Mara - Rostul lui Bandi

Mara - Rostul lui Bandi

de Ioan Slavici

Sambetele dupa-amiazazi saracimea, orbeti, ologi, batrani neputinciosi, copii fara de capatai se adunau venind unul cate unul la portita manastirii si asteptau, certandu-se intre dansii, pana dupa vecernie, cand maica econoama iesea, ca-n fata lumii sa le imparta mila, paine, cate o bucata de carne, cate un saculet de cartofi, de fasole ori de malai, cate un brat de lemne in timp de iarna si cativa creitari, toate adunate de maicile cersetoare de prin piata, de prin oras si de prin imprejurime.

Pentru ca binecuvantarile miluitilor sa nu se reverse numai asupra manastirii, maica econoama lua cu dansa totdeauna pe cateva dintre fetele cu purtari mai bune, ca aceste sa imparta darurile de mila, si multe daruri a impartit Persida, mult a fost binecuvantata de saracii al carora glas strabate de-a dreptul la cer.

Afara de aceasta, manastirea avea saracii ei, unii carora li se dadea joia si duminica, iar altii care capatau in toate zilele pranzul in manastire. intre acestia din urma era si Reghina cu copilul ei, Bandi.

Cand a venit la manastire, Persida a gasit-o pe Reghina, cu copilul ei, atunci baiat de vreo patru ani, la usa bucatariei. Ani de zile de-a randul le-a dat mancarea si niciodata n-a putut sa se uite la ea fara ca sa tremure cuprinsa de frica.

Maicile o stiau pe Reghina, care fusese servitoare la Radna, femeie voinica, frumoasa si in toata firea. Cand a nascut insa pe Bandi,ea a ramas paralizata de o mana si de un picior, stramba de gura sicam smintita, incat abia te mai puteai intelege cu dansa. Degeaba ai fi intrebat-o cine e tatal lui Bandi, caci zicea totdeauna ca nu stie, si totusi isi iubea copilul atat de mult, incat il tinea, chiar si baiat de sapte ani, in brate si nu voia niciodata sa manance mai nainte de a se fi saturat el. "Eu mananc ce ramane!" zicea dansa.

Cateodata, asa din senin, o apuca ceva de ramanea ca-ntepenita, cu ochii sticliti, si vorbea intr-aiurea. Atunci spunea cum a fugit si a ratacit zile si nopti prin padurea de la Cladova si cum n-a mai voit sa moara cand si-a vazut copilul voinic si frumusel.

si in adevar Bandi era baiat voinic si destul de frumos la chip, dar fricos, linistit si atat de tacut, incat rar iesea vorba din gura lui. N-ar fi fost chip ca cineva sa-l departeze de la muma-sa; sedea lipit de dansa ori o tinea de poale cand ea se ducea pe chinuite undeva.

Bandi era baiat de vreo opt ani cand Dumnezeu s-a indurat de a chemat la sine pe muma lui. De aici inainte el se tinea ca un catel dupa maica Aegidia, care peste catva timp l-a dat ucenic la un cizmar.

Deprins a se alipi de cineva, Bandi n-a putut sa ramaie la stapan si a fugit, dar nu s-a mai intors la manastire, ci a ramas asa razlet,traind din mila oamenilor si adapostindu-se azi ici, maine colo. Cand vedea vreo calugarita, si mai ales pe maica Aegidia, el fugea cuprins de frica si se ascundea. Astfel la manastire i s-a pierdut incetul cu incetul urma si nimeni nu se mai gandea la el.

Abia acum, in Saptamana Patimilor, intorcandu-se de la Lipova, Persida l-a zarit stand cu undita pe tarmul Murasului din jos de pod.

