Mara - Birtul de la Sararie
de Ioan Slavici
Nu trece nimic peste iubirea de mama!"si adica ce e ?! isi zicea Mara in cele din urma. Parca ea nu tot aceeasi ramane?! Cate femei traiesc in casnicie fericita fara ca sa fie cununate?! Cate se fericesc dupa ce au facut un pas gresit?!"
"Mai bine moarta!" zicea odinioara, iar acum se simtea mangaiata cand isi dadea seama ca fata ei nu e cununata cu neamtul. stia ca nu poate sa traiasca razleata; a putut sa se duca, dar nu putea sa ramaie,si o astepta in toate zilele sa se intoarca. De un singur lucru se maitemea si se ruga in toate zilele lui Dumnezeu ca s-o fereasca de lucrul acesta, singurul care ar fi putut s-o lege pe Persida pentru toata viata de Natl. O treceau un fel de fiori de moarte cand se gandea,lucru foarte firesc, ca Persida ar putea sa se intoarca muma acasa;aici mintea i se oprea in loc; nu mai stia cum s-ar simti, ce ar zice si ce ar face atunci.
De aceea sangele i se opri in vine cand, patru zile inainte de Sf. Petru, Trica veni sa-i spuna, luand-o mai pe departe, ca Persida s-a intors de la Viena.
Cum i-ar fi venit, Doamne, sa se bucure, si nu indraznea. O asteptase singura si nu se indoia ca-l va parasi pe neamtul care i-a stricat toata viata; iar ea venise tot cu dansul, ba zicea ca n-are niciodata sa-l paraseasca.
— Nu cumva?... intreba ea cu inima indoita.Trica se uita in ochii mumei sale si intelese intrebarea.
— Nu stiu, raspunse el, nu cred, nu mi se pare.
— si chiar dac-ar fi una ca asta, ba mai ales atunci, grai Mara luandu-si inima in dinti, sa-i spui ca nu vreau sa stiu ca mi-e fata cata vreme traieste cu dansul: ori eu, ori el!
Persida era greu lovita. Nu, mai aspru nu putea sa fie pedepsita; dar asa trebuia sa fie, pedeapsa era dreapta si ea se simtea inaltata de gandul ca muma ei este o femeie care nu vrea sa-si ierte fata, pe care o stie traind in casnicie nebinecuvantata.
Seara ea plangea pe infundate in culcusul ei. Ea, care nu se abatuse nici pe o clipa din calea cea dreapta, prea era umilita in fata lumii,prea cazuta in gandul semenilor sai, si fire de om avea, de om care,orisicat de fericit ar fi, se simte nenorocit cand semenii lui il pretuiesc mai prejos de ceea ce este.
Ah! De ce nu putea dansa sa spuna?! de ce nu putea sa ridice de pe inima mumei sale greutatea ce atat de mult o apasa?!
Gandul acesta o framanta atat de mult, incat la Viena s-a dus fara de stirea sotului sau la un avocat, ca sa-i ceara sfat.
— Ar fi, o intreba avocatul, muma d-tale in stare sa declare ca cununia s-a facut cu stirea si invoirea ei?
— Nu cred, i-a raspuns atunci.
— Dar daca ai avea un copil? intrebase iar avocatul.
— Eu cred ca da! grai dansa.
— Asteapta dar pana atunci, a zis apoi avocatul, caci de vointa tatalui, care traia in vrajba cu fiul sau, nu se tine seama.
Astepta deci Persida cu insetare si se ruga in toate zilele lui Dumnezeu."Nu ma plang, Doamne, sopti ea si acum, suspinand din adancul inimii. Tu stii mai bine cum ai sa-mi croiesti viata si mi-l vei darui cand tu insuti vei binevoi a-mi lumina si lamuri viata. Al tau are sa fie; tie am sa ti-l inchin: in frica ta am sa-l cresc; indura-te, Doamne,si binecuvanteaza casnicia noastra!"
Iar pe cand ea se zbatea astfel, el dormea pierdut in somn adanc.Mai norocos decat dansa, el se intalnise pe inserate, la casa lui Oancea, cu muma-sa, care era tot cea veche, duioasa si slaba.
Stapanita cu desavarsire de dorinta de a impaca pe fiul ei cu tatal lui, care acum nu mai era suparat pe el, ea staruia cu toata caldura mumei indurerate sa se desfaca de Persida, care i-a tulburat mintile si l-a facut sa intre in vrajba cu parintii sai.
