Mara - Datorii vechi
de Ioan Slavici
Datoria sa ti-o platesti la timp, caci are si ea rostul ei si nu sta, dac-o lasi nebagata-n seama, in amortire, ci misca si creste de n-o mai poti stapani in cele din urma.
Natl se temuse ca n-are sa fie bine daca se va intalni cu tatal sau si a potrivit lucrurile anume asa ca sa nu ramaie singuri. Luand apoi hotararea de a nu mai da ochi cu el, avea de gand sa ceara bani de calatorie de la muma sa si sa plece cat mai curand. Vorba despre pedeapsa lui Dumnezeu i-a cazut insa atat de greu, incat n-a mai putut sa stea cu muma-sa. Se temea ca nu se va putea stapani si n-ar fi voit odata cu capul sa-i zica vreo vorba aspra.
El a crescut, asa-zicand, in bratele mumei sale si nu intra in mintea lui gandul ca poate sa fie in lumea aceasta ceva ce el sa nu-i spuie si ei. Inima ii da deci si de asta data branci ca sa-i spuna tot. stia ca dansa-l va intelege, se va muia si-i va fi de mare ajutor in greaua lupta sufleteasca. El insa o stia si aceea ca dansa ii va spune batranului tot, si aceasta n-o voia.
Avea cuvinte de a se plange de tatal sau. E insa in firea omului sa treaca cu vederea pacatele parintilor sai, si nu o data el isi zicea: „ti-e tata si n-ai sa-l judeci!" De aceea isi facea mustrari totdeauna cand scapa vreo vorba mai aspra despre tatal sau. si nu e intr-adevar lucru mai dureros decat sa nu poti avea o buna parere despre parintii tai.Aceasta o simtea acum Natl in toata clipa.
Lasa ca tatal sau era, in gandul lui, vinovat de toate, dar el se mai si temea ca nu cumva acesta, afland ceva, sa faca, om imbatranit cum era, vreun scandal, sa se certe cu Mara ori s-o opreasca pe Persida din drum. Astfel se starnise in inima lui o adevarata dusmanie fata cu tatal sau, si adeseori ii venea sa se duca, sa-l caute, sa-l apuce,unde-l va fi gasind, si apoi ce va voi Dumnezeu. Se simtea ca nu s-armai putea stapani daca ar mai vedea pe muma-sa plangand ori daca acesta i-ar mai zice vreo vorba aspra. El nu mai putea sa dea ochi nici cu muma-sa. ii era grozav de greu, dar nu mai putea.
Cu atat mai rau, caci prin asta lucrurile nu se impacau, ci numai se amanau si mai vartos se incurcau.
Fiindca asa cu mana goala n-ar putea sa plece, el s-a imprumutat de la Griner, negutatorul de piei, cu trei sute de florini. Ovreul nu numai ca i-a dat bucuros, dar l-a mai si rugat sa-i spuna cand va mai avea trebuinta: stia el ca plateste Hubaroaie, numai sa nu afle Hubar,ba plateste chiar Hubar, numai sa nu afle lumea.
Asa au si venit lucrurile.Hubaroaia era nemangaiata ca feciorul ei a putut sa supere atat de greu pe tatal sau, dar ii dadea, la urma urmelor, dreptate: tot era mai cuminte asa decat ca lucrurile sa fi ajuns la cearta. Ca n-a luat ramas bun nici de la ea, asta-i parea lucru firesc: ea nu l-ar fi lasat sa plece fara stirea barbatului ei. I-a mai si multumit dar lui Griner cand acesta a venit peste cateva zile sa-i spuna in toata taina ca i-a dat lui Natl bani de drum.
Hubar era parca l-ar fi ciomagit cineva cand a aflat ca feciorul sau nu si-a luat ziua buna de la muma-sa. stia ca tine la dansa, si astfel dadea cu socoteala ca mare trebuia sa fi fost mahnirea lui ca sa-i poata face ei o atat de mare suparare. in zadar, nu e in lumea aceasta nimic mai tare decat durerea de parinte: nu zicea Hubar nimic, nu se plangea, dar era muiat, si acum, cand ar fi fost sa-si osandeasca feciorul,isi facea el insusi mustrari, fiindca ti-e parca tot ale tale sunt si pacatele iesite la iveala in copilul tau.
isi facea Hubar mustrari si-si dadea silinta sa mangaie pe nevasta-sa.in tacerea sufletului sau, el talmacea mereu vorbele pe care i le graise Natl.
„ti-e usor tie, parca-i zisese Bocioaca, dar e greu pentru nevasta ta."Era aspra afara din cale mustrarea cuprinsa in aceste vorbe, si inca mai aspru se simtea mustrat cand isi aducea aminte vorbele: „Ei au dreptate cand ne iau in bataie de joc!"
ii era greu lui Hubar sa dea ochi cu oamenii; parca toti stiau cum s-au petrecut lucrurile si se temea ca nu cumva sa-l intrebe ce i s-a facut feciorul. Era mai bine sa stea pe acasa, sa caute de treburile lui,sa mai ia si asupra sa o parte din sarcina pe care nevasta sa o purta acum ea singura.
