Crucile rosii - Partea 11
de Ioan Slavici
11.
Orășenii nu știau nimic de toate cele ce se petreceau în cazarmă. Ei erau ocupați cu pregătirile pentru teatru, încât nu le rămânea vreme să se gândească la cele ce se petreceau împregiurul lor.
Unii alergau în dreapta, alții în stânga; ulițile erau pline, piața bâjbâia ca un stup; prăvăliile erau îndesuite. Nu era numai duminecă, ci și o zi de serbare neobișnuită.
După noauă ceasuri dimineața, proprietarii de case primesc adresele secrete.
Ca printr-un ordin de comandă, ulițile se deșertară. Porțile și prăvăliile se închid una după alta. Pe la zece ore ulițile erau părăsite. Numai pe ici, pe colea se mai zărea câte un slujbaș al primăriei, câte un om care nu știa nimic de cele ce se petreceau, ori câte unul care se grăbea în fuga mare a sosi cu o clipă mai curând acasă.
Înfățișarea orașului era ca în ziua de Paști, când toată lumea e la biserică.
Adresa secretă a primarului a avut drept efect tocmai ceea ce voia să înlăture: ea a produs o panică în tot orașul.
Bărbații erau serioși, îngrijați, furioși sau exaltați. Femeile plângeau, și multe din ele leșinau. Toată lumea își ieșise din fire. Nu mai știau ce să facă, cum să scape, unde să fugă, unde să-și ascundă comorile. Se certau, se acuzau unii pe alții, învinovățeau administrațiunea, osândeau guvernul și blăstămau pe români; prea puțini aveau încredere în ocrotirea puterii publice; cu atât mai mic era numărul acelora care, citind și recitind adresa secretă, nu puteau deloc s-o înțeleagă și se îndoiau că pericolul ar fi atât de iminent. Cu toate acestea, ei aveau dinainte-le adresa primăriei, vedeau crucile roșii și mintea li se oprea în loc. Cei mai mulți nu făceau nimic; unii, mai șireți, ieșeau pe uliță, priveau în dreapta și în stânga, și când credeau că nu-i vede nimeni, ștergeau crucile roșii de pe pereții lor. În scurtă vreme mare parte din crucile roșii erau rase cu cuțitul ori spoite cu var.
Cei mai fricoși să hotărâră să fugă. Pe drumul despre Sibiu, în interval de o oră, ieșiră noauă trăsuri încărcate; oamenii mai serioși însă alergară îndată la primărie, spre a se încredința înșiși despre situațiune; iar alții se grupau cu amicii lor la locuri anumite, spre a se sfătui.
Pe cât de părăsite erau însă ulițile, pe atât de mare era îmbulzeala la biserica cea românească și la școala de băieți.
Nu era suflet de om care să fi lipsit azi de la biserică.
De câteva zile se făcuseră pregătiri pentru ziua de astăzi.
Încă de ieri după-amiazăzi sosise comisarul consistorial, părintele asesor metropolitan, dimpreună cu alte persoane mai însemnate din Sibiu, căci azi avea să fie alegere de protopop.
Mare pane din delegații satelor au venit de ieri seara; ceilalți au sosit astăzi dimineața: numai preoți, dascăli, notari și săteni de frunte.
Erau doi candidați, dintre care unul administrator protopopesc. La sfânta liturghie aveau să slujească împreună, să-i vadă poporenii și să-i cunoască pe amândoi. Afară de aceasta, la "chemarea Duhului Sfânt" avea să pontifice părintele asesor metropolitan, va să zică trei protopopi, asistați de noauă preoți, adecă în total doisprezece duhovnici. În fine, școlarii aveau să țină corul și cei mai vestiți cântăreți dimpregiur să țină strana. Avea să fie o zi cum n-a mai fost, cum nu s-a mai pomenit în acest oraș.
Încă de dimineață erau pline nu numai biserica, ci și curtea bisericii.
Oamenii stăteau de vorbă și, ca totdeauna la asemenea ocaziuni, se împărțeau în doauă cete. Unii erau pentru un protopop, alții pentru altul. Cei mai mulți însă stăteau nehotărâți, așteptând să-i vadă pe amândoi la altar.
Dară partea cea mai luminată și mai ales delegații și-au luat o poziție față de candidați. Ieri seara se ținuse la școală o întrunire în care însă oamenii nu s-au putut înțelege. Toți admiteau că părintele administrator cântă și vorbește mai frumos, dar se bănuia că el ar fi având relații cu maghiarii. Așa fiind, partida națională îl considera drept renegat și lupta din răsputeri, pe față, contra lui.
Cu cât se apropia alegerea, cu atât creștea și agitația. În cursul sfintei liturghii oamenii și întrau, și ieșeau din biserică; vorbeau încet; p-afară se și certau; fiecare se silea să întărească pozițiunea candidatului său. De când au intrat însă în sfânta liturghie, partida părintelui administrator părea că crește. Glasul părintelui străbătea ca un fior prin mulțime; pe lângă aceste, era un om înalt și frumos, pe când concurentul lui părea un popă de la sate pe lângă dânsul... Partida națională se agita cu atât mai mult în fața criticei pozițiuni a candidatului său.
