Moara cu noroc - Capitolul 14

Moara cu noroc - Capitolul 14

de Ioan Slavici


14.


Ziua urmatoare, desteptandu-se din somn, Ghita era nelinistit. isi aducea aminte cele petrecute peste noapte, dar si le gandea ca si cand le-ar fi visat, si parca nu-i venea sa le creada, iar cand isi dadea seama ca ele in adevar s-au petrecut, ii era rusine de cele ce facuse si se temea ca, mai curand ori mai tarziu, se va da de gol, si nu numai va strica toata treaba, dar isi va baga totodata si capul in primejdie.

"Nu! isi zise el, eu nu pot sa o fac aceasta; n-am in mine inima, n-am, precum Pintea, dibacia pe care ar trebui s-o am, pentru ca sa o pot face."

De aceea, cand Ana il intreba despre cele puse la cale peste noapte, el raspunse ca e bine si ca toate s-au facut si, dand acest raspuns, el nu spunea decat adevarul pe care il simtea atunci in sufletul sau.

Ana insa era adanc jignita; ea ar fi dorit sa afle mai multe, se simtea in drept de a cere sa stie tot si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere.

Vorbesti cu mine, ii zise ea, cum ai vorbi cu un strain, cu un copil, cum ai vorbi cu o sluga, pe care o tii cu simbrie, fiindca ai trebuinta de ea.

si Ana avea dreptate. A doua zi, cand Lica se intoarse iar pe la carciuma, Ghita simti ca nu stie ce are sa faca. intaia oara in viata lui ii era rusine de Lica, se simtea oarecum mai netrebnic decat dansul si se temea inzecit de razbunarea lui.

Iara Lica era vesel, era precum nu fusese mai nainte, om cu inima deschisa.

Bunul Dumnezeu a randuit ca copilul sa se ia intru toate dupa oamenii mari, si Petrisor, baiatul lui Ghita, voia si el sa aiba cu orice pret un bici ca nenea Lica, daca nu poate sa aiba deocamdata chiar si unul ca dansul; Ana luase dar un caier si se pusese sa-i impleteasca unul.

Ce are sa iasa de aici? intreba Lica. Un bici pentru Petrisor voinicul. Ei! daca-i asa, las' pe mine: ce-a da targul si norocul! tine capatul, sa-i impletesc eu un bici cum il stiu eu impleti.

Ana ramase pe laita, tinand capatul pletei, iara Lica statea inaintea ei si, impartind fuiorul in opt suvite, incepu sa impleteasca in opt coarde, cum ea nu mai vazuse mai nainte. si cum el impletea, ea privea la degetele lui, care strangeau pleata, rasuceau coarda si-o impleteau cu maiestrie intre celelalte, privea la mana lui, care nu atinsese niciodata sapa, nici coarnele plugului, ci numai biciul usurel si fraul calului, la mana alba si la degetele lui subtiri si lungi, privea la camasa lui alba ca floricelele, la fata lui rasa neted, la mustata lui lunga, la ochii lui verzui, care acum se miscau cu atata vioiciune, privea si asculta vorbele vesele, care curgeau intruna peste buzele lui, privea si asculta si-si aducea aminte de omul rece si aspru la fata, pe care-l privise cu uimire copilareasca atunci, in ziua aceea, cand el sosise pentru intaia oara la Moara cu noroc, pe omul tacut, pe care-l crezuse odinioara asa de rau si de primejdios si care acum isi petrecea timpul cu dansa si se bucura cand vedea ca Petrisor salta de bucurie.

si pe cand Ana privea, asculta si gandea, oarecum fara de voie, la cele ce au fost si la cele ce sunt, pleata scoasa in patru dungi se lungea mereu.

Frumos are sa iasa! ii zise ea.
S-ar putea oare sa iasa altfel, raspunse el cam cu jumatate de gura, cand o nevasta asa de frumoasa ii tine capatul? Mie nu mi-ar pasa, adauga apoi peste putin, dac-ar iesi si lung cat postul Pastilor.

Ana se tulbura si-ar fi voit sa dea capatul sa-l mai tie si Uta, care statea cativa pasi in dosul ei; dar ea se facu ca nu intelege si incepu sa vorbeasca cu copilul.

De aici inainte Lica isi rari vorbele, incepu sa subtieze coardele, sa impleteasca mai iute si incetul cu incetul iar se facu omul cu fata rece si aspra.

