Mara - Ispravile lui Trica
de Ioan Slavici
Marta avea trei copii, doi baieti mai mici si o fata mai maricica, Sultana. Era trecuta Sultana de unsprezece ani, adica fata aproape mare, dar mama ei, maritata mai-nainte de a fi implinit varsta de cincisprezece, se simtea inca femeie de tot tanara si era mereu gatita,mereu voioasa, aproape zburdalnica, doritoare de petreceri si usoara,asa se zice, si de inima, si de minte.
Adevarul e ca Marta numai de inima era usoara. Avand barbat pe Bocioaca, ea se deprinsese ca toate sa vie de-a gata si n-a ajuns niciodata sa afle ce sunt grijile vietii. Se bucura dar de ziua de astazi, astepta cu parere de bine pe cea de maine si cauta totdeauna si in toate imprejurarile numai ceea ce ii facea placere: celelalte erau in grija barbatului.
E deci lucru firesc ca dansa, femeie adevarata, o singura grija statornica si neadormita avea: sa-si pazeasca barbatul. tinea sa intre in voile lui si sa-i placa, tinea insa mai ales sa-l fereasca de ispitiri. De aceea se simtea mai bine intre barbati decat intre femei, ii erau nesuferite femeile frumoase, nu putea sa le vada in ochi pe cele care placeau si lua drept dusmanca neimpacata pe nevasta despre care barbatul ei scapa vreo vorba buna. Femeia cea mititica, durdulie si blajina se facea intr-insa leu-paraleu cand barbatul ei isi dadea pe fata slabiciunea pentru vreo alta femeie.
Degeaba au fost dar silintele lui Bocioaca de-a o pune bine cu Persida.
Lasa ca-i parea prea asezata Persida, prea sfatoasa, prea infumurata si batranicioasa, dar ea nu putea sa-nteleaga ce adica le place barbatilor in acel muieroi, cum ii zicea dansa, si simtea o multumire diavoleasca daca putea sa-i gaseasca Persidei vrun cusur si s-o graiasca de rau.
Atat i-a trebuit apoi lui Bocioaca pentru ca sa nu-si mai dea silinta de-a marita pe fata Marei. Om cu slabiciuni, el se simtea magulit cand vedea ca nevasta lui le place si altora, si era mangaiat in suflet cand simtea ca dansa nu lasa pe alte femei sa se apropie de dansul; tinea insa mai presus de toate sa n-o mahneasca si nu era in stare sa graiasca de bine pe vreun om care ii era ei nesuferit.
stia Bocioaca prea bine ca i se face Persidei o mare nedreptate: tocmai de aceea insa el rasplatea nedreptatea aceasta prin o neobisnuita bunatate fata cu Trica, fratele ei. Trica era omul lui de incredere,mana lui cea dreapta, al doilea stapan la casa, cum n-ar mai fi putut sa fie decat feciorul ori ginerele lui. Lasa ca Trica era vrednic de toata increderea, sprinten, istet si gata la orisice, dar cand era vorba de dansul, era si Marta de un gand cu barbatul ei.
Nu trece-n lumea aceasta nimic peste prevederea femeii care e muma si are fata. E broasca mititica fata, incat abia poate sa alerge de ici pana colo, si muma incepe a se ingriji ca nu cumva sa ramaie fata batrana si chibzuieste cum are sa o marite; iara Marta avea fata maricica, pe care peste trei-patru ani putea s-o marite. Era hotarat in gandul ei ca un barbat mai bun decat Trica n-ar putea sa-i gaseasca.Era ca facut anume pentru fata ei, voinic, destept si harnic, plin de inima si supus, tocmai potrivit la varsta, barbat mai bun decat Bocioaca si minunat ginere in casa.
Atat era de infipta Marta in gandul acesta, incat ea nu baga de seama ca Trica nu se simtea deloc si era cel mai nespalat si mai nepieptanat, cel mai soios dintre calfe si ca foarte usor s-ar putea intampla ca Sultana, fata curatica, sa aleaga mai tarziu, dupa ce i se vor fi deschis ochii, vreun alt flacau, mai potrivit cu dansa. Chiar acum ea-l socotea mai putin decat celelalte calfe si-l lua drept un fel de sluga proasta, careia poate sa-i porunceasca orisicine.