Deodată, unul câte unul, oamenii încep să iasă din biserică... Șoapte, zgomot... vorbe aprinse... Într-o clipă se răspândi vestea că poliția ar fi arestat pe trei dintre delegații Partidului Național.
Câțiva inși alergară la primărie și se întorc turburați înapoi. Agitația crește ca un roi, și în scurtă vreme nimeni nu se mai îndoiește că părintele administrator s-a pus în înțelegere cu maghiarii. Atunci partida lui se reduce abia la vreo zece oameni, care îl cunoșteau mai de aproape. Aceștia, simțând pe dată greutatea situațiunii, se hotărăsc și adresează acea petițiune primarului prin care cereau libertatea arestaților pe garanția lor.
Purtătorii petiției se întorc fără rezultat, căci primarul nu era la primărie. Dânșii însă asigurau că arestații vor fi liberați pe dată.
Acum însă nici libertatea arestaților nu mai putea domoli spiritele. În altar preoții scurtau textul liturghiei; în strană dascălii schimbau tipicul; toate mergeau numai de-a valma.
Mai-nainte de zece ceasuri liturghia se sfârși și lumea ieși toată în curtea bisericii. Bărbați, femei, copii, cu totul ca trei mii de suflete, se mișcau în amestec agitat prin curtea cea mare; bărbații discutau înfierbântați, femeile steteau timide, iar copiii săltau și țipau, dezmierdați de acest zgomot. Unii voiau una, și alții voiau alta; unii propuneau, alții nu primeau; era o fierbere grozavă, în care nu puteau ajunge la nici o hotărâre. Unii ziceau că ar fi bine să meargă cu toții la primărie și să nu se miște din loc până nu vor izbuti să libereze pe cei arestați; dar acum nu mai era vorba de arestați; vorba era de insulta ce li s-a făcut. Au fost numiți "revoluționari", au fost numiți "câni de români". Toți doreau o răzbunare.
În această învălmășeală, un om de statură mai naltă se ivește pe treapta cea mai înaltă de la întrarea bisericii. Este advocatul Romulus Tiberian.
- Fraților! strigă el cu glas răsunător.
Într-un moment oamenii făcură roată împregiurul lui și zgomotul amuți.
Toți ascultau, căci în această încurcătură toți simțeau trebuința să audă o părere lămurită.
- Fraților, cuvântă din nou oratorul. Nu e nimeni între noi care să nu fie întristat văzând că în această zi, ce pentru noi constituie una din cele mai frumoase sărbători, nici unul măcar din cetățenii maghiari n-a găsit de cuviință a se face părtaș la bucuria noastră. Ne revoltă când ura lor merge până a ne insulta, numindu-ne "revoluționari" și "câni de români", întărâtând astfel pe câțiva frați de ai noștri și în urmă arestându-i.
Toate aceste nu puteau și nu pot avea alt scop decât să agiteze și să turbure armonia între noi și să ne provoace la (apte nechibzuite.
Ei caută pretext să împedece alegerea de astăzi și să ne compromită în fața lumii. Orbiți de pasiune, ungurii nu prevăd urmările ce pot avea atari măsuri nechibzuite, nu vor să se gândească la răzbunarea ce poate cădea asupra lor întărâtând pe pacinicii români. De aceea să ne arătăm mai tari decât dânșii, să nu ne lăsăm să ne amăgească și să păstrăm cumpătul, căci numai astfel putea-vom păstra demnitatea noastră. Dar trebuie totodată, nu ne este permis să trecem cu vederea insulta ce am suferit în ziua de astăzi: să cerem satisfacție; dar să o cerem acolo unde ne este sigură speranța să fim ascultați. Fraților, fiți liniștiți și să urmăm a încheia în liniște ziua de astăzi...
Înălțatul împărat a fost totdeauna ocrotitorul nostru: îi vom așterne și de astă dată plângerea noastră prin o deputațiune!...
Tiberian voia să-și urmeze discursul, dar mulțimea începu să strige și să se miște exaltată. Oamenii își aruncau pălăriile în aer, cădeau în genunchi și își făceau cruce, binecuvântând pe împăratul.
Cu toate aceste, spiritele continuau a se agita și setea de răzbunare se aprindea din ce în ce mai mult.
Crucile rosii - Partea 01
Crucile rosii - Partea 02
Crucile rosii - Partea 03
Crucile rosii - Partea 04
Crucile rosii - Partea 05
Crucile rosii - Partea 06
Crucile rosii - Partea 07
Crucile rosii - Partea 08
Crucile rosii - Partea 09
Crucile rosii - Partea 10
Crucile rosii - Partea 11
Crucile rosii - Partea 12
Crucile rosii - Partea 13
Crucile rosii - Partea 14
Aceasta pagina a fost accesata de 1676 ori.
