Comoara - Partea 12
de Ioan Slavici
12.
Viscolea de ai fi crezut că are să se prăpădească pământul, și d-l pomojnic, sculat abia de două zile din pat, ședea cu medicul plășii la gura sobei.
- Domnișoara Lina era plecată - zise el - și nu putea nimeni să-mi spună unde s-a dus și când se întoarce. Am căutat pe samsarul Șvarț. Ovreul nu știa nimic și zicea să-l duc la poliție, dacă-l bănuiesc de ceva. Sâmțea, mișelul, că mă feresc de poliție. L-am întrebat dacă nu cumva cunoaște pe o damă Tereza. El se uită mirat la mine, încât puteam să văd că nu știa nimic despre cele petrecute, după ce el se despărțise de Costică. Îi povestii istoria cu portofelul și cu comisarul. Era furios și le știa acum toate. "Pungașul acesta nu poate să fie decât Ahil Panaiot", zise el. "Să te bizui, te rog, pe mine, că am să le deslușesc eu toate. " Nici c-aș fi putut să fac altfel. Ne-am dat dar întâlnire, și peste câteva ceasuri el a și venit să-mi spună că domnișoara Lina a și plecat cu Ahil Panaiot spre Predeal, doamna Tereza a plecat și ea cu două dintre nepoatele ei la Tușnad, iar Costică era, după toată probabilitatea, cu ele. Ce eram să fac?
- Eu m-aș fi mulțumit cu banii pe care mi-i lăsase țăranul - grăi medicul - și m-aș fi întors acasă.
-Te-nșeli, întâmpină d-l pomojnic; o crezi aceasta acum, dar făceai tot ca mine. Era peste putință să mă împac cu gândul că oamenii aceștia scapă, după ce au făcut o pungășie atât de mare.
- Îi denunțam! grăi medicul.
- Nu - zise d-l pomojnic râzând — nici asta n-o făceai. Dacă-i denunțam, iar îl încurcam pe Duțu, și trebuia să dau din mână și monedele primite de la el.
- Era însă o nebunie să-i urmărești, întâmpină medicul. Cum să-i găsești și ce să le faci?!
- Aibi răbdare - grăi d-l pomojnic - c-o să ți le spun toate. O nebunie ar fi fost dacă aș fi plecat singur: cu un om ca Șvarț te duci însă până în fundul iadului. Nu poate nimeni să-și închipuiască ce e în stare să dreagă și să învârtă un om ca Șvarț, când i s-a vârât dracul sub piele. M-a dus la un medic și mi-a scos adeverință că sunt greu bolnav și am neapărată nevoie de un concediu mai lung, mi-a obținut prelungirea concediului pe încă șase săptămâni, mi-a luat pașaport și mi-a vândut monedele cu aproape patru mii de lei; n-aveam dar decât să-l însoțesc, căci toate celelalte le făcea el. Pe drum umbla din vagon în vagon, prindea vorbă cu călătorii, cu conductorii, cu funcționarii de pe la gări, mai ales cu toți ovreii, și încă mai nainte de a fi sosit la Predeal, noi știam că Lina și Ahil au trecut cu bilet luat până la Viena, doamna Tereza nu s-a dus cu nepoatele sale la Tușnad, ci la Pesta, iar Costică s-a dus singur la Triest. Trecuseră cinci zile la mijloc; nu ne-am mai oprit dar la Pesta, ci am trecut înainte spre Viena, pentru ca nu cumva să perdem urma lui Ahil Panaiot.
Cum să-i găsim însă aici pe fugari?
Am tras la "Hotel Metropole", și chiar în ziua sosirii noastre ne-am încredințat din listele de călători publicate prin ziare că în timpul celor din urmă opt zile nici un Ahil Panaiot n-a sosit la Viena. Șvarț era cu toate aceste sigur că Ahil Panaiot se află la Viena, însă sub un alt nume. El s-a pus dar în legătură cu ovreimea și mai ales cu samsarii, m-a purtat pe la toate localurile de petrecere, a știricit pe la neguțătorii de antichități și a treia zi noi știam că în timpul celor din urmă zile s-au vândut multe monede vechi și că acela care le-a vândut se numea Aristide Melioti și era om de vreo treizeci și cinci de ani, scurt, cam gros, însoțit de o damă tânără și cam plină la trup, fără îndoială Ahil al nostru. Poți să-ți închipuiești furia cu care-i urmăream acum după ce dăduserăm de urma lor. Ne aflam însă la Viena, și poliția sâmțise că urmăream pe cineva și ne urmărea și ea pe noi.