Mai putin inca decat ei ii trecea lui Trica prin minte gandul ca are vreodata in viata lui sa-si bata capul cu Sultana. tinea la ea, fiindca era fata lui Bocioaca si a nevestei lui, si-i facea toate voile, dar, luat de scurt, n-ar fi putut sa-ti spuna daca e oachesa fata ori balana, ci ar fi zis numai, asa, pe nimerite, ca e mai mult oachesa si cu ochii albastri,fiindca asa era si muma ei.
Pe muma ei o stia Trica foarte bine. si cum, Doamne, sa n-o stie, cand ii era stapana atat de buna?! Daca avea sa mute vreun dulap din casa, sa urce vreun cos ori vreun sac in pod, sa coboare vreo putina in pivnita ori sa ia ceva din camara, pe el il chema, si tot pe el il lua cu dansa si cand avea, fie peste zi, fie seara, sa mearga undeva.Nu simtea Trica deloc ca, ajuns calfa in toata firea, nu-i prea sade bine sa fie mereu in coada stapanei sale, ci se bucura ca poate sa-i faca voile si se uita si-n ochii, si-n gura ei, incat ar fi fost, de dragul ei, in stare sa se puna-n harta pana chiar si cu sora-sa. Ba s-a si pus,fara ca sa-si dea seama.
Marta n-o graia, ce-i drept, in fata lui nici de rau, dar nici de bine pe Persida: lui ii era insa destul si atat ca sa stie ca stapana-sa nu are tocmai cele mai bune pareri despre sora-sa. Iar stapana-sa nu putea sa n-aiba dreptate; simtea si el ca Persida e, in adevar, prea sfatoasa si prea incapatanata. Dar tot sora lui era.
Acum, cu cele petrecute la casa lui Hubar, Marta a scapat vorba ca Persida a putut sa aiba slabiciune de un om ca Natl.
Obrajii lui Trica se facura rosii ca bujorul.
— Nu, zise el, ea s-a ferit de dansul, dar el umbla dupa dansa.Asta n-o stiuse Marta.
— Unde? intreba Marta.Trica simtea ca asta n-avea s-o spuna, dar nu putea sa nu raspunda cand stapana-sa-l intrebase.
— De mult acum, raspunse el cu anevoie, cand ne aflam la Arad.
— Asa?! grai Marta, care abia acum incepu sa-nteleaga cele petrecute toamna trecuta.
si multe poate sa inteleaga femeia desteapta cand incepe sa inteleaga.
Mare lucru tot n-ar fi fost insa daca nu s-ar mai fi nimerit la mijloc si Oancea.
Oancea era cel mai bun om din lume si mai ales pentru Hubaroaie si pentru feciorul ei ar fi fost in stare sa sara si-n apa, si-n foc.
El avea insa pacatul ca nu stia sa se stapaneasca. Stand la lucru ori mergand in caile lui, el vorbea singur, adeseori atat de tare, incat oamenii se uitau dand din cap dupa el, iar noptile bolborosea intruna prin somn. Cum ar fi putut el sa taca?!
Natl nu i-a spus, ce-i drept, atunci seara, unde l-a dus Bandi si ce-a pus la cale; prea ar fi trebuit insa Oancea sa fie prost ca sa nu-si dea cu socoteala ca Bandi numai de la Persida putea sa vie. Natl s-a-ntors apoi cu totul schimbat acasa si n-a mai plecat, cum fusese vorba, iar zilele urmatoare maica econoama si popa cel nemtesc umblau cu capete sa-l impace pe Hubar cu feciorul sau. N-au putut, ce-i drept, sa-i impace, dar incetul cu incetul tot orasul a aflat cum s-au petrecut lucrurile, iar Hubar nu mai staruia ca feciorul sau sa fie tras in judecata. Se vedea cat de colo mana Persidei.