Nu mai am mult, zise el in cele din urma; sfarsesc numaidecat; codiristea o fac eu apoi singur.

Pe Ana o mahneau aceste cuvinte. Pornita spre veselie, precum era, ar fi dorit sa vada tot fete vesele, si se simtea cu atat mai jignita cand stia ca ea insasi a stricat voia buna a cuiva: umbla dar dinadins sa-l aduca iar la voie buna pe Lica, sa-l lase precum l-a gasit, si-i venea oarecum sa planga cand vedea ca nu izbuteste. Ea ii zambea in ochi, ii arata in toate chipurile ca se bucura de vorbele lui, iara cand el se duse sa caute o nuia, din care sa taie codiristea, isi lua copilul de mana si-i zise vesela: "Hai si noi sa-i ajutam lui nenea Lica".

Ghita umbla in vremea aceasta dupa trebile sale, insa cand el se intoarse iar la carciuma, Lica sedea la masa de sub cerdac si taia cu varful cutitului crestaturi pe codiristea facuta gata, iar Ana statea in dosul lui si privea peste umarul lui cum lucreaza, si cum statea asa, ea se rezema cu dreapta de masa, iara stanga o tinea pe cellalt umar al lui.



Ghita ramase o clipa ametit, apoi se departa iute, ca sa nu mai vada.

"Nu! isi zise el, de asta nu m-am temut niciodata si nu ma tem nici acum."

si in adevar el nu se temea, dara fierbea cu toate aceste in el. isi aducea aminte vorbele lui Lica despre slabiciune pentru muiere, intelegea gandul lui si se tulbura cand se gandea ca Lica crede c-ar fi cu putinta si ca Ana, chiar ea, in nesocotinta ei copilareasca, il intareste in aceasta credinta. Dar tocmai de aceea el insusi nu voia sa inteleaga nimic, si peste o jumatate de ceas, cand se vazu iar singur cu Lica, el se arata mai deschis la inima decat de obicei.

Pintea avuse o buna presimtire. Lica-i aduse asta data lui Ghita patru hartii mari si, punandu-le pe masa, ii grai:

in jumatate: cat tie, atat mie, dar la aceste sa bagi mai bine de seama, fiindca au semne.

Ghita privi catva timp la hartii si la semnele ce acum ii erau cunoscute.

Te inteleg, zise el apoi; nu ceri decat cincizeci la suta; ceilalti cincizeci sa fie ai mei, ca bani de cheltuiala. Eu te sfatuiesc insa sa-ti alegi vreun alt om pentru treaba asta: nu te temi tu ca iau banii astia si ma duc cu ei la judecatorie, ca sa spun ca-i am de la tine? Ai face bine sa te temi si sa-mi dai pace.

Dac-ai avea de gand s-o faci, nu mi-ai fi spus-o, raspunse Lica. Poate ca tu crezi c-ai putea s-o faci; te stiu insa un om destul de cu minte pentru ca sa simti ce-ar urma de acolo pentru tine, si te stiu om care tine la bani.

Ghita se stia si el insusi om care tine la bani, dar tocmai de aceea nu voia s-o afle de la altii. El lua banii si ii puse in lada, apoi scoase un teanc de hartii mai mici si dete lui Lica jumatatea ce i se cuvenea, zicandu-si mereu, pe cand numara:

"Am sa-ti arat eu tie ca tot nu tin la bani atat de mult cum crezi tu." si in adevar, el nu astepta decat noaptea, pentru ca sa plece la Ineu. Seara insa Lica iar se intoarse la Moara cu noroc si-i aduse zece bucati de hartie, ca sa nu-i dea timp de rasuflare.

Daca n-ai destul marunt la casa ta, ii zise el, pleaca maine la Arad, ca sa schimbi.