Astfel, fara multa vorba, oarecum pe nesimtite, se schimbase casa lui Hubar: era ca si cand sot si sotie, dupa o lunga despartire, s-ar fi insotit din nou la o viata mai stransa decat in tinerete. N-o stiau la inceput aceasta decat cele doua servitoare si calfele; vestea insa, si cea rea, dar si cea buna, trece din om in om, si in curand lumea toata a ajuns sa afle ca nu mai e cum atata timp a fost la casa lui Hubar.
Peste vreo trei saptamani, in sfarsit, Hubaroaie a primit mult asteptata scrisoare, prin care feciorul ei vestea c-a sosit la Buda si a fost pe la Hansler, unul dintre verii ei. Ei ii cerea iertare pentru c-aplecat asa fara de veste si s-a imprumutat de la Griner, dar despre tatal sau nimic.
Ea-ncepu sa planga.
— Ei, lasa! grai Hubar. E mai bine asa! Sa se zbuciume si el, sa-si verse focul tineretilor: de nemernicit tot n-are sa se nemerniceasca.Cu cine ar putea sa semene!
— Trebuie, zise ea amarata, sa fie la mijloc vreo slabiciune, vro femeie care l-a scos din minti.
— Asta nu-mi vine sa cred, raspunse el. Asemenea lucruri se afla.
— Va fi stiind toata lumea, intampina Hubaroaie, dar nu ne spune nimeni nimic.
Hubar nu credea, dar cu putinta era si lucrul acesta, si mult ar fi dat dac-ar fi putut sa afle adevarul.
N-avea insa de la cine sa afle.Trecusera douazeci si sase de ani de cand traia la Lipova, si abia acum simtea ca tot strain a ramas intre straini. Avea cunoscuti, avea chiar prieteni, cu care juca carti si care veneau bucurosi la masa lui,dar nu era intr-acestia nici unul care ar fi fost in stare sa-i vorbeasca cu inima deschisa.
Vina, la urma urmelor, a lui era, deoarece prieteni are cel ce stie sa si-i faca; el insa era suparat pe toata lumea si se inchidea din zi in zi tot mai mult in casa lui.
Dar suparat era Hubar mai ales pe cojocari si indeosebi pe Bocioaca, care avea multa trecere si ar fi putut, dac-ar fi voit, sa puna lucrurile la cale ca Natl sa ramaie acasa.
Mai suparat inca era Bocioaca. Lasa ca e lucru urat sa fagaduiesti si sa nu implinesti, dar el nici nu putea macar sa spuna de ce anume n-a implinit ceea ce fagaduise.
Nu! aceasta nici chiar nevestei sale n-ar fi putut sa i-o spuna.Se incarcase omul cu Doamne-ajuta.Nu zicea Persida ca n-are sa se marite.stiind prea bine ca muma ei doreste s-o vada cat mai curand cu barbat, ea, desi abia implinise optsprezece ani, se simtea fata batrana si hotarata-n gandul ei sa se marite dupa cel dintai care o va peti.
Din intamplare acesta a fost Bradeanu.intr-una din zile, dupa ce se acrise vinul, Marta a luat-o pe Persida din manastire si a dus-o la dansa acasa. Timp de vreo zece zile,cat a stat apoi la casa lui Bocioaca, Persida l-a vazut aproape in fiecare zi pe Bradeanu, si Bocioaca radea in el. in urma Persida s-a dus acasa,la mama ei: era lucru de sine inteles ca are sa faca pregatirile de nunta.
Deocamdata insa toate s-au schimbat: fara ca sa-si poata da seama de ce, Persida s-a intors iar la manastire, unde maica Aegidia o astepta cu bratele deschise.
O apucase ca atunci cand Codreanu venise la manastire, un fel de spaima, si nu mai cuteza sa ia asupra ei sarcini pe care nu se simtea destoinica a le purta.
si astfel s-a petrecut viata ei de aici inainte: traia pe apucate, cand ici, cand colo, azi la casa mumei sale, maine la a lui Bocioaca si apoi iar la manastire, in o necurmata framantare.
Din cand in cand o cuprindea un simtamant de deznadajduire. il vedea parca in fata ei pe Burdea, care radea de zbuciumarile ei si-i spunea mereu ca zadarnic se opinteste; il vedea pe Natl umbland razlet prin lume si-i venea sa plece pe urma lui, sa-l caute si sa se duca amandoi, ca sa li se piarda urma. Atunci se ducea in manastire si iar se linistea, iar lua hotararea de a nu face decat ceea ce doreste muma ei, iar era stapana ea insasi pe sine.