Trecusera vreo trei ani de cand nu l-a mai vazut si baiatul crescuse in timpul acesta peste varsta lui, dar tot il recunoscu dupa prima ochire si ii trecu parca un fel de sageata prin inima. Vedea pe Reghina slaba, numai piele si oase, cu fata galfada, cu gura stramba,cu ochii sticliti, si iar o vedea ratacind singura, deznadajduita, cu moartea in suflet, prin padurea de la Cladova. ii venea sa fuga si sa nu se mai uite inapoi, ii era insa mila de sarmanul Bandi si ar fi dorit sa afle ce s-a facut el de cand nu l-a mai vazut.

Bandi, vazand ca se uita mai intins la el, s-a speriat ca facatorul de rele care se vede fata in fata cu urmaritorii lui, apoi recunoscand-o,isi aduna undita, gata de a o lua la fuga.

Ea-i facu semn sa vie la dansa, si el se apropie umilit, fricos si supus ca un caine chemat de stapanul sau.

Bine, Bandi, ii zise ea, dar tu ce faci?
Prind peste, raspunse el.
Dar unde ai umblat de atata timp?

Pe aici, pe la Lipova si pe la Radna.
Dar din ce ai trait?
Din ce am capatat.
Nu vrei tu sa vii cu mine, la mama? il intreba ea induiosata.Era in fata ei, in ochii ei si mai ales in glasul ei atata dragoste, incat fata baiatului se lumina.

El dete din cap, era insa atat de miscat, incat nu putu sa-i raspunda si mari stropi de lacrimi se ivira in ochii lui si se strecurara peste obrajii lui batuti de soare si de vant.

Nu plange, Bandi, ii zise ea; de ce plangi, ca n-am sa-ti fac nici un rau?

Dar, raspunse el, ai cunoscut pe mama si ai fost atat de buna cu ea.

Persida se cutremura.Mergand apoi spre casa, ea se incredinta ca baiatul, ramas singur din capul lui, se deschisese. Vorbaret nu era nici acum, dar parea foarte cuminte si raspunsurile lui erau bine gandite, oarecum batranesti.

Viata lui sufleteasca era insa tot cea de mai nainte, si in curand Persida a ajuns sa se caiasca de a nu-l fi lasat sa-si prinda pestii inainte.ii era oarecum frica de el. Alipirea catre dansa era la dansul un fel de boala sufleteasca, si ea nu mai putea sa scape de privirea lui, care mereu ii reamintea ochii sticliti ai Reghinei.

Ducea, nu-i vorba, cosurile Marei in piata si, pe inserate, le aducea acasa, dar le facea toate in graba, se-ntorcea in fuga mare si se uita, intors acasa, cu un fel de ingrijire la Persida, ca si cand s-ar fi temut ca in lipsa lui i se va intampla ceva. Astfel dansa nu mai putea sa scape de ochii lui.

Duminica Tomii, dimineata, cand a dat ochii cu dansa, el era foarte nelinistit, iar dupa ce dansa s-a intors de la biserica, el gemea, parca le-ar fi stiind si simtind toate, intocmai ca dansa.

Marti dupa-amiazazi Mara s-a intors acasa inainte de vreme si cu fata oarecum sperioasa.

Hubar, asa ziceau toti, s-a certat cu feciorul sau, care l-a ranit la cap si era sa-l injunghie cu un cutit mare daca una dintre calfe n-ar fi sarit la timp, ca sa-l scape.

N-o privea lucrul acesta, si totusi ea tremura cuprinsa de simtamantul ca o mare nenorocire i s-a intamplat, si a grabit acasa, pentru ca nu cumva fiica ei sa afle de la altii cele petrecute.

Persida o asculta razand cu ironie.
Minciuni! zise ea. Minciuni nerusinate! striga mai tare. Nu e Hubarnatl in stare sa faca lucrul acesta! Sa mor eu daca-i adevarat!Nu crede!

Nici nu credea Persida, dar ceva tot trebuie sa fi fost la mijloc, si incepu si ea sa tremure.