Pe-nserate Natl pleca fara ca sa spuna unde se duce: asta-l ardea pe Oancea; trebuia sa spuna, fie chiar si numai nevestei sale, ceva,nu insa vorbind singur, nici bolborosind prin somn, ci de la rost la rost, cum vorbeste omul cand vrea sa se usureze. Nu-i vorba, tot acolo venea, fiindca nici asa Oancea nu vorbea, ci scapa vorbele de se vorbea dintr-insul.
— Pare-mi-se, i-a zis el nevestei, dar nu stiu, ba nici nu cred.Nevasta-sa insa stia hotarat si credea neindoios ca serile Natl se duce sa se intalneasca cu Persida, si cand o nevasta stie si crede ceva,putin mai trece pana ce stiu si vecinele.
— Aha! zise Marta, cand vorba ajunse pana la dansa. si: Ce ti-e femeia?!
Parca se bucura c-a prins-o pe Persida cea smerita. Zicea, fara indoiala, ca nu crede si era foarte suparata ca altii cred; trebuia decisa-i spuna si lui Trica o vorba, ca sa stie baiatul si sa-i spuna mamei cam ce fel vorbeste lumea.
Trica s-a facut foc, nu insa pentru ca sora-sa se intalneste cu Natl, ci pentru ca-i era rusine de stapana-sa.
Nu! Era peste putinta! Natl a fost totdeauna si era, mai ales acum, in gandul lui, cel mai nemernic om, si nu putea sa se uite Persida decat cu groaza la un asemenea om.
El, cu toate aceste, se temea, si cu cat mai mult se gandea, cu atat mai vie ii era temerea.
Omul acela turbat, mai ales acum, era in stare sa le faca toate ca s-o scoata din minti pe Persida, s-o ademeneasca, s-o insele, s-o prosteasca.
si nu-i facea bine lui Trica sa se gandeasca la asemenea lucruri. Era tocmai la varsta cand e mai nebunatic flacaul si, gandindu-se asa,el vedea mereu in fata lui pe stapana-sa si se inspaimanta... Ce-ar zice ea daca Persida in adevar ar fi, in cele din urma, destul de slaba ca sa intre in voile neamtului?! Grozava rusine!
El trebuia sa faca ceva!Dar ce sa faca?Lucrul cel mai firesc era sa se duca si sa-i spuna mamei sale, ca sa bage de seama, s-o inchida pe Persida in manastire, ori s-o pazeasca intr-alt fel mai bine. Asa si era hotarat sa faca. N-a putut insa. Cand era sa se duca, ii venea greu, ii era rusine.
"Am, isi zise el, sa vorbesc cu Persida deschis, cum am mai vorbit, si sa-i spun, cum i-am mai spus, ca are sa fie rau daca nu se fereste de neamtul acela."
Nici asta nu-i venea insa s-o faca. Simtea acum, ceea ce atunci inca nu putea sa simta, ca degeaba-ti dai silinta sa pazesti pe un om cand el insusi nu se pazeste. Ce ar fi facut adica el daca cineva i-ar fi zis sa nu se mai uite la stapana-sa, sa nu se mai apropie de dansa, sa nu mai vada bratele ei si carnea cea moale de pe gatul ei?! S-ar fi suparat foc si tot ar fi facut cum il trage inima. stia si el insusi si numai era nevoie sa-i mai spuna si altii ca e primejdios lucrul acesta si se ferea de el: tot asa stia si Persida ca trebuie sa se fereasca de neamtul.
Mai bucuros ar fi fost Trica sa nu faca nimic, sa nu se amestece, sa lase lucrurile in mersul lor; era insa la mijloc stapana-sa, care parca nu se mai uita la el ca mai inainte.
Trebuia sa faca ceva, sa arate ca e om si el.Trebuia, dar nu stia ce, iar omul se supara cand nu stie ce sa faca, si supararea te pune in cele din urma la cale.
Framantandu-se asa din el, Trica a ajuns in cele din urma de-ar fi fost in stare sa se arunce ca un leu asupra lui Natl, care atat de mult il supara.