Stapana ar fi si ramas daca lumea ar fi lasat-o in pace. Bocioaca insa facuse legatura cu Mara si trebuia cu orice pret s-o marite mai nainte de a se fi intors feciorul lui Hubar, si dandu-i zor, o alunga-n manastire.
Dar supararile omenesti trec si ele cum toate trec in lumea aceasta.
Era foarte suparat Hubar cand s-a pomenit ca Mara nu mai voieste sa faca tovarasie cu el la padurea din Cladova, si-n supararea lui luase hotararea de a se pune in intelegere cu Liubicek, ca sa-i faca Marei greutati. "Am sa-i arat — isi zicea el — ca nu poate fara de noi s-o scoata la capat!" S-au si inteles ca asa sa faca, dar a trecut o zi, au trecut doua, au trecut multe, si in trecerea zilelor li s-a muiat si supararea si in cele din urma n-au mai facut nimic. Le era parca putin le pasa...
Tot asa trecuse supararea si cu Bocioaca. Cand cu plecarea feciorului sau, Hubar era tare hotarat sa le arate cojocarilor ca poate sa le faca multe neajunsuri. Au trecut insa zilele si nu le-a facut nici unul, si cu cat mai mult se apropia timpul in care feciorul lui trebuia sa se intoarca, cu atat mai bine ii parea ca n-a facut nimic. La urma urmelor, tot era mai bine asa.
Bocioaca a uitat incetul cu incetul si el fagaduinta de a o marita pe Persida si putin ii pasa in cele din urma cand si cu cine are sa se marite fata Marei.
Chiar Persida s-a deprins incetul cu incetul cu viata ei fara de rost si n-ar fi dorit nici ea decat s-o lase lumea-n pace.
Mara ea singura era mereu neastamparata, mereu cuprinsa de griji si nu putea sa doarma noptile linistita, ca alte dati. ii era parca o mare si nemaipomenita suparare o asteapta, si nu stie cum sa scape de ea. Zilele alerga, se balabanea cu oamenii, zilele dadea si lua bani,zilele avea multumiri, seara insa, dupa ce-si facea socotelile, o cuprindea o nespusa induiosare. ii era parca nu mai poate sa se bucure de roadele ostenelilor ei. Ce folos ca adunase, cand copila ei n-avea nici o nevoie de zestrea pe care i-o facuse?!
si avea dreptate Mara.Crescuta sub purtarea de grija a maichii Aegidiei, Persida nu stia ce va sa zica a avea ori a nu avea. in gandul ei toate veneau de-a gata de la Dumnezeu, si omul n-avea decat sa-si faca datoria, sa osteneasca si sa se roage pentru ca sa le aiba cu prisos toate cele ce-i sunt de neaparata trebuinta. Averile ingramadite erau de prisos, ba un fel de dovada despre lipsa de incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Nu stie sa pretuiasca averile agonisite decat acela care cunoaste nevoile vietii.
Persida trebuia sa le cunoasca si ea pentru ca sa poata masura iubirea cu care muma ei a agonisit si agonisea averi.
De Pasti, Natl s-a intors acasa voios, cu capul ridicat, plin de incredere in sine, ca tot omul care se simte iesit la liman.
in zadar, nu era in el nimic mai tare decat slabiciunea pentru muma lui, si inima ii salta cand se gandea cum are sa se bucure cand il va vedea iesit stapan de capul lui si pus in fruntea gospodariei.
1
Se si bucura muma lui cu atat mai vartos cu cat nu se mai bucura acum numai ea singura. Chiar din ziua sosirii lui la Lipova a simtit Natl ca s-a petrecut o schimbare la casa lor: era parca n-a fost niciodata vreo suparare in casa aceasta si parca nici n-ar mai fi cu putinta vreo suparare in ea, atat de bine se-ntelegeau cu totii.
Mai erau insa la mijloc si cateva datorii vechi, pe care le uitasera cu totii.
Dupa Pasti, Hubar s-a dus iar la Bocioaca, starostele, dar de asta data nu pe usa din dos, ci pe poarta cea mare, ca omul care se simte in dreptul lui.
Boicioaca, tot cel vechi, se bucura ca poate sa-l multumeasca, si inca in Duminica Tomii a si adunat pe oamenii de incredere ai breslei.
Duminica-i duminica, iar sambata dupa-amiazazi Bocioaca a trimis pe Trica, mana lui cea dreapta, pe la oamenii de incredere ai breslei, ca sa le spuna ca au ca maine dupa liturghie sa se adune.
De ce? Aceasta Trica nu mai avea nevoie sa le-o spuna.Hubar nu era orisicine, si in timp de trei saptamani, de cand feciorul lui se intorsese, unii isi dadusera seama, iar altii aflasera din zvon ca i s-au implinit cei doi ani de calatorie si ca in curand va avea sa faca taietura de maiestru.
