Mara - Norocul casei

Mara - Norocul casei

de Ioan Slavici

Lasa, draga mamii, ca toate au sa iasa bine. Are fiecare norocul lui. Au patit-o altele si mai rau decat tine si tot au ajuns femei cu casa buna. Esti, la urma urmelor, ca si cand ai fost cununata cu el, si toata lumea te stie ca i-ai fost sotie credincioasa si harnica si multe ai suferit de la dansul. Femeie ca tine n-are decat sa aleaga intre cei mai bunica sa-si gaseasca barbat.

Asa vorbea Mara ca sa-si mangaie fata.Trecuse miezul noptii, si ele, desi obosite moarte, nu puteau sa doarma in culcusurile lor.

Nu-mi mai trebuie barbat, raspunse Persida; eu nu mai pot sa am barbat.

Vorba asta Mara nu putea s-o inteleaga, dar nu putea nici Persida sa-i spuna de ce adica ea nu mai poate sa aiba alt barbat afara de Natl.Prea ar fi fost grea lovitura daca i-ar fi spus ca e cununata cu dansul.

Prostii! grai deci Mara, care intelegea lucrurile cu totul altfel. Poate o femeie ca tine orisicand...

Luata apoi pe dinainte de dorinta de a o molcomi, ea nu se mai putea stapani.

Banul, draga mamii, urma ea, banul e mare putere, el deschide toate usile si strica toate legile, iar tu ai bani, destui bani, multi bani.Uite! urma ea, facandu-si mustrari c-a scapat vorba. ti-o spun fiindca nu mai esti copila si trebuie s-o stii, ca sa te simti: eu am adunat pentru voi putin cate putin si din ce in ce mai mult. M-a ajutat Dumnezeu,si putine sunt pe aici prin apropiere fetele care au zestre ca tine.

Persida se ridica putin in culcusul ei. stiuse ea ca are mama ei bani! acum insa ar fi voit sa-i vada fata, caci din tonul cu care vorbea, banii pareau multi, si parca din fata ei ar fi putut sa-i numere.Era insa intuneric in casa.

Cateva mii sa fie, grai Persida, nu se sperie nimeni de ele.
Nu vorbi, fata mea, de mii, ii zise Mara, ci numara cu zecile de mii. Nu degeaba am ostenit eu; nu degeaba mi-am tras de la gura.Ce-i al tau e al tau; ce-i al lui Trica e al lui Trica; ce-o sa mai ramana veti imparti intre voi. Asta s-o stii, ca s-o stii, dar sa n-o spui nimanui.Nu esti tu orisicine!

Persida tacu.in zadar! puterea banului e mare, si ea se simtea cu totul altfel acum, cand stia din gura mumei sale ca are zeci de mii puse la o parte si bine pastrate, cum numai Mara stia sa pastreze.

Doamne! Natl s-ar mira si el dac-ar sti-o aceasta si si-ar da silintele sa intre in voile batranei, s-o indulceasca, s-o momeasca. Hubar,batranul, ar vorbi si el cu totul altfel dac-ar sti ca feciorul lui ia zestre mare.

De ce adica Natl era mereu posomorat si rastit? de ce era nerabdator? de ce bea? de ce juca carti? de ce era nemultumit cu soarta lui? Pentru ca era deprins sa traiasca bogat si traia acum sarac, scos de dansa din averea lui.

ii venea sa se ridice din culcusul ei si sa alerge la el, ca sa-i spuna si sa-l roage, sa-i moaie, sa-i indulceasca firea. in zadar, afara de dansul nu era pentru dansa barbat pe lume, fara de casnicie nu e viata si numai cu dansul putea dansa sa-si inchipuiasca casnicia.

Asta trebuia s-o inteleaga si mama ei, si o intelegea daca-i spunea ca sunt cununati.

Acum, in clipa aceasta, putea sa i-o spuna, era chiar datoare, pentru ca ea sa stie cum stau lucrurile si sa nu-si mai faca ganduri deserte.

Mama! sopti ea.Mara adormise.
Mama! grai mai tare.Mara dormea pierduta in somnul greu al omului obosit.Persida se ridica speriata din culcusul ei.Iar se simtea singura, parasita, nepazita de nimeni si, cu o putere neimblanzita, o cuprinse pornirea de a se duce la el. Nu putea dansa sa doarma in alta casa cand avea casa ei. Ce facea el singur? Cum putea dansa sa-l lase singur?!

