Mara - Inima, saraca

Mara - Inima, saraca

de Ioan Slavici

E mare stapan rusinarea, si om sa fii ca sa nu i te pleci daca o cunosti.

Codreanu crescuse ca vitelul ce suge la doua vaci, Pavel la casa parintilor sai si Pavalut dincolo, la batrani, n-avuse dar cum si cand sa invete a-si calca pe inima, ca sa mai faca si ceea ce vor altii. Tatal sau, popa, se plangea adeseori ca batranii ii strica copilul, o facea insa si el mai ales pentru ca sa se dezvinovateasca pe sine ca prea il lasa in voile lui.

De! ce sa-i faci, daca l-au naravit batranii!Asa zicea el si acum. Era foarte suparat, dar nu atat pe fiul sau, cat pe socrii, care prea erau slabi, si daca era vorba, nici ca se simtea el destul om ca sa-l scoata pe Pavel din ale lui. Ar fi trebuit s-o inceapa mai de curand: acum era prea tarziu.

Era insa in lumea aceasta ac si pentru cojocul lui Pavalut.Protopopul, desi se zicea al Butenilor, nu era cu sederea la Buteni, ci in satul lui, unde avea casa si avere frumoasa, pe care de dragul protopopiei n-ar fi parasit-o.

Acolo trebuia sa te duci daca aveai vreo treaba cu protopopul.
Eu zic, grai Gheorghe al lui Balta, ca ar fi cu cale sa mergem la protopopul, ca sa vedem ce-i si cum.

Gheorghe al lui Balta era jurat in Buteni si om cu multa greutate: cand vorbea el, aveai pe ce sa te intemeiezi.

De! raspunse Iovita al lui Borleu, tocmai afara din cale n-ar fi, asta o zic si eu. Oameni suntem si noi si trebuie sa ne stim la un fel.

E tunsa, ori e rasa! il intrerupse Gheorghe, rostind vorbele rar si domol.

Tunsa, ori rasa: s-o stim, urma Iovita. Dar e lucru cam greu sa te duci asa top! in casa omului.

De ce-ti vorbesc eu tocmai tie? grai Gheorghe. Tu esti ctitor bisericesc si ai totdeauna cate ceva de pus la cale cu protopopul. Noi mergem in alta treaba.

Asa mai da!
Vom vedea noi apoi cum si in ce fel, urma Gheorghe. Sa fim odata acolo, apoi grija noastra: te mai uiti in ochii omului; iti mai dai seama cum te pofteste sa sezi si cum te intreaba de cei de acasa; n-ai nevoie de vorbe ca sa te intelegi, cand te poti intelege, iar daca nu te poti, ai inteles destul si stii cum stai.

Asa au si facut.S-au imbracat amandoi de sarbatoare, Gheorghe a ales doi curcani frumosi, iar Iovita a pus in fundul carutei un butoias de rachiu de prune, dar rachiu cum numai la dansul puteai sa-l gasesti, si au plecat la protopopul, ca sa ceara voie pentru imprejmuirea cu scanduri a cimitirului.

Protopopul vedea bucuros oameni la casa lui, desi acum mai ales daca nu erau de la Buteni: asta a simtit-o Gheorghe indata ce-a dat ochii cu stapanul casei si mai ales cu stapana, care le-ar fi dat, daca ar fi atarnat de dansa, voie sa-si imprejmuiasca cimitirul fie chiar si cu ziduri de piatra, numai sa plece cat mai curand.

Prea ii pareau asezati, cumpaniti la vorba, oarecum calare pe Ducipal oamenii acestia.

Ar fi si plecat fara multa zabava daca nu s-ar fi nimerit ca nepotul protopopului sa fie si el aci.

Era Pavalut al mosului si statea ca pe spini.Nu era chip sa se mai stapaneasca Gheorghe, care-l vedea si i se uita in ochi si dadea cu socoteala ca nu se simte in largul lui.

