Mara - Verboncul

Mara - Verboncul

de Ioan Slavici

Mari lucruri se pregateau in lume.Feciorii dusi la catanie pe la Mantua, Verona si Venetia scriau de acolo ca s-a ivit un oarecare Garibaldi, mare general, care umbla sa-i adune pe italieni sub arme si sa-i ridice asupra imparatului; iara ungurii sopteau intre dansii si se laudau prin ascuns ca Kossuth al lor sta in legatura cu Garibaldi si are si el sa se intoarca la primavara, casa alunge catanele imparatesti, sa-i scoata pe beamteri din tara si sa faca iar vreme ungureasca, cum era pe timpul rezistentei.
La masa cea mare din birtul de la Sararie, unde beamterii puneau lumea la cale, era, ce-i drept, lucru hotarat ca Garibaldi are, cu toti ai lui, sa pata mare rusine. Erau insa si acolo oameni care, mai ales prin apropierea Murasului, nu bucuros umblau serile singuri. Venise adica si stirea ca italienii au inceput sa arunce beamteri in mare, in lacul Guarda, in raul Adige, si mare minune n-ar fi fost daca ungurii s-ar fi luat si ei dupa italieni.
Pe la Lipova nu prea erau, ce-i drept, multi unguri, dar puteau sa vie de pe puste, unde se sporisera facatorii de rele, incat nu trecea zi fara ca sa se intample ceva pe drumurile ce duc spre Arad.
Curat ca in vremea ungureasca!Se uita Persida, biata, si de cate trei ori la fiecare necunoscut ce-i intra in carciuma, ba nici de cunoscuti nu se apropia decat cu sfiala.Atat de mult se invrajbisera oamenii intre dansii, incat nu mai stiai in cine poti si in cine nu poti sa ai incredere, si Natl isi facea cu gura lui sloboda prea multi dusmani.
Dar nu se mai plangea Persida de dansul.Scos, sarman de el, din ale lui, despartit de mama-sa, la care tinea din zi in zi mai mult, si invrajbit cu tata-sau, care se uita in alta parte cand se intampla sa-l intalneasca, el traia si nu traia. Singur gandul ca asta nu poate sa mearga tot asa mai tinea calda inima in el. Astepta insa, mereu astepta, ca vreo intamplare sa schimbe mersul lucrurilor,dar nu era in stare sa ia vreo hotarare. Odata s-a hotarat si el, atunci cand a parasit pe Persida; foarte in curand insa s-a incredintat ca fara de Persida nu poate sa traiasca. ii fusese draga odinioara; acum insa,vazand-o iar voinica si plina la fata, harnica si mereu voioasa, se uita la ea ca la un fel de minune, si adeseori isi zicea cu lacrimile in ochi:"Doamne, cum ar iubi-o mama dac-ar cunoaste-o!"
Persida, vazandu-l mereu posomorat si nerabdator, suparat pana chiar si de bunavointa ei, ba adeseori chiar rastit, umbla cu el parca nu i-ar fi fost barbat, ci copil bolnavicios. Singurul ei gand era sa-i faca viata mai suferita, si orisice ar fi facut el, ea era multumita daca-l vedea mai voios.
Noptile se destepta in mai multe randuri din somn, ca sa vada daca somnul lui e ori nu linistit. Diminetile el se scula tarziu si cu anevoie, lua papucii in picioare si scurteica cu blana in spinare si era in stare sa ramaie toata ziua nespalat si nepieptanat. Persida ii peria deci hainele, ii curata ghetele si-l ajuta ca pe un copil sa se imbrace.Fata lui nu se lumina insa decat seara, la masa cu beamterii.
Ochii i se umpleau de vapaie cand vorba venea la razboi si la Radetzky, generalul imparatesc, care stia sa-i tina de scurt pe italieni si putea, la nevoie, sa-i invete minte si pe unguri. Cand vorba era despre aceasta, i se rascolea toata firea, i se incordau toate puterile si iar se simtea om deplin, caci tare ii erau nesuferiti ungurii, care ocarau mereu pe nemti. Persida nu se supara deci daca el pleca serile, ca sa insoteasca pe vreunul dintre beamterii mai fricosi, si incurcandu-se mai pe ici, mai pe colo, se intorcea numai tarziu dupa miezul noptii.stia ca aceste cateva ceasuri petrecute cu nemtii sunt viata lui, si se bucura ca mai traieste si el; iar acasa nu mai statea singura, ci cuBandi, care se facuse baiat voinic si inimos.
Sarmanul Bandi.Era ungur si el, singurul ungur pe care Natl putea sa-l sufere, si avea de ce.
intr-una din zile, Vlaicu, unul din carausii care trageau des la carciuma, ceruse de la Natl o roata cu imprumutare, pana ce rotarul va fi dres pe a lui, care se stricase.
— Bine, omule, ii zise Natl peste vreo saptamana, cand dete iar ochii cu el, dar roata cand mi-o aduci?!
— Oho! raspunse Vlaicu, am adus-o demult si am dat-o in primire fratelui d-tale!
— Ce fel de frate? intreba Natl.
— Baiatul, Bandi, grai Vlaicu. Tare seamana cu d-ta; nu ti-e frate?Natl era atat de tulburat, incat nu-i mai raspunse nimic.Asa era!il vedea pe Bandi ca-n aievea in fata sa. Nu o data ii paruse si lui ca seamana acum, dupa ce a mai crescut baiatul, cu cineva, dar nu putuse sa-si dea seama cu cine anume. Acum era dumerit.
— Nu, zise el speriat de gandul ce se ivise in mintea lui, cu mine nu seamana. O fi semanand cu tata.
Era urat gandul acesta, dar nu mai putea sa scape de el. I se rascolise deodata sufletul si-si aducea acum aminte si de Reghina. O stia din copilaria lui; o vedea si pe dansa ca-n aievea cum fusese atunci cand venea cu cosul dupa carne si statea voioasa si razand in usa macelariei.
Asa era!Era viu afara din cale, dar inca nehotarat simtamantul pe care-l starnise gandul acesta in sufletul lui. Ceea ce stia era numai c-ar fi voit sa nu stie, sa scape, sa nu-l mai vada in ochi pe Bandi, sa uite ca l-a vazut in viata lui.
Prea ii era mila, si nu voia sa-i fie, caci mila te leaga, te supune, te robeste.
Lumea toata luase parca deodata alta fata, si toate lucrurile ieseau altfel in ea la iveala.
Vlaicu se dusese de mult in caile lui, si Natl statea tot uimit in loc, nestiind incotro are sa apuce.
"Sarac de tine, tata!" zise el in cele din urma, induiosat si plin de cainta.
Era peste putinta ca el sa nu fi stiut toate, si fiul era cuprins de fiori reci cand isi inchipuia suferintele prin care a trecut tatal sau vazand pe acea femeie atat de nenorocita si stiindu-si copilul de pripas.
"si toate pentru mine si pentru mama mea, zise el; toate pentru linistea casei sale, toate din simtamantul de datorie; inspaimantatoare pedeapsa pentru o clipa de slabiciune! nemiloasa lege de vietuire!"
Da! da! Altfel nu putea tatal sau sa faca! Orisice alta ar fi facut, ar fi fost un nou pacat din alt pacat nascut. Asa trebuia sa faca, si fiindca asa a facut, el avea dreptul de a fi aspru si de a cere mult de la altii.
Daca-n clipa aceasta s-ar fi pomenit in fata tatalui sau, el ar fi cazut in genunchi la picioarele lui, i-ar fi sarutat mainile si i-ar fi cerut iertare. Simtamintele insa, intocmai ca gandurile, vin si trec prin suflet,si peste putin, cand a dat cu ochii de Bandi, Natl a scapat vorbele:
"Dar el ce-a pacatuit, sarmanul?!"Era in sufletul lui o lupta grea, si daca in clipa aceasta Bandi ii parea o jertfa adusa bunei randuieli, in clipa urmatoare el i se arata ca o pedeapsa vietuitoare!
De ce s-a mai nascut si el pe lumea aceasta?! De ce trebuia sa se nasca, sa ramaie in viata si sa treaca prin toate suferintele?! De ce ne mai nastem, la urma urmelor, cu totii?!
Framantat de aceste si de alte asemenea intrebari, el nu putea sa scape de gandul ca viata nu e decat o pedeapsa, pe care nu-ti ramane decat s-o porti asa cum ti s-a croit, ca vinovat e orisicine care traieste si ca, suferind, spasesti, te curati de pacat si te inalti tu insuti prin tine. I-o spusese aceasta Persida in atate randuri, dar el nu era in stare s-o inteleaga; acum o intelegea si Persida i se parea nascuta anume pentru ca sa-l desparta de parintii lui, sa-l despoaie de averea lui,pentru ca printr-insa sa sufere el si ai lui. Vedea o legatura tainica in toate, si mintea i se oprea in loc cand se gandea la slabiciunea pe care Persida o avea pentru Bandi. Tocmai de aceea insa nici taiat n-ar fi dat pe fata gandurile ce-l framantau.
Era insa peste putinta ca Persida sa nu simta ca sotul ei e framantat de vii stari sufletesti. Era obosit si muiat, vorbea mai incet si glasul ii era mai putin aspru, i se indulcise oarecum toata firea.
— Ce ai tu? il intreba ea tarziu dupa-amiazazi, cand stateau, ca de obicei, singuri si fara de nici o treaba.
El tresari ca prins asupra unei fapte rele.
— Eu? zise apoi. Ce sa am? Nimic! Stau asa pe ganduri. Ce pacat ca Bandi nu e inca de optsprezece ani, ca sa se dea la oaste: alta viata nu e pentru un om de pripas ca dansul.
Persida se uita uimita la el. Nu putea sa inteleaga cum a ajuns el, asa deodata, la gandul acesta si nu stia ce sa-i raspunda.
