Mara - Blestemul casei
de Ioan Slavici
Se deprinde omul cu toate, si Mara se deprinsese si ea a nu-si vedea fata, care era numai aci peste Muras. Vedea in toate zilele casa in care o stia adapostita si afla in toate zilele, fie de la Talia, fie de la altcineva, ce face si cum ii merge. Asa trebuia sa fie si altfel nu se putea. Se infipsese in mintea Marei gandul ca fata ei are in cele din urma sa-l paraseasca pe neamt, si cu cat mai singura o lasa, cu atat mai curand ajungea sa-l paraseasca. De aceea Trica n-avea nici el sa mearga pe la dansa: toti trebuiau s-o paraseasca, pentru ca, vazandu-se singura, sa-si vie in fire.
Crestea inima Marei cand afla ca Persida e harnica, strangatoare si totdeauna la locul ei, si mai vartos crestea cand i se spunea ca neamtul mananca si bea, pierde zilele si petrece noptile in joc de carti;asa trebuia sa fie, daca era vorba ca Persida sa se sature de dansul.
Nu s-ar fi impacat insa Mara atat de usor cu soarta daca Persida ar fi fost singurul ei copil. il mai avea insa si pe Trica. Ah, ce fecior!Se facuse deodata ca bradul de munte, si inalt, si pieptos, si lat in umeri, si era sprinten, si harnic, si indemanatic, si cuminte ca o fata mare. Nu trecea in fata lui Bocioaca nimeni inaintea lui, iar nevasta lui Bocioaca se uita la el parca i-ar fi fost frate, copil, nu alta. Iar Bocioaca si nevasta lui aveau o fata, pe Sultana, care trecuse de doisprezece ani: li se vedea gandul cat de colo. Dara nici c-ar fi putut sa faca o mai buna alegere.
De un lucru nu tinea Mara seama: ca feciorul ei era o matahala nespalata si nepieptanata, de care fetele se speriau. Putin ii pasa lui Bocioaca de aceasta: el vedea pe omul verde, voinic, cu buna randuiala si totdeauna la locul lui. Iara nevasta lui Bocioaca vedea numai pe omul care era-n stare sa sara si-n foc, si-n apa, sa-si dea chiar sufletul pentru ea. tii la un caine pe care ti-l stii credincios: cum sa nu fi tinut la omul pe care-l stia gata de a face orisice pentru dansa?!ii era parca ar trebui sa i se intample o mare nenorocire daca el ar fi departe de dansa, si de aceea il tinea mereu pe langa sine, se uita-nochii lui cand voia sa faca ceva si era destul ca el sa stea la indoiala pentru ca ea sa-si calce pe inima. Mare lucru e sa gasesti un om in care ai deplina incredere.
Tot mare lucru e insa si sa stii ca te bucuri de toata increderea. Tremura Trica in toata clipa si statea mereu treaz ca nu cumva fie stapanul, fie mai ales stapana-sa sa se caiasca de a-i fi dat toata increderea, si nu o data se petrecea o grea lupta in sufletul lui.
Intrase baietan, copil aproape, in casa lui Bocioaca; incetul cu incetul insa s-a facut flacau, om deplin. Asta o vedea si Bocioaca; nevasta lui insa il lua si acum tot drept baietan, mai mult copil decat om facut,si-ar fi fost in stare sa-l puna sa-i toarne apa cand se spala pe cap. Ba ea se simtea oarecum rasfatata cand ochii lui cruzi se opreau ca pierduti asupra bratelor ei rotunde, asupra umerilor ei inveliti in carnemoale si cautau cu un fel de frica partile mai ascunse ale nurilor ei.De ce adica i-ar fi fost date aceste daca ochii nevinovati n-ar fi putut sa se incante de ele? Daca-i place bogatului sa-si desfasure comorile,e fireasca si pornirea femeii de a-si arata nurii, mai ales cand n-are de ce sa se teama.
N-avea, nu! n-avea de ce sa se teama: Trica era ca steanul de piatra si nici ars in foc, nici taiat cu ferastraul n-ar fi spus nimanui ce se petrece in sufletul lui.
Prea se simtea bine pentru ca sa nu ramaie el singur de sine.Nu se petrece insa in lumea aceasta nimic fara ca sa iasa in cele din urma la iveala.
Mara sedea singura-n casa, pe-ntuneric. De ce sa mai strice lumanarea, cand n-avea pe cine sa vada in zarea ei, iar gandurile i se insirau mai limpede asa pe nevazute? Se zbatea femeia, caci om era si avea inima de parinte.