— Erai cu totul alt fel de om, asa zice tatal tau, grai dansa, mai inainte de a te incurca cu Persida, si numai ea te-a facut sa-ti pierzi rostul vietii.
Asa isi zisese si Natl de nenumarate ori si din zi in zi tot mai mult era stapanit de gandul ca Persida e o grea sarcina pentru dansul. El insa nu putea s-o paraseasca. Ar fi fost o prea mare miselie. Daca insa ea ar fi voit sa-l paraseasca, el n-ar mai fi facut nimic ca s-o opreasca, ba acum, cand muma-sa si Oancea il stramtorau, el era ispitit de gandul de a se purta cu ea astfel ca dansa sa fie in cele din urma nevoita a-l parasi.
— Uite! grai Oancea, sa-i dai ceva ca sa aiba din ce trai.
— Nu primeste, zise Natl, dand din cap.
— Luati, cum ziceai, urma Oancea, carciuma de la Sararie si las-o in cele din urma pe ea singura la carciuma.
Natl statea pe ganduri.ii era rusine sa zica da, dar nici ba nu-i venea sa zica. ii trebuiau bani, si muma-sa nu i-ar fi dat daca el ar fi zis ba.
Seara, cand s-a intors la Persida, el era ingandurat si scurt la vorba. I-a spus, ce-i drept, ca s-a intalnit cu muma-sa si ca are sa primeasca bani ca sa ia in arenda carciuma; in alte amanunte insa el n-a intrat,si nici Persida, pierduta in alte ganduri, n-a mai staruit asupra lucrului. ii era destul sa stie ca treaba e ca pusa la cale si se simtea usurata.
Carciuma de la Sararie era proasta, dar foarte buna. Lasa ca trageau la ea plutasii si oamenii care veneau dupa sare si pe timp de targ lumea se indesuia intr-insa, dar era la ea si un birt pentru lumea mai buna si trei odai pentru trecatorii ce voiau sa maie. Aici puteau,daca erau oameni harnici si cu randuiala, nu numai sa traiasca bine,dar sa-si mai si faca avere frumoasa.
Gandul c-ar fi o rusine sa se faca crasmareasa nu-i trecea Persidei prin minte: alaturea cu sotul ei, orisice munca ii parea cinstita. Singura ei grija era ca nu cumva el sa n-aiba destula inima pentru treaba de care se apuca, sa ia lucrurile cu usurinta si sa risipeasca mai mult decat aduna.
Cam asa s-au si croit lucrurile chiar de la inceput.Cel ce vrea sa deschida birt trebuie sa se puna bine cu toata lumea si sa-si faca pretutindenea prieteni. indata dar ce s-a hotarat lucrul cu carciuma de la Sararie, Natl s-a pus sa-si caute prietenii vechi si sa-si faca altii noi. Dupa ce au deschis apoi carciuma, fiecare din acestia venea cu cate alti doi-trei, si Persida era multumita cand vedea birtul plin de prieteni de-ai sotului sau. Ca sa-i indulceasca, ea le turna cel mai bun vin in pahare, le asternea masa curata si gatea cele mai bune mancari pentru dansii. I-a si indulcit, incat peste cateva saptamani era mereu indesuiala in birtul cel curat, unde se puneau pe masa mancari nu numai gustoase, ci totodata si ieftine, si beamterimea toata se obisnuise foarte de curand sa pranzeasca si sa cineze la Sararie.
Era apoi lucru de sine inteles ca Natl statea cu prietenii lui, pe care nu putea sa-i lase singuri, si toata osteneala, toata grija ramanea in sarcina Persidei. Asa trebuia sa fie acum la inceput, si Persida se bucura ca sotul ei stie atat de bine sa faca pe stapanul casei. Strainului care intra in birt nici prin minte nu putea sa-i treaca ca Natl nu e si el tot oaspe, ca ceilalti; el vedea numai pe Persida, care le stia pe toate,se invartea ca prasnelul, era pretutindenea, avea pentru fiecare un deosebit zambet si le facea toate iute si bine. si tot cam asa vedeau lucrurile si prietenii lui Natl. Cel mai de capetenie lucru, sufletul care toate le carmuia, centrul imprejurul caruia toate se invarteau era, la urma urmelor, si pentru dansii, birtasita cea frumoasa si sprintena si harnica, care atat de bine se pricepea la toate, iar Natl era numai barbatul nevestei sale, care ar fi putut, daca e vorba, si sa nu-i fie nevasta.