— stii tu, urma el peste putin, ca in iarna aceasta se va face recrutarea cu multa asprime si pe Trica al vostru il iau fara doar si poate.
Persida se cutremura, racita pana in maduva oaselor.Nu-l vazuse de mult pe Trica. Nu mai venea pe la dansa: erau suparati unul pe altul, si nici Natl nu-l vedea bucuros la casa sa. Dar tot sora si frate erau. Dupa legea timpului de atunci, feciorii luati la oaste ramaneau zece ani in linie si inca doi ani in rezerva, erau dusi in tari straine si departate, li se schimba tot rostul vietii. Cum ar fi putut Persida sa se impace cu gandul ca fratele ei are si el sa fie luat la oaste?
in nenumarate randuri, stand asa singura si gandindu-se la viata ei cea trista, ea s-a bucurat ca-l stia baiat asezat, harnic si cu rost facut, si daca nu mai era mereu mahnita ca mai nainte, voia buna i-o dadea gandul ca are mama ei destula mangaiere prin Trica. Era peste putinta ca ea sa piarda si mangaierea aceasta!
— Ar fi lucru grozav! zise ea uitandu-se lung la Natl, mirata ca el a ajuns, asa deodata, sa vorbeasca despre Trica.
— Eu cred, grai Natl, ca ma-ta are bani si ar putea sa-l rascumpere. Eu am fost rascumparat cu vreo doua mii si ceva; acum insa ar putea si cu mai putin sa-si gaseasca om in loc.
Persida dete zambind cu amaraciune din cap.
— E peste putinta! intampina ea. O fi avand mama, fara indoiala, bani, dar ea nu da: nu-mi pot inchipui pe mama scotand deodata atatia bani.
si totusi trebuia sa dea, trebuia sa-i spuna cineva ca are neaparat sa dea. ii venea sa se imbrace fara de intarziere, sa treaca Murasul si sa se duca la mama ei, ca s-o roage cu lacrimi, dar nu putea.
— Uite, zise el, sa dai si tu ceva, ca sa se indemne ea.Persida iar se uita mirata la el.
— Ce putem sa dam noi?! grai dansa sfiicioasa. Abia am prins sa adunam.
— Dai cat ai, zise el, caci pentru linistea ta dai si iar o sa aduni. iti spun eu, are sa dea si ma-ta: orisicat de zgarcita ar fi, ea tine la voi.
Persida nu-si mai putea veni in fire. Se uita mereu la sotul ei si nu-i venea sa creada ca el e in adevar acela care vorbeste asa. Era schimbata ca prin minune toata viata ei: nu putea sa-si dea seama cum si prin ce, dar nici nu indaznea sa cerceteze.
— stii ce? grai dansa, luand in cele din urma o hotarare. Am sa ma duc la Bocioaca, ca sa-l rog sa vorbeasca el cu mama. De el asculta.
ii era foarte greu s-o faca aceasta; acum, insa, dupa ce sotul ei vorbise bine despre mama ei si despre fratele ei, ea nu se mai sfia, nu se mai simtea, ca mai nainte, scoasa din lume, alungata din randul oamenilor cumsecade, si putea sa stea fara de rusine cu capul ridicat in fata Martei.
Pe inserate ea s-a imbracat si s-a dus, lasand, intaia data de cand se afla la Lipova, carciuma in grija lui Natl. Atat era de pornita, atat de avantata, incat, abia sosita la casa lui Bocioaca, ea s-a oprit in loc,ca sa-si dea inca o data seama despre ceea ce voia sa faca.
Bocioaca croia pentru cele opt calfe, care lucrau la masa lunga, iar nevasta lui cosea mai la o parte pe gherghef, cand Simina, slujnica, veni sa spuna ca Persida doreste sa vorbeasca cu Bocioaca.
— si-a zis sa spun, adauga ea, ca pentru binele lui Trica.Lui Bocioaca ar fi avut sa le spuna aceste; in casa lui Bocioaca insa slugile nu erau ale stapanului, ci ale stapanei, si Simina n-ar fi cutezat, Doamne fereste, sa-i spuna stapanului ceva mai ales de fata cu stapana. Era treaba stapanei ce are si ce n-are sa afle stapanul.
Iar femeia tot femeie.Cand afla ca Persida e aici si voieste sa vorbeasca cu Bocioaca despre Trica, Marta tresari si se facu alba ca varul.
Persida la casa ei?! Chiar acum dupa ce Trica de atat timp era stricat cu muma-sa?! Ce voia dansa? Ce avea sa-i spuna lui Bocioaca despre Trica?
"Una singura poate sa fie, isi zise cu inima inclestata; dar am eu sa vorbesc cu dansa!"
Bocioaca-si croia cojoacele mai departe cand ea s-a ridicat si a iesit; Trica insa s-a dus cu ochii dupa dansa; el simtea ca e ceva deosebit afara si aflase din cautatura ei ca e vorba de dansul.
Persida-l astepta pe Bocioaca si ramase cam tulburata cand se pomeni in fata Martei; ea insa n-a fost niciodata dintre cele ce-si pierd usor sarita, iar acum, dupa ce atat de mult se zolise cu fel de fel deoameni, simti numaidecat ca Marta e foarte stramtorata.
— Nu te vei fi asteptat, grai dansa zambind, sa-ti vin asa deodata in casa.
Marta statea tulburata in fata ei: nu stia cum s-o ia, ce sa-i faca, ce sa-i zica, cum s-o primeasca.
— Ma mir si eu, raspunse ea. Dandu-si apoi seama c-a zis o prostie, ea adauga: Nu pot sa-mi inchipuiesc ce vei fi avand sa-i spui barbatului meu. Trebuie, fara indoiala, sa fie vreun lucru mare si grabnic.
— E, poate, mai bine daca-ti spun, grai Persida, apoi se opri.
Nu stia, sa-i zica d-ta, ori tu, ca odinioara.
— Da, urma peste putin, cu inima deschisa, e mai bine sa-ti spun tie, ca sa vorbesti tu cu el. Noi, femeile, ne intelegem mai usor si de tine asculta barbatul tau.
Marta, fara ca sa-si dea seama despre ce e vorba, se mai linisti si incepu sa se uite in ochii Persidei, in care nu mai vedea nici o rautate.
— Uite, urma Persida, care, femeie ca toate femeile, pornita odata, nu se mai poate opri pana ce nu sfarseste, Trica a ajuns la anii de catanie, in curand are sa se faca recrutarea si-l iau si-l duc la razboi daca nu se rascumpara. Mama o fi avand bani ca sa-l rascumpere,dar stii cat e de greu sa scoti ceva de la dansa. Barbatul meu e gata sadea si el cat poate; ar mai da apoi si mama, daca s-ar pune cineva pe capul ei. Noi nu putem; s-o roage Trica, s-o rogi tu, s-o stramtoreze barbatul tau, de care asculta.
Marta rasufla usurata. Nu, poate ca nu i-ar fi pasut daca il vor lua ori nu pe Trica la oaste, insa de altceva se temuse ea, si gandul ca Trica ar putea sa fie dus la razboi ii era prea nou pentru ca sa-l simta.Pana atunci mai avea sa treaca multa vreme.
— Nu putem nici noi, zise ea. Ma-ta e suparata pe Trica si nici ea nu mai vine pe la noi, nici noi nu mai mergem pe la dansa.
Persida ramase ca trasnita din senin.
— Cum? de ce?! intreba ea.Ce putea Marta sa-i raspunda?Ea dete din umeri, apoi se uita iar in ochii Persidei, in care nu vedea nici acum nici o rautate.
— Prostii, grai dansa, caci altfel nu pot zice. S-a suparat ma-ta pentru ca Trica tine la mine si asculta de mine. Mi-e parca si greu sa-ti spun...
Doamne! de ce sa nu-i vorbeasca deschis? de ce sa nu i se planga?
— Ar fi in stare sa creada, adauga ea amarata, ca eu, femeie facuta, cu copii mari, trecuta acum prin toate, as putea sa scot din minti pe un baiat la care ma uit ca la copilul meu!
— Sfinte Dumnezeule! striga Persida, crucindu-se de mai multe ori. Dar sa nu i-o luati in nume de rau, adause apoi peste putin, indurerata, caci prea a avut si ea sa treaca prin multe... Vorbeste tu cu barbatul tau, caci de el tot asculta si trebuie sa le facem toate ca sa scapam pe Trica.
Martei nu-i dadea mana ca sa zica ba, desi tinea ca Bocioaca sa nu vorbeasca cu Mara, si tocmai de aceea potrivise lucrurile astfel ca nici dansii sa nu mearga pe la Mara, nici Mara sa nu vie pe la dansii.Nu c-ar fi avut, poate, ceva pe sufletul ei, dar o stia pe Mara cu gura sloboda si tinea sa nu umple capul lui Bocioaca de presupuneri care-l faceau banuitor. Asta insa nu putea sa i-o spuna Persidei. Viclenita,ca toate femeile, cand vorba e de lucruri care le privesc de aproape,ea se bucura ca n-a ajuns Persida sa vorbeasca cu Bocioaca.
— Lasa-le toate pe mine si fii linistita, grai dansa. Sa nu mai faceti nimic si sa nu mai vorbiti cu nimeni fara de stirea mea. Le pun eu toate la cale si o sa va spun ce mai aveti sa faceti.
Patrunsa in adevar de simtamantul ca Trica n-are sa fie luat la oaste, ea rostise aceste vorbe cu atata caldura, incat Persida se linisti pe deplin si, uitand cele petrecute, o imbratisa si o saruta la despartire ca pe cea mai buna, acum chiar singura ei prietena.
