Crucile rosii - Partea 14

Crucile rosii - Partea 14

de Ioan Slavici


14.


Sosind la primărie, Zoltán găsește porțile închise. Tobele, trâmbițele, clopotele, strigătele oamenilor și porțile închise îl desperau.

- Deschideți porțile! strigă desperat. N-are să fie revoluție. Actorii au făcut crucile roșii. Românii n-au să ne ucidă.

În zadar, porțile nu se deschid. Mulțimea, auzind și ea tobe, trâmbițe, clopote și văzând porțile închise, începu și ea să se aprindă. Auzea vorbindu-se de revoluție, de moarte și de cruci roșii; auzea și nu înțelegea nimic din ceea ce vedea, din ceea ce auzea.

Zoltán zbiară, țipă, dar în zadar. În momentul acesta apare în cellalt capăt al străzii o trupă de soldați pe deplin armați. Sunt doauă companii, cu maiorul Vutkevich, călare, în frunte.

Lumea vede și rămâne uimită.

Tot în această clipă se deschide o fereastră, și primarul se ivește, palid ca ceara, în fața mulțimii.

- În numele legii - strigă el cu glas tremurător - vă provoc să vă depărtați, să vă duceți fiecare pe la căminele voastre, ori dacă nu, ordon armatei să dea foc.

Uimirea mulțimei crescu și mai mare.

- Domnule primar! strigă Zoltán răgușit. N-are să fie revoluție! Crucile roșii sunt făcute de către actori!

- Cum sunt făcute de actori?! strigă primarul încremenit.

Apoi roșește ca un bujor, acuși iară îngălbenește ca ceara; stă nemișcat ca o stâncă și nu mai poate spune un cuvânt; vede mulțimea adunată în fața porților închise, vede armata apropiindu-se cu pași măsurați, aude clopotele și trâmbițele, vede, aude și nu știe dacă toate acestea sunt realitate, ori este numai vis.

- Să se deschidă porțile! strigă deodată cu glas înăbușit primarul, retrăgându-se de la fereastră.

Peste un ceas, ulițile erau pline ca stupul și orașul avea înfățișarea unei case de nebuni.

De la primărie ieșea o ceată ca doauă mii de oameni înaintând de-a lungul stradei mari spre biserică. În frunte pășeau doi stegari cu stindarde naționale triculore ce fluturau în aer; între ei, primarul, cu consilierii săi. După ei urmau arestații, orchestra cântând Marșul lui Rákóczy, și mulțimea era entuziasmată.

O altă ceată ieșea de la biserica românească.

Părintele administrator a fost ales prin aclamațiune. El pășea în fruntea mulțimii, între doauă steaguri, urmat de o mulțime entuziasmată și de o muzică ce cânta Marșul lui Mihai Viteazul.

În piața cea mare cetele se întâmpinară cu strigăte entuziaste.

Oamenii cântau, râdeau, plângeau, jucau, se îmbrățișau, își cereau iertare, promițând a nu mai trăi izolați unii de alții, încredințându-se că nu mai au de ce să se teamă unii de alții și de ce să se urască, și astfel petrecură până seara împreună.

Seara se aprinseră masalalele și orașul răsună până la miezul nopții.

Mai-nainte de a se culca, primarul adresă guvernului următoarea depeșă:

"Grație patriotismului românilor, în oraș domnește cea mai deplină armonie. "





Crucile rosii - Partea 01
Crucile rosii - Partea 02
Crucile rosii - Partea 03
Crucile rosii - Partea 04
Crucile rosii - Partea 05
Crucile rosii - Partea 06
Crucile rosii - Partea 07
Crucile rosii - Partea 08
Crucile rosii - Partea 09
Crucile rosii - Partea 10
Crucile rosii - Partea 11
Crucile rosii - Partea 12
Crucile rosii - Partea 13
Crucile rosii - Partea 14


Aceasta pagina a fost accesata de 649 ori.
{literal} {/literal}