Ei! intreba el, cand mai vii pe la noi? E cam de mult de cand n-ai fost, si oamenii se uita toate duminicile in strana, ca sa te vada.

Pavalut era om, cum se zice prin partea locului, cam albinet si avea subtire de tot pielita pe obraz: cand rosea, se vedea rau de tot ca se cam rusineaza.

Am sa viu, zise el. S-a nimerit asa ca nu m-am putut duce pana acum, dar am sa merg.

Nu era in gandul lui sa mearga, dar acum, in fata acestor oameni, era peste putinta sa spuna ca nu se mai duce.

Uite, grai Gheorghe, sa vii acum cu noi. Poimaine e duminica si-o sa se bucure toti poporenii dac-or sti ca ai venit.

O sa se bucure toti poporenii! Mare lucru! El stia ca-n adevar o sa se bucure: ii cunostea bine pe oamenii aceia, si acum, in clipa aceasta, ii parea peste putinta sa nu se duca.

Acum nu pot, raspunse el.
De ce adica sa nu poti daca vrei? ii zise Iovita.
Uite! adauga iar Gheorghe, imi faci mie cinstea sa stai cateva zile la casa mea.

Pavalut se uita stramtorat la mosu-sau, ca sa spuna el de ce adica nu poate chiar acum sa se duca. Batranul insa era slab in fata nepotului sau, care era un singur om; cum oare ar fi putut sa fie tare in fata unui sat intreg? De! asa numai, cu una, cu doua, nu se castiga inimile oamenilor: el stia cat le-a umblat in voie, si nu putea sa si-i instraineze acum, dupa ce vedea ca ei tin, daca e vorba, mai mult la nepotul lui decat la fata preotesei.

Sa te duci! zise el. Cand om ca dumnealui te pofteste-n gazda, ai sa le lasi toate la o parte si sa te duci.

Gheorghe zambi pe sub mustata: vedea ca bine-a apucat-o si bine-a adus lucrurile, iar mai departe grija lui era.

Pavalut a plecat cu dansii, s-a dus, a tras la casa lui Gheorghe al lui Balta, si parca toate erau cum altfel nici ca s-ar fi putut. inca pe drum se obisnuise cu gandul ca nu se poate parohie mai frumoasa decat cea din Buteni, mai ales cand poporenii te vor si fara de fata preotesei. Nu-i vorba, cand ai mos protopop si nu esti de acasa tocmai sarac, poti ajunge popa si fara ca sa te vrea satul, dar tot e maibine sa te voiasca, fiindca cu poporenii-ti petreci zilele vietii si vladica tine si el sa fie intr-un gand cu poporul.

1

Era, cu toate aceste, foarte greu sa te stii in acelasi sat cu preoteasa si cu Maria, fata ei, si-i venea lui Pavalut sa fuga de cate ori se gandea ca are-n biserica sa dea ochii cu ele.

Asta o stia si Gheorghe.
O sa se supere, ii zise el sambata pe la pranz, preoteasa pe mine ca mi-ai facut cinstea de a veni la casa mea. Nu-i vorba, putin imi pasa. Supararea vine si trece, iar noi tot oameni ramanem. Dar tot n-ar fi rau sa mergem si pe la ea, ce zici?

Ce putea Codreanu sa zica!?stia si el ca trebuia sa mearga; asa, de capul lui, n-ar fi fost insa-n stare sa se duca: ii parea dar bine c-a dat de cineva care-l duce cu de-a sila.

si nici c-avea, daca e vorba, de ce sa se sfiasca.Preoteasa era numai preoteasa si nu putea sa vorbeasca decat umilita cu nepotul protopopului; iar Maria, fata ei, era o gasca, decare pe el putin avea sa-l doara capul.

Ce-i drept, de la Craciun n-o mai vazuse, dar de atunci si panacum tot nu s-a facut ea femeie deplina. O fetiscana cam rasarita,dar subtire ca un sarpe, cam oachesa, cu ochii marunti, care rad si plini de lacrimi, in vreme ce preajma gurii e croita pe plans.