Foarte curand dar toata lumea, cand era vorba de carciuma de la Sararie, zicea numai "la Persida".
Chiar si Natl el insusi nu se mai simtea ca la el acasa si statea ca-n gazda "la Persida".
Diminetile statea, dupa ce se destepta din somn, pana tarziu in culcusul lui si nu se scula decat pe timpul cand stia ca lumea incepe sa vie. Nici n-ar fi avut ce sa faca, cand Persida le facea toate atat de bine si se bucura ca el n-o mai incurca.
Peste zi statea apoi cu oaspetii si mai iesea, mai ales fara de nici o treaba, prin oras, iara serile petrecea cu prietenii adeseori pana tarziu dupa miezul noptii. si fiindca asa, fara de nici o treaba, oamenii nu pot sa stea, el se daduse, de dragul prietenilor sai, la jocul de carti.
Nu-i era Persidei nimic in lumea aceasta mai nesuferit decat jocul de carti; dar n-avea incotro; acum asa trebuia sa fie: in vreme ce dansa alerga in treburile carciumii, el trebuia sa intre in voile oaspetilor.
Abia mai tarziu, spre toamna, a inceput ca sa stea pe ganduri.Era lucru hotarat inca de la Viena ca socotelile Persida are sa le poarte. Le si purta, intocmai ca mama ei, si dac-ar fi stat pana in zori de zi, tot nu era in stare sa se culce mai inainte de a-si fi facut socoteala zilei. N-ar fi putut sa doarma linistita daca nu s-ar fi incredintat mai inainte de a se culca ca nu in zadar a ostenit. Nici c-a avut o singura zi fara de castig; a avut insa zile in care a pierdut mult din castigul pe care ar fi trebuit sa-l aiba.
Negutatorie fara de paguba nu se poate; intelegea dar si Persida ca trebuie sa fie si cate un om care mananca si bea fara ca sa plateasca.Trebuia Natl sa-si cinsteasca prietenii, si Persida s-ar fi simtit greu jignita daca vreunul dintre dansii i-ar fi cerut socoteala.
Ea tinea insa socoteala si despre ceea ce beau si mananca prietenii, si din zi in zi socoteala era tot mai incarcata.
Cand castiga in jocul de carti, Natl era voios, iara Persida se simtea jignita de gandul ca el ia in carti banii de la oamenii veniti la casa lui. ii facea deci semn sa cinsteasca pentru ca sa arate ca nu ravneste la castig.
El cinstea si masa se umplea de pahare, pe care Persida le umplea fie cu vin, fie cu punch, fie cu ceai.
Cand pierdea, Natl era nerabdator, si Persida ii facea semn sa cinsteasca, pentru ca sa arate ca putin ii pasa daca castiga ori pierde, ca nu joaca decat spre a le face altora o placere.
Asa ori asa, socoteala se incarca si Persida tremura cand vedea cartile de joc.
Mai era apoi si o alta socoteala care o nelinistea pe Persida.ii mersese vestea lui Natl ca da si pe datorie, si atat le trebuia oamenilor, ca sa se imbulzeasca. Din zi in zi se sporea nu numai suma datoriilor, ci totodata si numarul datornicilor, de la care numai cu clestele mari ai fi putut sa scoti banii. Iara Natl nu era omul care stie sa dea zor ca sa ajunga la ceea ce este a lui.
Desi dar carciuma mergea foarte bine, castigul era foarte mic, fiindca partea lui cea mare se pierdea in birt, unde atat de mult se trecea pe asteptare.
Asa nu puteau lucrurile sa mearga inainte, si nu trecea nici o seara fara ca Persida sa-si puna de gand ca are sa vorbeasca cu Natl. Ea insa nu ajungea sa vorbeasca cu el. Lasa ca era mereu nedormit si posac,dar statea totdeauna cu altii, incat treceau adeseori mai multe zile una dupa alta fara ca ea sa mai poata schimba trei vorbe cu dansul.
Dupa Sfanta Maria, Persida s-a facut deodata foarte voioasa. Ar fi voit sa vada numai oameni fericiti imprejurul ei, ar fi fost in stare sa-l poarte pe sotul ei ca pe un copil in brate, miluia cu mana larga pe saraci si masa prietenilor lui Natl era totdeauna plina.
Simtea la inceput si stia foarte hotarat in urma ca Dumnezeu s-a indurat de dansa si a ascultat rugaciunile ei fierbinti, ca in curand viata ei se va lumina si lamuri, ca muma ei va veni la dansa.
