Vecinii - Paraschiv Ciulic - Stramtorarile Agatei
de Ioan Slavici
Agata era mâhnită, cătrănită.
E grozav lucru să te știi legat de un om cu care nu te poți înțelege.
De când Ciulic a trecut pragul casei lor, porniseră toate spre bine și inima ei se-nveselise.
Nu mai încăpea îndoială că Ciulic, care avea, precum spuneau toate cocoanele, multă trecere, a fost pe la direcțiunea Căilor Ferate și că acum bărbatul ei iar are să intre în leafă. O trecea un fel de sfârșeală când se gândea că iar vor primi bani în fieștecare lună, și se muncea mereu gândindu-se cum să-i mulțumească marelui binefăcător. Doamne! cât n-ar fi dat să afle care-i sunt slăbiciunile, ca să-i poată face vreo surprindere plăcută.
Iar Tănase al ei râdea de dânsa.
Credea și el, nu-i vorba, că acum i se va acorda un nou concediu și i se va pune un suplinitor, precum a zis Ciulic; gândul acesta însă pe el nu-l înveselea, ci-l umplea de dispreț și de amărăciune. Era om muncitor și capabil; își câștigase un drept: dreptul lui însă nu prețuise nimic câtă vreme nu mai era în dos și un om pe care nu l-ar băga nimeni în seamă, dacă nu și-ar fi adunat mulți bani. Ar fi voit să n-aibă nevastă și copii, ca să se poată lipsi de dreptul ce i se da cu milă umilitoare.
Dar nici măcar o milă în adevăratul înțeles nu era.
Ciulic, omul, care face procese pentru geamuri sparte de copii și poartă blanchetele de poliță în buzunar, Ciulic acesta n-a umblat pe la direcțiunea Căilor Ferate ca să-i facă lui un bine, ci ca să-și găsească girantul pentru poliță, să-și asigure cei șaizeci de lei.
D-l Călin vedea în fața lui pe omul înalt, cu umerii ridicați, cu fața aspră, și un fel de respect fioros îl cuprinse.
Șasezeci de lei peste șase luni de zile nu erau nimic pentru omul acesta, care era socotit în rândul milionarilor. El cu toate aceste s-a folosit cu o rară destoinicie de toate împregiurările, a alergat, a stăruit ca nu cumva să piardă acești șasezeci de lei.
Da! era om Ciulic acesta, om în felul lui, dar om!
Tocmai de aceea însă el rămase zăpăcit când copiii deteră năvală-n casă, Ermil cu briceagul, Cecilia cu păpușa, iar Bocu cu toba.
Sărmanii lui copii! Ei aveau jucărele!
Cum oare să nu se bucure când atât de adeseori îl duruse gândul că copiii lui nu pot să aibă, cum au alți copii și cum avuse și el odată, bucuria de a strica jucărelele?!
Se bucura deopotrivă cu toți trei împreună, dar se întreba totodată cum a ajuns Ciulic să cumpere jucărele pentru copiii lui? Ce interes avea el s-o facă aceasta?
Agata se bucura chiar mai mult decât dânsul.
- Ești - răspunse ea cu un fel de satisfacțiune femeiască - și acum de părerea că nu trebuie să merg cu copiii ca să-i mulțumim?
- Nu, răspunse el serios. A voit, precum se vede, să le facă copiilor o plăcere, și se cuvine să mergeți, ca să aibă și el plăcerea de a vedea bucuria lor, dacă nu va fi prea târziu…
- Cum prea târziu?
- Când adecă ai voi să te duci?
- Să zicem, mâne dimineață.
- Apoi - grăi el râzând - până mâne jucărelele sunt vechi, dacă mai sunt în ființă, iar bucuria de a le fi avut nu se mai reivește decât la bătrânețe.
Agata iar se uita mânioasă la el. Era de nesuferit această luare în bătaie de joc a lucrurilor care ei îi erau sfinte.
- Bine - Îi zise ea - ce ai tu cu Ciulic! ?
- Eu? răspunse el. Nimic nu am! Mă mir numai că tu ai prins deodată slăbiciune pentru dânsul.
- Cum vrei să înțeleg aceste vorbe! Întrebă ea adânc jignită.
- Agato! răspunse el cu fața voioasă. Mai ieri-alaltăieri nu puteam să ne înțelegem fiindcă te mâhneai pentru supărări pe care nu le aveai încă, iar acum nu ne înțelegem fiindcă te bucuri când nu ai încă de ce. Mai așteaptă! Ciulic e fără îndoială un om rar în felul lui; teamă mi-e însă că tu ți-l închipuiești cum nu este. Puțin îi pasă lui de durerile și de bucuriile tale, și dacă-ți face vreun bine, e numai din întâmplare, fiindcă norocul tău e ca așa să-i vie la socoteală.
- De ce a cumpărat atunci jucărele pentru copii? Întrebă ea.
- Nu știu, răspunse el. Să vedem!
Agata se-ntoarse spre ușă, unde bătea cineva.
Nu e nimic mai aspru în viața omului decât răutatea cu care soarta se amestecă în daraverile lui.
Agata avea, ce-i drept, slăbiciune pentru bătrânul cel aspru și chibzuit. Atunci când el s-a uitat pentru întâia oară la dânsa, și atunci când a plecat, era în ochii lui ceva scrutător și duios, o nesfârșită bunăvoință, tot bunăvoința cu care mustrase pe soțul ei pentru că fumează. Nu! sângele îi năvălea în obraji când cineva zicea că e răutate în inima acelui om bătrân: cum oare să nu fi fost mâhnită când chiar Tănase al ei o zicea aceasta?!