Ce stia, ce putea dansa sa inteleaga? Era destul sa te uiti in fata ei pentru ca s-o faci sa planga, si nu o data a glumit el cu lacrimile ei.Acum insa n-ar fi voit sa le vada, si numai de ele se temea.

Cand colo, ce sa vezi?Pe cand el intra cu inima inclestata la casa preotesei, Maria canta vesela de rasuna toata curtea, si nu canta rau. Ce va fi visat, ce nu va fi visat peste noapte, era foarte voioasa, parca a ei era lumea toata,incat preoteasa se simtea oarecum rusinata si mult ar fi voit sa ii poata zice lui Codreanu: "Iart-o, ca ea nu stie nimic".

Fiind insa ca asta nu putea s-o faca, a grabit la usa odaii, ca sa-i spuna fetei cine vine, apoi si-a pus hainele-n randuiala si a iesit in capul scarii, ca sa-si primeasca oaspetii foarte umilita, asa cum o stia Codreanu.

Frumos lucru! striga Maria, care se ivi in dosul ei. Noi te asteptam cu placinte, si d-ta cine stie pe unde vei fi umblat!

Preoteasa simti ca i se ridica sangele in obraji.Tot asa si Pavalut, cel cu obrazul subtire.Degeaba! nu stia ce sa-i raspunda.
De! grai Gheorghe, pe oamenii buni si aici, si aiurea tot cu placinte-i asteapta!

Apoi intrara in casa, se intrebara de sanatate si Maria se duse ca sa aduca rachiu si paine, dupa cum e obiceiul de primire in partea locului.

Preoteasa nu putea sa-si dea seama cum vin lucrurile si cum are sa prinda vorba. stia ca Gheorghe a fost cu Iovita pe la protopopul si dadea cu socoteala ca ei l-au adus pe Codreanu, dar nu putea sainteleaga cum stau lucrurile.

Codreanu tot ca dansa.Ochii lui si mintea lui erau numai la Maria. Nu poate ca cine stie ce, dar se mira si se minuna cum poate cineva sa se schimbe intr-un timp asa de scurt asa de tare. Nu-i vorba, ochii ii radeau si acum si preajma gurii ii era croita tot pe plans; pare insa ca acum tot n-ar fi pututs-o faca sa planga. Prea era voioasa, si oarecum nu tocmai proasta.

E insa lucru stiut ca femeile se schimba foarte usor, nu numai asa din Craciun pana in toamna, ci pana chiar si din o clipa in alta.

Cand ea afla ca Codreanu e in gazda la Gheorghe si n-a venit ca sa stea, ca alte dati, ci numai ca sa dea buna ziua, gura ei se croi pe raset, iar ochii ei erau pusi pe plans.

Asta nu se poate, zise ea. Te stiu eu pe d-ta: iar ma minti, ca sa ma necajesti si sa ma faci sa plang. Sa nu ma crezi insa ca sunt acum tot atat de proasta ca atunci. Ei bine! nu te cred si n-am sa plang!zise ea cu indaratnicie, si lacrimile, pacatoasele de lacrimi, o napadira,incat nu-i ramase decat sa iasa rusinata din casa.

Preoteasa ar fi voit sa intre in pamant.Tot asa Codreanu.in zadar! Fata avea dreptate: ce-o sa zica lumea daca el nu sta la dansii?!

Gheorghe sedea teapan si tihnit in scaun si zambea asa pe sub mustata, uitandu-se cand la el, cand la ea.

Daca-i asa, zise el in cele din urma, apoi sa mai treaca si de la mine; n-ai ce sa-i faci; are intaietatea: eu te las aici.

A si ramas Codreanu, ca alte dati: asa trebuia sa fie.Nu e lucru mai urat decat femeia plangareata: dac-o iei cu binele, se induioseaza de o trec lacrimile, iar daca-i vorbesti verde fatis, vai de lume. Nu mai stii cum s-o iei si cum sa umbli cu ea: te moaie-n lacrimi de-ti pierzi tot rostul.