Se simtea nespus de fericita, totusi, adeseori serile, cand ea isi facea socotelile, iara el petrecea cu prietenii sai in joc de carti, o cuprindeau temeri grele, isi punea de gand sa-l stranga pe Natl, ca sa nu mai risipeasca castigul, care de aici inainte nu mai era numai al lor, si ca din senin isi aduse aminte de Bandi, a caruia urma se pierduse, si de nenorocita lui muma.
Trebuia sa-l caute pe baiat, sa-l gaseasca, sa-l aduca la dansa: nu era, la urma urmelor, in lumea aceasta nimeni care tinea la dansa ca el si putea sa-i fie la carciuma de un folos de nepretuit.
si trebuia sa vorbeasca, in sfarsit, cu Natl, care de un timp incoace se ferea parca dinadins de dansa.
Simtise si el ca Persida e mai voioasa si isi daduse seama ce anume a deschis atat de mult inima ei, si un fior de bucurie l-a strabatut sipe dansul. Numai pe o clipa insa. Foarte in curand el si-a dat seama despre sarcinile ce cadeau asupra lui. Om acum, care nu se simtea legat prin nimic si facea tot ceea ce ii placea lui, el vedea in norocul ce-l astepta o grea nenorocire, prin care ajungea sa fie legat de maini si de picioare pe toata viata.
Nu! Atat de mult se obisnuise cu traiul fara de griji, atat de mult se deprinsese cu gandul ca n-are el sa-si petreaca viata cu Persida, incat nu mai putea sa incapa in mintea lui gandul ca el are sa fie parinte.
— Spune-mi chiar acum ce vrei! zise el nerabdator cand Persida il chema peste zi la o parte si-l ruga ca deseara sa potriveasca lucrurile astfel incat sa poata sta un ceas de vorba cu dansa.
— Am sa-ti spun multe, fiindca au trecut luni de zile de cand n-am vorbit cu tine, zise ea amarata, si trebuie sa ne intelegem in toata linistea.
— Nu pot sa-i las pe oameni singuri, intampina el indaratnic, apoi se departa.
Persida stete catva timp tulburata, apoi grabi si ea in treburi. O mahnea purtarea lui, dar ea n-avea timp sa stea mahnita si orisicum ar fi vorbit el, dansa nu se indoia ca are deseara sa vie mai devreme decat de obicei in iatacul lor. Era peste putinta sa nu vie: asa il stia dansa; asa zicea inima ei.
Ea-l stia insa precum era odata, la Viena, mai nainte de a se fi intalnit cu Burdea si mai ales mai nainte de a fi stat toate serile cu Oancea. De atunci incoace ea nu mai avuse timp sa-si dea seama despre schimbarile petrecute in sufletul lui, si s-ar fi inspaimantat daca si-ar fi dat seama.
Ea avea, cu toate aceste, dreptate. Dupa ce s-a gandit si razgandit, Natl a luat hotararea de a se duce, si pe-nserate, cand a venit Oancea, i-a spus ca n-are sa stea decat pana la zece.
— M-a poftit domnia-ei, adauga el apasat, pe asta-seara, ca sa ma ia de scurt. si am sa ma si duc! adauga apoi inca mai apasat. Tot n-o s-o ducem noi mult, si e bine s-o stie aceasta cat mai curand.
Oancea nu zicea nici alba, nici neagra, ci zambea numai a om care nu crede.
Pe la zece el tragea mereu cu ochiul si vedea ca Natl fierbe si se framanta in el, ar vrea si-l impinge firea, sta ca pe spini si nu se poate urni din loc.
— Mai imparti de trei ori, zise Oancea in cele din urma.
— Da! raspunse Natl cu jumatate de gura si imparti inainte si juca mai departe.
Iar dupa ce trecusera cele trei randuri, el tot mai imparti cartile.
— Nu te duci? intreba Oancea.
— Mai asteapta ea, rapunse Natl, poate sa mai astepte.A si asteptat Persida, stand asa singura in iatac si gandindu-se la toate cate se petrec in lume.