Dar si putea sa fie linistita.Desi n-avea de gand sa-i vorbeasca lui Bocioaca, Marta era din ce in ce mai nelinistita de gandul ca vine recrutarea si astfel din ce in ce mai hotarata de a face tot ceea ce-i sta prin putinta ca sa-l scape pe Trica. Nu stia inca ce anume are sa faca, dar se gandea, si, desi ea se intoarse la ghergheful ei ca si cand nimic deosebit nu s-ar fi intamplat, ochii ei scapau adeseori la Trica, si acesta simtea din ce in ce mai mult ca era vorba de el si era din ce in ce mai neastamparat.
Trebuiau sa vorbeasca.Ei stateau in fiecare zi, in mai multe randuri, adeseori chiar ceasuri intregi, singuri, asa, din intamplare, cum stau oamenii ce traiesc sub acelasi acoperamant si au sa faca adeseori cate ceva impreuna. Era un lucru de sine inteles, care trecea nebagat in seama. Acum insa,avand ceva sa faca fara stirea sotului sau, Marta se sfia si nu stia cum sa potriveasca lucrurile ca sa ramaie singura cu Trica.
Trica o simtea si aceasta si era cu atat mai neastamparat, caci seara trecea fara ca dansa sa-i faca vreun semn.
— Sa ma astepti, ii zise ea, in sfarsit, dupa ce calfele se sculara de la masa, ca am sa vorbesc ceva cu tine, dar sa adoarma mai inainte jupanul.
Asta nu se mai intamplase niciodata, si Trica incepu sa tremure.El, noaptea, dupa ce a adormit jupanul, singur cu dansa?
— Unde sa te astept? intreba el.
— Fa-ti de lucru pe afara, raspunse ea, ca eu am sa ma duc in camara si o sa ma vezi cand merg, apoi vino dupa mine.
Da! asta putea s-o faca chiar si mai inainte de a fi adormit jupanul. Nu era nimic mai firesc decat ca ea sa-si faca de lucru in camara.
A asteptat cu toate acestea pana ce sotul ei a adormit si abia apoi a iesit tiptil si fara de lumanare, ca o hoata, iar inima ii batea fara ca sa aiba, la urma urmelor, de ce.
Batea si a lui Trica, insa avand de ce.Fiecare cu gandurile si cu slabiciunile lui omenesti. Nestiind cu ce fel de gand umbla dansa sa-l vada prin ascuns, el se ametise si nu se mai putu stapani: fara ca sa voiasca si fara ca sa-si dea seama, o cuprinse cu bratul peste mijloc dupa ce intrara in camara plina de lazi, de oale si de saci.
N-o mai facuse niciodata aceasta, dar tot Marta era de vina dac-o facea acum.
si apoi vreun mare pacat nu era nici aceasta! Desi femeie facuta, cu copii mari acum si trecuta prin multe, dar tocmai de aceea s-ar fi facut de ras daca ar fi bagat ca o fata mare in seama fapta lui Trica,pe care nu putea, la urma urmelor, s-o ia decat drept o prostie copilareasca. Acum, cand nimeni nu putea sa-i vada, ar fi putut, el indeosebi, sa mearga mult mai departe fara ca ea sa se nelinisteasca.
Tot asa vedea si Trica lucrurile. El insa, nestiind de ce a venit ea acum in cap de noapte, isi facuse alte ganduri si o asteptase cu neastampar. Vazand deci ca ea nu se da la o parte, el stranse mai tare bratul peste mijlocul femeii scurte si pline la trup.
— Trica, zise ea, stii tu ca in curand are sa se faca recrutarea si tu n-ai sa scapi daca nu te rascumperi.
— Cu atat mai bine, raspunse el, fiindca pe cei ce merg acum la razboi n-o sa-i tina, asa se zice, doisprezece ani, ci ii lasa acasa indata ce s-a sfarsit razboiul.
— Bine, intampina ea, dar ma-ta ar putea sa te rascumpere.
— Ferit-a Dumnezeu! grai dansul. De la dansa nu poate nimeni sa scoata atatia bani, si chiar daca, prin minune, ar voi dansa sa dea, nu primesc eu.
Marta se dete putin la o parte.
— Te supara daca te strang? intreba el si-si trase bratul sfiit inapoi.
— De ce sa ma supere?! raspunse ea asezata. stiu ca n-o faci cu gand rau si din gura ta n-o sa afle nimeni nimic. Nu-ti sade insa bine s-o faci. Prea esti copil, si eu sunt femeie prea trecuta: o sa-ti fie rusine odata cand iti vei aduce aminte.
— De ce sa-mi fie rusine?! grai el. Eu vad ca-mi place, daca stiu ca nu te supara.
— Prostie! zise ea. Adica ce ar avea sa ma supere? imi vine sa rad. Norocul tau e ca nu te vede nimeni, c-ai fi de batjocura lumii.
— Ba nu! raspunse el strangand-o din nou. si chiar dac-as fi, putin imi pasa cand stiu ca-ti place.
— Ce adica sa-mi placa? intreba ea.El o cuprinse cu amandoua bratele, apoi se lasa pe un sac din apropiere, incat capul ei cazu putin inapoi, si ii saruta lung, oarecum pe muscate, gatul in preajma urechii.
— ti-ai pierdut mintile?! striga ea, insa fara ca sa se desfaca din mainile lui.
— Te supara? intreba el.Marta viata ei toata se juca bucuros cu focul si nu s-a temut niciodata. Acum se temea mai putin decat orisicand si mai ales tinea la Trica, in care putea sa aiba toata increderea.
— Nu! raspunse ea cu jumatate de gura.El o culca mai bine pe bratul lui si o saruta din nou si mai lung, apoi intreba:
— iti place?
— Da, imi place, sopti ea ametita, insa mai incet, putin cate putin, si sa ma lasi cand voi zice ca e destul.
Dandu-se apoi cu ochii inchisi in voile lui, ea-si pierdu intr-atata rusinea, incat puse mana pe capul lui si-l apasa incetul cu incetul mai jos si tot mai jos inspre sanul ei dezvelit.
si ce era, la urma urmelor?! O jucarie copilareasca, pentru care nici o fata mare n-ar fi avut sa-si faca mustrari daca stia sa se stapaneasca. Ei ii facea placere, el era nesatios, nimeni nu-i vedea si n-avea nimeni de ce sa se planga.
— Ce sa-ti mai fac? intreba el in cele din urma, satul oarecum.
— Nimic, raspunse ea pe suspinate. A fost destul pentru astazi.Cuprinsa apoi de un fel de spaima, ea-l stranse in brate si incepu sa se sarute cu el muscandu-i buzele, nesatios, cum numai femeia trecuta stie sa se sarute cu un baiat tanar.
— Trica, sopti apoi, o sa te bata Dumnezeu daca vei spune cuiva ceva. Mi-e rusine de mine insami si n-am ce sa-mi fac. O sa ti se faca scarba de mine!
— Nu! niciodata! raspunse el si drept dovada incepu din nou s-o sarute pe muscate.
— Destul, zise ea, ca nu mai sfarsim. Trica, sa vorbesti cu jupanul ca sa vorbeasca cu ma-ta. Eu nu pot vorbi cu el: ar cadea in banuiala.Ma-ta are bani!
— Dar nu e pacat sa dam atatia bani? intampina el.
— Nu vorbi asa, Trica, ii zise ea. Nu se poate sa te duci: m-as prapadi eu! Vorbeste cu el, caci de celelalte, grija mea. Acum nu ma mai poti parasi.
El o stranse din nou in brate.
— Lasa, grai dansa, alta data, mai in tihna.Sarutandu-l apoi din nou, ea se departa repede."Alta data, mai in tihna": asta era gandul cu care se despartira.Tihna insa n-o gasesti cand o cauti, ci cand se nimereste.Zorit de Marta, Trica a vorbit ziua urmatoare cu jupanul, iar jupanul, luand lucrurile foarte de scurt, a vorbit si el cu nevasta-sa, fara de care nu putea sa faca nimic in treaba aceasta.
Ea dete din umeri, ca si cand ar fi vorbit de un lucru de care putin ii pasa.
— De, zise apoi, dac-ar fi dupa mine, eu nu m-as amesteca; dar tu faci cum crezi ca e mai potrivit. A fost ieri pe aici sora-sa, Persida, ca sa vorbeasca cu tine. Zice c-ar da si ea ceva. Nici ca ti-am mai spus.Ce sa ne mai incurcam noi cu oameni ca acestia?
Bocioaca-si cunostea nevasta si se asteptase ca ea sa-i vorbeasca astfel; desi tinea la Trica, nu putea sa uite supararile ei cu muma si cu sora lui.

1

— Ar fi pacat ca un baiat ca Trica sa fie dus in catanie. E bun baiat si harnic, si vrednic, grai dansul. Ma-sa trebuie sa aiba bani,dar ea nu da, daca nu e cineva care o face sa inteleaga ca n-are incotro.
— N-o cunosti, zise ea, asa vad, nici acum; n-ai sa scoti nimic de la dansa, ba, tresarita cum e, te miri ce ganduri isi va fi facand daca vede ca umbli in treaba lui Trica parca ti-ar fi cine stie ce. E baiat bun, pacat de el, noi insa n-avem sa ne facem neplaceri pentru dansul.
Bocioaca ar fi mai avut sa zica ceva, dar nu voia sa mai lungeasca vorba. tinea sa-i arate, inainte de toate, nevestei sale ca el poate sa scoata bani de la Mara. Lasand deci supararile la o parte, mai cu voia nevestei sale, mai fara de voia ei, s-a dus la Mara dupa ce se intunecase, cand stia c-o gaseste acasa.
Marta avuse dreptate.indata ce l-a vazut pe Bocioaca, Mara a si dat cu socoteala ca el vine pus la cale de nevasta lui si s-a pus la panda, ca sa vada ce vrea si cum are sa-l apuce.
Se sperie cand Bocioaca ii spuse ca se apropie recrutarea, si dac-ar fi luat-o acum de scurt, ea ar fi dat banii: mai era insa oarecum timp la mijloc, si ea putea sa se gandeasca si sa-si faca socotelile.