Era rusinat de silintele ce-si dadea preoteasa ca toate sa i le faca pe plac si de bucuria copilareasca ce se oglindea-n ochii plansi ai Mariei, iar ziua urmatoare ii venea sa planga in fata bisericii pline de oameni, care se uitau la dansul razand cu parere de bine.

Doamne! ce fericit ar fi putut el sa fie daca n-ar fi fost acea noapte de nunta! si totusi...

Aici, in biserica plina de oameni, in fata altarului, caruia-si inchinase viata, faptura cea inalta a Persidei se ridica deasupra tuturora si pretutindeni se iveau ochii ei deschisi si limpezi. Era in ochii aceia ceva atat de linistit si de senin, o voire atat de neindoioasa, incat sub privirea lor trebuia, parca, sa se aline furtuna marii, sa se potoleasca para mistuitoare a focului: cum ar fi putut el, om neajutorat, sa iasa de sub stapanirea lor?

Dupa Heruvim, cand preotul a iesit cu darurile, el si-a plecat mai umilit decat de obicei capul spre pamant si a stat cu ochii inchisi,pierdut oarecum in sine insusi.

Simtea, ca niciodata mai inainte, ca el nu mai poate sa faca ceea ce dansa nu voieste, si o nespusa induiosare il cuprinse cand se gandi la Maria, care era atat de subtirica, de frageda, atat de dulce la fire si de obidoasa.

"Nu! isi zise el, nu te lega la nimic, ca nimic nu mai poti."Era o miselie c-a venit aici cand se stia legat incat nu se mai poate dezlega. Daca Persida ar fi stiut ca el a venit fara de voia lui aici si n-are in el destula vartute ca sa se hotarasca la un fel, l-ar fi dispretuit ca pe un nemernic.

si totusi Maria era aici, iar Persida departe, si el nu era in stare sa plece de la Buteni, asa cum voia, cat mai curand: ii sangera inima cand vedea cum tremura Maria cand sta aproape de dansul si cum ochii ei se croiesc in toata clipa pe plans si iar rad in rasfatare.

"Ori sunt, ori nu sunt om!" isi zise el luni dupa-pranz.Trebuia sa plece la Arad.Nu! Nu la Arad!Peste dealurile care despart valea Crisului de a Murasului nu era drum de care, dar oamenii treceau pe poteci batute, si el putea sa faca pe un cal bun in timp de vreo patru ceasuri drumul pe la Chisindia si peste Vasoaia la Conop, in valea Murasului, de unde nu mai avea decat un ceas bun pana la soimos.

Iar cal gasea el la Buteni.Asa trebuia sa faca daca era om: la parintele Isai, cu parintele la Mara si cu Mara la Arad. Sa se aleaga odata intr-un fel.

Nu mai erau, cand el a plecat, decat vreo trei ceasuri pana in seara, dar ziua era frumoasa, luna, desi pe scazute, se ivise pe cer, si nu apunea decat dupa miezul noptii, iar calul era puternic si iute: omul adevarat vrea si face.

Dus de gandul acesta, el trecea grabindu-si calul printre padurile cu frunzis piscat de bruma, ici verde de stejar, colo galben de tei si apoi rosu ca sangele de taur, iar dupa ce s-a intunecat, aceeasi luna, in razele careia se plimbase Natl pe tarmul Murasului, ii lumina si lui calea.

Lunga, cotita si anevoioasa cale.Nu e lucru mai urat decat sa treci asa singur si calare pe un cal iute prin mijlocul unei lumi pustii: ti se rascoleste oarecum tot sufletul si ti-e in cele din urma parca nu-ti mai poti da seama daca e inaievea ori visezi numai ceea ce ti se intampla. Obosit de drum si de singuratate, el nu mai stia deslusit unde si cu ce gand se duce si toatei se pareau ca prin minune. Auzise de atate ori vorbindu-se despre farmecele babelor, care te fac sa zbori calare pe ujog unde te cheama ursita, si acum simtea ca nu se duce nici el, ci e dus.