Iar asta era un lucru care numai rar de tot se poate vedea, un fel de sarbatoare pentru lipoveni.
Dupa randuiala breslelor, calfa de macelar, care avea sa treaca in randul maiestrilor, trebuia sa faca in fata starostelui si a oamenilor de incredere ai breslei taietura de maiestru.
insotit de un zavod si ajutat numai de ucenic, el trebuia sa duca la taiere un juncan de trei ani, frumos impodobit cu flori, cu panglici si cu carpe, pe care, dupa taiere, starostele si oamenii de incredere le luau drept semne de aducere-aminte.
Dupa ce starostele se incredinta ca juncanul nu e ametit cu spirt, ucenicul ii dadea lovitura in frunte, iar viitorul maiestru trebuia sa-l injunghie asa, ca pana ce numeri zece sa nu se mai miste, si sa-l jupoaie iute si curat, apoi sa-i scoata maruntaiele inca calde, toate aceste fara ca panglicile si carpele sa se pateze de sange.
Urmeaza apoi pretuirea si macelarirea.Viitorul maiestru trebuia, inainte de toate, sa-si dea parerea cat cantareste carnea si cat indeosebi seul pe care-l scoate, apoi sa faca macelarirea in sasesprezece feluri de carnuri, fara ca sa-si pateze mainile si sortul alb si fara sa lase faramaturi pe butuc.
Drept incheiere se facea cantarirea.Cel dintai starostele lua muschiul din spinare si maiestrul trebuia sa-l cantareasca din ochi. Apoi urmau oamenii de incredere, care cereau fiecare cat ii venea la socoteala, si maiestrul avea sa masoare cu ochii si sa-i taie fiecaruia dintr-o singura bucata cat a cerut.
Nu-i vorba, nu se nimerea totdeauna ca bucata sa fie tocmai pe tocmai: o data ea iesea prea mica, si atunci cumparatorul se plangea c-a fost inselat la cantar; alta data ea iesea prea mare, si toti radeau in hohote. Cu alte cuvinte, lucrul se sfarsea cu veselie.
Veselia cea mare era insa la ospetia data de noul maiestru, masa intinsa si incarcata, la care se stiau de mai inainte poftiti toti oamenii de casa, rude si prieteni, fruntasi si tovarasi de meserie.
Era lucru mare, despre care vorbeau si copiii pe ulite si pentru care se pregateau toti cei mai de aproape.
Hubaroaie numai la asta se gandea, Hubar pusese ochii pe juncan, pe care-l tinea la ingrasare, iar Natl facea mereu junghieri si cantariri de proba. Atat timp se plansese ca parintii l-au facut macelar,iar acum se simtea oarecum mandru de gandul ca n-a mai vazut inca Lipova macelar care junghie, taie si cantareste ca dansul.
Vedea parca in fata lui lumea adunata, caci nu numai starostele cu oamenii lui de incredere aveau intrare la taietura de maiestru: putea sa vie orisicine si sa intre pe poarta deschisa pentru toti, si mana parca-i tremura cand se gandea ca ar putea sa vie si dansa.
Doamne! Ce neinteleasa e legatura lucrurilor din lumea aceasta!Luni de zile au trecut, si el incetul cu incetul iar a ajuns la linistea sufleteasca, incat ar fi putut sa o vada fara ca sa se uite la ea si sa treaca pe langa dansa fara ca sa se opreasca. De trei saptamani s-a intors si nici n-a vazut-o, nici n-a avut nevoie de a-si da silinta sa n-o vada. ii era totuna. Acum insa, cand se gandea ca ar putea si dansa sa fie printre ceilalti, il treceau un fel de fiori.
si avea omul dreptate.El se afla la Lipova, iar dansa trecuse inca inainte de Florii Murasul si se afla la Radna, si e departe de la Lipova pana la Radna; era, cu toate aceste, un fel de legatura de la casa Marei pana la casa lui Hubar,si fiorul care-l trecea pe el pornise oarecum de la casa parintilor sai,inima i se inclesta cu toate aceste de cate ori se gandea la el. Acum dar, cand a aflat ca el s-a intors si ca e bine, voinic si voios, ea se simtea usurata, scapata oarecum de o mare greutate.
Atat de mult se temuse ca din cauza ei, desi fara de vina ei, omul acela isi va pierde rostul, se va nenoroci si va strica viata parintilor sai, si acum era scapata de temerea aceasta.
Sambata seara, cand Trica i-a spus ca maine se va hotari cand Natl va face taietura de maiestru, ea a inceput sa tremure in tot trupul, iar dupa ce a ramas singura, ea a inceput sa planga, a cazut in genunchi si a multumit lui Dumnezeu, care toate le-a scos bine.