Cand el ii spuse ca Persida e gata si ea sa dea ceva, Mara isi mai veni in fire. Tot fata ei, Persida!
— E rau, de tot rau, grai dansa intristata. Tocmai acum, asa, pe neasteptate!
Avandu-si gandurile, nu-i dadea mana sa zica si de asta data, in fata lui Bocioaca, ca nu erau bani.
— Am, zise ea cam in lauda, nu mult, dar am atat si chiar mai mult, dar eu nu tin banii in lada, ci ii bag in negutatorie, si tocmai acum nu-i am la mana. Daca ai putea sa-mi spui pe cineva care seinlesneste sa ma imprumute, mare lucru ar fi.
Bocioaca ramase pus pe ganduri. Nu stia pe nimeni.Ea se uita lung si scrutator in fata lui.
— D-ta, urma ea, care azi, maine o sa ai fata de maritat, trebuie sa ai bani adunati pentru zestrea ei. N-ai acum trebuinta de ei: ai putea sa mi-i dai, si ti-i intorc in camete cand iti mariti fata.
Bocioaca era foarte stramtorat. Nu-i trecuse prin minte asemenea gand, dar avea un gand pe care Mara-l simtise.
Era bun baiat Trica si harnic si vrednic de toata increderea: nu o data se ivise in mintea lui Bocioaca gandul ca, daca ar avea un asemenea ginere, n-ar mai fi nevoie sa stea mereu la masa cu calfele. De aici insa pana la imprumutul pe care-l cerea Mara era foarte departe.
Fiindca nu-i da nici lui mana sa zica ca n-are bani adunati pentru zestrea fiicei sale, trebuia sa-si caute alta scapare.
— Sa vedem, inainte de toate, ce da Persida, zise el, o sa mai dam si noi ceva; iar pentru ceilalti voi gasi pe cineva sa te imprumute.Vorba e acum sa vorbesti cu Persida.
— Eu? raspunse Mara ca intepata de viespi. Eu nu calc pragul ei cata vreme traieste cu nemernicul acela. Am fost o data si mi-a fost destul: ar trebui sa o stiu pe patul de moarte ca sa ma duc. Mai fa-o tot d-ta si asta: daca te-ai apucat odata, du-o pana in capat.
Bocioaca nu putea sa zica ba. Simtea ca, in cele din urma, tot el o sa dea banii si era, aducandu-si aminte de vorba nevestei sale, rusinat de treaba ce facuse.
si inca mai rusinat ar fi fost daca ar fi stiut cele ce se petrecusera acasa la dansul in timpul pe cand el umblase pe la Mara.
Pierzandu-si odata stapanirea de sine, Marta nu se mai gandea decat la acel "alta data, mai in tihna". Ca poimaine, sambata, era targ la Faget, si Bocioaca trebuia sa plece cu lazile pline cu cojoace. Trica,omul lui de credinta, avea si el sa plece cu dansul.
Ea il lua deci, dupa ce Bocioaca se dusese la Mara, ca sa-i dea ajutor tot in camara.
— Tu nu pleci cu jupanul la Faget, ii zise apoi. Spune ca vrei sa te duci duminica sa vorbesti cu ma-ta si cu sora-ta. Asa nu te mai ia.
Trica simtea de ce voieste dansa ca el sa ramaie acasa si ramase cam rusinat in fata ei. Peste putin insa el nu se mai putu stapani si o cuprinse iar cu bratul peste mijloc.
— Lasa, ii zise ea, ca n-avem acum timp. Sambata seara o sa te furisezi la mine in casa si atunci suntem in toata tihna.
— Vai de mine! raspunse el tremurand. Ce ar zice jupanul dac-ar simti ceva?! Mie parca mi-e greu.
Ea se dete putin la o parte.
— Nu stiu ce-ti inchipuiesti, ii zise mahnita. Avem sa ne sarutam, sa ne jucam, sa ne rasfatam, Trica, fara pacat, ca copiii nevinovati.Te bate Dumnezeu daca te gandesti la mai mult! Ori poate ca ti s-a si urat?!
— O sa vezi daca mi s-a urat! raspunse el si intelegerea era luata.
— Ce e? intreba Marta dupa ce Bocioaca se intoarse. Ai facut vreo treaba?
— Am sa vorbesc mai nainte cu Persida, ca sa vad ce da ea, raspunse el cam in sila. Dar o sa ti le spun altfel toate.
Marta era obisnuita ca sotul ei sa vorbeasca cu ea seara, inainte de culcare, cand puteau sa stea in toata tihna. Nu era deci nerabdatoare, desi din fata lui vedea ca n-a facut nici o treaba.
— Bine, zise ea. Mie insa nu-mi place ca te amesteci asa de tare in treburile lor. La Persida ar putea, mai bine, sa mearga Trica el insusi.I-am si spus-o aceasta.
— Sa mearga! grai Bocioaca si se duse sa-l caute pe Trica.Trica nu se putea uita in ochii stapanului sau. Nu era, ce-i drept, vorba decat de o jucarie copilareasca, dar el stia ca jupanul s-ar supara foc dac-ar simti ceva si ii era greu de dansul.
— Trica, ii zise Bocioaca, am vorbit cu ma-ta si treaba are sa se faca. Vorba e acum sa te duci sa vorbesti cu sora-ta.
— N-as putea sa ma duc decat duminica, raspunse Trica, scotand vorbele in sila, caci maine si pomaine e multa lume in carciuma, iar duminica o sa fiu la targ.
— Ei! n-o sa vii la targ, grai Bocioaca. si, baiete, urma el peste putin cu bunavointa, da-ti silinta sa te pui bine cu nevasta-mea. Umbla-n voile ei, caci fara de dansa nu pot sa-ti fac nimic.
Lui Trica ii venea sa intre-n pamant : il sagetase prin inima si era hotarat sa nu mearga sambata seara, cum ramasese vorba, cu Marta.
Nici ca s-a dus; dar nu-l astepta nici ea.
— Sa vedem acum ce ai facut, grai dansa dupa ce se vazu singura cu barbatul ei. Da ori nu da?
— Da, dac-o strangi.
— Ai strans-o?
— Nu, zise el asezat. Uite, urma apoi peste putin, as voi sa ne intelegem asupra unui lucru, daca pot sa ma inteleg cu tine.
— Sa ne intelegem, raspunse ea, asezandu-se linistita in fata lui.Bocioaca-si mai facu de lucru, ca sa mai aiba timp de a se gandi, apoi se aseza si el.
— Tu stii ca mie-mi place Trica, zise el. E baiat voinic si sanatos, maistor bun, om de inima si vrednic de incredere, n-are nici un pacat...
Marta se facu alba ca varul. Ea intelegea unde voieste barbatul ei s-ajunga, caci mai fusese si alte dati vorba de asa ceva si atunci era si dansa de parerea lui; acum insa ii venea sa lesine.
— As vrea si eu sa mai scap de zanat, urma el, sa mai odihnesc, si as putea sa fiu tihnit dac-as avea un ginere ca dansul.
— Adica vrei sa-l rascumperi tu?! striga ea, plina de venin. Fa ce vrei! Dar fata mea n-o s-o dau dupa omul acela soios, plin de pistrui pe obraz si badaran; pe mine n-o sa ma incurci cu femei ca Mara si poama ei de fata.
Era peste putinta! in mintea ei nu mai putea sa intre asemenea gand!si totusi ea simtea ca in zadar se zbate.
in casa lui Bocioaca femeia era stapana, asa se stia, dar barbatul facea ce voia el. in lucrurile marunte toate se faceau pe voia Martei;cand insa vorba era de lucruri mari, trebuia sa voiasca si dansa ca dansul, pentru ca voia amandurora sa se faca.
— O sa se spele, o sa-i treaca pistruile, grai Bocioaca linistit, iar Mara si fata ei nu sunt, la urma urmelor, femei de care am avea sa ne rusinam. Nu-i face nedreptate baiatului, ca fata are sa fie fericita cu el.
Marta dete din cap, dar nu mai zise, caci nu mai putea sa zica nimic. Noaptea toata s-a zbatut in culcusul ei framantata de gandul ce-ar putea sa faca pentru ca sa-l abata pe sotul ei de la hotararea lui.
"Sa-l las mai nainte sa-l scape, grai dansa in cele din urma, apoi voi vedea ce fac."
Ea insa nu s-a mai uitat in ochii lui Trica, iar sambata seara a incuiat usa mai nainte de a se culca.
Se zbuciuma si nu se putea hotari intr-un fel.Duminica apoi Trica s-a dus, de voie, de nevoie, cu inima inclestata, la sora-sa.
A gasit-o plangand.Se certase iar cu barbatul ei.
— De catva timp, ii zise ea, a intrat in el nu stiu ce: nu mai stii cum sa-l iei, cum sa-i vorbesti, cum sa te porti cu el. E mereu suparat si iar a inceput sa joace carti, ba se si imbata cateodata, ceea ce mai inainte nu facea.
Iar fara de dansul ea nu voia sa faca nimic: trebuia sa se impace mai inainte si sa se inteleaga.
Marta se bucura cand le-a aflat aceste, dar bucuria ii era pripita, caci Bocioaca era, ce-i drept, suparat si el, numai insa pentru ca lucrurile se amana, dar gandul nu si-l schimba, si peste cateva zile s-a dus el insusi ca sa impace pe Natl cu Persida si sa se inteleaga cu dansii. Marta se zbatea mereu si nu putea sa faca nimic, fiindca incepusera sa scrie pe feciorii care veneau la recrutare in februarie, peste abia cinci saptamani.
Dupa sarbatori Trica era rascumparat: Persida daduse cinci, iar Bocioaca, ca imprumut, saptesprezece sute de florini.