Aflase ca neamtul a batut pe Persida, apoi s-a dus, a parasit-o, in sfarsit, a parasit-o! O aflase aceasta si nu putea sa se bucure.
Ah! cum ar fi vrut sa-l scuipe in fata, sa-i scoata ochii, sa-i smulga parul din cap, sa-i rupa hainele de pe trup! Nu! asta nu putea sa ramaie asa!
Nu-i vorba, lucrurile venisera cam dupa cum si le inchipuise ea; n-ar fi crezut insa c-o sa-i cada atat de greu. Nu mai avea odihna: din ce in ce tot mai tare se simtea impinsa a se duce sa-si vada fiica.
Afara, in tinda, se ivi un zgomot: intrase cineva si cauta pipaind usa casei.
Mara sari furtunoasa in picioare, facu un pas mare si deschise usa.Nu putea sa vada nimic.
— Cine e? ce vrei? intreba ea.
— Sa vii, raspunse Talia gafaind, ca e foarte rau. Am lasat-o cu moasa si alerg dupa doctor!
— Cu moasa! striga Mara ca iesita din fire si se porni ca alungata de iele si fara ca sa mai inchida usile in urma ei. Cu moasa?! zise iar peste putin. Dar eu nu stiam nimic; mie nimeni nu mi-a spus!
— Nu stiam nici noi, grai Talia alergand dupa dansa. O stii cum e: nu sta cu nimeni de vorba; le inchide toate in sufletul ei.
— Asa ma pedepseste Dumnezeu pentru ca am fost cainoasa, urma Mara si alerga mai departe, facandu-si mereu cruce si rugand mereu pe Maica Preacurata sa fie milostiva si sa n-o certe cu prea multa asprime.
Dupa ce trecu podul, ea se opri: ii era parca ar vrea sa se despice in doua. Singura nu putea sa mearga; trebuia sa-l ia si pe Trica cu dansa. Trebuia, si-i era atat de greu sa se abata din drum, iar Talia isi urma drumul ca sa-l caute pe doctor.
Mara scrasni putin din dinti si ridica pumnul, apoi o lua cu pasi inca mai grabiti spre casa lui Bocioaca.
Trica, doi ucenici, Marta, Sultana si o slujnica erau adunati in curte, la cazanul in care fierbea cu clocote lictarul de prune, cand Mara intra cu o falca in cer, cu alta in pamant.
— Ce e? intreba Trica speriat.
— Sa vii cu mine, grai Mara grabita. Neamtul a stalcit pe Persida in batai. E rau, foarte rau. Moasa e la dansa, si Talia s-a dus dupa doctor. Asta nu poate sa ramaie asa!
Trica ramase ca infipt in pamant.stia si el ca Persida nu are trai bun cu sotul ei si nu o data isi facuse amarnice mustrari pentru c-a alergat pe la San-Miclaus si pe la Buteni ca sa-i lege pe toata viata. incetul cu incetul insa se deprinsese cu gandul ca asa le era soarta si ca mai rau ar fi fost daca ei n-ar fi cununati. Vazand acum pe muma-sa tulburata si afland ca sora-sa e rau, se tulbura si el si-si desumeca manecile de la camasa, ceea ce era obisnuit sa faca totdeauna cand pleca undeva.
Marta se uita lung la el.
Asa, in starea in care-l vedea, nu-l putea lasa sa se duca. il stia om de fire navalnica, si in starea in care se afla ar fi putut sa se avante in vreo primejdie.
— Daca e moasa la dansa si mai vine si doctorul, zise ea, eu nu stiu ce ajutor ar mai putea sa-i dea Trica.
— Sa-i arate ca e frate, grai Mara.
— Asta o stie dansa, intampina Marta.Iara Trica tacea si sta nemiscat.
— Carevasazica, nu vii?! il intreba Mara cu staruinta.
— Ce sa fac eu acolo? raspunse el.Mara se uita lung si aspru la dansul, apoi la Marta: le intelegea toate si era cuprinsa de simtamantul ca nu mai are nici baiat.
— Ei bine! Sunt eu si singura destul om! grai dansa, apoi le intoarse spatele si se duse ca vartejul peste campul intins.
Persida stia ca mama ei ar veni la dansa daca ar sti, dar n-o astepta. Se gandise in mai multe randuri sa trimita pe Talia la dansa, indata insa ce se simtea mai bine, ea isi schimba gandul. "Nu e nimic, isi zicea; are sa treaca si asta; de ce s-o mai tulbur degeaba? Eu singura mi-am facut-o, eu singura s-o si port!" Cand insa ii era din nou greu,cand o cuprindea simtamantul ca nu mai poate sa traiasca, ii scapau vorbele: "Ah, saraca mama mea!" Asa i-a venit moasei gandul sa trimita pe Talia si la Mara.