Ochii ei se oprira asupra lui Bandi, care, auzind-o vorbind mai tare, se ivi in pragul casei.

Am sa ma duc, urma ea cuprinsa de o pornire covarsitoare, si sa aflu adevarul de la oameni care nu mint. Maica Aegidia trebuie sa stie.

Dar ce te priveste pe tine?! intampina Mara, cuprinsa de grija.Persida se opri in fata ei si se uita lung la ea.
Da-ti, te rog, seama, ii zise apoi, ce-ar trebui sa simta el dac-ar afla ca eu m-am certat cu d-ta si eram sa sar cu cutitul asupra d-tale.Ori nu este adevarat, si atunci trebuie sa-ti scoti cat mai curand gandul acesta din cap, ori e adevarat, urma ea ingrozita, si atunci sunt si eu vinovata!

De ce sa fii tu vinovata?! striga Mara ca scoasa din fire.
Pentru ca niciodata nu si-ar fi pierdut rostul daca n-ar fi avut nenorocirea de a da cu ochii de mine!

Mara se cruci de trei ori, una dupa alta.
Sfanta Marie, Maica Preacurata! striga Mara. Ajuta-ne, ca esti milostiva. Nu mai sunt oare si alte femei pe lume?! Daca n-ai fi fost tu, ar fi fost alta. Daca n-are minte, nu are! De ce nu si-au iesit si altii din fire?!

Pentru ca numai pe el l-am ademenit! ii raspunse Persida deznadajduita si-si lua mantela ca sa plece, insotita de Bandi.

Marei ii venea sa i se puna in cale si sa strige ca numai peste trupul ei poate sa iasa din casa. Dar de ce s-o opreasca?!

Haid'! zise, lasa, c-o sa-ti scoata maica econoama prostiile acestea din cap.

Persida dete cu indaratnicie din cap si pleca cu pas iute si apasat.Nu! nimeni nu putea sa scoata din inima ei simtamantul ca a fost nenorocita pentru casa lui Hubar clipa in care ea s-a nascut.

Pe drum spre pod inima i se batea din ce in ce mai tare. Din ce in ce tot mai mult o cuprindea simtamantul ca acum, acum se hotaraste viata ei, si iar ii era parca se afla la marginea unei prapastii si nu se mai poate tinea, trebuie neaparat sa-si ia avant spre adancime, iar vedea in fata ei pe Burdea razand in bataie de joc.

Sosita pe celalalt tarmure, in apropierea manastirii, ea se intoarse spre Bandi care alerga dupa dansa. Plecase cu el de acasa, si totusi acum ii era ca si cazut din cer.

il cunosti tu, intreba ea, pe feciorul macelarului Hubar?
Pe Hubarnatl, care a batut pe tatal fiindca a fost rau cu muma-sa? grai el cu ochii plini de vapaie.

De unde stii tu? intreba dansa, cuprinsa de fiori.
stiu, raspunse el. Am vazut-o plangand si stie lumea. Acum Hubarnatl s-a intors acasa si l-a batut pe el. E om rau Hubar.

Era parca vorbeste intr-aiurea baiatul si Persida nu mai cuteza sa urmeze vorba cu el.

il cunosti dar pe Natl? urma ea, schimband vorba.Bandi dete din cap.
Poti tu sa te duci sa-l cauti, orisiunde ar fi, si sa-i spui sa ma astepte azi, cand ma intorc de la manastire, in dosul Sarariei?

Bandi dete din cap.
Dar sa nu spui nimanui nimic si sa ma astepti si tu acolo.Bandi dete din cap.
Du-te, Bandi, si umbla iute! zise ea, apoi isi urma cu inima inclestata drumul spre manastire, iar Bandi porni zapacit ca omul grabit care nu stie incotro sa apuce.

Nici nu era lucru usor sa-l gaseasca pe Natl.Iesind atunci, dupa nenorocita cearta cu tatal sau, din curte, Natl a stat si el zapacit.