Acum Marta rasufla mai usor.Se temuse pana acum ca nu cumva barbatul ei, simtind ceva, sa-si schimbe gandul si sa n-o mai imprumute pe Mara; de aceea se ferea de Trica si nu se supara cand isi vedea fata facandu-si de lucru cu dansul, ba ii era cateodata parca s-ar impaca cu gandul lui Bocioaca:acum, dupa ce Trica era rascumparat, singurul ei gand era sa-si faca rost de intalnire cu dansul.
El, ginerele ei?! Era peste putinta! Dupa cele petrecute, ea nu se mai putea opri in loc, si o cuprindeau fierbintelile cand se gandea ca el n-o mai fi voind, ca are neaparat sa vie un timp cand nu va mai voisi se va uita cu dispret la dansa. Acum era acum; trebuia sa grabeasca,sa-l prinda, si sa-l tie, ca sa nu-l ia alta de la dansa.
Tocmai insa cand grabeste, omul, pripindu-se, mai mult strica decat drege.
Trica, avand ceva pe sufletul lui, nu indraznea sa dea ochii cu muma-sa. S-a intalnit, ce-i drept, in mai multe randuri cu dansa, atat acasa la ea, cat si la Bocioaca, dar a potrivit lucrurile totdeauna asa ca sa nu fie singuri, pentru ca sa nu-l poata lua de scurt.
Pe la Persida de asemenea nu se ducea. stiind ca iar traieste rau cu Natl, era suparat pe ea pentru ca nu-l paraseste pe ticalosul acela si se temea ca nu cumva, ducandu-se la dansii, sa se certe. si nu putea sa stie cum s-ar sfarsi cearta.
El stia dar ca muma-sa a dat saptesprezece sute de florini — grozav de multi bani pentru dansa, dati degeaba, ca aruncati in foc. ii venise de o suta de ori sa se duca la ea si sa-i spuna sa nu-i dea, caci vor fi buni, dupa ce s-ar intoarce peste vreun an, ca sa-si inceapa el mestesugul. Vedea insa pe Bocioaca staruind, vedea mai ales pe Marta mereu ingrijita, si nu se putuse hotari.
Mai mult inca-l suparau cele cinci sute date de Persida. Era hotarat sa i le inapoieze si era deznadajduit cand se gandea cat va trebui sa munceasca pentru ca sa poata agonisi atata sumedenie de bani.
Cum ar fi putut el face ca muma-sa sa le mai dea si pe acestea, ca sa i le inapoieze incetul cu incetul ei?!
Cand se framanta asa, stapanul sau si stapana sa ii pareau niste oameni fara de suflet, care au pus pe muma-sa si pe sora-sa sa-l rascumpere numai pentru ca ei sa se poata folosi de dansul. El trebuia cu toate acestea sa se supuna si sa umble in voile lor daca era vorba sa castige cele cinci sute de florini.
— Sa ma astepti, ii sopti Marta, asta-seara, ca atunci, in camara, caci am sa vorbesc cu tine.
Trica incepu sa tremure. Ar fi voit, dar nu putea sa zica ba!
— Dar daca ne simte cineva? intampina el. si randul trecut calfele, vazand ca stau prea mult pe afara, cazusera in banuiala ca umblu dupa Simina.
Marta tresari. I se racise tot sangele in vine; erau, parca, sfarsite toate.
— Cine stie?! grai dansa. Vor fi stiind ei de ce te banuaiu.
— Vai de mine! zise el. Nu cumva ai fi si d-ta in stare sa crezi asemenea prostii?!
— De ce sa fie prostii? raspunse ea. Simina e fata tanara si curatica, si vad ca de mine ai inceput sa te feresti. Asa se vede ca nu mai vrei.
Trica era foarte stramtorat. Adevarul era ca nu ar mai fi voit, dar simtea ca asta nu putea sa i-o spuna.
— Ba vreau, zise el, dar ma tem ca nu cumva sa ne zareasca jupanul: si-ar inchipui cu totul altceva. Ar trebui sa potrivim lucrurile altfel ca sa fim mai tihniti. in camara e si prea frig.
Marta stete catva timp pe ganduri. Vedea ca el se codeste, dar putin ii pasa. "Sa fim numai singuri, gandea dansa, si apoi nu se mai da indarat."
— Doamne, ii zise apoi, cum sa scap eu de jupanul! Mai bine ar fi in casa la mine cand jupanul e dus, cum fusese vorba, dar acum in curand nu e targ prin apropiere. Ai zice ca te duci, seara, undeva si te-ai furisa la mine.
Trica iar incepu sa tremure. inchipuindu-se furisat, peste noapte, in ca sa la dansa, era oarecum ametit si sperios.
— Eu ma duc, zise el luand o hotarare, asta-seara la mama; am putea potrivi lucrurile asa ca inainte de plecare sa ne intalnim.
— Prea bine, raspunse Marta inveselita, o sa-mi fac de lucru la bucatarie si o sa trimit pe Simina undeva. Vii apoi si stai cu mine, casa vorbim, sa ne intelegem.
Asa s-a si facut.Seara, Martei ii era graba: trebuia neaparat sa calce albiturile ce mai ramasesera necalcate. Cand apoi calfele se sculara de la lucru,Trica ceru voie de la stapanu-sau sa se duca pe la muma-sa.
— As vrea sa stiu, sopti Marta apropiindu-se de sotul ei, daca in adevar la ma-sa se duce. Pare-mi-se ca alte drumuri are el. O sa trimit pe Simina la Radna, ca sa vada.
Bocioaca era suparat pe banuiala sotiei sale, dar o stia femeie prepuielnica si nu mai voia sa lungeasca vorba.
— Trimite-o! raspunse dar, incredintat ca Trica acasa se duce.A si trimis-o, iar dupa plecarea Siminei, Trica s-a furisat in bucatarie, unde Marta calca albituri.
Acum erau bine, la adapost si la caldura, puteau sa-si petreaca in toata tihna, si Marta, gandindu-se la cele ce vin, era pe jumatate ametita.Trica se simtea insa stramtorat si se sperie oarecum cand ea incuie usa.
— Dac-ar fi sa se intoarca Simina ori sa vie altcineva, tu iesi pe fereastra din jos, iara eu zic ca-mi era urat sa stau asa singura cu usa descuiata.
Ea voi apoi sa stinga lumanarea.
— Nu stinge! striga el. Ce ar zice cine ar veni daca te-ar gasi pe intuneric?!
Ea se dete-napoi, stete putin, apoi se duse sa se incredinteze daca sunt ori nu bine lasate perdelele la ferestre. Nu putea nimeni sa-i vada.Una e insa sa stai pe intuneric si alta sa te vezi. ii era greu, rusine ii era Martei sa se dragosteasca cu dansul la lumina.
— Ce pacat a cazut pe capul meu! grai dansa, asezandu-se pe patul Siminei. Ce vei fi gandind tu despre mine?!
— Ce sa gandesc?! raspunse el, asezandu-se langa dansa si cuprinzand-o cu bratul. Ma tem numai ca n-o sa ma pot opri unde vreau.
Ea se dete putin la o parte si se uita scrutator in ochii lui.
—Mai bine sa ma omori! sopti. Schimband apoi deodata vorba, ea intreba: stii ca cele saptesprezece sute nu sunt de la ma-ta, ci date de noi?
El se uita mirat la ea.
— Da, da! grai dansa. Cele saptesprezece sute le-a dat barbatul meu.
— De ce?! intreba Trica.Drept raspuns, Marta il cuprinse cu amandoua bratele si-si ascunse capul pe umarul lui.
El se desfacu insa din bratele ei si se ridica.
— Ba nu! grai apoi. Mama are bani si trebuie sa va inapoieze cat mai curand cele saptesprezece sute.
— Esti prost, Trica! ii zise ea suparata.
— Ba nu sunt deloc! raspunse el si, cuprins de o pornire puternica, isi infunda caciula in cap, descuie usa si se departa, nu cum fusese vorba, pe fereastra din jos, ci peste curte, incat orisicine ar fi putut sa-l vada stapanit numai de gandul ca muma-sa trebuie neaparat sa-i inapoieze lui Bocioaca cat mai curand banii.
Simtea insa si el ca e foarte greu sa scoata atata banet de la muma-sa si-i era parca cazuse rob vandut si vorba era acum ca muma-sa sa-l rascumpere.
Sosit la Murasul inghetat, el nu trecu peste pod, ci o lua pe gheata. Nu era, ce-i drept, partie, si zapada se ingrosase pe Muras, dar noaptea era senina, luminata de luna si de zapezi si el nu se temea ca va da in vreun ochi. Tocmai jos, departe de Muras la vale, scartaia o fantana cu cumpana prin linistea noptii, si el isi indrepta drumul dupa locul de unde se auzea scartaitura. Era insa greu drumul prin zapada,a trebuit sa ocoleasca multe ochiuri si se apropia miezul noptii cand a sosit la casa mumei sale, in dreptul careia Simina statuse zgriburind peste un ceas, ca sa vada cand vine si daca vine.
Mara, culcata de mult, sari speriata din culcus cand el ii batu la fereastra.
— Ce e? Ce s-a intamplat? Ce vrei acum in cap de noapte? intreba ea aprinzand lumina.
— Te rog, raspunse el, sa-i platesti lui Bocioaca cat mai curand banii pe care i-a dat pentru mine! Nu vreau sa fiu robul lor! Mai bucuros ma duc in catanie.
Mara era femeie care nici desteptata in miez de noapte din somn nu-si pierde rostul.
— Esti prost, zise ea, nu intelegi nimic. Bocioaca a dat bucuros banii: are fata, care in curand o sa fie mare, si vrea sa te tie aici ca sa-i fii ginere.
Trica ramase ca omul cazut din cer.Asta nu-i trecuse niciodata si nu putea nici acum sa-i treaca prin minte. Era peste putinta! Nu! pentru el fata lui Bocioaca nu era. Sluga sa-i fie, da! Barbat, insa, niciodata!