Asa imi pare ca am, ii raspunse Ghita, si-i dete aproape toti banii marunti pe care ii avea la dansul.

si numai cand se intorcea de la Ineu, Ghita simtea ca Lica are dreptate. El ii daduse lui Pintea cele patrusprezece bucati de hartie, dar nu-i spusese un lucru: ca jumatate din bani sunt ai sai, ci, dimpotriva, staruise ca jandarmul sa-i schimbe banii deplini, pentru ca Lica sa nu simta nimic. ii fusese in mai multe randuri vorba pe buze, insa totdeauna isi zicea: "Adica de ce folos ar fi dac-ar mai afla-o si asta!?" Iar acum, cand se intorcea la Moara cu noroc, isi punea de gand ca i-o va spune intr-alt rand.

intr-alt rand? Da! insa in curand el se incredinta ca nu poate sa i-o spuna, si cu cat se incredinta despre aceasta, cu atat mai dinadins se ferea de Pintea.

si omul foarte lesne se impaca cu pacatele sale. "Ei! ce sa-mi fac!? isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea!? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba."

si fiindca avea un pacat pe care nu-l putea stapani, el nici nu-si mai dadea silinta sa-l stapaneasca si se lasa cu totul in voia intamplarilor. Apoi el nici nu mai era om cinstit; lumea tot il credea rau. Cateodata, cand il apuca frica de pedeapsa ori de razbunarea lui Lica, el isi punea de gand ca are sa plece si sa se duca, incat sa i se piarda urma, insa el iar se dumerea si astepta ca Lica sa vina iar cu banii.

Astfel, trecu toamna si veni iarna, trecu si iarna si sosi primavara. Pintea se facea din ce in ce mai nerabdator, caci aflase in cele din urma si pe oamenii ingropati; arandasul avea fierbinteli de cate ori trebuia sa dea bani marunti pentru banii pe care ii agonisise cu multa osteneala; Ghita insa nu avea alta vorba decat: "ti-l dau legat, dar trebuie sa bag de seama, ca sa nu stric toata treaba". Iara mai departe el radea in pumni ori tremura de frica.

Caci adunase multi bani Ghita, atat de multi, incat in fiecare zi isi zicea: "Mult a strans arandasul!", dar precum aduna banii, el scapata mereu in gandul sau.

in vremea aceasta Lica traia zile albe. El venea des pe la Moara cu noroc, si de cate ori venea era vesel si bun si om cu dare de mana. si fiindca era vesel si bun si darnic, tiganii de la Ineu prinsesera slabiciune de dansul si treceau foarte des pe la carciuma ca sa intrebe daca n-a venit cumva ori daca nu are sa vina in curand, ca sa-si petreaca cu tovarasii.

Iara cand ei il gaseau, se puneau sa-i cante, si atunci venea randul la Uta, femeie inalta, smeada si sprintena la vorba.

Lica nu juca decat foarte arareori, si atunci mai ales cu Ana, cu copilul ori, pentru ca gluma sa fie de tot buna, cu batrana. ii placea sa stea, sa priveasca si sa asculte, fiindca era destul de privit si destul de auzit, fiindca Uta juca cum se joaca la carciuma si vorbea cum se vorbeste la birt, fara multe marafeturi, fara mult inconjur. Iara cand Uta mergea prea departe cu veselia, Lica ii zicea: "Mai astampara-te, fa! prea te obraznicesti". Dar ea atunci, parca tocmai in ciuda lui, se facea cu atat mai dezmatata.

Batrana dadea miloasa din umeri si zicea asa in ea: "Ei! ce sa-i faci! Asa a lasat-o Dumnezeu! Pacatul ei!"

Ana la inceput se tulbura, in urma se inscarbea si dezmatarile Utei ii pareau sarbede, si numai tarziu se deprinse cu ele, ba, cand Uta zicea cate una neclatita, stapana ei simtea un fel de mancarime si prindea pofta sa zica una si mai buna. Atunci Lica radea din toata inima si nu lipsea niciodata a zice: "Bata-te sa te bata, dar de mult n-am ras asa de cu pofta".

Iar Ghita nu radea; se facea ca nu pricepe gluma, si cand vedea pe Lica invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica, el se ducea pe ici incolo, ca sa nu vada nimic, fiindca-i era greu sa vada si-l durea inima cand simtea cum Ana scapata din ce in ce in gandul sau. Dar cateodata ii parea ca ea isi da silinta sa-l tina pe Lica departe de la sine, si atunci el isi facea mustrari si simtea inzecit ticalosia la care cazuse el insusi; de aceea parca-i venea sa se bucure cand iar o vedea cautandu-l cu ochii pe Lica ori legandu-se de el, caci acum erau deopotriva.

La inceputul Saptamanii Luminate, Pintea trecu pe la Moara cu noroc si-l lua iar pe Ghita de scurt.