Cum poate omul sa se schimbe in lumea aceasta!Odinioara s-ar fi simtit adanc jignita, greu umilita si ar fi plans lacrimi de amaraciune daca cineva, si mai ales el, ar fi lasat-o sa astepte; acum sedea linistita si, ca sa nu stea degeaba, si-a scos din dulap ghergheful cu o lucrare de mult inceputa si ar fi stat, daca e vorba, pana-n zori de zi. ii era parca nimic in lumea aceasta n-ar fi putut sa-i strice voia buna si nu s-ar fi lasat sa fie tulburata in lucrarea ei decat daca ar fi aflat, poate, ca-i arde casa in cap. si totusi lucrul nu mergea ca mai-nainte; era alta mana care duce mai departe floarea inceputa asta-vara.
Femeie greu muncita, se pierduse incetul cu incetul infatisarea ei aleasa si gingasa; ridicand ciuberele de apa si oalele de la foc, mutand mesele de la un loc la altul, punand mana la toate, ea se facuse mai voinica, mai teapana, dar totdeodata si mai noduroasa oarecum, ca copacul inca tanar, dar mult batut de vanturi. Astfel, nici miscarile ei nu mai erau cele de mai nainte; calca mai iute, mai lat si mai apasat,prindea cu mana intreaga cand lua ceva si se-nvartea in calcaie cand se intorcea din o parte intr-alta. Un singur lucru ii ramasese: se tinea si acum dreapta ca un grenadier.
si omul e cum il vezi daca te uiti bine la el.Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata in carciuma, ea pierduse incetul cu incetul si gingasia sufletului. Nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se zicea vreo vorba aspra, lua lumea cum o gasea si vorbea iute, scurt si aspru, ba era in stare sa traga si palme ori sa dea branci cand vorba era sa faca liniste si buna randuiala in casa ei.
Daca s-ar fi vazut ea insasi pe sine cu ochii ei de odinioara, ar fi ramas cuprinsa de spaima si ar fi strigat: "Ah! tare am cazut, Doamne!"
Nu putea insa sa se vada decat cu ochii ei de acum, si asa cum era se simtea mai bine decat odinioara, mai potrivita cu lumea in care traia, mai croita pentru nevoile vietii.
Schimbarea o vedea numai cand se uita in oglinda: obrajii odinioara rotunzi se facusera latareti, pielita cea alba-rumenita era galbena si oarecum intinsa, iara ochii ieseau mari din cap; se vedea c-a fost odata frumoasa, nu era nici acum sluta; dar floarea se ofilise si incepea a-si scutura foile.
Putin ii pasa si de asta: sanatoasa sa fie, caci de celelalte nu se ingrijea.
Pierduta in lucrul ei de mana, ea nu numai ca nu s-a mahnit, dar si uitase ca il asteapta pe Natl, si abia dupa unsprezece ceasuri, cand somnul a inceput sa-i biruiasca trupul obosit, a inceput si ea sa se nelinisteasca. Acum insa nu mai putea sa se tie; e mare stapan somnul cata vreme omul e in putere, si Persida nu l-a mai asteptat pe sotul ei.
— Vorba era sa ma astepti ca sa-mi spui ceva, grai Natl dimineata, pe cand Persida se gatea ca sa iasa la lucru.
— Asa era vorba, raspunse ea; te-am si asteptat, dar se apropia miezul noptii fara ca sa vii si oamenii cu mintea intreaga nu se inteleg pe la miezul noptii, cand ti-e mai mult sa dormi decat sa stai de vorba.
Ea le zicea aceste fara pic de suparare, si Natl, care atat de mult se framantase in el, se simtea jignit ca dansa nu s-a suparat.
— Ei! spune-mi acum ce ai pe suflet, caci vad ca nu mai ti-e sa dormi! zise el intepat.
Persida ramase catva timp pe ganduri. Graba mare n-avea si ar mai fi putut sa stea, asa gatindu-se, vreo jumatate de ceas cu dansul.
— De ce nu?! grai dansa. Dar sa vorbim linistiti, ca oameni cu minte.
— Ca oameni cu minte, zise el. Mai ales tu nici nu poti sa vorbesti altfel. Care-i porunca?
— Nu ma lua asa, caci din ale mele nu poti sa ma scoti, grai dansa asezata. Tu stii ca mie imi place randuiala buna la toate, si daca am gasit odata ca ceva e bine, nu ma abat de la hotararea mea. Sunt mai intai doua lucruri asupra carora trebuie neaparat sa ne intelegem.
— Cel dintai e sa nu mai stau la joc de carti, o intrerupse el, ridicandu-se putin in culcusul lui.
— Nu, zise ea, acesta e al treilea. Cel dintai e sa-ti faci socoteala despre ceea ce prietenii tai mananca si beau in cinste. Eu am facut-o si e foarte mult.