Cuprins de simtamantul acesta, el se simtea atat de usor, incat ii parea oarecum rau cand a inceput sa auda latratul cainilor din soimos.

in fire nu si-a venit insa decat la casa parintelui Isai; abia acum s-a incredintat ca degeaba a facut drumul cel lung, caci el si aici tot el insusi ramanea: nu era in stare sa bata la poarta, si-i parea bine ca e noapte si nu-l vede nimeni.

"Nu! zise el. Treaba aceasta pot eu s-o fac si fara de parintele Isai."Fara de Mara nu-i venea sa mearga la Arad; dar fara de parintele Isai putea sa vorbeasca cu Mara. Nu era nevoie sa mai stie si el.

Porni dar inainte spre Radna, ca sa stea peste noapte la vreunul din birturile din apropierea manastirii si sa mearga apoi, ca maine dimineata, el singur la Mara.

La birt, unde nimeni nu-l cunostea, putea sa intre fara de sfiala, sa lase calul in grija vreunui argat si sa ceara ceva de mancare, caci era flamand hamesit.

Cunosti d-ta pe Mara? intreba el pe slujnica ce-i asternea masa.
Cum sa n-o cunosc? sade numai aci, a patra casa.
Nu stii, e acasa?

Alaltaieri s-a intros cu fiica ei de la Arad, raspunse slujnica.

Codreanu simti ca-i trece ca un fel de junghi prin inima si ca i se taie vinele de la picioare.

Cum? intreba el. Persida e aici?
Nu, raspunse slujnica, s-a dus chiar alaltaieri la calugarite.

Era o adevarata facatura: Persida aici! De ce a venit? De ce n-a ramas acasa, ci s-a dus la manastire? Ce s-a intamplat?

Era flamand si s-a sculat nemancat de la masa; era obosit de drum si s-a dus sa se mai plimbe pe tarmul Murasului.

Fusese, de cand stia ca dansa se afla prin apropiere, cuprins de un fel de fierbinteli, si plimbandu-se cu pasii iuti pe tarmul raului,resimtea multumirile fara de seaman pe care le avuse in apropierea ei. Ah, ce femeie!... ce fiinta! Ce ademenitor ii era zambetul, ce dulce supararea, ce usor curgeau vorbele de pe buzele ei, ce nesecat ii era sufletul! si totusi abia acum isi dadea seama ca el n-a vorbit niciodata deschis cu dansa. Se deprinsese, incetul cu incetul, cu gandul ca are sa-si petreaca toata viata in apropierea ei, ca altfel nu este cu putinta, si a si voit in nenumarate randuri sa i-o si spuna aceasta. Erainsa in tot felul ei de a fi ceva ce te stapanea, incat nu puteai sa-i spui decat ceea ce dansa voia. Te-ntelegea de mai nainte si-ti raspundea fara de vorbe. Astfel el nu se mai indoia ca si dansa voieste, si totusi acum simtea ca nu e in stare sa-i vorbeasca fara de inconjur: ar fi trebuit sa fie la mijloc cineva care sa-i vie-ntr-ajutor si sa deschida vorba.

Avea tata si mama, bun si bunica, rude si prieteni, era iubit de o lume intreaga, si acum se simtea singur si parasit de toti si statea sperios in drum ca puiul care s-a pierdut de closca; el insusi rupsese toate legaturile, se desfacuse de toti ai lui si nu mai era cine sa-i vie intr-ajutor.

Dimineata s-a sculat pe cand se mijea de ziua. stia ca Mara pleaca foarte de dimineata si tinea s-o gaseasca acasa; si totusi el isi facea de lucru si parca ar fi dorit in fundul inimii lui ca sa vie prea tarziu la casa ei.

Asa a si fost: portita era incuiata.