Ca apucata de nebunie, ea se dete jos din pat, se imbraca in pripa si iesi tiptil din casa, apoi o lua ca o stafie prin noaptea geroasa drept spre Sararie, tinand drumul peste Murasul inghetat dupa zarea luminii de la carciuma.

Natl era dus, nu stia nimeni unde, si carciuma ramasese in paza lui Bandi, cainele credincios, care sari speriat in picioare cand o vazu pe Persida in prag.

Iara Persida nici ca-l baga in seama, ii era parca a cazut din cer de la mari inaltimi in prapastie adanca si se afla tot in cadere.

Asa a gasit-o Natl cand s-a intors cam ametit de vin acasa.
Aha! grai dansul. Tot s-a-ntors doamna! stiam eu ca nu poti tu sa traiesti fara de mine: e scris in steaua sub care ne-am nascut c-avem sa traim impreuna pana ce nu ne vom fi mancat de vii unul pe altul.

Persida se uita la el cuprinsa de induiosare, cum muma se uita la copilul pornit in cai rele.

Ce putea dansa sa vorbeasca cu omul acesta?!
Dar bine c-ai venit, urma tolanindu-se pe pat, caci tot n-avea cine sa-mi traga cizmele... Trage! adauga apoi si-si intinse piciorul.

Era obisnuita Persida sa-i traga cizmele si sa i le curete de noroi. Ea-l invatase asa. Niciodata insa pan-acum el nu i-o ceruse asta, si ea se rusina de starea in care ajunsese fata de el.

Dar ce putea sa faca?! Cu de-a sila, dar le trase, apoi ramasese uitandu-se mahnita la el.

Bine, zise ea, nu ti-e tie rusine de ceea ce ai facut?
Nu, raspunse el, nu mi-e deloc rusine. De ce sa-mi fie rusine? Dac-as fi orb, nu mi-ar fi rusine; dac-as fi surd, nu mi-ar fi rusine;sunt cum m-a lasat Dumnezeu, as zice, si tot asa zic si acum. Nu vezi tu ca mie-mi lipseste ceva? Nu sunt om in toata firea. E o nenorocire,dar n-am ce face!

Ce mai putea sa-i zica?!
Cum ai putut tu sa lasi casa asa singura? grai dansa peste catva timp.

El se ridica si se uita la dansa framantat in lupta cu sine.
N-am lasat-o singura, ii raspunse apoi razand cu amaraciune. A ramas aici fratele meu Bandi. Da! urma el, sa stii ca mi-e frate, frate adevarat, feciorul tatei, intocmai ca mine! Uita-te bine la el si-o sa vezi si tu ca asa este. Mi-e frate! Asta-i izvorul tuturor nenorocirilor!

Persida nu se putea dezmetici.
Vorbesti intr-aiurea? grai dansa.
Nu! raspunse el. Sunt cam ametit si nici nu ti-as fi spus-o daca n-as fi, dar stiu foarte bine ce spun: Bandi, baiatul Reghinei, e fratele meu. il vad, il simt ca mi-e frate si-mi aduc aminte de Reghina... M-aiinteles? Tata e om bun, dar s-a inrait, fiindca nu poate sa uite si sa ne ierte pe mine si pe mama. Tu esti suflet bun, Persido, inima de diamant: ce ai avut sa iei asupra ta blestemul cazut pe capul nostru?!

Persida-si dete seama de marea asemanare ce era intre Bandi si Hubar si nu se mai indoi ca Natl are dreptate.

Sarman de tine si de mine, sarmani de noi toti! striga ea cuprinzandu-l cu bratele. Sa n-o simta cumva Bandi aceasta, ca mult tine la raposata lui muma si urat lucru se-ntampla!

Sa n-o simta, zic si eu, grai Natl, dar tata trebuie sa faca ceva, m-ai inteles? Trebuie sa faca ceva!

Da! grai Persida, si ei incepura sa stea la sfat, parca nu s-ar fi certat niciodata-n viata lor.

Iara Mara...Visase noaptea toata pe feciorul ei, si dimineata tot cu gandul la el s-a desteptat din somn. Nu se putea dezmetici cum au venit lucrurile si ce a facut el ca s-o ia pe dinainte si s-o duca cu dansul. isi aducea numai aminte ca s-a uitat o data la el, a vazut ca nu e chip sa-l abata de la hotararea lui si a inceput sa bata in palme. Cu totul altfel s-ar fi petrecut insa lucrurile daca dansa nu s-ar fi putut mangaia cu gandul ca are iar pe fata ei la sine. Ea sari deci speriata din pat cand se incredinta ca culcusul Persidei e desert si nici hainele ei nu mai sunt aci.