Pe-nserate deci el s-a dus spre casa lui Oancea, si sangele i s-a oprit in vine cand a vazut ca in adevar Natl iese, pleaca si se duce undeva asa singur.
S-a luat dupa el, asa pe departe, ca sa-l urmareasca nebagat in seama, apoi sa se apropie cand vor putea sa fie singuri si sa-l ia de scurt. Pe cand insa Natl isi cauta de drum linistit, ca omul care stie unde se duce, Trica era galben la fata si la fiecare pas se infigea tot mai tare in gandul ca are sa-l apuce pe neamt si sa-i suceasca gatul.
in dosul Sarariei, cand el se apropie, Natl se opri tulburat in loc. Nu stia ce sa-i faca si cum sa se poarte. Vedea deslusit ca Trica a aflat ceva, si singurul lui gand era sa-l duca de aici, ca nu cumva Persida,care putea sa soseasca in toata clipa, sa dea peste el.
Trica nu prea stia nici el cum are sa-nceapa.Au stat dar catva timp uitandu-se unul la altul, si cum se uitau asa, Trica nu mai vedea, parca, pe omul pe care-l stiuse el. Era-n ochii lui Natl, imprejurul buzelor lui, in trasaturile fetei lui, era in tot felul lui de a fi ceva ce te muia.
De! pe om n-ai sa-l judeci mai-nainte de a te fi uitat bine in ochii lui.
— Uite, grai Trica in cele din urma, tu umbli, asa se zice, dupa sora-mea!
— Dar de ce sa te mint? raspunse Natl asezat. Nu mai esti copil acum si vei intelege ca n-am incotro. Am umblat, urma apoi plecand spre Muras, si mi-e draga si acum, mai draga decat orisicui in lumea aceasta, chiar si decat tie: mai departe insa nu e nimic... nu e, adauga indurerat, si n-are sa fie. Ea nu-i femeie ca altele, iara eu m-as omori mai bucuros decat sa-ncerc a-i face vreun rau. Lasa-i pe oameni sa vorbeasca: sunt rai si nici nu stiu ce zic!
Vorbele aceste erau graite cu o liniste atat de tanguioasa, incat Trica, indurerat si el, nu-si mai dadea seama ca lucrurile au iesit cu totul altfel de cum si le inchipuise si el ar fi voit sa-l mangaie.
— Dar acum, ii zise, unde ai plecat? unde te duci?Natl se uita cu coada ochiului inapoi, ca sa vada daca nu cumva s-a ivit Bandi, care venea totdeauna inaintea Persidei. Gandul lui eraca baiatul, vazandu-l cu cineva, va vesti pe Persida, ca sa mai astepte.Tocmai de aceea nu voia sa se departeze prea tare, fiindca se temea ca Bandi nu-i va mai vedea. Se opri dar stramtorat pe tarmul raului. ii era greu sa minta si tot trebuia sa faca ceva ca sa-l departeze pe Trica.
— Ma duc, ii raspunse, sa mai rasuflu cel putin acum seara, cand oamenii nu ma vad si copiii nu arata cu degetul dupa mine. Tu du-te acasa si nu-ti mai bate capul cu lucruri in care tu nu poti sa schimbi nimic!
Graind aceste vorbe, el porni de-a lungul tarmurelui la deal.
— Uite, grai Trica mergand dupa el, sa nu te superi: n-ar fi oare mai bine sa pleci pe un an, doi de aici?
Natl se opri si se uita lung la el.Era singurul om care-l sfatuia sa plece, si ii dadea sfatul acesta fara de nici un gand ascuns.
— Uite, ii zise si el, asa zic si eu, dar nu pot sa plec, sunt prea slab...
— Cum nu poti daca vrei?!Natl se uita iar inapoi si parca-l cuprindeau ametelile. La coltul Sarariei se ivise Bandi, care venea spre dansii, si cativa pasi in urma lui statea Persida, inalta si nemiscata. Nu mai era chip sa scape de Trica, si urat lucru ar fi fost daca el se intalnea cu sora-sa aici fara ca sa fi fost de mai-nainte pregatit pentru aceasta. Trebuia sa-i vorbeasca deschis.