S-a dus cu inima inclestata la pod, unde stia c-ar putea s-o gaseasca. Nu era nici aici. El o vedea insa din jos de pod, la departare de cateva sute de pasi, unde oamenii incarcau lemne pe plute, dar nu s-a dus la ea. De ce sa mearga? Tot era mai bine, mai usor, mai firesc sa vorbeasca mai nainte cu Persida.

A platit dar omului pe care l-a gasit acolo creitarii si a trecut podul.Iar acum ii venea sa se intoarca iar inapoi la Buteni.Trecusera opt ceasuri. Cum putea el sa sune acum, la un timp atat de nepotrivit. Era peste putinta sa i se dea voie de a vorbi cu dansa.

El isi lua inima in dinti si suna.
Ce doriti? il intreba sora batrana, inalta si slaba, care se ivi in usa.

As putea, va rog, sa vorbesc cu domnisoara Persida Barzovanu? intreba el.

Domnule, acum nu se poate, ii raspunse sora. si, adause ea, nici nu stiu cine sunteti d-voastra.

El scoase din portofelul sau un bilet de vizita si i-l dete.
Sa spuneti, ii zise, domnisoarei c-o rog sa ma vesteasca daca si cand voi putea s-o vad.

Sora il pofti sa se aseze si sa astepte, apoi incuie usa si se departa.Persida se afla in bucatarie.Ea nu venise la manastire cu gandul de a ramanea aici, dar a gasit-o pe maica Aegidia facand proviziune de compoturi pentru iarna si era peste putinta sa nu puna sortul ca sa-i dea ajutor. Seara apoi,cand era vorba sa se intoarca acasa, ii era foarte greu sa plece. Se simtea atat de bine aici, unde a crescut si unde toate o potoleau si-i dadeau tarie.

A iubit totdeauna pe maica Aegidia, dar inca nu stiuse c-o iubeste: acum ar fi voit sa sada la picioarele ei si sa-i sarute mainile. Nu mai era cum a fost, si parca se lumina toata manastirea cand ochii lor se intalneau.

"O adevarata minune", asa zicea maica Aegidia in gandul ei. Se potolise neastamparul copilaresc si navalnicia adeseori salbatica, si fata ei era asezata, inteleapta si duioasa, un adevarat giuvaier de femeie. De aceea nici nu mai putea sa-i vorbeasca in felul de mai-nainte si Persida se simtea inaltata in gandul ei cand vedea ca o ia parca i-ar fi sora ori prietena.

Sambata seara au stat pana spre miezul noptii destepte si au vorbit despre toate, afara de un singur lucru. De ce sa vorbeasca si despre acesta? Ea stia cum gandeste maica Aegidia, si mai ales aici, intre zidurile manastirii si sub ochii maichii Aegidiei, nu putea nici dansa sa gandeasca altfel. Era de sine inteles ca nimic nu e mai presus de dorinta parintilor, mai ales cand ei traiesc, ca Mara, numai pentru copiii lor.

si totusi Persida tresari cuprinsa de un fel de spaima cand citi numele: Pavel Codreanu.

Ce e? intreba maica Aegidia cu o asprime care reamintea timpurile trecute.

Domnul acesta, raspunse Persida dandu-i biletul, e un absolvent de teologie, pe care il cunoastem din Arad.

Dar tu stii...
Trebuie sa-l vad, o intrerupse Persida, altfel s-ar mahni mama.Obrajii calugaritei se rosira. ii era parca se darama casa in capul ei. Grozav gand! inca un suflet pierdut! Cea mai iubita dintre fetele ei se ducea si ea, ca sa-si petreaca viata in ticalosie omeneasca.

Du-te, fata mea! grai dansa cu blandete umilita. Daca e dorinta mumei tale, trebuie sa-l vezi chiar acum.

Persida-si dezlega sortul, saruta mana maichii Aegidiei, apoi se departa ducandu-si sortul in mana stanga, ca sa-l atarne la locul lui si sa mearga-n sala de asteptare.

ii era insa greu sa mearga asa, fara de veste, si ar fi voit sa-si mai faca timp de razgandire.