Le intelese toate intr-o singura clipa."Neam indracit! striga dansa. Daca si-au pus odata ceva in gand, nu e chip sa-i mai scoti din ale lor."

Ea se aseza indaratnica pe scaun, nu suparata, nu indurerata, ci tare hotarata de a nu se misca, de a nu face nimic, de a arata ca nici pe dansa nu poate nimeni s-o scoata din ale ei.

Ca totdeauna cand nu mai stia ce sa faca, si acum simtamantul ei covarsitor era ca toate au sa iasa in cele din urma dupa gandul ei si ca copiii ei pot sa dea in gropi, pot sa sufere, dar nu pot sa piara si tot la ea au in cele din urma sa se intoarca.

De aceea a ras cu un fel de multumire rautacioasa cand a aflat, peste cateva zile, ca Natl iar a batut pe Persida.

Ar fi voit sa-i scoata omului aceluia ochii cu ghearele, dar ii parea bine.

"Asa-i trebuie! zicea. Sa-si vie in fire!"Saptamanile si lunile treceau. Persida traia din ce in ce mai rau cu sotul ei, dara Mara nu-si schimba gandul: putea Persida sa rabde,ca-i facea bine rabdarea.

Tot astfel, cand a venit stirea ca razboiul s-a pornit cu italienii, Mara se ruga mereu la Dumnezeu sa aiba in paza lui pe feciorul ei,dar se bucura oarecum cand se gandea la suferintele prin care el trebuie sa treaca.

Sunt insa in lumea aceasta cu putinta si lucruri care o moaie chiar si pe Mara.

Mai pe toamna Mara afla ca Persida iar e in stare binecuvantata.Nu-i venea sa creada si nu putea sa-si dea seama daca e bucurie ori intristare simtamantul viu care o cuprinde cand se gandeste ca tot ar fi cu putinta.

"Grozava nenorocire!" zicea dansa, si totusi ii venea sa se duca si sa-si ia fata cu puterea de cate ori afla ca si acum tot o mai bate Natl.I se rascolea toata firea cand se gandea ca iara s-ar putea intampla ca in randul trecut.

Iar daca nu, daca Dumnezeu se indura, Persida era legata, nedespartita pe toata viata de dansul, si Marei ii venea sa se duca la dansul sa-i spuna ca-l iarta, ca vrea sa se impace cu dansul si-i da fata cu zestre,numai sa se cunune... Parca insa tot mai era timp, trebuia sa astepte.

Asa s-a framantat Mara luni de zile de-a randul si nu s-a miscat decat pe la Sf. Nicolae, cand iar a trimis moasa dupa dansa.

Zice, grai Talia, sa nu te nelinistesti, ca toate sunt bune!Mara era, cu toate aceste, ba tocmai de aceea, foarte nelinistita. ii venea sa-si smulga parul din cap, sa-si muste carnea de pe trup, si mergand cu pasi iuti si marunti, iar nu rar calcati ca altadata, spre carciuma de la Sararie, ea isi zicea mereu: "Nemernico! Ticaloaso!"De mult ar fi trebuit sa vina si nu se putea ierta ca n-a venit.

"O, Doamne! grai in cele din urma, ca sa se mai molcomeasca ea insasi pe sine, dar tot om dat de la Dumnezeu e, si botezul o sa-l sfinteasca si pe el."

Da! botezul sfinteste chiar si pe copiii adunati din margine de drum.Ea, cu toate aceste, se opri, ajunsa la intrare, ca in fata unei primejdii.

1

E aci neamtul? o intreba pe Talia.
Nu e, raspunse aceasta, a plecat pe-nserate si nu-i e obiceiul de a se intoarce inainte de cantatul cocosilor.

si nu s-a abatut Natl nici asta data de la obiceiul lui. Plecase suparat, muncit de ganduri grele, incat nu mai stia nici el ce are sa faca si-si petrecuse timpul cuprins de viu neastampar.

Tarziu dupa miezul noptii, cand s-a intors istovit si cam ametit acasa, toate erau trecute si in iatacul luminat de o candela se facuse liniste adanca.

Persida dormea cuprinsa de somn intaritor, incat abia i se mai simtea rasuflarea, iara Mara se asezase pe patul lui si fusese si ea biruita de somn.

Vazand pe Mara, el se opri si stete o clipa, apoi voi sa iasa, sa plece, sa se duca, sa fuga: ii era rusine, il cuprinsese un fel de spaima,parca o grea pedeapsa il astepta.