Vazandu-l, trecatorii s-au oprit din drum, si lumea, doritoare de a afla ce s-a petrecut, a inceput sa se adune in fata casei. El nu mai putea sa stea pe ganduri: trebuia sa scape de privirile scrutatoare si,fara de a se mai gandi, pleca spre casa lui Oancea, care fusese calfa la dansii pe cand el era ucenic si tinea la el si la muma-sa.

Aici a stat pana pe-nserate, cand s-a dus la Griner, ca sa se imprumute cu cateva sute de florini si apoi sa plece si sa se duca departe de lumea aceasta, in care nu mai avea ce sa caute.

Putin in urma Oancea a plecat si el la Hubaroaie.Nu intra in mintea lui gandul ca Natl sa paraseasca pe muma-sa. Degeaba ii spunea Natl ca el cu tatal sau nu se mai poate impaca si ca mare nenorocire s-ar intampla daca ei s-ar mai intalni: Oancea tinea sa-i impace, ori s-o faca pe Hubaroaie sa-si paraseasca barbatul,care atat de mult ii amarase viata.

si Natl avea dreptate.Lovindu-se in caderea lui de masa tocilei, Hubar se ranise la cap si zacea in pat. Tocmai grea nu era rana; bolnavul insa, rau catranit,era cuprins de fierbinteli si staruia cu indaratnicie ca feciorul sau sa fie fara de intarziere arestat si tras in judecata pentru ca a ridicat cutitul ca sa-l omoare.

Hubaroaie plangea si nu mai putea sa vada pe nimeni in ochii ei. ii venea sa intre in pamant de rusine si era in gandul ei hotarata sa vanda casa si macelarie, si vie, si pamanturi, si prunisti, tot ceea ce a agonisit,si sa se duca undeva unde nimeni n-o stie. si iar statea la indoiala, ii parea peste putinta ca Natl, copilul ei cel duios si atat de bland, sa fi facut ceea ce toti spuneau.

1

Oancea i-a venit dar ca trimis din cer. El stia adevaratul adevar si inima ei de mama simtea ca numai asa cum spune el s-au putut petrece lucrurile.

Da! zise ea cu fata inseninata, Natl n-a putut sa ridice cutitul asupra tatalui sau; el nu putea sa nu arunce cutitul cand a vazut ca tatal sau se apropie. Minte barbatul meu; minte calfa; minte ucenicul;du-te, Oance, te rog, du-te si le spune ca au mintit, ca lumea sa stie adevarul!

Ea era impacata, ea-l ierta, ea ii dadea dreptate si-l plangea; cand insa Oancea aduse vorba la impacaciune, ea dete adanc mahnita din cap.

Nu, zise ea, o minune ar trebui sa se intample pentru ca tatal sau sa-l poata ierta: s-ar invinovati insusi pe sine si asta nu-i in stare sa o faca.

Atunci lasa-l in stirea Domnului, grai Oancea. Destul te-ai chinuit, si tot iti este feciorul mai mult decat el!

Hubaroaie se uita mirata la el.Nu-i venise niciodata gandul acesta, si ii parea peste putinta ca cineva sa-l aiba.

Asta, zise ea, e o nebunie. El este barbatul meu!Vorbele acele erau graite cu atata lepadare de sine, cu atata umilinta crestineasca, incat Oancea ramase cuprins de sfiala.

Daca Dumnezeu va voi sa ma mangaie, urma ea peste putin, ii va impaca si pe ei.

stiuse Natl ca asa au sa iasa lucrurile, ochii i se umplura cu toate aceste de lacrimi cand Oancea ii spuse ca muma-sa n-a fost in indoiala asupra lui.

Marti seara, cand Persida statea cu Bandi in capul podului, Natl sedea cu capul rezemat in pumni si framantat de grele zbuciumari sufletesti in fata lui Oancea.

