-n tot timpul fusese linistit si oarecum aspru, incepu sa rada dusmaneste cand afla ca popa o ia si pe Simina la Socodor.
Simina isi ridica cu indaratnicie capul.
Asa-i gasi vestea despre cele petrecute la moara.
Masina l-a frant pe Pupaza si l-a facut... mare minune cum l-a facut!
– Ei! si? intreba Iorgovan.
Nu intelegea el ca atat numai nu poate sa fie destul spre a-l scoate pe om din ale lui.
Cand el pleca dimpreuna cu popa, ca sa vada cu ochii sai, Simina facu o miscare ca si cand ar fi voit sa-l opreasca. ii era frica, singura nu stia de ce: nu voia sa-l stie aproape de locul unde un om a murit cu moarte naprasnica, nu voia sa-l stie vazand roatele care l-au strivit pe acel om, nici omul, nici locul, si parca-l vedea mereu pe el in roate, si simtea ca daca ea insasi le-ar vedea, nu s-ar mai putea stapani, ci s-ar arunca orbis in ele.
N-avea insa Simina de ce sa se teama.
Sosind la moara, el se uita la mort.
Era Pupaza, tot acel Pupaza pe care-l stia din copilarie, care-l purtase-n carca, pe care atat de adeseori il necajise si care pe el nu l-a necajit niciodata.
El se intoarse spre masina.
Chinga, roatele si dulapul erau pline de sange: vedea ca aici s-a petrecut lucrul. Dar nu intelegea Iorgovan cum au putut roatele aceste sa-l rasuceasca pe Pupaza incat sa-i stoarca viata din carne si din oase. Caci grozav de teapan ii parea lui intrata viata in carea si-n oasele omului.
Masinistul ii arata cum l-a apucat roata pe Pupaza, cum l-a aruncat in celelalte roate si cum i-au sfaramat aceste oasele.
Acum Iorgovan intelegea, vedea cu ochii; se intoarse iar spre mort, ca sa-l vada si-n aievea.
Era Pupaza si era mort; dar era mort si nu mai traia; asta se-ntampla-n toate zilele; asta o pot toti oamenii!
El se mai uita o data la roate, apoi se departa, dus ca sa nu le mai vada, si tot le vedea mereu stand tacute, nemiscate, pline de sange si ademenitoare in osiile lor de fier.
Simina se uita in calea lui.
Venea drept, cu capul sus, cu pasul usor, iar ochii nu ii mai erau ascunsi sub genele dese, ci se aruncau indrazneti in lume; acesta era feciorul lui Busuioc bogatoiul. Omul mandru si increzut in el, care nu se sfieste niciodata.
– Eu nu pot pleca, grai Simina. Nu pot eu sa-l vad asa si sa ma departez.
O lovise greu acest om, dar simtea ca dac-ar calca-o in picioare, ea ar saruta calcaiul ce-o apasa.
Ea se uita si iar se uita la el, cum te uiti la omul pe care ai voi sa-l siluiesti a intra in voile tale.
– Iorgovane! – ii zise ea in cele din urma incet – tu ai mintit aseara si minti si acum.
– Eu? ii raspunse el zambind. Am o deosebita slabiciune de a minti, si daca i-ar veni dracului pofta sa mi se puie calare in spete, zau m-as fali ca eu l-am incalecat pe el. Paguba numai, ca dracul nu are pofta!
– Ba are dracu pofta, mare pofta! intampina ea. stii tu ca e vorba ca eu plec mane de aici?
– stiu, raspunse el.
Simina tacu. O durea nepasarea cu care el rosti aceasta vorba si-i venea sa se departeze iar de la dansul.
– Iorgovane! ii zise apoi peste putin cu amaraciune, dar linistita ca totdeauna. Tu stii ce faci si-i fi avand cuvintele tale, si nu te mai intreb ce s-a intamplat de te-ai facut cum esti. Nu crezi tu insa ca lucrul asta trebuia sa fie facut altfel? nu simti tu ca rusinea mea e mai mult decat toate.
– Asa mi-e pofta! ii raspunse el, razandu-i in fata.
– si daca te-ai pomeni ca eu nu voiesc sa plec?! ii zise ea indaratnic.
Iorgovan se uita speriat la dansa.
– si daca taica-tau zice sa pleci? o intreba el.
– Nu zice!
– Dar vrea!
– Tocmai pentru ca voieste, trebuie sa fac dupa cum ma trage inima mea si ma povatuieste gandul meu, zise ea. E vorba de viata mea, Iorgovane, de norocul meu si nu voiesc sa blestem pe nimeni; mai bine sa ma caiesc toata viata.
– Ramai, soro! grai el razand iar. Eu te-am adus si trebuie sa te tiu. Tot omul sa poarte beleaua pe care si-a luat-o din draga lui voie!
– iih! grai Simina si se intoarse inscarbita de la dansul.
Scarba ii era Siminei, nu insa de el, ci de sine insasi; de el ii era groaza.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2135 ori.