Ce sa-i fac! raspunse Ghita. E om viclean si nu-l pot prinde. Dac-as sti cand are banii la el, te-as vesti ori l-as prinde fata cu cativa drumeti. Ma tem insa sa nu ma dau de gol: si tu stii ca-mi pun chiar capul in primejdie, fara ca sa-l stric pe el. iti spun drept: imi vine sa-mi iau boscartele si sa fug de aici.

Bine, bine! grai Pintea. Dar Dumnezeu sa te fereasca pe tine sa nu te puna pacatul sa ma inseli pe mine!

Ghita nu raspunse nimic. Batrana inca de mult umbla cu gandul de a potrivi lucrurile astfel, ca sa-si petreaca Pastile cu totii impreuna la una dintre fetele ei din Ineu si totdeauna se intrista cand Ghita zicea: "Daca se poate". Numaidecat dupa plecarea lui Pintea, Ghita se duse dar la ea si-i spuse ca se poate si sa-i vesteasca prin vreun drumet pe cei din Ineu despre aceasta, ca sa faca din vreme toate pregatirile.

Bine, ginere draga! grai batrana, cuprinsa de vie bucurie. Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru aceasta hotarare a ta, caci, precum tu prea bine vezi, eu sunt batrana, si cine stie daca ne va mai fi dat sa petrecem o zi de sarbatoare impreuna...

Era in adevar miscata batrana; nu-si aducea aminte sa fi petrecut vreodata in viata ei sfintele sarbatori altfel decat impreuna cu cei mai de aproape ai sai, afara de anul trecut, cand Pastile cazusera tocmai in timpul mutarii lor la Moara cu noroc si parca nu erau Pasti, parca-i lipsea darul pentru tot anul daca mai petrecea si acum ca in anul trecut.

Mare era si bucuria Anei, care de mult nu-si vazuse rudele si prietenele cu care fetise, mare bucuria copiilor, care totdeauna aveau dor de Ineu, unde capatau daruri de la matusile lor si gaseau alti copii ca dansii.

Ana si batrana se pusera la sfat, deoarece cu mana goala nu puteau sa mearga, si mai ales Ana simtea in ea o puternica pornire de a se arata ca nu mai e saraca, precum fusese odinioara, si parca i-ar fi venit pofta sa risipeasca acum deodata tot ce castigase in timp de un an.

Pe cand ele stateau de sfat, Ghita se afla singur in odaia de langa birt si-si numara banii, ii numara singur, fara zgomot, si ascutindu-si mereu urechea, pentru ca sa-i ascunda indata ce ar simti ca se apropie cineva.

in clipa cand vazuse mania lui Pintea, el luase hotararea de a-si trimite nevasta si copiii de sarbatori la Ineu si de a se duce astfel, nestiut de nimeni, sa caute undeva un loc ascuns, unde sa-i cheme in urma la sine si sa-si petreaca zilele vietii pierdut in lume si nesuparat de nimeni, deoarece Lica nu putea sa-l vanda, iar Pintea nu stia nimic. insa chiar la cel dintai pas facut pentru punerea in lucrare a hotararii sale el incepu sa sovaiasca. il durea bucuria batranei si parca nu se simtea destul de tare ca sa o curme in ziua hotarata pentru plecare, il durea cu atat mai mult cu cat vedea in ea totodata durerea zguduitoare pe care o vor simti cu totii in ziua cand nu-l vor mai gasi. Apoi, daca fugea de frica lui Pintea, nu mai putin se temea ca, fugind, Lica ii va gasi urma. Acum, in sfarsit, cand isi vazu banii adunati atat de multi la un loc, il cuprinse cu o putere necovarsita gandul, venit ca din senin, ca Lica, stiindu-l ca are bani multi, va veni intr-o zi sa-i ia de la dansul, si dupa ce-si puse iar banii in lada si stinse lumina, el se opri ingrozit in mijlocul odaii intunecate: vedea parca, departe, dincolo de dealul despre Ineu, in valea tacuta si pustiicioasa, trasura parasita la marginea drumului si copilul omorat si aruncat pe iarba stropita cu sange.

Nu, nu era destul ca se duce; trebuia sa se duca asa, ca nimeni, si mai ales Lica, sa nu-i poata da de urma.

Iar Ana nu simtea nimic; capul ei era plin de colaci, de oua rosii, de placinte, gandul ei era dus in lumea careia dorea sa i se arate. Marti seara trecu pe la carciuma si Lica Samadaul, caruia Ghita ii trimise vorba c-ar fi avand sa-i spuna ceva, dar ea nu stia nici cand el a venit, nici cand a plecat.