El insa nu putea sa plece: se simtea ca infipt in pamant.Prin linistea noptii se auzea un fel de morfoleala gingasa: copilul, imbaiat, infasat si asezat, dupa obicei, langa muma lui, nu dormea,ci isi dusese mainile la gura si isi sugea pumnii.

Inima lui Natl se stranse si mintea lui se lumina deodata, parca toata noaptea ar fi dormit si n-ar fi vazut bautura cu ochii lui.

Era un copil acolo, chiar copilul lui.Ah! de ce i l-a dat Dumnezeu?! Ca sa-l certe cu toata asprimea.Nu! Copilul acesta nu poate sa traiasca! S-a nascut numai ca sa moara. Chinuita in toata clipa si mereu batuta, Persida n-a putut sadea viata decat unei starpituri; il vedea, parca, stalcit, cu oasele strambe, cu fata pocita, o adevarata spaima, si, cuprins de fiori, el incepu sa tremure aducandu-si aminte de Reghina si de copilul ei.

si daca i-ar fi dat, cu toate aceste, sa traiasca?Grozava nenorocire!si totusi..."Doamne! zise el cu ochii plini de lacrimi, cearta-ma pe mine, cearta-ma cu toata asprimea, dar lasa-l pe el, pazeste-l, tine-l, orb sa fie, surd sa fie, slut sa fie, schilod sa fie, numai a om sa semene, caci tot al tau este, tot tie are sa ti-l pastreze sarmana aceasta de femeie."

Tiptil apoi, pas cu pas, calcand in varful degetelor, cu inima inclestata si tremurand in tot trupul, el se apropie de pat, ca sa-sivada copilul.

Ce putea sa vada?Un copil abia nascut nu e, la urma urmelor, decat o bucatica de carne fara ochi, care se misca in toate amanuntele ei. El insa nu maivazuse in viata lui ceva atat de frumos ca copilul lui, cu fata ceea rotunda, plina si viu miscata si cu degetele cele lungi si subtiri la manusitele de om.

Ah! cum ar fi vrut sa-l desfasure, ca sa-l vada intreg, sa-l pipaie cu mana, sa se incredinteze ca e intreg, ca setea de viata, care-l face sa-si suga cu atata neastampar pumnii, ii strabatea intreaga fiinta.

"De ce, Doamne, atata bunatate? Caci eu nu sunt vrednic de ea", zise el adanc induiosat si nu-si mai putu stapani plansul.

Persida-si deschise ochii si-i deschise mari si-i indrepta oarecum dormind, mirata si nedezmeticita spre el.

Ah! Doamne! zise el in romaneste. Iarta-ma, Persido, ca te-am desteptat, dar nu mai pot! Nu mai pot! zise el iar si izbucni in plans inabusit.

Persida-i intinse mana si-l apuca de brat, ca si cand s-ar fi temut ca se duce si-ar fi voit sa-l opreasca, sa-l tie, sa nu-l lase.

Plangi, ca-ti face bine, zise apoi peste catva timp. E baiat, urma iar. O sa vezi tu ce baiat! Lasa, c-o sa vezi cum toate au de aici inainte sa fie altfel.

Cum altfel? grai dansul deznadajduit. Eu tot eu raman; de cate ori mi-am facut cele mai amarnice mustrari? de cate ori mi-am pus tare-n gand sa ma-ndreptez?! Tot nemernic am ramas, si nemernic am sa fiu toata viata mea!

Persida se uita zambind senin la el.Ce-i pasa ei acum daca el se indreapta ori nu?!Da, mai inainte, cand toata gandirea, toata simtirea, toata purtarea ei de grija asupra lui si numai asupra lui se indrepta, ea ar fi voit sa nu mai fie om ca dansul si-l scotea din rabdare, il indarjea prin neincetatele ei silinte. Acum insa nu mai vedea pacatele lui si-i era,asa cum il stia, destul de bun.

Mara se destepta si ea din somn, dar, vazandu-l la patul fiicei sale, nu-i mai venea sa fuga, ca mai nainte, cand se gandise c-ar putea sadea ochi cu el.

Vazandu-l plangand, ea se induiosa.
Ei, lasa-le acum, zise ea; ce a fost a trecut. Mi-a spus Persida, mi le-a spus toate; toate le stiu, sa-i multumim lui Dumnezeu ca ni l-a dat si-a randuit sa nu fie copil adunat de pe ulite.

El a ramas uimit in fata ei. Ar fi voit sa-i raspunda ceva, sa mearga si acum la ea si sa-i sarute mana, dar nu putea: erau parca toate de prisos, si cand isi ridica ochii, el se uita la ea ca si cand nu ar fi fost niciodata si c-ar mai putea sa fie suparare intre dansii.