- Nu mai rămâne decât să vă văd arestați, grăi medicul râzând.
- Aibi răbdare - Întâmpină pomojnicul - că o să le vezi toate. La Viena, unde Șvarț avea cele mai întinse legături, lucrul nu prea era cu putință. Abia începuse poliția să ne urmărească, și Șvarț nu numai a fost vestit despre aceasta, dar s-a și pus prin amicii săi în înțelegere cu agentul secret, care ne urmărea, și acesta, pentru 200 fl., s-a angajat să ne dea mână de ajutor. Prin el am aflat apoi că acel Aristid Melioti a stat cu soția sa tot în "Hotel Metropole", unde eram trași noi, dar era plecat de două zile la Paris! Nu mai încăpea îndoială că grecul l-a văzut pe Șvarț și, dând cu socoteală că e urmărit, a fugit din Viena.
- Voi după ei! strigă medicul râzând din nou. Mă rămăsese c-o să alergați astfel prin toate orașele mari din Europa.
- Și ce pierdeam?! grăi pomojnicul. Riscam să cheltuiesc banii luați de la țăran în o călătorie prin Europa, dar puteam s-ajung om bogat dacă-i găseam la timp.
- Vorba e însă că era o nebunie să crezi că-i poți găsi!
-Te-nșeli, zise pomojnicul. Eram siguri că avem să-i găsim și grija noastră era numai să-i ajungem cât mai curând, fiindcă Panaiot, om ușuratic din fire, făcea cheltuieli nebunești și, știindu-se urmărit, nu mai vindea monedele și sculele, ci le dădea, așa zicând, de pomană. Am luat dar cele mai întinse măsuri de precauțiune. Șvarț a primit o mulțime de recomandațiuni, dintre care una pentru un agent al poliției din Paris, căruia i-am dat prin o depeșe signalmentele fugarilor. Eu urmăream, așa ziceam în depeșe, pe soția mea, Lina, care a fugit cu un amic al meu. Deoarece Panaiot n-avea decât să citească listele de călători pentru ca să știe unde ne aflăm, am plecat din Viena, eu cu pașaportul unui anume Iosef Iacek, iară Șvarț cu al unui oarecare Aron Blau.
- Așa cred și eu c-o să-i găsiți, grăi medicul.
- Stăi să vezi! urmă d-l pomojnic. Știam că ei au luat bilet până la Paris, și pe calea ferată i-am urmărit până la Passau. Aici însă le-am perdut urma. Nu mai știa nimeni nimic despre un domn, care călătorea cu o damă ce nu știa decât românește. Tot astfel, agentul nostru, care ne-a primit la gara din Paris, ne-a încredințat că persoanele urmărite de noi n-au sosit la Paris. Ahil se afla cu toate acestea la Paris, nu însă însoțit de Lina. După unsprezece zile am aflat, în sfârșit, că la Passau el a părăsit pe Lina și a urmat călătoria cu o italiancă de la trupa de balet a Operei din Viena, care plecase câteva ceasuri mai nainte și-l așteptase la Passau. Acum însă el era plecat spre Italia.
Medicul începu să bănuiască pe d-l pomojnic că-i spune o istorie născocită de dânsul, spre a ascunde adevăratul scop al lungei sale călătorii. Îi era însă greu să mărturisească bănuiala aceasta.
- Dar domnișoara Lina ce s-a făcut? Întrebă el cam în bătaie de joc.
- S-a întors la Viena și de acolo la București, răspunse pomojnicul. Eram hotărât să fac și eu tot ca dânsa. Lasă că concediul era pe sfârșite, dar nici bani nu-mi rămăseseră decât vreo mie cinci sute de lei. Șvarț însă era gata să-l urmărească și singur, și ar fi fost o nebunie să-l las pe el singur la câștig, după ce cheltuisem peste două mii de lei. M-am învoit dar ca el să-mi obție o prelungire de concediu, și am subscris o poliță de două mii de lei, pe care el a scontat-o prin mijlocirea unui bancher din Viena.
Medicul nu se mai îndoia că d-l pomojnic spune povești, care nici nu s-au petrecut, nici nu se pot petrece.
- L-ai găsit ori nu? Întrebă el nerăbdător.
