Comoara - Partea 05
de Ioan Slavici
5.
Pe dibuite umblă omul numai câtă vreme nu și-a găsit drumul.
Duțu și-l găsise pe al lui. După ce și-a îngropat aurul la tulpina unui copac bine adăpostit, din jos de fântâna Brâncovenesei, el s-a-ntors ușurat în oraș. Pentru banii ce lăsase la dânsul își cumpărase o pungă cu verigi; într-o parte se aflau cei mari, iar în cealaltă cei mici și cei mijlocii.
În dreptul Căzărmii Malmezon el scoase punga și luă din ea un ban mare, unul mijlociu și doi din cei mici. Pe aceștia trebuia să-i aibă la îndemână, ca să n-aibă nevoia de-a mai scoate punga când va fi intrat la vreun negustor; îi puse dar în buzunarul jiletcei.
Luând apoi Calea Plevnei, el ieși în cele din urmă la biserica Zlătari, iar de aici apucă spre stânga, unde știa că sunt mai mulți giuvaergii. Nici c-avea să caute mult pentru ca să-i găsească, fiindcă în fața prefecturii de poliție sunt nu mai puțin decât patru. Sunt și erau; dincolo însă, peste drum, în curtea poliției, steteau fără de nici o treabă câțiva jandarmi, și Duțu nu îndrăzni să intre. Prea era în mijlocul orașului.
El își urmă cu toate aceste drumul mai spre mijloc, până la bulevard, și de aici înainte spre Piața Teatrului. Erau și aici giuvaergii, el însă nu îndrăznea să intre.
Cu totul altfel își închipuise el lucrurile: căuta locuri mai dosnice și prăvălii mai mici, ca cea de la Ploiești.
În fața bisericii Crețulescu el se opri mirat la o fereastră în care se aflau vreo cincizeci de bucăți de monede vechi, cele mai multe de argint, dar și câteva de aur, care semănau cu ale lui, parcă ar fi fost luate din același cazan.
El stete câtva timp neastâmpărat pe gânduri: aici trebuia să intre! Prăvălia era îngustă și cam întunecoasă; strada părea și ea în această parte mai strâmtă și mai dosnică.
Duțu își luă inima în dinți, scoase banii din buzunarul jiletcei și intră cu ei în mână.
- Am niște bani - zise apoi sfiicios - pe care un țăran vrea să mi-i vândă; ați putea, vă rog, să-mi spuneți cam cât să dau pe ei?
În prăvălie se aflau doi domni, unul tânăr și altul bătrân.
- Noi cumpărăm ori vindem, dar nu prețuim, răspunse domnul bătrân cam supărat.
Duțu voi să iasă - cum ieși când scapi; domnul tânăr însă îl opri cu vorbele:
- Îmi dai voie să-i văd?
Ovreul din Ploiești pusese banii în cumpănă mai nainte de a le fi hotărât prețul. Domnul acesta însă nu-i cumpăni, ci se duse cu ei la fereastră să-i vadă bine, apoi îi arătă și bătrânului, care își îndoi ochelarii ca să-i vadă mai bine.
- Mai are țăranul acela bani de aceștia? Întrebă el în cele din urmă.
- Nu știu! răspunse Duțu.
- Atunci nu putem nici noi să-ți spunem prețul, grăi bătrânul. Ăsta - urmă el arătând la unul din banii cei mici - e ban foarte rar și cu două sute de ani mai vechi decât ceilalți, care sunt din timpul lui Hadrian; el se plătește dar scump. Dacă însă țăranul va fi având mulți și îi va vinde în curând, prețul va scădea și ușor te poți înșela.
Duțu se uita la el cu ochii mari și cu gura căscată.
- Dar cel mare ce prețuiește? Întrebă el cu jumătate de gură.
- Îți dau - răspunse bătrânul, înapoindu-i unul câte unul banii - pentru acesta 200, pentru acesta 50, pentru acesta 40, iar pentru acesta 90 de lei, și puțin îmi pasă cu cât i-ai cumpărat d-ta.
Duțu era zăpăcit de îi era parcă lumea se învârte ca o moară cu dânsul.
De ce unul mai scump și altul mai ieftin? Ce fel de bani erau aceștia? De unde putea el să știe care dintre ei ce prețuiește? Era peste putință ca el să scoată la capăt lucrul de care se apucase! Un singur lucru era deslușit în capul lui: că trebuie să se întoarcă la "Dacia", să se încuie în odaia lui și să-și vadă bine banii, ca să aleagă la o parte pe cei de 200 lei. Pe aceștia trebuia să-i vândă în aceeași zi la deosebiți neguțători, însă nu cu 200 lei, ci mai scump.