Acum, in aceasta clipa de usurare si de multumire sufleteasca, era cuprinsa cu desavarsire de simtamantul ca nu e in lumea aceasta nimeni pe care poate sa-l iubeasca deopotriva cu dansul, ca el e om in puterea cuvantului, ca are de ce sa-l iubeasca. Ea singura stia prin ce grea lupta sufleteasca a trecut el si a trecut si a iesit intreg din ea.
Era o inspaimantatoare nedreptate ca nu poate sa i-o spuna aceasta si lui.
O! cum ar fi voit sa mearga, sa-l caute, sa-l vada, sa-i vorbeasca, sa-i spuna ce simte, ce gandeste, sa-i multumeasca.
Mintea i se oprea in loc cand se gandea ca toti vor putea sa-l vada, toti vor putea sa-i stranga mana, numai dansa nu.
si totusi, ce multumire ar fi pentru el si pentru ea daca atunci, la taietura de maiestru, s-ar vedea fata-n fata si si-ar strange mana!
Firea ei navalnica iesea din ce in ce tot mai mult la iveala, si mereu vedea-n fata ei pe Burdea razand in bataie de joc.
"E o miselie nemaipomenita, isi zise ea in cele din urma, sa ai o singura viata si sa amarasti in viata aceasta zilele altora, lipsindu-tesi pe tine de cele mai mari si mai curate multumiri!"
si totusi ea nu putea sa-l vada, nici mai ales sa vorbeasca cu dansul.ii venea sa strige tare, ca sa se auda pana la Lipova. N-a strigat, dar e peste putinta ca o dorire atat de fierbinte sa nu patrunda tainic la orisicare departare, si pe cand ea se zbatea pe tarmul drept al Murasului, dincolo, pe tarmul stang, el era cuprins de un neastampar ivit ca din senin.
"Ce folos de multumirea pe care o am daca nu e impartasita de cel mie mai iubit in lume? Durere nespusa e bucuria de tine singur simtita." I-a fost destul sa-si aduca aminte de ea, pentru ca sa-i para pustie si fara farmec viata fara de dansa.
Cata zbuciumare asa numai in sec!Nu mai incapea, ce-i drept, nici o indoiala ca are feciorul lui Hubar sa faca taietura de maiestru. Starostele, oamenii de incredere, breslasii toti asteptau cu oarecare nerabdare privelistea si masa de ospetie: ziua insa nu era hotarata, si multe se mai puteau inca intampla pana atunci.
Duminica dupa sfanta liturghie s-au adunat la casa starostelui unsprezece dintre oamenii de incredere ai breslei. Lucru nemaipomenit:nu lipseau decat trei din patrusprezece, iar unul din acestia era Hubar el insusi.
Dupa ce se asezara cu totii imprejurul mesei, Bocioaca, om al bunei randuieli, se ridica in picioare si puse cartea de calatorie a lui Hubar in mijlocul mesei.
— Veti fi stiind, zise el sarbatoreste, de ce ne-am adunat astazi, si nu ma indoiesc ca putin o sa stam de sfat. Eu insa, dupa cum cere randuiala, va fac impartasire ca unul dintre fruntasii breslei noastre,macelarul Anton Hubar, cere sa hotaram ziua pentru ca feciorul sau Ignatie sa faca taietura de maiestru.
Toti detera zambind din cap, ba Oancea, macelar si el, nu se putu stapani si striga: "Vivat!"
— Lucrurile sunt, precum stiti, urma starostele, in buna randuiala. Anii de ucenicie si i-a facut baiatul chiar in casa tatalui sau, unde a stat apoi un an si mult pe deasupra calfa. Anii de calatorie de asemenea i s-au implinit zilele acestea. Nu e dar nici o piedica la mijloc:nimic n-avem sa-i iertam, nici sa-l trecem cu vederea. Cand socotiti sa-i punem ziua?
Gherghita cel maruntel se ridica.
— Pentru ca randuiala sa fie deplina, zise el iute si cam bolborosit, si pentru ca nici de ici, nici de colo sa nu ni se poata face vreo mustrare, sa se citeasca, dupa obicei, si cartea de calatorie, ca sa vedem pe unde a umblat si la cine a lucrat.
Bocioaca cel lung si subtire incepu sa schimbe la fete.Asta el insusi si-o facuse.Vorbise atunci, pe la culesul viilor, cu Gherghita, ca sa-l scoata pe Natl maiestru, iar in urma, dupa ce-si schimbase gandul, ii spusese ca nu se poate, fiindca nu prea ii este cartea in buna randuiala. El uitase supararea lui de atunci, dar Gherghita, om prepuielnic, nu uitase vorba ce-i spuse. Ce mai putea Bocioaca sa-i faca?