El isi aduna toate puterile.
— Trica, grai apoi apucandu-i mana, tu cunosti pe sora-ta si tii la ea: ce ai zice tu daca cineva ti-ar spune ca ea nu ma lasa sa plec?
— Cum nu te lasa? intreba Trica zapacit.
— Zice, raspunse Natl asezat, ca vine, daca plec, si ea dupa mine.Trica ramase nemiscat. ii era parca tot sangele i se racise in vine.O cunostea pe sora-sa, ii cunostea firea si le stia, parca, toate.
— Carevasazica, e adevarat, grai el, ca voi va intalniti!?
— in toate serile, raspunse Natl.Trica se cutremura, rasufla o data din greu si sangele i se puse iar in miscare. Era lucru grozav!
— Tu singur cu ea toate serile aici! sopti el cu glas inabusit de patima.
— Nu, raspunse Natl, singuri nu! Ferit-a Dumnezeu. Daca singuri am fi fost, poate ca n-am mai trai astazi. Era insa cu noi baiatul Bandi, care nu ne lasa din ochi si tresarea mereu...
— Adica mai stie cineva si maine are sa stie toata lumea! stii tu, nemernicule, ca mi-ai necinstit sora, ca ai nenorocit-o pe toata viata?urma apoi cu glas inabusit si puse mana in pieptul lui Natl.
Era o prostie ceea ce facea Trica, deoarece om voinic o fi fost el, nu-i vorba, dar cu Natl nu se putea masura. Omul suparat insa nu-si da seama despre ceea ce face, si Trica isi inchipuia ca neamtul are sa ramaie, ca tot omul vinovat, cuprins de spaima si pe jumatate lesinat.
Natl se intepeni insa ca stalpul batut in pamant, incat Trica ramase rusinat. Tocmai rusinea aceasta il indaratnici apoi si, cuprins de un fel de turbare, el lovi pe Natl cu pumnul in fata, incat sangele ii pornisi pe nas, si din gura.
1
Natl se dete ametit un pas indarat, apoi apuca pe Trica de amandoua mainile si-l tinu departe de sine.
— Ah! zise el cuprins de adanca amaraciune, ce blestem pe capul meu ca toti sa se lege de mine si sa-mi ispiteasca puterea?! Vino-ti infire, omule, ca om sunt si eu si as putea sa-mi pierd sarita.
Bandi, care se apropiase si-i recunoscuse, se intoarse in fuga mare inapoi, iar Persida, vazandu-i incaierati, porni in pasi mari spre dansii.
— Loveste-ma cat vrei, urma Natl, ca eu tot nu vreau sa ma bat cu tine, dar vino-ti in fire si intelege ca n-ai sa ma lovesti, ci sa ma ajuti.
Trica se opintea sa-si scoata mainile, era insa tinut ca-n veriga de otel.
— Esti tu mai tare decat mine, racni el in cele din urma, dar tot am destula putere ca sa te arunc in Muras, fie chiar si dac-as cadea si eu cu tine!
— Prostule! raspunse Natl razand cu indarjire. Cu ce te-ai alege? As iesi iar inot, ba te-as mai scoate si pe tine.
Trica-l musca de mana.Atins de o durere sfasietoare, Natl il scapa din maini, dar ii dete in acelasi timp branci, de-l arunca departe de la sine.
— Ce e aici?! striga Persida si sari sa-i dea ajutor lui Trica, pe care abia-l putu ridica. Calaule! zise apoi mergand spre Natl; deodata insa ea se opri si, vazandu-l plin de sange, se dete ingrozita inapoi.
Era cu totul alta femeie.in timpul celor din urma noua zile, de cand se intalneau toate serile cu Natl, ea cazuse incetul cu incetul si pierduse gandul bun pe care insasi il avea despre sine si despre lume. Se simtea nemernica si gata pentru orisice fapta rusinoasa, iar acum, in clipa aceasta, uitandu-se la fratele ei, se vedea pe sine insasi umbland copila desculta printre picioarele oamenilor din piata, rasturnand mese si incaierandu-se cu copiii.