Dus de gândul acesta, el ieși din prăvălie; era însă atât de buiguit, încât numai cu anevoia putu să-și dea seamă dincotro a venit și încotro are să apuce spre a se duce la "Dacia".
Sosit sub poarta hotelului, el rămase și mai buiguit.
Venit noaptea și plecat în zori de zi, el nu-și mai aducea aminte pe care din cele două scări trebuie s-o urce ca să ajungă la odaia lui.
Văzând că scara de la dreapta e curată și așternută cu preșuri, el nu îndrăzni s-o urce; apucă dar la stânga, spre sala de reprezentațiuni, care acum era deșartă, cu scena pustie în fundul ei. Și o mare sală deșartă, mai ales când are-n fundul ei și-o scenă cu decorațiuni aruncate de-a valma, produce chiar și asupra omului mai puțin buiguit o impresie foarte proastă. Duțu se opri pe o clipă, apoi își iuți pasul și peste puțin dete de gangul strâmt, dosnic și întunecat, care se afla în dosul sălii.
Aici nu putea să fie odaia lui, și chiar dac-ar fi fost, el nu putea să se oprească la ea: trebuia să treacă iute înainte, unde se vede mai multă lumină.
Aici se sâmți mai bine: dar ce folos? Tot ușă lângă ușă și tot una ca alta, încât era peste putință să-și dea seamă care e de la odaia lui.
"Ptiu! păcatele mele! " suspină el deznădăjduit.
Vedea acum că fiecare ușă are numărul ei: cum să-și găsească el odaia dacă nu-i știe numărul?!
Un gând luminos!
Luase cheia cu dânsul: n-avea decât să încerce cheia, căci odaia lui era, fără îndoială, aceea pe care o putea descuia cu cheia de la dânsul.
Orișicât de luminos însă, gândul acesta era cam îndrăzneț, fiindcă e lucru neobicinuit ca un pasager să umble-n hotel de la ușă la ușă încercând cheia. Foarte ușor i se poate întâmpla ca cineva să-l întrebe: "Ce cauți, domnule? " - un lucru de care Duțu se ferea.
Nu i s-a întâmplat lucrul acesta nici la ușa întâia, nici la ușa a doua, nici la a treia, care erau încuiate; la ușa a patra însă locuia domnișoara Lina, actrița, care se culcase târziu, după miezul nopții, și astfel acum, pe la orele 11, ajunsese să se scoale și să-și facă toaleta.
Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu fu câtuși de puțin mirată când auzi că cineva moșmolește la ușa ei. Ce-i drept, nu se îmbrăcase încă, dar fusta și-o pusese, părul îi era pieptănat și vizitele de la 11 le primea și în cămașă, căci n-avea cuvinte de a-și ascunde brațele și gâtul.
Ea-și aruncă deci o cârpă peste umeri și grăbi la ușă ca să vadă cine vrea să intre.
Duțu rămase stean de piatră în fața ei.
Prin multe trecuse el de când era om bogat; asta însă punea vârf la toate.
Se uita la el femeia aceea și-l măsura de jos până sus și de sus până jos, parc-ar fi voit să-i scoată sufletul din trup și comoara din pământ.
- Ce doriți, mă rog? Îl întrebă ea trăgănând vorbele.
- Îmi caut odaia - răspunse el cu glas tânguios - și nu pot s-o găsesc.
- Care număr?
- Nu știu numărul! zise el deznădăjduit.
Nu se poate lucru mai hazliu decât un pasager care-și caută într-un hotel odaia și nu e în stare s-o găsească. Lina, cu toate aceste, nu râse: era în fața bietului om ceva ce-o umplea de milă. Nu mai încăpea nici o îndoială că omul acesta nu mai umblase prin hoteluri. Femeie încă tânără, dar trăită-n lume, deschisă la cap și prin multe trecută, ea nu trecu cu vederea cămașa lui țărănească, fața lui bătută de soare și de vânt și purtarea lui de om stângaci și neumblat prin lumea în care se afla. Nu mai încăpea pentru dânsa nici o îndoială că-n fața ei se afla un țăran îmbrăcat în haine nemțești.
- Uite, - grăi dânsa - să te duci la portar, să-ți spui numele și să ceri cheia, căci el are pe tablă și cheia, și numele d-tale la numărul odăii în care stai.