Sarmana mea mama! grai el in cele din urma, suspinand.
Are sa vina si ea! zise Mara. Trebuie sa vina! Am sa ma duc chiar eu sa-i spun, s-o chem, s-o aduc: ii este nepot si ei tot atat de bine ca mie; are si ea sa se bucure.

Dar nu cumva sa-i spui, mama, si ei ca suntem cununati, grai Persida ingrijata.

Nu! ferit-a Dumnezeu! adause Natl. N-ar putea sa nu-i spuna tatei, si-l stiti cum e!

Ei incepura apoi sa se sfatuiasca ce fel ar trebui s-o porneasca pentru ca sa-l moaie si pe batranul Hubar, ca la botezul copilului sa fie adunati cu totii in dragoste familiala.

Avem, grai Natl, sa-l botezam in legea ta si sa rugam pe parintele Codreanu sa vie, ca tot el sa-l boteze!

Da! zise Mara incantata, tot el! Altfel nu se poate!Persida dete din cap si ochii i se umplura de lacrimi.
Nu, grai dansa, avem sa-l botezam in legea batranului Hubar si-o sa rog, urma plangand, pe maica Aegidia sa-i fie ea nasa. De mult inca mi-am pus-o aceasta in gand, adauga ea si planse inainte.

Mara si Natl nu mai indraznira sa zica nimic. Asa era! Tot dansa era cea mai inteleapta. O durea pe Mara ca nepotul ei n-o sa fie crestin adevarat, dar recunostea ea ca numai asa se poate imblanzi Hubar cel indarjit.

Asa, stand de vorba si sfatuindu-se intre dansii, in fericita unire familiala, i-au prins zorile de zi si i-a apucat si lumina zilei, pe care Hubaroaie o asteptase cu neastampar.

Nu mai putea, sarmana de femeie!Singura dansa stia cat a rabdat si cate lacrimi a varsat in tacere dupa rarele ei intalniri cu Natl. tinea sa nu treaca peste vointa sotului sau; au insa toate un hotar: din clipa in care aflase ca se apropie ceasul,ea nu mai astepta decat sa plece sotul ei la macelarie pentru ca sa plece si ea.

Persida si Natl si Mara tresarira intr-un fel de uimire cand ea se ivi in prag.

Era lucru firesc ca ea sa vie si nu se indoiau ca va si veni: uimiti erau dar numai pentru ca dansa venise tocmai acum, cand vorbeau despre dansa.

Mara, cea dintai, se ridica si se duse la dansa. Nestiind ce sa-si mai zica, ele se imbratisara in tacere, se sarutara si iar se tinura imbratisate, in vreme ce copiii lor se uitau la ele oprindu-si rasuflarea.

Desfacandu-se din bratele Marei, Hubaroaie trecu apoi pe langa fiul ei si se duse la Persida, ca sa o sarute de mai multe ori tot in tacere, cu dragoste si cu sfiala.

Abia dupa-aceea ochii ei se oprira asupra copilului si de la el trecura la Natl.

Mult esti nenorocit, grai dansa cu ochii plini de lacrimi, si mare noroc ai avut! Le stiu toate, urma apoi intorcandu-se spre Persida.stiu cat ai suferit, fata mea. Dumnezeu are sa ti le tie toate in seama si sa ti le rasplateasca!

Lasa-le aceste, intampina Mara. Sa nu mai vorbim despre cele trecute, ci sa vedem de cele viitoare.

Hubaroaie se uita lung la ea.
ti-e usor tie, grai dansa amarata, caci stai singura, poti sa faci cum te trage inima si n-ai sa te temi de nimeni: mie mi-e groaza cand ma gandesc la cele viitoare.

Persida se cutremura.
Sa nu fie in ceas rau vorba pe care ai grait-o fara ca sa-ti dai seama! suspina Mara. Nu e in lumea aceasta nimic mai trist decat viata vaduvei, care poarta ea singura greul vietii si tot ea singura plange cand are vreo bucurie. Ce-mi este mie ca ne vedem adunati cu totii aici, cand raposatul, sarmanul, nu poate sa fie si el cu noi!urma dansa plangand. Nu, din inima nu puteau sa-ti iasa vorbele.Barbatul tau e om si el, e crestin, e parinte si are sa se moaie in cele din urma.

Nici ca-i venisera din inima acele vorbe, dar fusesera graite, si ca un fel de sagetare trecuse prin inimile lor simtamantul ca nu e unirea fericita cu putinta cata vreme traieste el.