Fata Marei iesind iar la iveala in fata sangelui, ea era gata sa se arunce orbis si sa dea, sa zgarie si sa muste fara ca sa mai intrebe pe cine si de ce.
Zadarnica a fost purtarea de grija a maichii Aegidiei, caci nimic nu poate sa stearga reamintirile copilariei.
— Ce a fost aici?! striga ea cu ochii incruntati,
— Orisice a fost, numai tu esti de vina, si orisice ar mai urma, vinovata numai tu ai sa fii! ii raspunse Trica, pe care-l cuprinsese deodata un nemarginit dispret fata de sora-sa. Numai tu, care nu lasi pe omul acesta in pace si inseli pe binevoitorii tai, inseli pe muma ta, m-ai inselat pe mine, ca sa-l poti scoate pe el din minti! Ticaloaso! Ticaloasa ticaloaselor!
Asa era, si Persida cea alte dati atat de mandra statea nemiscata, umilita, cu capul plecat in fata lui.
Natl insa facu cativa pasi rar calcati spre Trica.
— Masoara-ti, te rog, vorbele, ii zise el stapanindu-se, ca pe mine poti sa ma lovesti fara sa ma scoti din rabdare, dar pe ea sa n-o atingi, caci de o mie de ori de i-ai fi frate, ramai strivit la picioarele ei! Ea binele mi l-a voit, dar sunt blestemat eu ca stric viata celor ce binele mi-l vor!
— Cine, dracul, m-a facut pe mine sa ma amestec in treaba asta?! zise Trica, cuprins de simtamantul ca putin ii mai pasa de cele ce vor urma. Eu tot n-am s-o mai scap nici de nenorocire, nici de rusine.
— Linistiti-va, ca o sa scapati voi toti de mine, grai Persida, cuprinsa de o durere atoatecovarsitoare. E inspaimantator gandul vietii petrecute in lumea aceasta, si fiecare clipa de multumire e numai un repaos trecator dupa un lung sir de grele suferinte. Cuprinsa de o grea boala sufleteasca, in care am cazut din clipa zamislirii mele, eu alerg chinuita prin lume, ma muncesc insami pe mine, si cand tip, cand cracnesc de durere, oamenii, semenii mei, nu-si dau seama ca tot ca mine sufera si ei si nu impatasesc durerea mea, ci se departeaza cu dispret de mine. stiu, urma ea cu vioiciune, ca o nenorocire e pentru noi amandoi ca ne-am vazut si ne vedem, dar sufletul mi se umple de o nespusa dulceata cand privesc in ochii lui, fie ei chiar incruntati, si ma cutremur cand mana lui ma atinge. Nu eu din mine insami voiesc, nici nu vointa lui ma siluieste, ci o soarta neinduplecata ne tine sub stapanirea ei, si nu putem altfel decat cum putem. imi arde pamantul sub picioare cand stau, astfel pe ascuns venita, cu dansul,si totusi viata pentru mine sunt numai clipele petrecute cu dansul: deaici inainte totul e zbuciumare, neliniste mistuitoare, dorinta fierbinte.Nemaiputand sa port rusinea pe care eu insami mi-o fac, nu-mi mai ramane decat sa fug din lume, fie in mormant, fie in tainicia unei manastiri. Trica draga, fratele meu cel dulce, nu ma osandi, ci mangaie pe mama noastra cea buna si plangi si tu dimpreuna cu noi!
Aceste erau vorbe in fata carora Trica nu putea sa stea teapan.
— N-am zis nici eu, grai el plangand cu lacrimi mari, ca tu esti rea, Persido. Esti suflet bun si plin de duiosie! Mi-e greu insa cand te vad unde ai ajuns si-mi vine sa turb si-as fi in stare sa fac moarte de om! Uite, urma el ridicand mana spre cap, aici mi se face, parca, unnod cand ma gandesc ca nu te mai pot gandi cum te stiam pana acum.Voi trebuie sa va luati, adauga el tare si hotarat.