Era bun gandul acesta, nu insa acum, cand Persida avea trebuinta de cea mai deplina liniste, iar in liniste si cu buna cumpanire nu puteau sa se petreaca lucrurile dupa ce trecuse atata timp de cand Mara nu si-a vazut fata si erau atat de triste imprejurarile in care o revedea.A dat insa Dumnezeu ca Trica tocmai acum sa-si dea pe fata slabiciunea, si Mara, mergand spre carciuma de la Sararie, era atat de suparata pe Trica, incat isi uitase supararea de mai inainte. Departandu-se cu inima de la Trica, toata dragostea pe care o avuse mai nainte pentru dansul se revarsa deodata asupra Persidei. Va fi stat ori nu mai nainte vreodata pe ganduri, acum era patrunsa cu desavarsire de simtamantul ca Persida nu e vinovata de nimic.
"Eu am fost mama rea, femeie cu inima cainoasa!" isi zicea ea batandu-se cu pumnii in cap.
Atat era de caita si muiata, incat, ajunsa la carciuma, unde alergase cu atata grabire, se opri in loc si nu indraznea sa intre la fata ei.
Ea trimise pe o fetiscana, care spala vase in bucatarie, sa cheme pe moasa, iar dupa ce moasa iesi, o intreba daca Persida stie ori nuca ea vine.
— S-o iei de departe si sa-i spui ca sunt aici, ii zise apoi. Iar daca vezi ca n-ar fi bine sa intru, eu stau si afara.
si era gata Mara sa stea toata noaptea la usa.Vorba e numai ca n-avea nevoie.
— Uite, ii zise moasa Persidei, care zacea intr-un fel de amorteala, ar fi, poate, bine sa trimit pe cineva la mama d-tale, ca sa vina si ea.
Persida isi deschise ochii si-i ridica spre ea.
— De ce s-o mai mahnim?... raspunse ea. I-ar fi foarte greu. Mai bine sa nu afle nimic decat dupa ce vor fi trecut toate.
— Ea stie, raspunse moasa, a aflat de la nu stiu cine; crede insa ca te-ai supara daca ar veni.
— Nu-i adevarat! grai Persida, ridicandu-se putin. Mama nu poate sa creada una ca asta. Ea stie ca nu sunt eu vrednica sa vie dansa la mine.
— Uite, e aici, zise moasa; sa intre?
— Saraca mama mea! mama mea cea buna! grai Persida si-si ascunse capul in perine.
Asa a gasit-o Mara cand a intrat.
— Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa treaca toate cu bine. Asta e soarta femeilor! zise ea incet si se pleca asupra ei, ca sa-i potriveasca perinele la capatai si sa-i mangaie fruntea, atingand-o cu varfurile degetelor. Nu e nimic, adauga ea; fii linistita, draga mamii.
Persida, fara ca sa ridice ochii la dansa, ii apuca mana, o duse la buze, o saruta in mai multe randuri, si astfel stetera catva timp tacand amandoua.
— Dumnezeu e bun, sopti in cele din urma Persida, si a voit sa ma scape de cea mai aspra pedeapsa. E bine ca s-a intamplat asa. Te rog,mama, urma apoi peste putin, sa cauti pe Bandi. E nenorocit, sarmanul, n-are pe nimeni in lume si mi-a fost credincios; sa-i dai, dac-ar fisa nu ma mai scol, tot ceea ce ramane de mine.
— Ei, raspunse Mara, nu moare omul atat de usor; abia de aici inainte ai sa traiesti si tu. Multumeste lui Dumnezeu ca te-a scapat de omul acela, care ti-a facut atata rau.
Persida se intoarse putin in culcusul ei si ridica ochii spre dansa.
— Nu-l osandi, mama, grai dansa, ca e nenorocit si el, mai nenorocit decat mine.
Mara se dete putin inapoi. ii venea sa plece.
— Carevasazica, si acum tot vorba cea de odinioara, zise ea cu amaraciune. Tot tu cea vinovata!
Persida se intoarse mai mult spre muma ei si se ridica putin.
— Eu, mama, si sangele tau, grai dansa. Niciodata el n-ar fi ridicat mana asupra mea daca nu l-as fi lovit eu mai nainte. Nu poate un barbat sa treaca peste una ca asta, si mi-ar fi mie rusine daca el...