O clipa insa numai, apoi incepura a se sfatui cum au sa porneasca lucrurile ca sa-l aduca si pe el in mijlocul lor.

Hubaroaie nu indraznea sa-i vorbeasca.
Ce ar fi daca m-as duce eu si i-as cere iertare? grai Natl.
Ferit-a Dumnezeu! raspunse muma lui. Ar fi destul sa te vada pentru ca sa nu-si mai poata stapani mania. Nu stiu ce are, dar de la un timp incoace e din ce in ce mai indarjit.

Am sa le sufar toate, intampina Natl, si mi-e destul sa-i spun o vorba pentru ca sa-l potolesc.

Persida, dand cu socoteala care e vorba aceea, clatina din cap.
Nu! zise ea. Ai face foarte rau. Te rog, mama, urma apoi intorcandu-se spre Hubaroaie, sa te duci la maica Aegidia si sa-i spui c-o rog de iertare si doresc a vorbi cu dansa. Are sa vie, iar celelalte le lasati pe mine.

Asa s-a si facut.De la carciuma Hubaroaie s-a dus drept la manastire, si pe la amiazazi maica Aegidia cea maruntica si cu fata aspra a cerut binecuvantarea staritei ca sa poata merge la fata ei.

Trecuse atata timp de cand nu se mai vazusera si atat de multe s-au petrecut in timpul acesta. Era insa la mijloc un suflet nevinovat, si maica Aegidia intra in carciuma de la Sararie ca-ntr-o biserica, sfiicioasa si cu pas usor.

Tot asa a si iesit peste vreun ceas, ca sa mearga la parintele pleban, care s-a dus apoi fara de intarziere la Hubar, caci vorba era sa scape trei suflete ratacite.

stiu de ce ai venit si ce vrei, ii zise Hubar. Nu mi-a spus nimeni, dar mi-e destul sa te vad ca sa stiu. Uite, i le iert toate, toate le trec cu vederea, toate le uit ca si cand n-ar fi fost niciodata: nu-l pot insaierta ca nepotul meu e copil nelegiuit.

Tocmai de aceasta e vorba, grai plebanul asezat. E o nenorocire ca asa au venit lucrurile, dar trebuie sa ne ferim de alta mai mare:sa-i cununam cat mai curand, pentru ca copilul sa fie botezat ca nascut din parinti care traiesc in casnicie binecuvantata de sfanta biserica.

Minciuni! striga Hubar. Pata tot ramane. Grozav am fost pedepsit eu pentru cateva clipe de usurinta! Nu mi-e destul ca trebuie sa-mi stiu copilul de pripas, dar am ajuns sa am si un nepot nelegiuit.

Despre aceasta sa nu vorbim, grai plebanul cu oarecare asprime. ti-ai facut datoria si trebuie sa ti-o faci pana la sfarsit. Copilul nascut din adulter nu gaseste mila nici la oameni, nici la Dumnezeu: el n-are loc in randul crestinilor si e suferit numai in tinda bisericii. Nascut din greu pacat, viata lui nu poate sa fie decat o grea osanda. N-ai sa-l stii, n-ai sa-l vezi!

Dar imi iese mereu in cale! striga Hubar deznadajduit.
E in adevar de necrezut cum a ajuns el la casa lui Natl, grai plebanul. N-ai insa sa tii seama de el si n-ai mai ales sa pui alaturea cu dansul pe nepotul tau, care nu din adulter, ci numai din casnicie lipsita de binecuvantare e nascut.

Dar ce este vinovat el?!

Preotul clatina zambind din cap.
Fara de vointa lui Dumnezeu, zise el, nici un fir de par nu se clatina: cum s-ar putea oare ca om sa se nasca fara de a lui vointa?!Era de mai nainte vinovat si pentru vina lui osandit sa se nasca din pacat, pentru ca sa treaca dispretuit de semenii sai prin lume. si osandit, pentru vina ta, erai si tu sa-l zamislesti, pentru ca sa nu mai poti trai linistit. Poarta-ti osanda cu umilinta si cu rabdare indelunga, pentru ca sa ti se ierte vina. Toate ai sa le treci cu vederea si sa te gandesti numai la implinirea datoriei tale, pentru ca copilul sa fie botezat in legea ta si primit in sanul singurei biserici in adevar mantuitoare. Daca ei nu sunt cununati, botezul are sa se faca in legea mamei si copilul este pierdut pentru biserica.