— Asta nu se poate, ii raspunse Persida, oarecum obosita de gandul acesta, care atat de mult o framantase. Lasa ca nici mama, nici tatal lui n-o sa-si dea niciodata invoirea, dar chiar si daca s-ar putea,nu e binecuvantata de Dumnezeu casnicia facuta peste vointa parintilor.
— Prostii! grai Trica. Ce va pasa de dansii daca altfel nu puteti trai! Eu nu stiu, nu inteleg...
— Las-o, il intrerupse Natl, ca n-o indupleci, ci o faci numai sa-si iasa din fire.
si in adevar Persida se dete ca speriata inapoi.
— Nu ma ispititi, sopti ea incet, ca sunt slaba si Dumnezeu vede si cearta! Nu! urma apoi, mai presus de muma mea e numai Dumnezeu si numai lui ma pot da fara de vointa ei!
Graind aceste vorbe, ea se departa, ca dusa de o hotarare nestramutata, cu pasi mari si cu capul ridicat, ca odinioara.
— Persido! striga Trica si porni dupa dansa.Natl ii puse mana pe umar, ca sa-l opreasca.
— N-o mai intarata, ii zise, asa face de cateva zile. si-a pierdut somnul, se zbuciuma stand, peste zi, asa singura, nu are cui sa-si impartaseasca gandurile, zice ca s-a pus in vrajba cu toata lumea si ea deseori ca iesita din fire; iar se potoleste insa dac-o lasi de capul ei.
Trica se opri: el insa nu putea sa se uite in fata lui Natl. Ochii lui se oprisera la sangele scurs pe haine si la mana care incepuse a se umfla; ii venea sa intre in pamant de rusine; nu mai intelegea cum a putut sa fie atat de pripit; ii era mila si ar fi voit sa ceara iertare.
— Lucrul acesta trebuie sa se aleaga intr-un fel! Asa, ori asa! raspunse el, apoi pleca cu pasi mari dupa Persida, care se departase cu Bandi pana spre coltul Sarariei.
Alergand insa, el isi scurta pasii.ii era parca stapana lui le stia toate si se uita cu mirare la el."Dar ce-mi pasa mie?! Ce am eu sa ma amestec in treburile aceste?!" grai in cele din urma si apuca alt drum, spre Lipova, in vreme ce Natl se intorcea spre Muras, ca sa se spele de sange si sa-si lege mana.
"Ce-mi pasa?!" zicea Trica, si nici ca i-ar fi pasut, poate, daca n-ar fi fost feciorul Marei, care nu stia sa fie nepasatoare. I se rascolea insa toata firea cand se gandea la starea in care se afla sora-sa.
Femeie navalnica, ea putea intr-o clipa de amaraciune sa-si curme sirul zilelor; femeie indaratnica si crescuta de calugarite, ea putea sa se lepede de legea ei si sa se infunde in vreo manastire. Sarmana ei mama! Ce-a pacatuit ea ca sa-i cada toate aceste pe cap?!
"si adica de ce n-ar putea sa traiasca ei si asa, necununati?! zise el. Daca se iubesc, e vointa lui Dumnezeu, si putin le pasa pe lume si de popi! Tot e mai bine asa!"
Da! insa cu Persida nu puteai sa vorbesti linistit; ea era ca smintita.Deodata el se opri, cuprins de un gand cu totul nou.San-Miclausul nu era departe; mergand bine, in vreo trei ceasuri putea sa soseasca acolo, iar in alte trei ceasuri se intorcea, si dimineata era in patul lui, la Lipova, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Minunat lucru! si popa, si preoteasa de la San-Miclaus ii erau prieteni Persidei: de ce adica popa sa n-o cunune pe Persida, asa, fara de stirea nimanui?
Atat era gandul acesta de nou, de plin de farmec, atat de ademenitor, incat feciorul Marei se imbatase de el si, ca dus de o tainica putere,se puse pe drum si o lua spre San-Miclaus fara ca sa se mai uite inapoi.
Cuprins de simtamantul ca face un lucru mare si bun, Trica trecea usor prin intunericul noptii, incat picioarele lui nici nu atingeau, parca,pamantul.
Mai era inca mult pana la miezul noptii cand el a ajuns sa bata la fereastra popii.