Usa se deschise incet, si, sfiicios, Natl lasa pe doctorul Blaubach, un batran maruntel, cu favorite carunte, sa intre in casa.
Persida se lasa iar in culcusul ei, iara Mara se ridica si ramase-n fata patului, stand dreapta, teapana si cu ochii tinta la ginerele ei,care, zarind-o, se dete, cu capul plecat si cu fata galbena, un pas inapoi.
1
Asa ramasera ei tot timpul in care doctorul vorbi incet cu moasa, ca sa se dumereasca asupra starii in care se afla Persida. Cand doctorul se apropie apoi de pat, ca sa cerceteze mai de aproape, Mara se dete la o parte, cam spre usa, iara Natl inainta umilit spre dansa, iilua mana si i-o saruta de doua ori, una dupa alta.
Lucrul acesta se petrecuse atat de iute, si-n fata lui Natl, in miscarile lui, in toata infatisarea lui era atata cainta si atata umilire, incat Mara se simtea cu desavarsire muiata si abia dupa catva timp se dezmeticisi se dete un pas inapoi.
— De!... grai doctorul, eu putin ajutor pot sa dau aici. Trebuie sa mai asteptam, ca natura sa-si faca lucrarea. Daca s-ar intampla ca sa se piarda prea mult sange si sa lesine, sa ma chemi, urma el intorcandu-se spre moasa. Pe cat pot sa judec, ii zise apoi lui Natl, copilul e pierdut, dar mai departe toate au sa se sfarseasca bine, numai liniste sa-i lasati, inainte de toate liniste! Am sa mai trec pe aici inainte de miezul noptii.
Graind acestea, el se departa, iar Natl il insoti pana afara.Mara nu mai stia ce sa faca. Era-n ea ceva ce o impingea sa mearga dupa el, sa-l apuce, sa-i zica trei vorbe acolo unde Persida nu putea sa le auda; firea ei cea slaba n-o ierta insa sa se departeze de la patul Persidei, iar in fata Persidei nu putea sa-i zica nimic, trebuia sa le primeasca toate, sa le sufere toate, ca sa n-o tulbure pe dansa.
"Ah! Doamne! isi zicea ea catranita. tine si acum la el, tine mai mult decat la orisicine! asta e blestemul casei mele: tin amandoi copiii mai mult la straini decat la mine si la ai lor. Prea li-e slaba inima!"
Cand il vazu pe Natl intorcandu-se, ea nu-si mai putu stapani firea: inainta spre el si-i zise incet si aspru:
— N-ai auzit ce-a zis doctorul? Lasa-ne singure, ca sa fie liniste!Natl se opri.
— Eu raman aici afara, la usa, raspunse el, dar nu pot sa plec.
— Nu e liniste-n casa aceasta cata vreme te afli tu in preajma ei! grai Mara mai tare, ridicand amandoua mainile. Te-ai dus odata: dus sa fii!
Persida se ridica cuprinsa de spaima din culcusul ei, iar moasa alerga la Mara s-o linisteasca.
— Nu pot sa ma duc, grai Natl asezat si hotarat. Cand m-am dus, o stiam sanatoasa si vrednica, si m-am dus ca s-o scap de un nemernic ca mine, care numai rau i-a facut si nici un bine nu poate sa-i faca; in starea in care ea se afla acum, nici cel mai nemernic barbat nu poate sa-si paraseasca sotia.
— ii multumesc lui Dumnezeu c-o scap si asa din ghearele tale! striga Mara. Tu, barbatul ei?! Ea, tie sotie?! Calau i-ai fost! Iata ce-ai facut din ea!
— Rabda, Natl draga, striga Persida, rabda-le toate de la mama, ca mi-e mama si e buna mama. Da, mama, mi-e barbat si-i sunt sotie,dupa lege, in fata lui Dumnezeu, ca sa ne ajutam la nevoie unul pe altul, eu pe el, el pe mine.
Mara-si puse mainile in cap: ii venea sa-si smulga perii din cap, sa-si rupa hainele de pe trup, sa se dea cu capul de perete.
— N-ai tu la nici o nevoie trebuinta de ajutorul lui, zise ea mai potolita. Daca e vorba...
Deodata ea se opri si ramase cu ochii sticlosi, ca iesita din fire.
— Vai de mine! vai de mine! Usile casei au ramas deschise si tainita din perete nu-i acoperita! striga ea si iesi ca dusa de frica mortii.
Si cum, Doamne, sa nu fuga, cand atat ii mai ramasese si ei?!
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 3755 ori.