Acesta era un lucru peste care Hubar nu putea sa treaca.Nu mai era vorba daca vrea ori nu vrea, poate ori nu poate; trebuia sa voiasca si sa poata, sa se siluiasca insusi pe sine, ca sa fie ocrotit ca fiu supus de sfanta biserica si sa afle iertare inaintea lui Dumnezeu.

A ramas dar vorba ca plebanul sa-l aduca pe Natl, pentru ca sa ceara iertare si parinteasca binecuvantare.

Era hotarat Hubar sa le faca toate dupa cum le randuise preotul, dar prea suferise multe, tot nu se impacase cu gandul ca nepotul sau e copil nelegiuit si, cand se vazu fata-n fata cu fiul sau, sangele ii navali spre cap si ochii i se impaienjenira.

Nemernicule! Cum ai putut tu sa-mi faci si rusinea aceasta?! striga el ca iesit din fire si-i trase fiului sau doua palme.

Plebanul ridica mana.
Rabda, fiule, zise el, ca ti se cuvine si ti-e parinte.Natl isi pleca capul, apoi facu un pas inainte, apuca mana care-l lovise si o saruta.

Uitandu-se in ochii tatalui sau, el fu cuprins de simtamantul ca in zadar sunt toate, caci trai linistit cu acest om nu se poate.

Loveste-ma, alunga-ma, grai, cearta-ma cu cea mai mare asprime, dar sa aibi inima de parinte pentru copilul meu, care nu e nascut, precum vad ca crezi, din casnicie nelegiuita.

Cum nu e?! intrebara plebanul si Hubar deodata.
Persida, raspunse Natl ridicandu-si capul, nu e femeia care poate sa traiasca in casnicie nelegiuita. A venit cu mine fiindca in starea deznadajduita in care ma aflam se temea sa ma lase singur. Ar fi murit insa mai bucuros, dara nu ar fi venit daca nu s-ar fi gasit un preot care era gata sa ne cunune. Suntem cununati!

Cum? in taina? Fara de invoirea parintilor? intreba preotul.
Cu invoirea mumei, raspunse Natl cam in sila; invoirea tatei nu o puteam cere fiindca eram in dusmanie.

Daca asa este, grai preotul intorcandu-se spre Hubar, atunci casatoria e neatinsa si copilul e legiuit. Dar tot trebuie sa fie binecuvantata casnicia de amandoua bisericile.

Hubar nu se putea dezmetici. Se simtea usurat, dar tot nu putea sa-l ierte pe Natl ca s-a casatorit fara de invoirea lui.

Sa fie, zise el, sa fie binecuvantata de amandoua, dar copilul e al nostru, numai al nostru.

Da, tata, raspunse Natl, si ei ramasera catva timp intr-un fel de incordare.

Parintele pleban ar fi asteptat ca ei sa-si dea mana, sa se imbratiseze, sa se sarute, sa arate ca s-au impacat. Natl nu indraznea insa sa se apropie de tatal sau, iar Hubar nu putea sa se uite in ochii fiului sau.

Te rog, tata, grai in cele din urma Natl, daca se poate, sa vii sa vezi copilul.

Hubar isi ridica ochii. Nu putea sa zica ba si ii era foarte greu sa se duca.

Am sa viu, zise el, da! am sa ma duc. Sa stii insa ca nu la tine ma duc, ci la femeia aceea, care e prea buna pentru un nemernic ca tine.

Natl isi pleca iar capul. Era si el de parerea tatalui sau si nu se-ndoia ca Persida va indulci firea batranului.

Am sa viu maine dimineata, zise iar Hubar intorcandu-se spre parintele pleban. Azi e prea tarziu si trebuie sa ma mai gandesc si eu.

Seara apoi Hubar a vorbit cu nevasta-sa, care era foarte fericita vazandu-l din ce in ce mai muiat si mai fericita inca se simtea cand el ii spuse ca dansii sunt cununati.

E femeie foarte inteleapta si foarte cumsecade, grai dansa.
Nu e nici Natl baiat rau, intampina el induiosat. Au venit insa lucrurile asa ca nu mai stia baiatul ce sa faca. Vinovat sunt numai eu.

Hubaroaie se uita lung si cu ochii plini de lacrimi la sotul ei. N-ar fi crezut niciodata ca el poate sa faca asemenea marturisire, si acum ar fi voit sa cada in genunchi la picioarele lui si sa-i sarute mana.

Sarmana femeie! urma el. Cat a suferit si cat a stiut sa rabde! Mie parca nu-mi vine sa cred ca poate o femeie sa fie cununata si sa traiasca ani de zile de-a randul fara ca s-o spuna aceasta. Maine,adauga el, mergem amandoi, in ziua mare, ca sa ne vada toata lumea,si toata lumea trebuie sa afle adevarul.