"Nu! isi zise peste putin, ridicandu-si capul. Sa vad ce voieste."La usa salii de asteptare iar se opri si stete pe ganduri.
Te rog sa ne lasi singuri, grai intorcandu-se spre sora ce-o insotise si era datoare sa stea si dansa-n sala in vreme ce Persida vorbea cu tanarul.

Sora se pleca umilita.
Aceasta eu nu pot s-o fac! raspunse ea. stii prea bine ca n-as putea s-o fac fara ca sa-mi marturisesc pacatul, si stii si pedeapsa.

Persida-i apuca mana si se uita staruitor in ochii ei.
Te rog sa suferi pedeapsa, caci Dumnezeu iti va ierta alte pacate in schimbul ei. Te rog, zise ea, caci n-ar fi cu putinta sa vorbim deschis daca n-am fi singuri!

Sora-si pleca mai umilita capul si-i facu semn sa se duca.Codreanu se cutremura si sari-n picioare cand Persida se ivi voioasa-n usa.

Asa-i ca te miri? zise el mergand spre dansa.
Nu, raspunse ea intinzandu-i mana. Vazand biletul d-tale, mi-am inchipuit numaidecat c-ai fost pe la mama si ea te-a trimis aici.

N-am vazut-o, grai el. Am cautat-o, ce-i drept, dar n-am gasit-o nici acasa, nici la pod. Am aflat insa ieri seara ca esti aici, si am venit.

Asa! zise ea, oarecum usurata. Carevasazica, nu ai vorbit cu mama.

Nu inca!Ea-l pofti sa se aseze, se aseza si ea, apoi ramasera catva timp stramtorati: el nu stia cum sa inceapa, iara ea astepta sa vada ce vrea el.

Am fost foarte mirat cand am aflat ca ai plecat de la Arad, incepu el in cele din urma.

Persida zambi, stete putin pe ganduri, apoi obrajii i se umplura de sange.

Era hotarata sa-i spuna fara de inconjur cum s-au petrecut lucrurile, de ea s-a hotarat deodata sa plece: asa trebuia sa faca, si ea nu putea sa faca decat cum trebuie. Acum insa, cand se afla fata in fata cu el, ea nu putea nu! mai bine moarta!

Gandul omenesc strabate intr-o singura clipa si timpul, si departarile, si acum, in clipa aceasta, ea vedea in gandul ei toate cele petrecute si-l vedea si pe el umbland razlet prin lume, ajuns din om neom, nenorocit fara de vina lui. Se impacase cu gandul ca ea nu poate sa-l ajute si ca nu le ramane amandurora decat sa uite cele petrecute, care nu erau, la urma urmelor, decat o nebunie de tinerete. ii era insa rusine c-a crezut ca poate sa-l mai si batjocoreasca spunand altui barbat ceea ce numai ei amandoi stiau.

Mi s-a urat de invalmaseala si de zgomotul lumii, ii raspunse ea, si mi-a venit dorul de linistea acestei case!

si ai sa ramai aici, se intelege, zise el razand.Ea statu putin pe ganduri, si sufletul parca i se inalta.
D-ta razi, grai dansa; nu trebuie insa sa scapi din vedere ca eu aici am crescut si ca sunt femeie. D-voastre, barbatii, va avantati cu inima indrazneata in toiul lumii si totusi nu o data sunteti cuprinsi de dorul singuratatii; dar noi, femeile, care numai rezemate de altii putem sa trecem prin lume?

Codreanu iar zambi.
D-ta n-ai decat sa vrei pentru ca sa-ti gasesti reazem, zise el.
stiu, intampina ea tot zambind cu ironie. Sunt tanara, frumoasa si desteapta: nu-mi mai lipseste decat inima usoara pentru ca sa-mi iau avant. Eu ma inspaimant insa cand ma gandesc la multimea datoriilor pe care le iau asupra mea cand ies de aici, si sunt cuprinsa adeseori de simtamantul ca nu pot sa le implinesc pe toate.