— Te-au prostit, mama! grai dansul. Nu e fata lor pentru mine. Chiar daca mi-ar da-o, nu-mi trebuie mie. Nu vreau eu s-o pat ca Bocioaca! Cuprins apoi de o pornire patimasa, el adauga: Nu stiu ce va fi gandind Bocioaca, dar nevasta lui stiu ca nu pentru fata ei, ci pentru sine vrea sa ma tie.
Asta o stia si Mara, dar ea vedea altfel lucrurile.
— Pst! zise ea, tine-ti gura! Esti baiat tanar si nu trebuie sa aduci rusine asupra casei stapanului tau. Nu este ea singura muma care-si marita fata dupa baiatul ce-i place ei. tine-o cu vorba pana ce nu-ti da fata, apoi scuipa-i in fata si-o sa ai soacra care se teme de tine si nu ti se urca-n cap. Fii, Trica, baiat cuminte: fata e buna, frumoasa si cu avere, intri in casa buna si, daca esti om tu, faci ce vrei din ea.
— Nu vreau nimic! raspunse el. tin numai sa nu fiu robul lor si te rog sa ma scapi de dansii.
— Prostii! grai Mara. O sa te gandesti si tu si-o sa-ti vie mintea. De asa noroc n-o sa fugi.
— Mama! zise el. Nu ma impinge la pacat! Eu ma-ncurc rau cu stapana mea!
— Nu dau nici un ban! raspunse Mara indaratnica. Daca te vei incurca, atata paguba! Ce pierzi?! Nu e rusinea mea, nici a ta, ci a ei!Vorba e sa nu-ti umble gura.
Trica se simtea ca pierdut.Acestea nu erau insa decat inceputul.Marta, pe care o lasase in cea mai urata stare sufleteasca, nu era dintre oamenii care stau, cand ii arde ceva, cu mainile-n san.
stia ca n-are Trica sa scoata nici un ban de la muma-sa si putin ii pasa, la urma urmelor, daca va scoate ori nu. Se temea insa ca nu cumva, venind vorba despre gandul lui Bocioaca in ceea ce privestefata, Trica sa-i spuna Marei ceva.
Se cutremura in tot trupul si parul i se facea maciuca de cate ori se gandea la aceasta.
Nu pentru ca s-ar fi simtit, poate, vinovata. Nu! in gandul ei ceea ce facuse si mai avea de gand sa faca nu era pacat. Mai facuse ea asa chiar si ca fata mare si nu-si facuse niciodata mustrari. De ce adica sa-si faca? Dragostea, asa stia dansa, e cu pacat si fara pacat: iar aceasta era dragoste fara pacat, pentru care nu si-ar fi facut mustrari nici daca Trica i-ar fi fost ginere. ii era rusine ca si-a dat, fata cu un baiat tanar ca Trica, slabiciunea pe fata si nu se mai simtea atat de tare ca mai nainte. Asa, din intamplare, pe neasteptate si pe nevrute, cazuse oarecum orbis in bratele lui, si nu mai stia unde are sa se opreasca.
ii venea un fel de lesin cand isi dadea seama ca nu e in stare sa zica nu cand el zice da. Cum ar fi putut dansa sa traiasca sub acelasi acoperamant cu dansul fara ca sa mearga mai departe si tot mai departe?
"Nu! isi zise ea. Nu e cu putinta sa mi-l mai inchipuiesc ginere."O durea inima de muma, dar inima de femeie ii soptea parca: "Ea poate, iar eu nu mai pot gasi altul!"
Dupa ce Simina se-ntoarse cu vorba c-a stat peste un ceas, dar pe Trica tot nu l-a vazut sosind la casa mumei sale, Marta se duse si ea sa se culce.
— Ei! ii zise ea lui Bocioaca, pe care-l desteptase cu hodorogelile ei din somn, cum ramane cu Trica al tau?! N-am spus ca nu acasa se duce? Simina s-a intors si nici pan-acum nu l-a vazut sosind.
Bocioaca era suparat. Nu-i venea sa creada, dar nici nu putea sa se puna pentru dansul in harta cu nevasta-sa. De! la urma urmelor,baiat era si el.
— Trica nu minte, grai dansul. La ma-sa e dus; se vede, insa, ca s-a abatut din drum.
— Asta e ceea ce zic si eu! intampina Marta. Sa ma fereasca Sfantul de ginere care pleaca la ma-sa si se abate noaptea din drum.
— As! parca altii sunt mai buni! grai Bocioaca si se-ntoarse cu fata la perete.
Dimineata insa tot l-a oprit pe Trica intr-un colt, ca sa-l intrebe unde a fost nainte de a se fi dus la muma-sa.
Trica ramase ca trasnit din senin; ii venea sa fuga, sa intre in pamant.
Vazand stramtorarea lui, Bocioaca nu se mai indoia ca nevasta-sa are dreptate si era necajit ca l-a mai luat la intrebare.
— Daca trebuie neaparat sa umbli dupa prostii, fereste-te, cel putin, de jupaneasa, grai el cam aspru si se duse in treburile lui.
Trica se uita lung si oarecum blegit dupa el."Fereste-te, cel putin, de jupaneasa!"Cum sa inteleaga el vorbele acestea?! A simtit Bocioaca ceva? L-a vazut cineva iesind din bucatarie si i-a spus? Era peste putinta ca lucrurile, daca asa era, sa se sfarseasca cu atat.
Dar el n-avea timp sa se dezmeticeasca.
— Ce te-a intrebat jupanul? il intreba Marta, care statuse la panda.
— Ne-a simtit, raspunse el, ori i-a spus cineva ceva.
— Ei! si?! grai dansa. Prea mult nu-i pasa si lucru mare n-ar fi nici chiar daca ne-ar vedea. Vorba e ca bani n-ai luat de la ma-ta.
Trica ramase in fata ei umilit ca robul in fata stapanului.
— Fii om cuminte, Trica, ii zise ea, caci noi tinem la tine si pe urma noastra nici un rau nu poate sa te ajunga.
Nici ca-i ramanea lui Trica decat sa fie om cuminte si sa i se supuna Martei, care ea singura le invartea toate.
Nu e insa nimeni stapan deplin pe firea sa.ii fusese lui Trica totdeauna draga Sultana fiindca era fiica stapanilor sai. N-ar fi fost insa in stare sa dea raspuns deslusit, daca l-ar fi intrebat cineva cum sunt ochii ei si cam ce fel ii este gura cand rade.Acum nu mai voia s-o vada si totusi se uita mai cu dinadins la ea, ba tremura cand ea se apropia de dansul, si glasul i se ineca daca trebuia sa vorbeasca cu dansa. Se simtea vinovat si era, parca, pacat sa se uite la ea si sa stea in apropierea ei.
Ar fi fost impotriva firii femeiesti ca Sultana sa n-o simta aceasta. Ce stia dansa?! ce putea dansa sa inteleaga?! Vedea insa copila ca nimeni pan-acum, nici chiar el, nu s-a uitat inca la dansa cu ochii lui,ca nimeni nu tremura ca dansul, glasul nimanuia nu e inabusit ca al lui, si cauta dinadins ca sa fie cat mai des prin apropierea lui.
Asta-l ducea pe Trica la deznadajduire, caci degeaba-si punea de gand sa se fereasca de dansa.
Se incepuse recrutarea, si intre calfele lui Bocioaca erau patru baieti saraci carora nu le ramanea decat sa mearga la catanie. De voie, de nevoie, ei se duceau veseli; inima iti sangera insa cand vedeai plansetele mumelor, ale surorilor si ale rudelor de tot felul. Plangea si Mara cu ele, caci era femeie miloasa; dar cum plangea acum si cum ar fi plans daca feciorul ei ar fi stat si el in rand cu ceilalti?! Abia acum simtea dansa si simtea si Trica ce mare lucru e sa ai pe cineva care tine la tine, si pe cand Trica statea muiat si umilit, Mara umbla cu capul ridicat si-si purta usurel trupul greoi.
Tot n-avea nimeni fecior ca dansa.Alerga Bocioaca, nu-i vorba, si pentru ceilalti mai pe la doctori, mai pe la ofiteri, mai pe la diregatori, dar pentru feciorul ei facuse mai mult.
— Ce bine e pentru tine ca n-ai sa te mai temi! grai Sultana.
— Da, raspunse Trica tulburat, e bine!
— De! adauga Marta, n-are orisicine norocul lui Trica!
si misel ori smintit ar fi trebuit sa fie Trica pentru ca sa nu se simta norocos.
Deodata cu recrutarea incepuse si Verboncul.imparatia n-adunase de la baieti mai cu dare de mana banii decat ca sa-i imparta intre altii, oameni fara de capatai, care intrau de buna lor voie la oaste, mai ales catane batrane, care-si facusera randul si intrau acum din nou in oaste, ca sa se intoarca, dac-ar avea parte sa scape din razboi, cu bani stransi acasa.
in vreme ce recrutarea se facea cu usile inchise, Verboncul era in piata, de fata cu lumea ce statea de dimineata pana seara ingramadita,ca sa vaza cine si cum intra.
La masa pe care se afla o ladita cu bani, condica, o sticla cu vin, cateva pahare si o gramada de sepci catanesti, sedea ofiterul, el singur, iar in dosul lui era stegarul cu steagul si doua catane inarmate,paza steagului.
inaintea mesei stateau apoi doi caprari buni de gura si vivandiera, o femeie tantosa si bine-mpanglicata, care inchina mereu paharele, lauda viata ostaseasca si poftea mereu pe trecatori sa se apropie,sa stranga mana intinsa de dansii, sa deserte un pahar, sa primeasca sapca si sa ia banii.