— Se poate si asta, grai el si incepu sa citeasca adeverintele scrise de stapani in carte, si cu cat mai mult citea, cu atat mai rau i se innoda glasul.
Adeverintele nu erau, ce-i drept, rele, dar baiatul statuse cate patru-cinci saptamani la un stapan, si apoi treceau cate doua si chiar trei luni pana ce intra la altul.
— Pare-mi-se, grai Gherghita uitandu-se pe sub sprancene, ca tot avem ce sa-i trecem cu vederea.
Bocioaca inghiti un nod, iar Oancea nu se putu stapani:
— Ei, zise el, asta se intampla. Trece vremea pana ce mergi dintr-un oras in altul.
— Apoi, adauga Barzau, avea baiatul din ce sa traiasca.Ceilalti detera din cap.
— Putem, grai Bocioaca, sa-l chemam in fata noastra si sa-i facem mustrare.
— Eu cred, intampina Gherghita, ca nu e nevoie de asta. Baiatul e tanar si ne-nsurat, tatal sau nu e nici el neputincios: poate sa mai astepte.
Bocioaca inghiti mai multe noduri unul dupa altul. Putea, nu-i vorba, sa-l scoata chiar azi maiestru pe feciorul lui Hubar, fiindca ceilalti erau de un gand cu dansul si se uitau si altfel in gura lui; se temea insa de gura cea rea a lui Gherghita. Nu-i vorba, putin i-ar fi pasat daca Natl va face acum ori mai tarziu taietura de maiestru;apucase insa odata sa zica ceea ce a zis si tinea ca pe a lui sa ramaie.si n-ar fi fost vrednic de starostie daca n-ar fi stiut sa iasa si din stramtorarea aceasta.
Sfantul Ilie e patronul cojocarilor, si-n ziua de Sfantul Ilie cojocarii au praznic mare, merg cu steagul si cu muzica la biserica, se aduna la masa mare si joaca pana in zorile zilei urmatoare sub cortul de verdeata. Acesta e un lucru la care nimeni nu tine mai mult decat Gherghita, si Hubar nu putea nici el decat sa se simta magulit daca feciorul lui ar avea sa-si faca taietura de maiestru tocmai in ziua cand breasla-si tine praznicul.
— stiti ce? grai Bocioaca voios, sa ne facem o ziua buna de Sfantul Ilie: sa praznuim la casa lui Hubar.
— Amin! striga Gherghita dand cu pumnul in masa si sarind in picioare.
Era lucru minunat, si nu se putea mai minunat! Auzi d-ta! Neamtul sa dea praznicul de Sfantul Ilie!
— Amin! strigara si ceilalti, si lucrul era hotarat atat de bine, incat Bocioaca el insusi a plecat deodata cu ceilalti, ca sa se duca la Hubar si sa-l vesteasca, asa cum stia el, despre hotararea luata de fruntasii breslei.
Hubar si mai ales Hubaroaie se asteptasera la o zi mai apropiata, stiau insa sa pretuiasca cinstea ce li se facea si erau multumiti de impartasirea pe care le-o facuse Bocioaca.
Multumiti ar fi ramas daca n-ar mai fi fost la mijloc si gura lumii si rautatea omeneasca.
Buna randuiala cere, ce-i drept, ca despre cele ce se petrec in sfatul breslei sa nu se mai vorbeasca. E insa foarte greu sa stii ceva si sa nu le spui si celor mai de-aproape ai tai, si inca duminica dupa-pranznu numai Marta, ci si nevestele celorlalti cojocari stiau si spuneau la toata lumea ca erau p-aci-p-aci sa-l amane pe feciorul lui Hubar, fiindca in timpul calatoriei a umblat mai mult hoinar decat prin macelarii.
Luni, nu mai departe, i-a soptit-o unul dintre oamenii rai de gura si lui Hubar aceasta.
Hubar ar fi primit mai bucuros o palma in fata macelariei.Carevasazica, nu cinste, ci un fel de dar de mila i s-a facut.si aveau dreptate cojocarii: feciorul lui umblase in adevar hoinar.Deodata, fara de veste, ca din senin, s-a reivit in sufletul lui toata amaraciunea de odinioara, si daca atunci, cand feciorul lui a plecat fara de veste de acasa, isi facea el insusi mustrari, acum nu mai putea sa-l ierte pentru rusinea pe care i-a facut-o.
Trebuia sa se rasufle, sa-l mustre pe feciorul sau, sa-si faca datoria de parinte.
Trebuia si totusi era mai bine daca nu-si facea datoria chiar acum, cand feciorul sau era foarte simtitor.