Luase cinci sute de florini de la Griner si era hotarat ca, indata dupa inserare, sa plece la Arad si de acolo la Viena.

Era hotarat si nu putea sa plece.incercase in mai multe randuri sa scrie si nu era in stare sa insire zece vorbe. Atat ii pareau de seci, atat de minciunoase vorbele puse pe hartie, incat a rupt in cele din urma hartia, cuprins de gandul ca putin ii pasa daca ea nu simte ca nu poate sa fie adevarat ceea ce lumea spune.

Oance, grai el in cele din urma cu glasul inecat, as mai avea sa te rog ceva, dar sa nu spui nimanui in lumea aceasta. M-ai inteles?Nimanui in lume!

Ma stii, raspunse Oancea, ca si cand ai spune unui mort.
Tu cunosti pe fata Marei? intreba Natl.
Cum sa n-o cunosc?! raspunse Oancea mirat.Auzise, ce-i drept, si el ceva, dar era de mult de atunci si o uitase.
Ai vorbit vreodata cu ea? urma Natl.
Niciodata!
Nu face nimic. Te rog sa cauti a te intalni cu ea, ca din intamplare, m-ai inteles? ca din intamplare, ca nici ea, nici altii sa nu banuiasca ca eu te-am trimis, si sa-i spui cum s-au petrecut lucrurile.

Oancea stia ca Natl e hotarat sa plece peste cateva ceasuri; el insa nu credea ca va pleca, ba chibzuia fel de fel de chipuri de a-l opri. Ar fi putut dar sa le lase deocamdata toate incurcate, nu se putu insa stapani si fara de veste ii scapara vorbele:

De ce sa-i spun?
Nu ma intreba de ce, grai Natl, fiindca nu pot sa-ti spun si nici tu n-ai fi in stare sa ma intelegi. Eu nu pot sa vorbesc cu ea, si mi-ar fi foarte greu daca si dansa ar crede c-am sarit cu cutitul la tata.

Oancea nu mai zise nimic, desi numai cu mare nevoie se putea stapani, si astfel ramasera iar tacuti, fiecare cu gandurile sale, in odaia pe jumatate intunecata.

in vremea aceasta Bandi alerga stiricind din baiat in baiat si daduse de urma cautata cu atata neastampar.

Carevasazica, o sa mi-o faci si asta? intreba Natl in cele din urma.
S-ar putea sa n-o fac! raspunse Oancea cand capul lui Bandi se ivi in usa crapata si doi ochi caprui se indreptara tinta spre Natl.

Natl tresari, cuprins de un fel de spaima, si se ridica in picioare.ii era, cum s-a uitat asa prin amurg, parca vede ochii tatalui sau si fara de voie se dete un pas inapoi. Uitandu-se apoi mai cu dinadins la baiatul de care nu-si mai aducea aminte, el facu iar un pas inainte si intreba:

Ce e?
Sa vii cu mine, raspunse baiatul.
Unde?
Vino numai, ca vei vedea, grai iar baiatul.Era de necrezut, era peste putinta, si totusi Natl stia unde se duce, cine-l cheama si nu mai era in stare sa-si dea seama despre ceea ce face, ci porni, fara a se mai uita la Oancea, dupa Bandi, ca dus sa-si ia osanda de moarte.

si mult a trebuit sa stea cuprins de zbuciumari sufletesti in dosul Sarariei, stiind acum pe cine asteapta si asteptand in zadar.

Prea se petrecusera repede lucrurile, si Persida, cea altfel atat de chibzuita, n-avea timp sa-si dea seama despre ceea ce voieste, sa-si croiasca un plan si sa-si adune puterile. Stapanita numai de gandul ca toate sunt minciuni si ca lucrurile trebuie neaparat sa se puna iar in calea cea buna, ea nu baga de seama ca trecatorii se uita ingrijati dupa dansa, iar sora care ii deschisese usa ramase cuprinsa de spaima cand a dat cu ochii de ea.