Duțu se făcu alb ca varul: i se tăiară picioarele, îi venea să leșine. Dacă i-ar fi pus cineva pistolul în piept, el tot nu și-ar fi putut aduce aminte cum și-a spus chelnerului numele.
Era perdut, dat de gol!
- E la mine cheia! gângăni el arătând cheia.
Prea era din cale afară!
În loc de-a râde, Lina se dete puțin înapoi.
Omul acesta era ori nebun, ori vreun tâlhar ascuns în haine nemțești, ori cine știe ce?!
Aici era ceva la mijloc; ea dăduse de urma unei taine; trebuia să o descoase! De ce adecă să se teamă, aici în mijlocul lumii, de acest om care tremura de frică?!
Ea își schimbă deodată atitudinea, se apropie din nou de dânsul, îl luă cu brațul peste umăr, ca să-l aducă în odaie.
- Intră, te rog, - grăi - și închise ușa.
Duțu nu mai era în stare să se împrotivească. Văzându-se singur cu dânsa, îi era ca și când ar fi căzut pe vecii vecilor sub stăpânirea ei.
- Uite, - Îi zise ea cu un fel de viclenie plină de dulceață - eu numaidecât am văzut că tu ești țăran; trebuie să-ți mai cumperi și o cămașă scrobită și să pui guler și legătoare la gât dacă vrei să nu te cunoască nimeni.
Duțu se uită la ea ca la un demon care-ți știe și cele mai ascunse gânduri și te are în deplina lui stăpânire.
- Ți-o spun aceasta pentru ca să vezi că nu-ți voiesc răul. Haid’, șezi colea ca să vorbim ca doi prieteni.
Ea-l cuprinse apoi cu brațul și-l duse la canapea, se așeză lângă el, aproape, cu totul aproape, pentru ca cu atât mai vârtos să-l încurce.
- Așa! grăi apucându-l de mână. Să-mi spui acum ca la o soră de unde ești, cum te cheamă și ce cauți la București. Poate că pot să-ți fiu de ajutor.
Duțu se uită lung și îndrăzneț la ea.
Era prins de nu mai putea să scape, dar tocmai gândul că e prins așa îi luminase deodată capul.
Ea lăsase cârpa cu care-și acoperise umerii și ședea lângă dânsul cu brațele goale, cu umerii dezveliți și cu sânul pe jumătate scos de sub cămașa cu horbotă. Nu era femeie grasă, dar avea o carne atât de fragedă, încât Duțu nu-și mai putea stăpâni degetele, pe care și le sâmțea intrând în carnea ei. O dată să-i pună mâna pe gât, și nu mai crâcnește, nu mai răsuflă, e scăpat de ea!
Îi era foarte greu, dar trebuia să se stăpânească.
"Am s-o duc - Își zise el în gândul lui - mai la o parte, abunăoară-n pădurea de la Băneasa. Crezi tu că m-ai prins pe mine, dar însăți te-ai prins! "
Domnișoara Lina nu știa ce fel sunt gândurile ivite-n capul lui; era însă-n ochii lui ceva ce-o făcu să sâmtă că tot nu-l stăpânește și ea se mai depărtă de dânsul.
- De ce să nu-ți spun adevărul? zise el. Am găsit, săpând, niște bani de aur și umblu să-i vând pe nesâmțite.
- Sunt mulți? Întrebă ea, apropiindu-se iar de dânsul.
- Destui, răspunse el, și scoase banii din buzunar, ca să-i arate. Uite, ca aceștia.
Lina se uită cu multă luare-aminte la ei.
- Aceștia sunt bani vechi, zise ea.
- Chiar foarte vechi; pentru aceste patru bucăți mi-a dat neguțătorul patru sute de lei, dar n-am voit să-i dau, grăi dânsul. Ca să-i fure apoi ochii, el scoase punga și trase inelele, ca să verse banii pe masă.
- Nu! strigă Lina cuprinsă de un fel de beție. Lasă-i! În fiecare clipă ar putea să intre cineva. Care va să zică, ai găsit o comoară!
- Cam așa ceva, răspunse el băgând iar punga în buzunar. Aur mult și pietre scumpe și mărgăritare.
- Tu nu poți să le vinzi, grăi dânsa cuprinsă de o sinceră îngrijare. Ai să fii înșelat și o să te dai de gol, cum te-ai dat acum. Uite, urmă stăruitoare și cu căldură, eu vând mai ușor și n-am să te înșel. Sunt fată săracă și mă mulțumesc cu ceea ce-mi dai tu.