Putin ii pasa, ce-i drept, lui Natl de parerile ce-si vor fi facand fruntasii breslei si lipovenii despre purtarile lui in timpul celor doi ani de calatorie. El stia, dar nu putea sa spuna nimanui cat de greu i-au fost acei doi ani si ce mare lucru a facut el in curgerea lor. Inima i se umplea de cea mai neagra amaraciune cand isi aducea aminte toate suferintele prin care a trecut si se gandea ca in zadar au fost toate:nu era bine ca tocmai tatal sau sa-i mai aduca aminte de acei doi ani.
Duminica dimineata nu s-a mai putut stapani.
stia unde poate s-o vada pe Persida si ar fi fost cea mai mare nemernicie daca s-ar fi lipsit el insusi pe sine de multumirea de a o vedea.S-a dus dar la biserica romaneasca de la Lipova, si dupa ce aici n-a gasit-o, a trecut la cea de la Radna.
Gandul lui era s-o vada asa ca sa nu fie vazut de dansa. S-a si strecurat printre oameni si s-a oprit in dosul unui scaun; biserica dela Radna nu e insa atat de mare ca sa poti intra in ea fara ca sa fii vazut de toti, mai ales cand esti neamt.
Daca n-ar fi fost atat de zapacit, ar fi avut si el atata minte ca sa inteleaga ca in clipa cand intra in biserica, toti se uita la el si se intreaba: "Cum vine neamtul acesta aici? ce cauta? ce vrea?"
Asa a fost! Ba ceva mai mult: oamenii au aflat ce cauta el.Intrand de la dreapta in biserica, el s-a uitat spre fundul bisericii, unde stia ca e locul femeilor, si a ramas uimit, pierdut, cu ochii tinta la Persida, care nu-l bagase in seama.
si cum oare sa nu ramaie uimit si pierdut?!Asa n-o mai vazuse niciodata si nici ca si-ar fi inchipuit-o vreodata.Nu mai era fata cea plina si rotunda ca luna: slabise, fata ii era mai lunga, umerii obrajilor ieseau la iveala, pielita obrajilor era mai alba, subtire si oarecum intinsa, sprancenele pareau mai lungi si mai dese, iar ochii erau parca mai mari si plini de o tristete care se revarsa peste toata fata ei.
Simtind ca deodata toate privirile se indrepteaza asupra ei, ea se uita speriata imprejur, ca omul care se-ntreaba: "Ce-am facut? Ce mis-a intamplat?" si ochii ei se intalnira deodata cu ai lui.
Sunt lucruri care se vad cu ochii, se pot simti cu inima si inchipui cu gandul, dar in graiul omenesc nu se pot spune.
Sa ne inchipuim ca zile de-a randul cerul a fost posomorat, intunecat, acoperit de o ceata deasa, si deodata, pe neasteptate, fara ca sa stii cum, soarele strabate prin ceata si-si revarsa lumina plina asupra lumii, incat toate se insenineaza si tot ceea ce vietuieste tresare cuprins de o pornire vesela.
Asa s-au luminat fata ei si fata lui in clipa revederii si asa au tresarit inveseliti ca din senin toti cei adunati in biserica.
Era parca un suflet strabate prin toti si un singur fior de bucurie trece prin acest suflet.
Numai o clipa insa. Clipa urmatoare, mai nainte de a-si fi dat oamenii seama despre cele petrecute, Persida ramase cuvioasa si cu ochii tintiti spre pamant la locul ei.
Era o atat de aspra mustrare in fata ei, incat el isi pleca ochii rusinat si porni spre strana din partea lui. Abia acum simtea ca prea a luat-o oblu inainte si ca trebuia sa le faca toate ca si cand ar fi venit aici ca sa se intalneasca cu altcineva. Intrand dar in strana, el dete mana cu batranul Blaguta, apoi — peste putin — ii spuse pe soptite ca are o vorba cu parintele Andrei. Iar dupa sfanta liturghie,cand Bocioaca se sfatuia cu oamenii de incredere ai breslei, Natl stiricea de la parintele Andrei la cine ar putea sa gaseasca aici laRadna vitei de taiere.
Atat de bine le potrivise toate, incat pana chiar si Persida ea insasi, intorcandu-se acasa, statea la indoiala daca el a venit ori nu pentru dansa la biserica.
Singur el stia si acum cat de greu i-a fost sa nu mearga-n urma ei, ca s-o vada cel putin din departare, si intorcandu-se spre Lipova, era si el patruns de simtamantul ca ar fi o nemaipomenita miselie sa-si calce pe inima cand atat de mult o dorea.
Ce-i pasa lui acum de hotararea breslei? Totuna ii era cand si cum va face taietura de maiestru. Un singur lucru stia: ca e o grozava nenorocire pentru dansul de a fi fost nascut din parintii lui si, lucru inspaimantator, ca el n-ar putea sa fie fericit decat dupa ce ar fi murit tatal lui si muma ei.
Ah! ce urat gand, ce nesuferit simtamant, si el nu mai putea scapa de simtamantul acesta.