Maica Aegidia se afla singura in chilia ei.
Ce e? ce s-a intamplat? striga ea speriata de fata Persidei si de miscarile ei.

Persida se opri in fata ei, inalta, plina de putere, dar tremurand din ce in ce mai tare.

Nu stia ce sa-i raspunda, cum sa-nceapa... Se daduse de gol, se uita in ochii maichii Aegidia si nu putea decat sa spuna adevarul.Adeseori a simtit acum in timpul din urma ca-l iubeste, niciodata insa simtamantul acesta n-a cuprins-o cu putere atat de covarsitoare ca acum, sub ochii scrutatori ai maichii Aegidiei.

Ea-si acoperi fata cu amandoua mainile si se lasa in genunchi la picioarele maichii.

Maica Aegidia se pleca adanc induiosata spre ea; deodata insa tresari ca lovita de un junghi, se indrepta si ramase rece si cu fata aspra.

Ah! ce urata nenorocire, grai dansa incet si gemand. Carevasazica, e adevarat? Tu, Persida, tu, fata mea, ai putut sa te uiti cu ochii doritori la acel om despuiat de toata simtirea buna!

Nu-i adevarat! striga Persida ridicand ochii spre dansa. Nu se poate! si daca el a ridicat mana asupra tatalui sau, ma omor cu zile,ma ingrop de vie. Nu crede, maica! Sunt minciuni graite de guri pizmatarete si rauvoitoare!

Nu te insela, fata mea, tu insati pe tine, intampina calugarita. Hubar zace greu ranit la cap, si el n-a putut sa se raneasca insusi pe sine. Orisicum s-ar fi petrecut lucrurile, chiar si daca-ar fi mintit tatal,e o grea pedeapsa de la Dumnezeu ca tatal sa-si invinovateasca, fie chiar si pe nedrept, feciorul, si tu, copila nevinovata, trebuie sa fugisi sa te departezi cu gandul de aceasta familie atat de greu certata.Dumnezeu cel atoatestiutor nu pedepseste fara de vina, si greu afara din cale trebuie sa fie pacatul pe care au sa-l spaseasca ei; nu te face si tu partasa la aceasta spasire apropiindu-te cu inima si cu gandul de aceia pe care Dumnezeu i-a departat de la sine. inchide-ti ochii, ca sa nu-i vezi, departeaza-ti gandul, stapaneste-ti inima!

Persida ramase timp indelungat nemiscata si cu ochii tinta la fereastra din care prima data in viata ei il vazuse.

Nu pot si nu pot! grai dansa in cele din urma incet si ca aiurind prin vis. E un blestem pe capul meu si-mi e adeseori ca si cand chiar mai nainte de a ma fi nascut as fi fost osandita sa sufar impreuna cu dansul. Maica! urma apoi ridicandu-se in picioare si insirand vorbele cu vioiciune. Mi-e, cand imi dau seama, nesuferit acel om patimas si pornit mereu spre viata fara frau si stiu ca nu putem sa ne apropiem fara ca sa ne izbim unul de altul. indata insa ce-l stiu suferind, ma simt dusa de o putere covarsitoare spre dansul. Ce sa fac, maica?!Cum sa scap de ispitire?

Du-te, fata mea, raspunse maica induiosata, inchide-te, cand te cuprind asemenea porniri, in biserica, ingenuncheaza la icoana Maicii Preacurate, ridica-te cu inima si cu gandul spre Dumnezeu, roaga-te si mereu te roaga, caci nimic nu poate covarsi puterea rugaciunii pornite din inima curata! Alta scapare nu ai!

Persida incetul cu incetul se potoli si o liniste senina se revarsa in cele din urma peste fata ei.

Sarmana mea mama! grai dansa in cele din urma. Mult s-a temut dansa... si atat de adeseori ma cuprinde simtamantul ca repaosul sufletesc numai aici, intre zidurile aceste, as putea sa-l gasesc.