— si ce vrei adica? sa-i pun sa plateasca? intreba el suparat.
— Vreau numai sa ne intelegem amandoi si sa chibzuim ce e de facut ca sa stai mai putin cu dansii si sa incepem a strange banii de la datornici.
Natl se dete jos din pat si incepu sa se imbrace si el.
— Ai, la urma urmelor, toata dreptatea, grai el printre dinti. Aici tu esti stapana. Eu nu sunt decat a cincea roata la car. N-ai insa decat sa te scapi de mine daca eu cu prietenii mei iti suntem o sarcina prea grea.
Persida se uita lung si razand la el.
— Tu vorbesti asa si crezi ca faci vreun lucru mare. Ia spune drept, zise ea cu inima deschisa, nu ti-e tie rusine cand te gandesti ca carciuma ar merge fara de tine tot atat de bine ca si cu tine, daca nu chiar mai bine?
— Pe mine nu m-a facut Dumnezeu ca sa fiu carciumar, raspunse el.
— Eu vad ca te-a facut, deoarece esti carciumar, intampina ea. Nu, Natl, nu am sa ma scap de tine, ci sa te iau mai de scurt. Tu esti om harnic, vrednic la toate si bine pornit; vinovata sunt numai eu,care am luat toata sarcina asupra mea si prea te-am lasat in voile tale. Asta nu mai poate sa ramaie asa. Gandeste-te ca nu mai suntem noi singuri stapani pe avutul nostru; maine ori poimaine Dumnezeu ar putea sa ne daruiasca vreun copil.
— Ba sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva, caci sunt destui nenorociti in lumea aceasta, grai Natl cu fata intunecata.
Persida se cutremura, se uita speriata la el, apoi se lasa incet pe un scaun din apropiere; tot sangele i se tulburase, vederea i se impaienjenea, ii venea sa lesine.
Desi vedea ca e pus de cineva la cale, nu se asteptase la o vorba atat de grea, si lovitura era pentru dansa cu atat mai strivitoare cu cat venea ca din senin.
— stiu ca nu graiesti din inima, zise ea dupa ce-si mai veni in fire; ma doare insa ca pot sa treaca asemenea vorbe peste buzele tale.
Lui Natl ii parea rau de ceea ce facuse; el n-avea insa destula vartute ca sa o marturiseasca aceasta; era si se simtea vinovat, dar tocmai simtamantul acesta il facea mai indarjit.
1
— Ba vorbesc din inima, zise el cu indaratnicie.
— Minti! striga ea, sarind in picioare. Tu stii tot atat de bine ca mine ca in ziua in care am avea un copil, n-am mai fi nevoiti sa lasam lumea sa creada ca nu suntem sot si sotie dupa lege si casnicia noastra ar fi mai fericita.
— As! intampina el. Casnicie fericita cu tine nu se poate. Ar rade si curcile de mine dac-as spune ca sunt cununat cu tine. Auzi cununie?!... noaptea, prin ascuns, ca sa nu afle nimeni! Minciuni popesti,ca sa ma prosteasca pe mine si sa te incarce in spinarea mea!
Persida statea cu rasuflarea oprita in fata lui. ii parea ca viseaza; auzea si nu putea sa creada ca de el sunt rostite vorbele pe care le auzea, si sangele ii navali spre cap.
Codreanu, care o cununase dupa ce dansa s-a purtat atat de rau cu el, era ca un sfant in gandul ei.
— Nu te temi tu, zise ea, ca Dumnezeu o sa te pedepseasca pentru aceste vorbe graite asupra omului care ti-a facut cel mai mare bine in lumea aceasta?! Ce s-ar fi ales atunci de tine daca el nu m-ar fi ajutat ca sa pot merge cu tine?!
— Veneai tu si fara de boscoanele lui, intampina Natl. stii tu prea bine ce cautai si de ce te-ai legat de mine. Cine stie ce va fi fost intre voi mai nainte?!
Persida nu se mai putea stapani. I se rascolise toata firea. Era lovita in tot ceea ce ii era mai sfant si-i venea sa se repeada asupra lui,sa-l scuipe-n fata, sa-i smulga parul din cap, sa-i scoata ochii cu ghearele. Fara ca sa-si dea seama de ceea ce face, ea inainta spre el si-i trase o palma, apoi ramase dreapta si neclintita in fata lui.