Speriat din somn, popa abia isi mai putea aduce aminte de el.
— Ce e? il intreba dupa ce-l recunoscu, in sfarsit, si-l primi in casa.
— E rau cu sora-mea Persida, raspunse Trica, si am venit la d-ta sa scapi doua suflete.
— Ce s-a intamplat? intreba iar popa, cuprins de ingrijire.
— iti mai aduci aminte de neamtul care a venit atunci, la nunta, si a vorbit cu Persida? grai Trica.
Popa se gandi putin.
— Da, da, imi aduc aminte, raspunse el. Un om cam balan, cam plapand, pare-mi-se macelar.
— Asa e, urma Trica. Uite! inca de atunci si chiar de mai nainte Persida a prins slabiciune pentru el si el nu se lasa de dansa. Mama insa nu vrea s-o marite dupa un neamt, iar tatal lui nu vrea nici el insotirea lor, e rau cu Persida: zice ca ori se omoara, ori se papistaseste si se face calugarita nemteasca.
E lucru greu sa sperii pe un om din somn, sa-i spui asa, pe apucate, ceea ce numai cu anevoie si incetul cu incetul se poate intelege si sa-l faci sa simta o durere despre care mai nainte nu stia nimic.Parintelui ii venea sa rada de grija lui Trica.
Era insa in cele zise de Trica si un lucru pe care-l intelegea popa.El cunostea pe Persida si stia ca dansa si in gandire si in simtire e foarte papistasita si ca nu i-ar fi deloc greu sa se lepede de legea ei daca prin aceasta ar putea sa castige invoirea batranului.
— ii cunun, grai popa, ii cunun eu!
— si daca-i cununi, sunt bine cununati? intreba Trica.Popa-si ridica capul.
— Cununia, grai el stapanit de simtamantul preotiei sale, e o taina, si eu, preot odata, am darul de a-i lega pe toata viata. Cand barbatul si femeia se intalnesc in caile vietii si vor cu tot dinadinsul sa seinsoteasca, Dumnezeu le este tainic povatuitor, si sa fie ei crestini adevarati, fie schismatici, fie pagani, fii ai lui Dumnezeu sunt si Dumnezeu ii impreuneaza prin binecuvantarea data de mine. Nimeni nu poate dar sa dezlege ceea ce am legat eu, cata vreme vointa lor e nestramutata. Oamenii pot sa-i desparta prin siluire, dar in fata lui Dumnezeu un trup sunt si un suflet. M-ai inteles? Eu sunt popa adevarat!
Trica era foarte fericit si ar fi voit sa-i sarute mana.
— Prea bine! urma popa. Ce crezi insa, se vor impaca parintii cu faptele implinite? n-are, fie mama ta, fie tatal lui sa ceara desfacerea casatoriei?
— Mama o sa fie foarte suparata, grai Trica stramtorat, dar o sa taca si o sa-i treaca in cele din urma.
— Dar tatal lui, neamtul? intreba popa.
— Nu stiu, raspunse Trica de tot stramtorat. E om rau si incapatanat. Apoi e certat cu fecioru-sau, ba s-au si batut.
Popa ramase ganditor.
— De! e lucru greu. Trebuie sa stii ca e pusa o pedeapsa grea, pana la 20 ani de temnita, pe capul preotului care cununa cand sunt piedici la mijloc.
Ei ramasera timp indelungat tacuti.
— Ce zici? intreba Trica in cele din urma.
— Sa mai vedem, raspunse popa, sa ne mai gandim. Pedeapsa e grea, iar eu am nevasta si copii.
Asa au ramas lucrurile.Plecand, inspre miezul noptii, inapoi, Trica era obosit sufleteste. ii parea rau c-a venit: ce avea el sa se amestece in lucrurile acestea?
Da, popa avea dreptate: de ce sa-si bage el capul in primejdie?si totusi mai era inca un popa care a tinut foarte mult la Persida. N-a fost ea vrednica de el! Acela ar fi fost in stare sa-si puna capul in primejdie.
Are insa si el nevasta si copii.
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 5346 ori.