Maica Aegidia facu un pas spre dansa si, cu ochii muiati in lacrimi, ii apuca cu amandoua mainile capul si o saruta pe frunte.

Acesta sa fie, zise dansa, cel din urma al tau gand de scapare, si atunci cand nu-ti va mai ramane nimic, sa-ti aduci aminte ca sfanta noastra biserica primeste in sanul ei pe toti cei ce cauta mangaiere si adapost.

Persida ii saruta in mai multe randuri mana, apoi se departa cu pas usor si astamparat.

Se inserase cand ea incepu a trece podul, o seara linistita si calduroasa. Apa Murasului, linistita si ea, se revarsa oarecum pe furisate si numai pe la pontoane pleoscaia abia simtit. Din cand in cand se arunca pe ici, pe colo cate o mreana peste luciul ei si cadea iar pleoscaind in valuri. Liliecii iesiti de la Sararie fluturau mereu pe deasupra podului, iar dincolo, peste Muras, canta o privighetoare.

Bandi nu se vedea nicaieri.Persida se opri nelinistita.Nu mai incape indoiala ca baiatul a gasit pe Natl si ca amandoi o asteapta in dosul Sarariei.

Ea rasufla o data din greu; ii era parca o-neaca ceva si nu mai gaseste aer.

Nu se poate! sopti ea. N-as fi vrednica de lumina zilei daca l-as parasi si eu cand toti il nedreptatesc... Ce face el in deznadajduirea lui?! Da! are maica Aegidia dreptate, mai bine ar fi pentru mine sa fug de el, dar nu m-as ierta, urma ea luandu-si avant, niciodata num-as ierta si viata intreaga mi-ar fi o necurmata mustrare.

Ca dusa apoi de o putere tainica, ea se-ntoarse si o lua cu pasi mari, hotarati si iute calcati spre Sararie.

Natl, care astepta chinuit de indoieli, tresari cand o zari in departare, apoi ramase ca infipt in pamant, iara Bandi facu inviorat cativa pasi, aratand spre ea.

Ce e, Ignatius? grai dansa? Ce s-a intamplat? Cum a cazut o atat de groaznica nenorocire pe capul tau?

Era in acel "Ignatius" pe care nu-l mai auzise de la nimeni, in tonul cu care vorbise ea, in intreaga ei fire atata caldura, atata inima deschisa, o atat de curata iubire, incat el ramase cuprins de uimire si uitandu-se la ea ca la o ivire mai presus de fire.

Tu nu ai ridicat cutitul asupra tatalui tau! urma ea.
Nu! raspunse el usurat. il aveam din intamplare in mana si l-am aruncat cand el s-a apropiat de mine.

Cum, atunci, s-a ranit el? urma ea.
Nu stiu! raspunse el stramtorat. A voit sa ma palmuiasca si eu l-am departat de la mine. Se vede ca s-a impiedicat de tocila care se afla in dosul lui si s-a lovit cu capul de piatra!

Persida-si acoperi fata cu mainile si tot vedea parca in fata ei sangele tasnit.

Ah! ce nenorocire! striga ea ingrozita. Cuprinsa apoi de o pornire neinteleasa, ea facu un pas spre el ca si cand ar voi sa-i scoata ochii cu ghearele. Nemernicule! sopti cu patima. Obrazul tau n-ar fi fost el oare mai curat daca, fie chiar si pe nedrept, ar fi suferit cu fiiasca rabdare palmele? Trebuie sa-i fi zis ceva, ca sa-l scoti din rabdare, si pacatul de-a fi scos din rabdare pe parintele tau e destul de mare casa fie rasplatit cu palme.

Am facut rau, raspunse el tare si fara de sovaire, si ma caiesc.Persida era invinsa si muiata. Era cu totul altul omul pe care-l vedea in fata ei, bland, duios, purtat de cele mai bune porniri.