Lica nu statuse mult. Ghita dorise numai sa-l intrebe in taina daca nu are cumva bani de schimbat, fiindca are de gand sa mearga peste sarbatori, nestiut de nimeni, la Pesta, ca sa schimbe ce are la dansul, mai ales galbenii, pe care nu indraznea sa-i dea aici prin apropiere. Asa credea el ca va putea sa alunge orice prepus din mintea lui Lica, pentru ca numai intr-un tarziu sa-i vina gandul de a stirici incotro a plecat.

Am, raspunse Lica. Nevasta cand iti pleaca?
Sambata de cu seara.
Atunci tu ma asteapta, ca viu neaparat, fie sambata seara, fie duminica dimineata, si-ti aduc, iti aduc fel de fel.

Ghita incepu sa tremure. Acum nu mai era vorba numai sa fuga, ci sa-l si fure totodata pe Lica.

"Dac-o fac, sa o fac barem deplina!" isi zise el ametit de acest nou gand si numarand cu neastampar ceasurile ce-i mai ramaneau.

Sambata pe la amiazazi, in sfarsit, cand toate erau puse la cale, toate gatite pentru ziua de sarbatoare, el spuse ca nu poate sa plece, cel putin nu chiar acum, deodata cu ceilalti, fiindca are sa-l astepte pe Lica, de la care a primit vorba.

Atunci nici eu nu ma duc, grai Ana, pentru care aceasta noua hotarare a lui Ghita venea ca un trasnet cazut din senin.

Ai innebunit? zise el. Le-ati trimis vorba ca veniti, ati facut din partea voastra toate pregatirile si acum nu mergeti? Duceti-va voi si va petreceti sarbatorile, ca si cand eu nici nu as fi; cu atat mai bine are sa va para daca voi veni mai tarziu.

Eu nu pot sa-mi petrec Pastile fara tine, grai nevasta. Te gandeste ce ar zice lumea cand te-as lasa singur aici.

Ei! vorbe degeaba! Vreau sa te duci!
De ce te rastesti la mine? zise Ana mahnita. Ghita! spune-mi, ce ai tu? De ce nu-mi vorbesti pe fata?

Ghita se plimba catva timp prin casa, apoi se opri la fereastra si privi afara.

imi stai in cale, zise el in cele din urma. Ana simti in ea pornirea de a pleca fara de intarziere, pentru ca sa nu se mai intoarca niciodata; ii parea ca nu mai poate trai cu omul care i-a grait o data aceste cuvinte; era insa in sufletul ei si ceva mai tare decat aceasta pornire.

Tocmai de aceea voiesc sa raman, raspunse ea, si am sa raman, pentru ca nu ma lasa inima sa plec. Grozav te-ai schimbat tu de catava vreme: abia mai tin minte de cand nu m-ai atins cu mana si nu mi-ai zis o vorba buna; dar sa nu crezi ca asa ma vei alunga de la tine. tin la tine, Ghita, striga ea indaratnicita, tin cu toata inima, si cu cat te vei face mai aspru, cu atat mai dinadins am sa tin, si ti-o spun aceasta tocmai fiindca te vad ca nu vrei s-o auzi.

si in adevar Ghita nu se temea de nimic mai mult decat de niste cuvinte ca aceste, si acum, cand le auzi, el se simti ca si cand ar fi cuprins de un paienjenis pe care nu se indura sa-l rupa.

Grozav ti-e de mine! zise el. Spune drept; vorbeste-mi in fata: vrei sa ramai, pentru ca stii ca are sa fie si Lica aici.

Esti un netrebnic si grozav trebuie sa te fi ticalosit tu in tine pentru ca sa-mi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se departa fara zgomot. Apoi, din prag, ea ii mai arunca vorbele: Tu esti acela care se pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu, Ghita! Sa ne fereasca pe noi Dumnezeu sa nu ai tu cumva ceva pe sufletul tau, ca atunci toata viata noastra e mai rea decat o robie!

Ghita o lasa sa se duca, ba chiar se bucura ca ea se duce, fiindca nu-i mai venea sa creada ca acum ea va ramanea si niciodata hotararea lui de a pleca nu fusese mai tare ca acum. in adevar, viata ei nu era decat o robie, o robie de care nu mai putea scapa decat asa, daca se duceau in lume. Ea putea inca sa fie fericita; el insusi, niciodata.