Acela care prindea mana ori primea sapca era prins, trebuia sa deserte si paharul si, vrea, nu vrea, era trecut in condica si i se numarasi o suta de florini drept bani de cheltuiala.
si nu unul era caruia i se-nfunda sapca pe neasteptate in cap, apoi nu mai avea cui sa i se planga daca pacatul l-a dus pe acolo: tobasul batea in toba, trambitasul suna, steagul se desfasura si nu-i ramanea decat sa jure.
De aceea lumea toata era cuprinsa de spaima si mumele-si puneau sub lacat feciorii, iar femeile isi tineau de pulpana barbatii cand,asa, mai dupa-amiazazi, zi, Verboncul pleca cu muzica si cu steagul dezvelit de-a lungul ulitelor ca sa imbarbateze si pe cei ce nu se-ncumetasera sa mearga-n piata.
Era greu lucru sa fii om tanar, sa-i vezi trecand si sa nu te iei dupa dansii.
in frunte, cu sticlele pline in mana si de gat cu vivandierele, mergeau chiuind voinicii intrati peste zi, dupa dansii urmau caprarii cei buni de gura, apoi stegarul si muzica, iar dupa toti, lumea adunata de pe la toate raspantiile. Bustean ar fi trebuit sa fii ca sa nu alergi la portita ori la fereastra cand stii ca asa lucru numai rar se poate vedea.
Alergat-a si Trica, dar nu la portita, caci acolo n-avea voie sa se duca, ci la fereastra din casa cea mare, unde nici Bocioaca nu intra decat in zile de sarbatoare.
Erau doua ferestre, si Sultana, vazand pe Trica la cea de la dreapta, a alergat ca sa vada mai bine, la cea de la stanga.
Unde mai ramanea loc pentru Marta?S-a dus, ca sa nu se-ndesuie cu fiica ei, la cea de la dreapta si s-a lasat pe umarul lui Trica.
Ce putea el sa faca?! S-ar fi suparat foc daca el s-ar fi dat la o parte, apoi vreun lucru mare nici nu era.
— Sunt grea? intreba Marta incet.
— Nu, raspunse el, dar ne vede fata.
— Ce-ntelege ea?! grai Marta si se lasa mai grea, scotandu-si capul, ca sa vada mai bine alaiul Verboncului.
— Nu-ti vine si tie sa mergi cu dansii? intreba peste catva timp.
— Sa ma fereasca Dumnezeu! raspunse el.
— Sa nu uiti ca maine seara jupanul nu-i acasa! grai dansa peste catva timp. Eu te astept!
El nu-i raspunse nimic. Ce adica ar fi putut sa-i raspunda? Era peste putinta sa nu mearga!
si ce era, la urma urmelor?!Omul, cand nu mai stie ce sa faca, cu multe se impaca, cu multe se potriveste, si ziua urmatoare, desi cuprins de neastampar, Trica lucra linistit la masa, alaturea cu celelalte calfe.
Bocioaca, avand sa mearga dupa-amiazazi la targ, nu mai croia, ci alegea de pe prajinile atarnate in fund cojoacele, pe care unul dintre ucenici le lua sa le duca pentru ca sa fie asezate in lada din car.
Iara Marta si fata ei lucrau, ca de obicei, la mescioara asezata sub fereastra din fund.
Deodata usa se deschise repede si data-n perete si Persida intra in casa plina, inalta si frumoasa, cu parul incalcit, cu hainele mototolite, pe ici, pe colo muiate si stropite de sange, cu fata aprinsa si cu ochii plini de vapaie salbatica.
Privirile tuturora se indreptara asupra ei, iar Trica se ridica in picioare si facu un pas spre dansa. ii venea s-o apuce si s-o dea afara.intelegea el ce s-a intamplat, dar de ce trebuia sa-i faca rusinea aceasta? Ce cauta ea aici? de ce nu il lasa pe el in pace?
— Trica, zise ea fara ca sa tie seama de ceilalti, ori esti om, ori nu esti om, ori imi esti frate, ori nu-mi esti: noi batjocura aceasta nu putem s-o suferim! Tu m-ai legat de el: trebuie sa-i arati ca n-ai uitat ce ti-a zis atunci.
— Ba te-ai legat tu insati, raspunse el suparat.
— M-ai ajutat, Trica, m-ai ajutat, grai dansa.Uitandu-se apoi imprejur, ii era greu mai ales de Marta si de Bocioaca. Trebuia sa le desluseasca toate, sa le arate cum s-au petrecut lucrurile, sa-i incredinteze ca ea nu e vinovata de nimic.
— ti-am spus, incepu ea linistita, ca iar i-a intrat diavolul pe sub piele: il roade ceva, nu stiu ce, dar il roade, petrece noptile in nedumerire, e mereu rastit, se imbata adeseori si joaca din nou carti.Le-am suferit toate fiindca n-am ce sa fac. Am insa si eu suflet milos,am inima de om si nu pot sa le inghit toate. Asta-noapte l-am lasat jucand carti cu Binder de la Steueramt, cu Frant panzarul si cu Lugojanu jeleparul, care avea bani multi fiindca era in drum spre Zam,unde plecase ca sa cumpere boi. Asta-dimineata, cand m-am sculat,i-am gasit tot la carti, tacuti si istoviti, supti la fata si galbeni ca ceara.Mai ales Frant si Lugojanu erau prapaditi fiindca pierdusera mult si tot mai pierdeau inca. Asa e cartea: n-ai ce sa-i faci cand incepe odata sa-ti vie rau. Dar tocmai dansii tineau ca jocul sa mearga inainte, ca doara sa se intoarca cartea. Eu fierbeam in mine, fiindca imi era mila de dansii, vedeam ca nu se intoarce si stiam ca nici nu are sa se intoarca cartea. si e pacat greu sa iei bani de la oameni asa! inteleg sa joci ca sa-ti treaca timpul; inteleg sa joci cand nu stii daca o sa castigi ori o sa pierzi; e insa o miselie sa joci cand stii ca numai castigul poate sa-ti vie. I-am facut dar semn lui Natl ca sa-nceteze. S-a facut ca nu ma intelege. Am mai tacut, am mai rabdat, dar nu puteam sa-i las cand vedeam ca nici unul dintre dansii nu stie ce face. "Natl, ii zisei dar peste catva timp, n-ar fi oare bine sa mai lasati cartile, sa va odihniti putin, sa trageti un pui de somn, si apoi iar puteti incepe..." I-am vorbit cu blandete, cu glas dulce, ca unui copil. El insa? Nici n-auzea, nici nu vedea! Ei bine! urma ea inviorata si aruncand o cautatura imprejur,tu ma stii cum sunt! Nu sunt pripita, nu ma iutesc, dar nici nu ma dau indarat cand stiu ca e bine sa fac un lucru, ci merg orbis inainte.Ce-mi mai ramanea de facut? Un singur lucru: sa pun mana pe carti si sa le arunc in foc. stiind dar ca mai sunt cateva perechi in dulap,le-am luat pe nesimtite pe aceste si le-am ascuns, apoi m-am apropiat de masa, am pus mana pe carti si am alergat cu ele la gura sobei. il stii acum pe Natl: el nu s-aprinde cand se manie, ci rade. A ras si cand a vazut c-arunc cartile in foc, apoi s-a dus la dulap, ca sa ia altele. Vazand apoi ca nu mai sunt cartile la locul lor, a venit la mine si mi-a zis incet: "Nu ma face de rusine: oamenii au pierdut si vor zice ca le fac acestea numai ca sa nu-si mai poata castiga banii inapoi"."Nu-mi pasa ce vor fi zicand ei, ii raspunsei, cand stiu c-asa e bine.""Da-mi carti, grai el, ca, daca nu, sparg tot ceea ce vezi in casa aceasta. Eu sunt aici stapan!" "Pe toate, daca vrei, ii raspunsei, nu insa sipe mine, nici pe vointa ta." Ei bine! urma ea dupa o mica rasuflare,numai vazand cu ochii ati putea sa intelegeti ca nu e chip sa traiesti cu asemenea indracit. inteleg sa rupi, sa frangi, sa spargi, sa omori chiar cand te ia mania oarba, de nu mai stii ce faci. Om insa in toata firea, potolit ca orisicare din noi acum, numai si numai ca sa ma sperie pe mine, el a dat razand cu pumnul in geamurile dulapului, de s-au risipit sfaramate prin casa. Ma cunosti, Trica, urma ea mai iute, si stii ca eu nu ma sperii. Cand vazu ca nu-i dau cartile, se duse la oglinda cea mare si o facu si pe aceea bucati-bucatele. Ce sa faci cu asemenea om? il stii ca e tare ca un bivol: degeaba m-as fi opintit sa-l opresc,iar ceilalti se uitau la el razand, parca le placea sa-l vada ce face.
— Sa-i fi dat afurisitele de carti, grai Marta, si sa-l fi lasat in stirea Domnului.
— Ferit-a Dumnezeu! raspunse Persida. "Sa nu mai spargi, Natl, ca femeie, cum sunt, te palmuiesc in fata acestor oameni si nu-mi mai pasa ce va urma!"
— Rau ai facut, zise Marta, care nu se mai putea stapani.
— N-aveam ce sa fac, ii raspunse iar Persida. Tot era mai bine sa dam unul in altul decat sa sfaramam toate lucrurile din casa. Auzind zgomotul, Bandi, baiatul, a alergat speriat in casa. Nu mai eram acum singura: baiatul tine, ziceam, la mine si o sa-mi sara in ajutor, apoi,dac-ar fi rau de tot, n-ar mai sta nici ceilalti cu gurile cascate. M-am repezit deci la el, ca sa-l opresc. "Nu te apropia, imi zise el tot razand,ca nu stiu unde ma opresc daca incep odata. Mi-a fost destul, m-am saturat, sunt plin pana in gat! Esti urgia lui Dumnezeu, blestemata sa strici viata celor ce se apropie de tine. Uite! urma aratand spre Bandi,atat om ti-a mai ramas si tie in lumea aceasta, corcitura asta, prapaditul asta, despre care nici chiar tatal sau nu mai vrea sa stie; ceilalti toti,pana chiar si muma-ta si fratele tau, te-au parasit. Ai dat bani pentru el, ca sa-l rascumperi, si tot nu mai da pe la tine..."