Cata durere mie si tie si sarmanei tale mume si cata multumire diavoleasca oamenilor rai din fire dintr-o singura clipa de nechibzuinta, urma ea induiosata. Tu sa te duci sa-i ceri iertare, sa i-o ceri mereu pana ce nu ti-o da...

stiu ca in zadar ma voi umili, grai dansul intristat, dar din iubire catre mama si catre tine am s-o fac si asta!

Are sa se moaie, zise dansa inviorata. Maica Aegidia si parintele pleban il vor indupleca dupa ce vor fi incredintati ca esti napastuit!

El se uita lung la ea, mai intai cu un fel de mirare, apoi cu mila si razand in cele din urma cu amaraciune.

Sarac de sufletul tau! grai el incet. Curat si pornit spre bine, el vede lumea sub cer senin; eu insa, tulburat din mine insumi, nu mai pot vedea in viata decat furtuna si zbuciumari. Nu te amagi insati petine, urma el mai tare, si nu ma ispiti pe mine. Se poate ca tatal meu se va muia ori va face, pentru ochii lumii, ca si cand s-ar fi muiat. Eu ma-ndoiesc, dar cu putinta este. Mie insa tot nu mi-ar fi data pacea,caci sunt certat insumi cu mine, si-n toata clipa ar trebui sa ma tem ca-mi voi pierde iar sarita, si grozava nenorocire mi se poate intampla. E inspaimantator gandul ca nu poti sa traiesti in pace cu parintele tau, dar ma stapaneste gandul acesta si mi-e adeseori parca nu mai sunt in toata firea. Un demon nevazut ma urmareste si-mi reaminteste mereu suferintele pe care muma mea si eu le-am avut si le vom avea pe urma lui: ma inspaimant cand ma gandesc la el, tremur cand il vad si-mi vine sa fug cu ochii inchisi cand ajung a fi singur cu dansul.Asta e o boala fara de leac, un blestem greu pe capul meu: nu-mi mai sta in cale; lasa-ma sa ma duc gonit de soarta mea si fugi de mine si nu te mai uita-napoi si-nchide ochii, ca sa nu ma mai vezi, si alunga-ma din gandul tau. Tu esti prea buna pentru mine, striga el deznadajduit, si sufletul tau cel curat se spurca insusi pe sine prin gandul de mine! Fugi!

Uitandu-se cu ochii mari si induiosati la dansul, Persida prindea una cate una vorbele de pe buzele lui, si cu cat mai mare era deznadajduirea lui, cu atat mai senina se facea fata ei.

Nu! grai dansa in cele din urma cu linistita hotarare. N-am sa ma inspaimant, n-am sa fug, n-am sa te parasesc, zise si-i apuca mana si se alipi de el si-si trecu gingas bratul peste gatul lui. Ah! urma apoi ca dusa-n alta lume, ce ademenitor e gandul ca am sa te scot din intunericul in care ai cazut, sa-ti luminez viata, sa te vad... iarasi voios ca odinioara. Am eu, eu am sa te scot, sa te luminez, sa te vad. Uita-te la mine si rade cum ai ras atunci cand ne-am intalnit pe pod, Ignatius! uita-te! adause privind cu nebiriuta staruinta in ochii lui.

El se uita razand cu ochii scaldati in lacrimi in ochii ei plini de vapaie.Plecandu-se apoi putin, el atinse incet si sfios cu buzele tampla ei, o saruta si o departa incet de la dansul aruncand o cautatura de ochi la Bandi, care se uita cu mirare la dansii.

Persida tresari ca desteptata din somn.
Maine, tot aici, tot pe timpul acesta, zise ea, apoi se departa cu pas grabit, facandu-i baiatului semn sa vie cu dansa.




Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste


Aceasta pagina a fost accesata de 2664 ori.
{literal} {/literal}