Dar Ghita se insela. Batrana pleca de cu seara singura cu copiii, singura si mahnita pana in adancul inimii. Ea isi saruta la despartire copila, o saruta o data, de doua, o saruta de mai multe ori, ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa, ca si cand acum o ar marita si numai acum ar simti ca ea trebuie sa imparta bucurii si amaruri cu sotul ei.

Dar inima ii era grea si trebuia sa si-o usureze.
Eu vorbesc arareori, zise ea, desi totdeauna spun cam multe. Asa-mi este firea. N-am insa obiceiul de a ma amesteca in trebile altora. Voi sunteti copiii mei; n-am staruit insa niciodata sa faceti altfel decat asa cum va trage inima. Acum insa ma doare inima cand vad ca pentru Lica voi parasiti neamurile voastre de sfintele sarbatori si nu va mirati daca doresc sa ascultati o data si de mine; nu va lasati prea departe cu oameni ca Lica. E bine sa-i crezi pe oameni buni, fiindca asa te bucuri mai mult de dansii; Lica e insa om rau din fire. Nu v-am spus-o pana acum, fiindca n-aveam pentru ce; acum va zic sa-l tineti mai departe de voi.

Batrana grai si se duse, iar Ghita si Ana ramasera cu Marti si cu Uta la Moara cu noroc, care, ca niciodata mai nainte, parca statea pustie si intunecata in urma batranei.

Ei! ce sa-mi faci!? grai Ghita, cand isi vazu zadarnicit astfel planul. Se vede ca acesta e norocul meu, si dac-ar fi nenorocirea mea; cine poate sa scape de soarta ce-i este scrisa!? Poate ca e mai bine asa.

Atat se simtea de ticalosit si de slab in el insusi, incat nu mai putea sa-si dea seama ce poate si ce nu poate sa faca, si asa, incetul cu incetul, se lasa in voia intamplarii si astepta cu o lenesa nepasare sosirea lui Lica.

Sosind duminica, in ziua de Pasti, pe la pranzul cel mic, dimpreuna cu Raut si cu Paun, un alt tovaras al lor, toti trei calari, la Moara cu noroc, Lica se simti cam scos din sarite cand nu-l gasi pe Ghita singur, precum fusese vorba. El insa nu grai nimic, si arunca numai o traista cu scule, pe care o adusese cu sine, intr-un colt al casei.

N-am putut sa ma desfac de dansa! grai Ghita.
N-ai putut!? Trebuie sa te desfaci, ii raspunse Lica aspru. Vasazica, eu umblu asa dupa pofta inimii tale. Am adus bani, aur si argintarie, si nu pot sa le port cu mine. Fa-i rand sa plece.

Cum sa-i fac?
Ce-mi pasa mie!? Fa-i rand si atat! Cum? asta-i treaba ta. Ghita vedea parca iar trasura parasita la marginea drumului, cu copilul mort langa dansa.

Sa te fereasca Dumnezeu de oamenii care au slabiciune de vreo muiere! urma Lica aprins.

Slabiciune nu am, grai carciumarul.
Nu ai! zise iar samadaul. Bine! intelegi tu ca lucrul asta trebuie sa ajunga odata la un capat. Lasa, ca-i pun eu capatul! Bine c-a ramas aici. Am astazi o grozava mancarime in mine, adause apoi asa pentru dansul, si impinse cu piciorul traista in dosul unei lazi ce se afla in apropiere.

Dupa aceste el iesi prin birt, pisca de pulpa pe Uta, care statea rezemata de uschior, incat ea tipa, si se duse mai departe la Ana, care statea inaintea cerdacului, pusa pe ganduri asupra celor ce se vor fi petrecand in casa.

Fac ramasag, zise el, ca peste jumatate de ceas sunt aici si tiganii. Au un miros mai bun decat copoiul. Apoi sa ne facem o zi cum n-a mai fost nici una din cele de pana acum. Am azi un chef din cele mari, si trebuie sa stii ca eu sunt nesatios cand ma apuca cheful.

si eu sunt la chef, raspunse Ana cam in sila. Lica se apropie mai tare de dansa si-i zise la ureche, asa ca din gluma:
ii fac eu rand lui Ghita sa plece si sa ne lase singuri. Ana-si opri rasuflarea. Era o gluma aceasta; insa, chiar ca gluma, era prea indrazneata si-o atingea tocmai acolo unde era mai simtitoare.