Tocmai acum, însă, când ea voia să dea răspuns, dar anume acum a trebuit să vie și ușierul de la direcțiunea Căilor Ferate, ca să le aducă atât plicul cu deciziunea prin care d-lui Atanasie Călin i se acorda un concediu nelimitat pentru tot timpul bolnăviei sale, cât și câte 125 lei pe cele șase luni trecute, o sumedenie de bani.
Iară ea, acum, când avea de ce, nu se mai putea bucura.
Îi venea să plângă când vedea cu câtă liniște numără el banii și subscrie chitanța de primire.
După ce plecă servitorul, el citi hârtia din plic, o puse la o parte, apoi întinse banii înaintea sa și rămase cu ochii țintă la ei.
N-a avut niciodată în viața lui ațâți bani la un loc și parcă era peste putință să-i cheltuiască.
- Așa e! Corect, zise el ca vorbind pentru sine. Dacă e adevărat că mi s-a făcut o nedreptate, atunci nu era destul să nu mi se mai facă nedreptatea aceasta și de aci înainte, ci trebuia să fiu despăgubit și pentru trecut.
Ochii i se umplură de lacrămi.
- Nu! zise el râzând. Ceea ce am suferit eu văzându-vă pe voi în mizerie suferit rămâne, și nimic nu mai poate să șteargă din sufletul meu amărăciunea gândului că copilul meu a trebuit să spargă fereastra unui zgârcit nemilos pentru ca să mi se facă dreptate!
El își șterse lacrămile și-și scutură capul.
- Agato! zise apoi așezat. Acum da, trebuie să mergeți și să-i mulțumiți. Dar să te duci chiar acum să-ți cumperi o haină și să cumperi și pentru copii îmbrăcăminte de iarnă.
- Da! răspunse Agata, da!
Mai mult nu putea să zică.
O! nu e în lumea aceasta lucru mai frumos decât să știi că te potrivești la gând cu omul de care ți-e legată soarta.
Trebuia să meargă fără întârziere, căci acum era timpul, când dormea Dorin. Apoi Ciulic nu era acasă și ea putea să treacă pe la baba ca s-o întrebe câte ceva și să afle când poate să-l găsească acasă.
Trebuia să grăbească! Se îngrămădiseră deodată toate pe capul ei.
Trebuia să-și îmbăieze, după ce se va fi întors, și copiii. Neapărat! Trecuse atâta timp de când n-a mai făcut-o aceasta.
Iute dar, cum numai o sprintenă gospodină știe, ea adormi pe Dorin, adună pe ceilalți copii și se găti de drum.
D-l Călin își făcea în timpul acesta socoteala.
Avea, înainte de toate, să-și plătească datoriile, care dimpreună cu cele șasezeci de lei făceau la un loc doauă sute optsprezece lei. Grozav de mult! Șasezeci de lei, așa deodată, pentru nimic! Îi venea să răcnească! Dar mai rămâneau încă 532. Ce bine ar fi fost dacă din aceștia ar fi putut să păstreze 400 neatinși. De ce nu, dacă mai primea de aici înainte câte 125 lei pe lună? Omului îi trebuie atât de puțin ca să trăiască!
- Cât crezi tu că-ți trebuie acum? Întrebă el.
Agata era foarte strâmtorată. Îi era greu să meargă la Ciulic cu mâna goală; trebuia să-i ducă ceva, un semn de iubire. Nu știa ce, dar era hotărâtă să treacă pe la baba, ca s-o întrebe, și apoi să-i lucreze fie o pernă de canapea, fie o tăviță de lampă, în sfârșit, ceva, un lucru de nimic, dar făcut de mâna ei. Ba - lucru minunat! - avea chiar din timpurile cele bune o tavă începută, aproape gata.
Era în stare să stea toată noaptea ca s-o scoată gata, dar îi mai trebuia o bucată de catifea și una de mătasă, apoi câteva jurubițe de mătasă și o jurubiță de fir. Și totuși, soțului său nu putea să-i vorbească despre aceste: lucrul trebuia să fie pentru el o surprindere.
- Cât vei fi crezând tu, răspunse ea.
- Nu, grăi dânsul dându-i o sută de lei. Schimbă-o pe aceasta și ia cât îți va trebui ca să cumperi pentru copii haine trainice și purtărețe, iar pentru tine ceea ce e de neapărată trebuință. Tu vezi cât e de bine să ai.
Agata plecă.
Pe când ea stătea de vorbă cu baba cea veche a vecinului, soțul ei, rămas singur cu copilul adormit, sâmți, o, Doamne, că-l fură somnul, ceea ce de atâta timp nu i se mai întâmplase peste zi.
El adună banii și-i puse sub căpătâi, apoi dete geamantanașul la o parte, ca să se odihnească mai tignit.
Vecinii - Baciu
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Suferintele domnului Ciulic
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Multumirile domnului Calin
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Napastea
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Gura mahalalei
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Stramtorarile d-lui Ciulic
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Stramtorarile Agatei
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Slabiciunile batranetelor
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Zilele copilariei
Vecinii - Paraschiv Ciulic - O zi de toamna
Vecinii - Paraschiv Ciulic - Riza
Aceasta pagina a fost accesata de 1668 ori.