El iar se uită lung și deșghețat la ea. Îi era milă de dânsa, care putea să-i fie de mare ajutor. Venise ca să-și numere banii și să aleagă pe cei de 200 lei; amândoi împreună o făceau mai bine aceasta, și dânsa vindea fără îndoială mai ușor decât el. Ea era însă femeie, minte ușoară, gură slobodă!
- Să vedem! zise el chibzuit. Vii cu mine la noapte, ca să-ți arăt comoara?
- Unde?
- În pădurea de la Băneasa, răspunse el. Trebuie s-o vezi, ca să știi cum ai să te apuci de lucru. Vii cu birja până la Șosele, apoi îți urmezi drumul pe jos până în fața școlii de la Herăstrău, unde am să te aștept pe la zece, iar de acolo mergem împreună.
Lina stete câtva timp pe gânduri.
Avea repetițiune după-amiază și un rol în reprezentațiunea de seară. Putea să trimeată vorbă că e bolnavă, ceea ce mai făcuse și alte dăți. Nu se sâmțea însă în stare să meargă singură până în dreptul școlii de la Herăstrău și se temea să meargă cu el în pădurea de la Băneasa. Mai era însă mult până seara și n-avea nevoie să-i spună chiar de pe acum ce are și ce n-are să facă.
- Mă duc, zise ea. Deocamdată însă, acum după-amiază, putem să facem încercare cu aceștia, care sunt la tine. Trebuie, înainte de toate, să-ți cumperi cămașă, gulere și legătoare.
- Da! strigă Duțu speriat. Și să-mi găsești odaia…
- Asta e lucru ușor - Întâmpină dânsa - fiindcă numărul ei e pe cheie. Du-te însă să-ți cumperi cămașa, iar eu mă îmbrac până ce te întorci, și apoi mergem împreună la tine ca să alegem banii.
Duțu se ridică gata de plecare, dar nu putu să se miște din loc.
Era peste putință ca el s-o lase singură. În fiecare clipă putea să vie cineva la dânsa: de unde știa el că ea n-are să spună ce-a aflat?
- E mai cuminte - zise el - să trimiți pe cineva să mi le cumpere și să mi le ducă-n odaie. Eu rămân aci până ce te îmbraci și apoi mergem împreună și mă îmbrac și eu.
Domnișoara Lina era foarte strâmtorată. Prea afară din cale rușinoasă, ce-i drept, nu era, dar tot îi părea lucru curios să se îmbrace-n fața lui și să steie cu dânsul în vreme ce el își schimbă cămașa. Apoi, de ce ținea el să rămâie?!
- Dacă vine însă cineva și te vede aci? grăi dânsa. Ar fi, poate, mai bine ca nimeni să nu știe că noi ne cunoaștem.
Duțu-și încreți fruntea.
- Să-ncui ușa - zise el hotărât - și să nu lași pe nimeni să intre.
- Oamenii vor fi însă cu atât mai curioși - Întâmpină ea -, vor sta de pândă, ne vor vedea când vom ieși și vor cerceta cine e omul cu care am stat încuiată în casă.
Duțu sâmți că iar i se răcește sângele-n vine: era prins, și orișicum o sucea și-o-nvârtea, nu mai putea să scape. Ea putea, la urma urmelor, să-l deie de gol și fiind de față.
Diavolul i-a scos femeia aceasta-n cale: nu-i rămânea decât să sară la ea și s-o gâtuie, să-i sucească gâtul ca la un pui de vrabie.
Ba nu!
Mai avea o scăpare.
Dacă pleca el acum și lua cel mai apropiat tren spre Giurgiu, pentru ca de acolo să se urce-n vapor și să meargă la Galați, nimeni nu-l mai căuta de urmă până la zece deseară, iar atunci se va afla pe Dunăre, cu urma perdută.
- S-o lăsăm pe mâne, grăi dânsul. Eu mă duc acum să-mi caut de alte trebi, și deseară, pe la zece, ne vedem în fața școlii de la Herăstrău.
Grăind vorbele aceste, el plecă iute ca descărcat din pușcă lăsând pe domnișoara Lina zăpăcită în urma lui.
Comoara - Partea 01
Comoara - Partea 02
Comoara - Partea 03
Comoara - Partea 04
Comoara - Partea 05
Comoara - Partea 06
Comoara - Partea 07
Comoara - Partea 08
Comoara - Partea 09
Comoara - Partea 10
Comoara - Partea 11
Comoara - Partea 12
Comoara - Partea 13
Aceasta pagina a fost accesata de 2192 ori.
