Crucile rosii - Partea 13

Crucile rosii - Partea 13

de Ioan Slavici


13.

Era însă în oraș un grup de suflete care nu știau nimic de toată această încurcătură: actorii, dimpreună cu tot ce era în hotel... Dar... aci s-au fost îngrămădit alt fel de necazuri.

Deja des-de-dimineață directorul Kosza Bandi înghițise la necaz, încât i se amărâse ziua chiar din revărsatul ei.

Logo Marczi plecase la Bălgrad ca să pregătească localul, locuințele și publicul. Și el a cerut să cheltuiască pe drum mai mult decât i se cuvenea.

După aceasta avu ceartă cu purtătorul de afișe. Dar se debarasase și de acesta... Vorba era acum de repetiție. Dar aceasta nu se putea ține până să se întoarcă băiatul trimis după actori. Erau noauă și jumătate trecute. Băiatul nu mai venea.

În fine băiatul se întoarce. El spune că un actor e beat, altul s-a bătut astă-noapte și i s-a spart capul etc... lucruri în urma cărora repetiția era cu neputință.

- Să fiți ai dracului cu toții! strigă directorul desperat.

Preste puțin, însă, el se mângâie, zicându-și: "Mai este vreme până deseară". În acel moment intră Peti, afișierul, sfiicios, cu afișele subțioară.

Amândoi, directorul și afișierul, se uită îndelung unul la altul.

- Ce? cum? răcnește directorul ca turbat. N-ai împărțit afișele?

- Stai, d-le director, stai, răspunde băiatul tremurând. Sunt închise toate casele la care aveam să duc afișele. În zadar am bătut la uși... Nimeni nu era acasă, sau nu voiau să-mi deschidă ușa.

- Ești un dobitoc și jumătate! răcni din nou directorul.

- Ba ești dobitoc d-ta!, răspunse băiatul impertinent.

Și apoi ceartă, și apoi înjurături, până când Peti, băiatul, sfârși prin a-și cere cei 80 de creițari, plata purtării afișelor. Directorul pretindea ca mai întâi de toate să împartă afișele. Vorbă din vorbă... una mai blândă, una mai aspră.

În sfârșit băiatul iarăși plecă să poarte afișele, iar directorul Kösza Bandi se așeză la o masă și-și ceru o litră de vin...

Împărțitorul lua iarăși ulița de-a lungul, cu afișele, și, trecând din cotitură în cotitură, deodată zări mulțimea adunată în curtea bisericii românești, și apucă într-acolo.

În aceeași vreme Zoltán venea din direcția opusă, și patrula, pe care el o pierduse din vedere, venea pe o ulicioară strâmtă de la deal la vale. Cam în același moment sosiră toți trei din trei părți înaintea bisericii.

Mulțimea se mai liniștise puțin după ce ascultă cuvântarea oratorului Tiberian. Dar tot mai erau grupe de oameni ce păreau nemulțumiți și discutau cu foc între dânșii. Cea mai mare parte însă era mai mult decât mulțumită, era veselă, căci i s-a dat prilej să râdă de unguri.

- În ciuda lor, chiar în ciuda lor, vom face cum ne-o plăcea! suna din toate părțile și între acesteau pregăteau ședința.

În apropierea uliții vreo doauăzeci de tineri stăteau grămadă.

Unul propune să ia o muzică, să străbată cântând toate ulițile, până târziu noaptea. Altul propunea să cumpere masalale și să facă o demonstrație cu ele noului ales, noaptea târziu, când maghiarii se vor fi culcat. Ei discutau, dar nu se puteau decide nici într-un fel. Numai asupra unui punct se înțelegeau cu toții: că trebuie făcut ceva. Atunci sosi și Peti, afișierul, și se opri înaintea oamenilor cu afișele subsuoară.

Unul dintre tineri se apropie de dânsul și-l întreabă ce are subțioară?

- Afișe - răspunse el, dându-i o foaie - afișe pentru teatru.

- Bravo! zise acesta. Și întorcându-se spre trupă: Teatru, strigă el, teatru maghiar! Astăzi seara ne ducem cu toții la teatru.

- Bravo! ne ducem la teatru! strigară mai mulți.

- Mofturi! observă unul dintre ei, cu aerul mai serios. Credeți că este ceva de acel teatru?

- Tocmai pentru aceea! Cu atât mai bine. Vom merge să-i necăjim pe unguri, să râdem de ei...

- Bravo! strigară toți, și într-o clipă năvăliră asupra afișierului, apucându-i toate afișele de subțioară.

Afișierul rămase turburat privind la oameni, care făceau haz cetind afișele.

- Domnilor, - zise el, în fine, sfiicios - sunt cruci roșii pe casele d-voastre?

Zoltán, care era și el de față la toate acestea, îngălbeni, apoi roși și începu să tremure.

- Cruci roșii?! strigă el. Cum cruci roșii? Cruci făcute pe părete cu cretă roșie? Ce știi d-ta despre ele?

Toată lumea se adună împregiurul lui.

- Da, cruci roșii! răspunse afișierul. Logo Marczi, mai-nainte de a fi plecat la Bălgrad ca să pregătească cele de cuviință pentru trupă, mi-a însemnat toate casele la care am să duc afișe cu cruci roșii, cruci făcute cu cretă roșie.

Zoltán stete un moment încremenit. I se oprise respirația, era sa cadă de pe picioare.

- Domnilor!, strigă el deodată. N-are să fie revoluție! N-avem să fim uciși! Eu sunt un mizerabil! Să mergem la primărie... Și zicând aceste, începu să fugă spre primărie, strigând neîncetat: "Trăiască patria! Trăiască libertatea! Trăiască frățietatea! ".

Toți câți îl vedeau și îl auzeau alergau după dânsul, crezând că e nebun.

În câteva minute ulițile despre primărie erau pline. Era o învălmășeală care avea înfățișarea unui asalt asupra primăriei.

Deodată se aude o împușcătură din curtea primăriei.

În acel moment tobele și trâmbițele dau semnalul de alarmă în cazarmă, și din turnul bisericii ungurești clopotele anunță pericolul suprem.

- E foc! e foc! s-aude din toate părțile, și oamenii fug înspăimântați, fiecare încotro i se pare că poate fi focul. Cei mai mulți își urmau pasul spre primărie.





Crucile rosii - Partea 01
Crucile rosii - Partea 02
Crucile rosii - Partea 03
Crucile rosii - Partea 04
Crucile rosii - Partea 05
Crucile rosii - Partea 06
Crucile rosii - Partea 07
Crucile rosii - Partea 08
Crucile rosii - Partea 09
Crucile rosii - Partea 10
Crucile rosii - Partea 11
Crucile rosii - Partea 12
Crucile rosii - Partea 13
Crucile rosii - Partea 14


Aceasta pagina a fost accesata de 699 ori.
{literal} {/literal}