Luni pe-nserate el lucra la tocila cand tatal sau se intoarse cu fata intunecata acasa.
— Ai vazut? grai Hubar rece si aspru.
— Ce sa fi vazut? intreba Natl, uitandu-se lung la el.
— M-ai bagat in gura lumii, m-ai facut de rasul tuturora, raspunse tatal sau. Prin toate colturile se vorbeste c-ai umblat hoinar in timpul calatoriei si ca numai de mila te-au amanat pana la Sf. Ilie. Erau sa te trimita iar in calatorie. Rusine. Sa-ti crape obrazul!
Natl se facu alb ca varul, apoi picioarele incepura sa-i tremure, incat abia se mai tinea pe ele.
— Asa e! zise el stapanindu-se si adunandu-si toate puterile. Ei au dreptate! Am umblat ca vai de capul meu, si pot sa gandeasca ce vor.Eu stiu de ce, dar nu pot sa le spun si lor, si daca le-as spune, n-armai zice nimic, ci mi-ar plange de mila. D-ta insa imi esti tata si trebuie, daca ai inima de parinte, sa simti ca trebuie sa fie ceva la mijloc,si sa ma ierti, sa-mi tii parte, sa ma aperi, cel putin in gandul d-tale,iar nu sa-mi mai faci si mustrari, cand eu insumi ma marturisesc vinovat! Lasa-le, tata, sa nu mai vorbim despre aceste. Orisice ar fi intre noi, adause el muiat, sa traim in pace, fie chiar si numai de dragul mamei, care d-tale iti este nevasta buna, iar mie mai buna muma.
Hubar era destul de destept ca sa inteleaga mustrarea aspra care era cuprinsa in aceste cuvinte si destul de cumsecade pentru ca sa se simta atins de ea.
— Eu cred, zise el mirat, ca-ti mai sunt si eu tata si pot sa stiu ce este, daca e ceva la mijloc.
Natl ramase cuprins de tulburare in fata lui.Ce putea el sa-i zica? Cum, Doamne, putea sa spuna in cateva cuvinte ceea ce-i zguduia toata firea?
— Eu, zise el oarecum imbrancit de gandurile ce-l stapaneau, eu, asa cum sunt, n-aveam nevoie sa ma fac macelar.
— Carevasazica, intampina Hubar aprins, asta e la mijloc: ti-e rusine de meseria mea!
— Nu e asta! il intrerupse feciorul iute. Nu asa trebuie sa ma intelegi.
Hubar insa nu tinu de intreruperea aceasta. inca de mult simtise ca nu prea e feciorul lui facut pentru macelarie si nu o data se mustrase ca nu l-a lasat la scoala. Se bucura deci ca vorba a venit asa, casa se poata dezvinovati.
— Tatal meu, urma el dar, a fost si el macelar, tot macelar a fost si tatal lui, macelari au fost toti din neamul nostru de cand ne stim: ce sunt eu vinovat daca mie Dumnezeu mi-a dat inima pentru meseria parintilor sai!
— Ia lasa, tata, raspunse feciorul, ca am cu cine sa seaman: multa inima n-ai nici d-ta pentru tocatul de oase si-ti mai place sa stai de vorba cu oamenii destepti decat sa tai carne si sa sfarami oase pe butuc. Mama sa traiasca!... si merge si macelaria lui Hubar.
in gandul lui Natl vorbele aceste erau graite mai mult a lauda decat a mustrare; Hubar insa vedea in ele mustrarile ce el insusi atat de adeseori si le facuse, si obrajii lui se umplura de sange.
— Sa nu te obraznicesti cu mine, striga el ca iesit din fire, incat ucenicul si una dintre calfe iesira speriati din tocatoare, unde aveau de lucru. ti-am spus o data ca-ti trag palme, si nu are nimeni sa ti le ia de pe obraz.
— Ba asta sa n-o faci, ii raspunse feciorul rece, ca ma pui la grea incercare. Atunci era atunci, iar acum e altfel.
Hubar, macelar din buni-strabuni, inainta hotarat spre el.Natl tinu in fata sa cutitul pe care-l avea inca in mana.
— Te rog pe toti sfintii, nu te apropia! striga el.
— Lasa cutitul! striga calfa, care se repezi apoi spre dansii, ca sa-i desparta.
Era prea tarziu.Simtind pe tatal sau in apropierea sa, arunca cutitul departe de la dansul.
— Dupa ce m-ai nenorocit, n-ai sa ma mai batjocoresti, zise el apoi si ii dadu branci, incat cazu pe spate de se lovi cu ceafa-n tocila din dosul lui.
Asa, cu capul gol si cu manecile sumese, cum era, el se departa cu pasi repezi si iesi din curte fara ca sa se mai uite inapoi.
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 3488 ori.