- Da - răspunse d-l pomojnic - după aproape patrii luni de zile, în decembrie, după ce am colindat în câteva rânduri țările din Apus și după ce el schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit.
La Monte-Carlo, de unde Ahil ne scăpase într-un rând, am găsit pe Costică, de la care am aflat că d-na Tereza are la Pesta un stabiliment foarte elegant, care merge foarte rău, iar Ahil Panaiot a deschis la Marsilia un tripou, cu care voia să câștige ceea ce perduse. Era dusă comoara.
- Eu tot m-aș fi dus și la Marsilia, zise medicul cu ironie. Pe vorbele unui om ca Costică nu se poate pune nici un temei.
- Tot așa am raționat și eu, întâmpină d-l pomojnic zâmbind. Să meargă, mi-am zis, și suta unde s-a dus mia. Am plecat dar la Marsilia. Mișelul de Costică a vestit însă pe Panaiot și chiar în ziua sosirii noastre noi am fost arestați.
- De ce? Întrebă medicul surprins.
- Pentru că umblam cu pașapoartele falșe, răspunse d-l pomojnic râzând. N-avea Panaiot decât să spună adevăratele noastre nume, pentru ca să ne bage în încurcătura asta.
- Și cum ați scăpat? Întrebă medicul, care începu iar să creadă.
- Prin bunăvoința lui Ahil Panaiot, răspunse d-l pomojnic. Urmăream, precum știi, pe soția mea și pe seducătorul ei. N-ar fi avut Ahil decât să spună că mințim, pentru ca să ne încurce și mai rău. Se bucura însă și el că poate scăpa, și a confirmat minciuna ticluită de noi. Era o frumusețe când comisarul m-a întrebat dacă nu cumva fugarii au luat cu dânșii bani, scule ori alte efecte, dacă n-am vreo pretențiune față cu Ahil Panaiot. "Nimic! nici una! " răspunsei lăpădându-mă ca de Satana și mulțumit că pot scăpa cu fața curată.
Acum nu mai credea medicul nimic.
- Ceea ce dovedește - zise el în bătaie de joc - că avea țăranul dreptate când zicea că comoara era în adevăr blestemată, ca nimeni să n-aibă folos de ea.
- Te înșeli! răspunse pomojnicul. De orișicare bogăție se folosește numai cel ce știe s-o prețuiască: s-au folosit și de comoara aceasta mulți. Nu s-a folosit țăranul, pentru care bogăția era un fel de năpaste, nici Ahil Panaiot, care nu se simte bine câtă vreme mai are vreun ban în pungă; se vor fi folosit însă femeile, care l-au despuiat pe Ahil, și s-a folosit îndeosebi domnișoara Lina, care s-a întors la București cu mulți bani, cel puțin patruzeci de mii de lei, precum a aflat Șvarț.
- Umblă să te despăgubești de la ea, grăi medicul începând iar să creadă.
-Tocmai acesta e lucrul pentru care cer ajutorul tău, răspunse d-l pomojnic. Să vezi, urmă el. După întoarcerea mea la București, m-am înțeles cu Șvarț să mă duc la ea. Am fost și i-am povestit toate amănuntele și am sfătuit-o să intre la învoială cu el și să scape de un proces pe cât se poate de primejdios pentru dânsa. Putea să vadă că le știu toate foarte bine; negă cu toate aceste și zise că nimeni nu poate s-o dovedească.
- Pune-o față în față cu țăranul! strigă medicul aprins.
- Tocmai acesta e lucrul pentru care cer ajutorul tău! răspunse iar domnul pomojnic. Mă tem că el nu va voi să vie cu mine la București. Eu am trimis să mi-l aducă mâne aici; te rog să-l încurci, ca să-ți facă mărturisirea, căci nu-i mai rămâne apoi decât să intre în voile noastre.
- Sarcina nu-mi pare deloc grea, dacă-i vom face și lui parte! strigă medicul voios.
Comoara - Partea 01
Comoara - Partea 02
Comoara - Partea 03
Comoara - Partea 04
Comoara - Partea 05
Comoara - Partea 06
Comoara - Partea 07
Comoara - Partea 08
Comoara - Partea 09
Comoara - Partea 10
Comoara - Partea 11
Comoara - Partea 12
Comoara - Partea 13
Aceasta pagina a fost accesata de 2240 ori.