Numai daca-l poti, ii zise ea, dar cu capul ridicat si privindu-l peste umar, ca si cand ar voi sa mai adauge: "Tare te-nseli daca crezi ca barbatul meu tine atat de putin la mine".

Uite cum se supara, zise el acum zambind. Asa-i ca te-am atins la inima!? Ei, apoi daca n-as sti eu cat de mult isi tine la nevasta, de mult i-as fi furat-o.

si asta era o gluma, insa una care ii mai placea Anei. Lica avuse dreptate. Nu trecu mult, si tiganii sosira si pe cand la Ineu oamenii intrau in biserica, la Moara cu noroc se incepu veselia destrabalata si fara frau.

Ana nu voia sa joace tocmai pe timpul sfintei liturghii si era jignita vazand pe Uta acum chiar mai nerusinata decat totdeauna; dar Lica, neastamparat afara din seaman, o stranse in brate si o lua cu sila la joc. Ea isi atinti ochii la Ghita; acesta insa, in loc de a se arata suparat, scoase pe Uta din mainile lui Raut si incepu sa-si petreaca si el, daca sa-si petreaca, precum petrece omul, cand se pune in ciuda altuia. Apoi desfraul are si el farmecele lui, si Ana incetul cu incetul se obicinuise si prinsese o tainica pofta de el.

Pentru ca petrecerea sa fie mai cu haz, Lica scoase peste catva timp din serparul sau plin cu bani patru hartii, scuipa pe ele si lipi de fruntea fiecaruia dintre tigani cate una.

Acum cantati pana ce nu se rup toate coardele! striga el apoi, si iar o apuca pe Ana, care dinadins se lasa in voia lui si se facea cu atat mai neastamparata cu cat Ghita se arata mai nepasator.

Iar Ghita fierbea in el si nu se stapanea decat cu gandul ca e vai si amar de barbatul care trebuie sa-si pazeasca nevasta, si era vesel, ca sa arate ca el nu e asemenea barbat.

Era dar o veselie, incat casa parca era sa zboare cu dansii in aer, Lica o juca pe Ana de abia ii mai atingeau picioarele pamantul; Ghita si Raut luasera pe Uta la mijloc; Paun si Marti bateau in palme si chiuiau in ruptul capului; tiganii trageau din toate puterile cu arcusul, zambind cu multumire si privind din cand in cand cu ochii galesi la hartiile ce le erau lipite de frunte, iar cainii lui Ghita zaceau cu capul pe labe in pragul birtului si priveau buiguiti la cele ce se petreceau.

Obosit, in sfarsit, de joc, Lica se lasa pe laita, o lua pe Ana pe genunchi si incepu, asa in gluma, sa o sarute si sa o stranga la piept.

Ghita nu se mai putu stapani si, facandu-se ca nu vede nimic, iesi sa se mai racoreasca sub cerdac.

Acu lasa-ma, grai Ana inecata, ca incepe Ghita sa se supere.
Apoi nu vezi tu ca nici eu nu vreau alta? raspunse Lica. Sa-l necajim nitel. Mai Ghita! striga apoi, asa e ca mi-o lasi mie acu o data, de ziua de Pasti?

Fa cu ea ce vrei! raspunse Ghita in gluma; dar in dosul glumei se simtea mania lui oarba si nesatioasa.

Ana se desfacu din bratele lui Lica, si catva timp veselia pieri din mijlocul lor, desi indeosebi Ana numai acu era in voie buna si ar fi voit sa-si petreaca din toata inima.

Iar Ghita planuia in el cum sa plece acum la Ineu, fara ca sa dea loc la presupuneri, cum sa plece, cum sa-l afle pe Pintea si cum sa se intoarca pe nesimtite cu el ca sa i-l dea prins pe Lica. Era pe la un ceas dupa-amiazazi cand Lica il apuca la o parte si ii zise:

Noi ne-am inteles: tu pleci pe ici incolo si ma lasi pe mine aici cu dansa. N-ai nevoie sa-i spui nimic: te duci ca sa se pomeneasca deodata singura cu mine si atat. Am sa le zic celorlalti ca te-ai pus sa dormi in podul grajdului, pentru ca nimeni afara de noi sa nu mai simta nimic.

Ghita se asteptase la aceasta; acum insa, cand nu mai era timp de a se chibzui, el ramase incremenit.