El se ridica zapacit in picioare.Nu-si mai aducea aminte de cand n-a indraznit nimeni sa-i traga palme lui, iar acum o femeie il palmuise. Nu stia ce sa faca: ii era greu s-o atinga si nu putea s-o ierte.
— ti-ai iesit din fire?! zise el. Nu te temi ca te strivesc ca pe un pui de pasare?!
— La asemenea vorbe, raspunse ea, numai asemenea raspuns se cuvine; nu m-ar ierta Dumnezeu daca mi-ar fi frica sa ti-l dau. Nu suntem noi din cei ce stiu de frica: poti sa ma omori, dar nu sa ma umilesti!
El ii dete branci, ca s-o departeze de la sine.Ea se repezi din nou asupra lui si-i trase inca o palma.Cuprins acum de manie oarba, el inclesta mana stanga in parul ei bogat si incepu s-o loveasca cu pumnul, asa, pe nimerite, in spate, peste umeri, in fata, cum da omul care nu mai stie ce face, iara dansa se zvarcolea ca sa-l loveasca si ea ori sa-l apuce cu dintii, dar un singur geamat de durere nu scotea.
inspaimantat apoi de fapta sa si temandu-se ca nu cumva sa se inteteasca si s-o loveasca prea rau, el o lasa, iesi repede din casa si incuie usa in urma sa.
Persida, infierbantata, cu obrajii aprinsi si cu parul valvoi, stete putin zapacita, apoi se repezi dupa dansul. ii venea sa iasa pe fereastra care era deschisa, sa sparga usa, numai sa ajunga la el, ca sa-i arate ca nici nu s-a muiat, nici nu se teme de dansul.
Ea puse mana pe usa si o zgudui de rasuna toata casa.
— Vino-ti in fire, ii zise el, si nu ne face de rusinea slugilor.Persida se dete inapoi, se potoli si incepu sa-si randuiasca parul si hainele de pe trup.
Abia acum isi dete seama despre cele petrecute si o amaraciune ei pana acum necunoscuta ii cuprinse sulfetul.
Stam noi oamenii in caile vietii adeseori cuprinsi de indoiala in loc si nu putem sa ne dumerim daca ceea ce insine facem ori patim e lucru aievea petrecut ori numai un vis desert si fara de fiinta adevarata,o inchipuire a sufletului nostru, el singur cu fiinta de-a pururea neindoioasa.
Asa statea Persida acum.ii era parca viseaza un vis urat afara din cale si nu se poate destepta.
Vedea in gandul ei pe maica Aegidia si, uitandu-se in fata ei aspra, ea se simtea cum odinioara fusese si nu mai putea sa se inteleaga insasi pe sine.
C-a fost batuta de dansul, aceasta i se parea lucru firesc; i se oprea insa mintea in loc cand se gandea c-a fost ea insasi in stare sa-l loveasca pe el cu palma, c-a putut sa se insoteasca cu un om care a dezbracat-ode firea ei.
"Ah!... ce-am ajuns, Doamne!" suspina ea si-si acoperi fata cu amandoua mainile.
Nu! nu ii era iertat sa traiasca in niste imprejurari in care se injoseste ea insasi pe sine.
Trecusera luni de zile de cand s-a intors la Lipova si in timpul acesta n-a vazut nici pe muma ei, nici pe maica Aegidia, nici pe vreuna din prietenele ei de mai nainte. Nu pentru ca i-ar fi fost, poate, greu sadea ochi cu ele, ci pentru ca nu-i venea sa le vada. Se stinsese din inima ei orisice simtamant de iubire ori de recunostinta: traia numai cu el, pentru el si pierduta in purtarea de grija pentru dansul. Era ca fermecata si nu mai vedea in lumea aceasta decat carciuma si birt,slugi proaste, oameni ametiti de bautura si in mijlocul tuturora pe sotul ei jucand carti cu prietenii lui.
Iar acum nu mai intelegea cum au fost acestea cu putinta.Persida cauta in sufletul ei simtamintele care au impins-o spre dansul si nu-si mai aducea aminte cuvintele care au induplecat-o sa-si lege viata de a lui.
"De ce? de ce toate acestea?! se intreba ea. Ce am voit? ce am cautat?! unde voiam sa ajung?!"
Cheia intra pe dinafara in zavor si se invarti o data, apoi iar.Persida tresari ca speriata din somn si ramase apoi neclintita in mijlocul iatacului, gata de a intampina pe sotul ei.