Trica se cutremura si mai facu un pas inainte, gata de a pleca.
— Asteapta, ii zise ea, ca nu le stii inca toate. Auzind vorbele lui, Bandi, baiatul, n-a zis nimic, ci a sarit la el si l-a muscat de umar. Am sarit si eu si nu stiu ce-a urmat mai departe... Uite! urma ea sumecandu-se, ca sa-si arate vanataile de pe brate. Uite! zise ea, ridicand fara sfiala camasa, ca sa arate vanataile de pe pulpe. Asa mi-e tot trupul.Nu-mi pasa! Are sa ma doara catva si apoi trece. Carnea de om se drege ea de ea. N-am sa mai traiesc cu el, si am scapat de toate.Rusinea insa, rusinea pe care mi-a facut-o trebuie s-o sterg! Trebuie sa vada omul acela ca tu si mama nu v-ati lepadat de mine, ca nu pentru mine, ci pentru el n-ati mai venit sa ma vedeti. A ramas acum singur acasa si sparge, frange, taie inainte... E pacat, Trica, e paguba,dar nu-mi pasa: rusinea insa trebuie s-o stergem. Tu vii cu mine.
Marta ii facu lui Trica semn sa stea, si Trica ramase nemiscat in loc. ii era greu, si-ar fi dat tot ceea ce ii era mai scump ca Sultana,copila nevinovata, sa nu fi fost si ea de fata, dar el nu se mai putea misca din loc.
— Dar rusinea pe care ne-ai facut-o tu noua? grai el in cele din urma. E adevarat, Persido, ca tu esti o grea nenorocire pentru toti cei ce tin la tine! Tu ti-ai facut-o: tu s-o porti.
Persida statea ca stean de piatra in mijlocul celor ce se uitau cu mila la dansa cand Mara se ivi in prag si se opri dand din cap.
Aflase cele petrecute, alergase la carciuma si venise aici pe urma Persidei.
Persida se dezmorti. Mama ei, tot mama ei, sarmana.
— Nu te-ai saturat nici acum de el?! intreba Mara.
— Mi-a fost destul, ii raspunse Persida; si dac-as fi omorat pe tata, mi-as fi spasit pacatul.
— Lasa-l! grai Mara. Multumeste lui Dumnezeu c-ai scapat de el. Iara tu, Trica, n-ai sa te amesteci, urma peste putin. Multumeste lui Dumnezeu ca ti-ai gasit stapani oameni buni.
Era mahnita Mara, de-ar fi fost in stare sa sara cu ghearele la afurisitul de neamt, dar se simtea fericita cum nu s-a mai simtit in viata ei, caci isi stia fata scapata si feciorul pus pe cale buna.
Nu era insa fericita Persida, iara Trica se simtea foarte nenorocit.Se adunasera deodata toate, prea multe se ingramadisera pe capul lui: jupanul se pregatea de plecare, jupaneasa-l astepta deseara. Persida plecase greu mahnita, iara Sultana nu se mai uita la el ca mai nainte, ba scapase chiar vorbele: "De ce nu te-ai dus cu sora ta?" Se simtea ca legat cot la cot, dar el lucra cu celelalte calfe la masa si nu zicea nimic, caci n-avea cu cine sa-si impartaseasca gandurile.
Dupa-amiazazi el incepu sa se nelinisteasca si se facu din ce in ce mai tacut si mai neastamparat. Cand sunetele muzicii strabatura-ncasa, calfele si ucenicii se pusera-n miscare, ca sa se duca sa vada Verboncul. Trica statea ca batut cu cuie pe scaun. Deodata insa, cand muzica suna mai de aproape, el se ridica drept, isi scutura o data capul, apoi se repezi spre usa.
Nu putea nimanuia sa-i treaca prin gand ca el, care fusese rascumparat cu bani atat de grei, s-a pornit atat de repede ca sa alerge laVerbonc si sa-si puna sapca-n cap. Bocioaca se uita deci mirat la el,iar Sultana incepu sa rada. Marta simtise insa de mult ca nu-i e lui Trica a bine si, vazand acum fata lui inasprita si miscarile lui iuti,intelese numaidecat gandul lui.
— Trica, striga ea cuprinsa de spaima, unde te duci?! Ce vrei sa faci?! Nu-l lasati! urma apoi peste putin, alergand dupa el. Nu-l lasati,ca se da la Verbonc!
Bocioaca incepu si el sa rada. Auzi nebunie! De ce adica sa se dea la Verbonc?
Trica se opri si se-ntoarse pe jumatate napoi.
— Am, zise el, sa ma rascumpar eu, ca sa nu-mi mai poata nimeni arunca vorba ca m-a cumparat cu bani!
Pornind apoi inainte, el se duse — nu in fuga, ci cu pasi mari si greu calcati.
Bocioaca, intelegand acum si el, porni dupa dansul strigand mereu:
— Nu-l lasati! Puneti mana pe el!Iara Sultana, care nu putea nici acum sa-si dea seama despre cele ce se petrec, statea uimita in pragul casei si se uita cand la muma ei,care se facuse galbena ca ceara, cand la Trica cel nalt si spatos, care trecea inainte aruncand in dreapta si in stanga pe calfele ce i se puneau in drum ori puneau mana ca sa-l opreasca.
Iesit apoi la ulita, el o lua spre Verboncul care nu sosise inca la casa lui Bocioaca.
— Stati! striga el ridicand amandoua mainile, ca sunt si eu aici si merg cu voi daca ma primiti!
Lumea se opri, muzica inceta si un fior rece trecu prin lumea adunata in alai. Era in acel "stati!" si-n acele brate ridicate in sus ceva ce te facea sa simti ca omul acesta nu asa din senin, nici din usurinta intra in randul celor ce iau sapca in cap, si intr-o clipa lumea se-ngramadi imprejurul lui Trica, pe care toti il stiau si multi il iubeau.
"Ura! ura!" strigara cativa cand el lua sapca si si-o infunda in cap. "Ura!" strigara apoi cu totii cand el se imbratisa cu unul din caprarii buni de gura si lua sticla de vin ca sa inchine si ca fulgerul trecu din gura in gura vestea ca Trica, feciorul Marei, omul de credinta al lui Bocioaca, starostele cojocarilor, desi rascumparat, a intrat la Verbonc, mare lucru trebuia sa fie la mijloc, si lumea alerga din toate partile, sa vada.
Cand alaiul se porni iar inainte, era prea stramta ulita, si Trica mergea prin fata casei lui Bocioaca in frunte, cu sapca pe ureche, cu sticla de vin tinuta in sus si chiuind ca la nunta.
— Cu bine, dupa razboi! striga el inchinand spre casa plina si-si urma drumul inainte.
Nu mult trecu insa, si alaiul iar se opri, tinut in loc de Mara, care venise cu fiica ei ca sa-si ia feciorul.
Era, sarmana de femeie, ca una cazuta din cer cand vecinele alergau sa-i spuna ca Trica s-a dat la Verbonc. Nu-ntelegea, nu credea ca e cu putinta una ca asta. Asteptase atata timp sa-si vada fata iar acasa,si acum, cand o vedea hotarata de a parasi pentru totdeauna pe neamtul ei atat de urgisit si isi stia si feciorul scapat si bine asezat incasa lui Bocioaca, ii era parca nu mai are nimic de dorit si cazuse oarecum obosita de multumire sufleteasca.
Cum ar fi putut ea sa creada ca tocmai acum i se strica toate planurile?
A inceput sa rada cu hohot cand a vazut spaima Persidei, care intelese numaidecat hotararea fratelui sau.
Era o nebunie! imparatia, dupa ce a luat o data banii, nu mai avea nici un drept asupra lui. Ea rase din nou cand Persida-i spuse ca Trica are sa capete banii inapoi. O treceau fiorii cand se gandea ca feciorul ei o sa primeasca deodata atata suma de bani; dar nu credea ca imparatia o sa fie atat de proasta ca sa-i dea banii dupa ce-i are o data.
Asa, razand mereu, a trecut Murasul, si mai vartos radea cand l-a vazut, in sfarsit, pe Trica cu sapca pe ureche. Ah! ce bine ii sedea!Ah! ce fecior! Nu era nici unul ca dansul!
Trica se cutremura in tot trupul cand le vazu. Apoi, cuprins de o pornire dureroasa, facu cativa pasi spre muma-sa, o imbratisa lung si o saruta de mai multe ori, in vreme ce Persida incepu sa planga, si plangeau toti vazand-o pe dansa plangand.
Ca sa scape, Trica se desfacu, ridica iar sticla cu vin si, cu lacrimile in ochi, incepu sa chiuiasca din nou, incat rasuna tot orasul.
— Muzica! sa cante muzica! striga Mara ca iesita din fire si incepu sa bata din palme.
Tot n-avea nimeni fecior ca dansa! si pornit alaiul inainte, ea mergea in frunte alaturea cu feciorul ei, sarind mereu ca in joc, chiuind din rasputeri si batand mereu in palme, luata de vartejul din care nu putea sa-si scoata feciorul.
Iara Persida cea inalta si frumoasa, femeie asupra careia se opreau toate privirile, mergea pierduta si plangand dupa dansii.
Caprarul cel bun de gura a mers cat a mers sfiicios alaturea cu dansa. Luat insa in cele din urma si el de vartej, o cuprinse cu bratul si incepu sa joace cu ea.
— Ce pacat ca nu pot sa merg si eu cu voi! grai dansa si-l dete incet la o parte.




Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste


Aceasta pagina a fost accesata de 2552 ori.
{literal} {/literal}