Crucile rosii - Partea 03

Crucile rosii - Partea 03

de Ioan Slavici


3.

După reprezentațiune, oamenii ies și pleacă fiecare spre casă. la ieșire, la despărțire, la întâlnire, unde se văd, ei își strâng mânile și-și poftesc visuri plăcute, se despart toți veseli, toți mulțumiți.

Zoltan iese, se oprește și așteaptă pe ai săi. Oamenii trec în dreapta și-n stânga pe lângă dânsul: el strânge o mână în dreapta, poftește noapte bună în stânga; cunoscuți, necunoscuți, astăzi toți sunt prieteni. Din ce în ce însă fața lui se întunecă mai mult. Ochii lui caută ceva și parcă nu găsesc ceea ce caută. Aceasta îi umple sufletul de amărăciune.

- A fost de minune, grăi amicul său Arpâd, strângându-i mâna.

- Apoi de! a fost de minune, răspunse Zoltan ca trezit din somn.

Amicii își priviră în față.

- Tu ești însă nemulțumit, zise Arpâd, văzând norul de pe fruntea amicului și compatriotului său.

- Sunt și nu sunt, îi răspunse Zoltan după o pauză; dar aș avea motive să fiu, și fiindcă am motive, eu sunt. Da, sunt mâhnit, sunt necăjit, dacă dorești, sunt amărât, iubitul meu prieten!

Arpâd mișcă din umeri întrebător.

- Nu vezi tu nimic? nu observi? nu te supără nimic? nu-ți lipsește ție nimic? îl întrebă Zoltán.

Fața prietenului se întunecă.

- Da, te pricep, răspunse el mâhnit.

Abia vreo doi, trei români...

- Șase au fost! strigă Zoltán aprins. Nu mai mult și nu mai puțin. Mi s-a stricat bucuria de astă seară! Aș fi dorit să vadă și dânșii, și apoi să văd ce vor mai zice!

- Oamenii ne urăsc pe noi din toată inima!

- Așa e, vezi, așa e! Românii ne urăsc... Înțelegi acum?!

În clipa aceasta directorul Kösza Bandi se ivi Ia ieșire și făcu o închinăciune adâncă înaintea prietenilor. Toți trei erau mândri de a-și putea strânge mânile, de a-și putea face complimente și de a fi văzuți de către trecători în această apropiată relațiune.

- Sunt încântat de această primire, strigă directorul destul de tare pentru a putea fi auzit și de către cei mai depărtați.

- Cu atât mai încântați suntem noi! zise Arpâd.

- Cu atât mai încântați, repetă Zoltan, apăsând vorba.

- Dar nu înțeleg - grăi directorul mai încet - o mulțime dintre casele cărora li s-au trimis afișe n-au venit.

- Nu ți-am spus, prietene? nu ți-am spus? Domnul director a simțit numaidecât că o mulțime de case n-au venit și - urmă Zoltán aprinzându-se - nici nu vor veni, pentru că sunt case românești.

- Tristă treabă, dar așa este, grăi Arpâd.

- Atunci nici n-o să le mai trimit afișe, zise directorul cam supărat. Și e bine că știu. Mâne Lógó Marczi, un băiat minunat în asemenea trebi, are să plece la Bălgrad spre a pregăti cele trebuincioase: îi voi spune că nici acolo să nu mai împartă afișe pe la români. Vor veni ei! da, eu vă spun, vor veni!

Zoltan era chiar să-i răspundă, când ai săi coborâră treptele.

El, ca om binecrescut, numaidecât strânse mâna directorului, îi pofti și lui visuri plăcute și grăbi în urma familiei sale.

În același chip și amicul său.

Familiile amândurora mergeau alăturea vorbind despre ale casei: fetele mergeau la braț. Un scriitoraș se învârtea pe lângă dânsele, apreciind seara de astăzi; altul venea tăcut în urma lor, încât nici nu puteai pricepe dacă face ori nu face parte din societate. Pișta șchiopăta somnoros când în dreapta, când în stânga.

Prietenii mergeau încet în urma lor, convorbind despre greutățile vieții și despre impresiile serii de astăzi.




Crucile rosii - Partea 01
Crucile rosii - Partea 02
Crucile rosii - Partea 03
Crucile rosii - Partea 04
Crucile rosii - Partea 05
Crucile rosii - Partea 06
Crucile rosii - Partea 07
Crucile rosii - Partea 08
Crucile rosii - Partea 09
Crucile rosii - Partea 10
Crucile rosii - Partea 11
Crucile rosii - Partea 12
Crucile rosii - Partea 13
Crucile rosii - Partea 14


Aceasta pagina a fost accesata de 650 ori.
{literal} {/literal}