Trecu insa catva timp si usa nu se deschise.Era lucru invederat ca el a descuiat numai pentru ca dansa sa poata iesi cand va voi.
Un semn de pace, de parere de rau, de cainta!"Ah! Doamne! zise ea. El are, la urma urmelor, toata dreptatea!"il scosese din averea parintilor lui, il despartise de muma lui, stricase tot rostul vietii lui si voia acum sa-l mai desfaca si de prietenii lui.
Ce viata i-a facut ea lui?! Ce i-a dat in schimb pentru tot ceea ce i-a luat?!
Ochii ei acum, abia acum, se umplura de lacrimi."Nu! zise ea adanc patrunsa, fara de binecuvantarea parintilor nu e cu putinta fericirea casnica!"
El avea dreptate: minciuna, o miseleasca inselatorie a fost cununia lor. Nu din rautate a facut Codreanu aceasta nenorocita cununie,nu, ci fiindca e om slab, care nu putea sa zica ba, fiindca ea a voit.
"Cununia se face nu pentru Dumnezeu, care toate le stie, ci pentru lume si-n fata lumii, striga ea dispretuita de sine, si eu nu sotia lui am fost, ci femeia care i s-a dat cu ochii inchisi!"
Cuprinsa apoi de fiori spasmodici, ea incepu sa tremure si-si acoperi fata cu mainile: vedea in fata ei pe Reghina.
Caci ea nu se mai simtea singura, ci avea sa raspunda si pentru o viata inca neinceputa.
Iar femeia, cand nu mai stie ce sa faca, incepe sa planga si plange mereu pana ce nu se lumineaza.
"Ah! sarmana mea mama!" suspina ea in cele din urma mai usurata si incepu sa-si adune lucrurile si sa se gateasca de plecare.
Era hotarat si-n gandul, si-n inima ei ca nu poate sa stea aici, unde nu mai avea ce sa caute si nu gasea decat injosire.
Usa se deschise incet, si Talia, slujnica, se ivi sfiicioasa in prag.
— Porcii, zise ea, sunt flamanzi si n-avem tarate ca sa le gatim laturile.
Persida tresari din nou.
— Sa va dea jupanul, raspunse ea fara ca sa se uite la slujnica.
— Jupanul nu-i acasa, s-a dus de-acasa, intampina slujnica.
— N-aveti decat sa asteptati pana ce se intoarce.Talia ar mai fi voit sa zica ceva; vazand insa ca stapanei sale nu i-e a sta de vorba, ea se retrase si inchise iar usa.
Persida ramase pe ganduri.Cine putea sa stie unde se va fi dus si cand se va fi intorcand el?!Ea nu putea sa lase porcii flamanzi, nu putea sa lase carciuma si birtul si intreaga gospodarie in voia slugilor, trebuia sa mai stea pana ce se va fi intors el.
"Ah, ce om! zise ea. Jaf are sa fie! Praf si cenusa au sa se faca toate dupa ce voi fi plecat eu!"
Aruncandu-si apoi o carpa-n cap, ea iesi ca sa vada ce se mai petrece pe afara. Nu bagase de seama ca imprejurimile ochiului stang ii erau rosite, aproape sangerate, si putin i-ar fi pasut dac-ar fi bagat de seama; putea lumea sa stie de ce dansa nu mai poate sa stea cu el.
Un lucru nu-i trecea Persidei prin gand: ca el s-a dus cu hotararea de a nu se mai intoarce.
O stia aceasta Talia, careia el i-o spusese, o stiau peste putin toate slugile, o stia in cele din urma intreaga Lipova, singura Persida alerga ca si cand nimic nu s-ar fi petrecut, il astepta sa se intoarca si abia tarziu dupa-amiazazi a inceput sa se nelinisteasca.
"Fie ce-o fi, eu tot eu raman!" zise ea ridicandu-si ca odinioara capul si simtindu-se mai tare decat orisicand.
si era in adevar tare Persida; mai tare insa decat dansa era alta ceva.
Pe-nserate, o apuca din cand in cand cu frig, i se taiau picioarele, ii venea sa lesine: ea se tinea, se opintea sa-si biruiasca firea, dar era din ce in ce mai istovita.
— Talio, grai dansa in cele din urma, grabita si cuprinsa de spaima, vino cu mine-n casa, vino, ca mor!... Vino, Talio, vino si ma freaca sa ma-ncalzesc, ca nu ma mai simt!
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 3717 ori.