Dar, zise el, datorii avem cu totii.
si foarte rar avem si multumirea de a le implini, il intrerupse ea.
As! zise el. Dar atunci cei mai multi dintre noi s-ar fi simtit foarte nenorociti.

Nu, zise ea; suntem, dar nu ne simtim, fiindca omul se deprinde cu toate. inchipuieste-ti ca eu nu raman aici. N-as putea sa stau asa...fata mare. Ar trebui sa ma marit. Sa zicem ca-mi gasesc un sot mai presus de toate asteptarile mele. De unde pot eu sa stiu daca nu voi prinde mai tarziu slabiciune pentru altul? Ce fac atunci? Sunt ori nu datoare sa-i marturisesc sotului meu adevarul?

Da! zise el cu toata hotararea.
Dar daca as fi avut mai nainte slabiciune pentru altul? urma ea, tot sunt datoare sa-i marturisesc adevarul?

El tresari.
Da! zise iar, insa de asta data cam cu jumatate de gura.

si-o sa se bucure dansul?
Nu tocmai.
Atunci, grai dansa razand, e parca mai cuminte sa nu-mi fac datoria. De ce sa-i spun cand il mahnesc prin aceasta? Am sa ma deprind incetul cu incetul cu gandul ca datoria mea e sa tac, sa fiu fatarnica si sa-mi fac de-a sila celelalte datorii... pe cat le pot. Urata viata!

El se uita nedumerit in fata ei.
Bine, domnisoara, zise el stramtorat, dar d-ta tot n-ai putea sa ramai aici.

De ce nu?
Fiindca nu e cu putinta.
De ce sa nu fie cu putinta?
Pentru ca esti, daca nu ma insel, ortodoxa.
Sa trecem peste aceasta, grai dansa asezata. Cand e vorba de viata si de moarte, nu ne mai uitam la asemenea lucruri mici. Oameni suntem, la urma urmelor, cu totii, si Dumnezeu e unul si acelasi pentru toti.

Eu tot nu cred ca ai sa ramai aici, zise el iar in gluma.
Nici eu nu cred, raspunse ea. Voiesc numai sa zic ca cel putin acum nu e pentru mine gand mai ademenitor decat sa raman aici, si m-as simti foarte nenorocita dac-as fi nevoita sa plec. Ma simt atat de bine aici, si mai am inca timp destul pentru zbuciumarile vietii.

Codreanu incepu sa tremure.
Carevasazica, grai dansul cu glas inabusit, esti hotarata sa ramai aici?

Nu, raspunse ea, eu n-am nici o hotarare, si daca mama astazi va zice sa ies, voi iesi maine. Raspund numai la intrebarea pe care mi-ai pus-o razand. M-as simti nenorocita dac-ar trebui sa ies acum.Peste un an, peste doi nimeni nu stie ce are sa simta voi iesi cu inima usoara; acum mi-ar fi foarte greu!

Codreanu o intelegea deplin si nu mai stia ce sa-i zica, ci se uita numai cu ochii tinta la un colt al odaii.

si daca eu te-as ruga? intreba el sfios si cam cu jumatate de gura.

Ea se ridica si ramase stand dreapta si cu ochii in jos.
D-ta stii ca tiu mult la d-ta si n-as putea sa zic nu! raspunse ea incet. Dar tii si d-ta la mine si nu esti in stare sa-mi faci sila. Mai tarziu! Nu-i asa?

Da! raspunse el ridicandu-se.
iti multumesc, grai dansa intinzandu-i mana.
El apuca mana si o saruta.
Ai sa mai treci pe la mama? intreba ea.
Nu! raspunse el hotarat.
iti multumesc, grai iar dansa, si la revedere!
El ii saruta inca o data mana, apoi dansa se retrase si peste putin intra sora batrana, inalta si slaba, ca sa descuie usa pe care avea sa plece Codreanu.






Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste


Aceasta pagina a fost accesata de 1423 ori.
{literal} {/literal}