Asa au si facut.N-avuse Hubar in viata lui zi mai mare decat aceasta. Se pregatise parca s-ar duce sa se cuminece si parca tot nu era gata.

Un dar pentru nou-nascut. Un semn de iubire pentru nora lui.El se duse la dulap si lua din ladita de fier zece, apoi douazeci si cinci si in cele din urma toti galbenii pe care-i stransese, peste treisute, apoi scoase si cutia cu argintarie.

Sa le-o dam lor, ca noi tot degeaba o tinem.
Sa le-o dam! raspunse Hubaroaie razand cu multumire.si tot astfel, ca de zi mare, asteptau si Natl cu Persida.Se vede insa ca zi cu desavarsire senina nu e in lumea aceasta cu putinta.

Mara era si ea multumita, dar nu se bucura cu toata inima; prea ii era drag copilul acela pentru ca sa se poata impaca cu gandul ca el are sa fie papistas. ii era parca mai bucuros l-ar sti asa, nebotezat, si singura ei vorba era: " Voi faceti cum stiti; al vostru e copilul!"

Apoi mai era la mijloc si Bandi, care se uita la copilul Persidei ca la un nou soare rasarit pe cer. in mintea lui nu putea sa intre gandul ca Hubar va atinge copilul acesta. Nu era in lumea aceasta, pentru dansul, om mai urgisit decat acel Hubar, de care raposata lui muma fugea inspaimantata, care-si alungase feciorul si-i facuse Persidei atat de multe zile amare. ii venea deci sa fuga cand a aflat ca vine Hubar.Nu! niciodata n-ar fi crezut ca poate sa fie Persida atat de nemernica ca sa stea de vorba cu un om ca Hubar, si acum, cand stia ca dansa-l asteapta, ii era parca n-a mai ramas pentru el nimica in lumea aceasta. si totusi ar fi voit sa se duca in lume si nu putea; sedea posomorat intr-un colt si nu era in stare sa se miste.

Hubar si Hubaroaie au trecut pe langa el fara ca sa-l bage in seama.Era si frumoasa si grea clipa in care ei au intrat la Persida. Pacat numai ca Mara nu era si ea de fata.

Natl statea umilit la capataiul patului si se dete putin la o parte cand parintii lui intrara, iar Persida ii astepta cu fata razatoare.

Hubar, desi cam stramtorat, era om trait in lume si stia ce voieste.El se duse la Persida si o saruta pe frunte.
Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca, grai apoi uitandu-se in ochii ei.

Nu suntem vrednici noi, raspunse ea sarutandu-i mana, dar copilul acesta?!

Hubar desfacu punga si varsa galbeni peste copil.
Belsug sa se reverse si binecuvantare asupra ta! grai el si se pleca sa sarute copilul.

Apoi Hubaroaie ii dete Persidei cutia de argintarii. Hubar isi imbratisa si feciorul, si ei petrecura mai departe ca oameni care se iubesc si de mult nu s-au vazut. Atat era Hubar de incantat de nora sa, incat lua hotararea de a merge chiar acum la Mara, ca s-o roage sa vie deseara si ea si sa petreaca cu totii impreuna; atat era de incantat, incat chiar acum hotari ca de la Sf. Gheorghe inainte Natl sa paraseasca birtul si sa vie acasa.

Pe cand insa ei petreceau in casa, Bandi se plimba neastamparat prin carciuma. ii era parca s-a sfarsit viata lui si-i venea sa sara, sa-l apuce de gat, sa-l omoare pe Hubar, care s-a pus intre el si singurii oameni pe care-i avea in lumea aceasta.

Cand Hubar iesea, Bandi statea in calea lui si se uita la el drept in fata, indraznet, fara ca sa-si ascunda mania, gata de a-l inhata, mai mult smintit decat om in toata firea.

Hubar se cutremura si se opri cuprins de groaza in loc, incat nevasta-sa trecu inainte pe langa baietanul care din calea ei se dete la oparte si-l lasa apoi si pe Hubar sa treaca.

"Doamne! ce am eu sa fac?!" grai el dupa ce se vazu trecut.
Du-te tu singura la Mara, urma apoi peste putin, intorcandu-se spre nevasta-sa. Spune-i c-o rog si eu, c-o rugam amandoi. Eu trebuie sa ma duc la parintele pleban. Trebuie, acum, neintarziat.




Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste


Aceasta pagina a fost accesata de 1648 ori.
{literal} {/literal}