Are sa-ti fie greu acu o data, urma Lica; de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu vezi ca ea mi se da mie de buna voie: asa sunt muierile.

Ochii lui Ghita se impaienjenira. in doua ceasuri putea sa mearga calare si pe cai ascunse la Ineu si in alte doua ceasuri, pe cand se intuneca, sa se intoarca dimpreuna cu Pintea la Moara cu noroc.

"Asa vrea Dumnezeu! isi zise el; asa mi-a fost randuit." si cand si le zicea aceste, se simtea asa de tare, incat cu toate cele ce vazuse, nu credea ca e cu putinta ca Ana, Ana lui, sa se dea vie in mainile unui om ca Lica. "si daca se da, atunci e mai bine asa, adauga el: sa se hotarasca odata; sa stiu cum stau, caci viata mea tot e pierduta daca nu reusesc acum."

Bine, ii zise dar lui Lica. si cand sa ma intorc?
Maine dimineata.
Dar un lucru, adause Ghita, fa ce faci, insa nu ma face de rusinea lumii: cauta ca ceilalti sa nu simta nimic.

Asta de sine se intelege; altfel nici ea nu m-ar lasa sa ma apropii de dansa, grai Lica, si se departa.

Ghita ramase catva timp privind in urma lui, apoi se intoarse spre grajd, cu avantul omului care, purtat si orbit de un singur gand, isi pune viata in joc ca sa arate ca nu se teme ca o va pierde.

Pe cand el isi gatea calul in grajd, Lica-l punea la cale pe Raut.
Carevasazica, grai Raut, in cele din urma, cand se insereaza, noi ii lasam pe dansii acolo, ne intoarcem, stam ascunsi si nu iesim decat la semnul dat de tine.

Huhurez! raspunse Lica, si iar se puse pe veselie. Peste putin, Raut intreba cine voieste sa vie cu dansul la sicula.
Punem caii la caruta lui Ghita, zise el, incarcam tiganii si mergem la nunta. Uta! hait'! si tu cu noi! O data sunt Pasti pe an! il luam si pe Marti.

M-as duce si eu, grai Lica, dar nu ma lasa inima; apoi ar trebui sa fiu de mult la Fundureni si nu pot sa mai pierd vremea pe aici ori pe la sicula.

Marti! zise Uta zambind prin ascuns. El cine stie pe unde o fi acum. O fi sarind gardurile prin Fundureni, pe la draguta lui de pereche: dar eu ma duc, daca ma luati. Atat dorea si Ana: sa ramana singura cu Ghita.

intr-un tarziu, insa, ea baga de seama ca Ghita, care nu fusese de fata la plecarea celorlalti, nu se mai intoarce si incepu a se nedumeri.

Ghita doarme prea mult, zise ea ridicandu-se.
S-a dus si el, grai Lica asezat.
Cine?
Ghita. N-am zis ca-i fac rand sa plece? Ana se intoarse cu obrajii aprinsi de la el si iesi afara ca sa-l caute pe Ghita; dar ea il vazu departe pe vale in sus calarind spre Fundureni, ramase catva timp racita in tot trupul, apoi se intoarse.

Asa-i, zise ea zambind, s-a dus. Cu atat mai bine! Lica se ridica si facu ca si cand ar fi voind sa plece si el.
Ce vrei? intreba ea.
Nu spuneam ca trebuie sa plec?

Sa nu umblam cu vorbe deserte, ii zise ea. Acu ramai. Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa.

Graind aceste, ea-si astampara obrajii cu palmele, isi ridica cu varful degetelor parul de pe frunte, apoi grai, privind ca iesita din fire imprejur:

Rau ai facut ca i-ai trimis pe ceilalti de aici. As vrea sa vad oameni imprejurul meu, oameni multi, sa-mi petrec, incat sa ti se ridice perii in varful capului, pana ce nu cad istovita la pamant. Dar acum e bine asa: tu trebuie sa-mi fagaduiesti insa un lucru.

Lica privea cu multumire la obrajii ei aprinsi, la ochii ei plini de vapaie salbatica, la buzele ei desfacute ca si caisa rascoapta si la trupul ei inalt, mladios si fraged. Se simtea stapanit de dansa si parca voia dinadins sa se lase in stapanirea ei.

Oricare ar fi acela, ti-l fac, zise el, intinzand mana, ca s-o apuce.





Moara cu noroc - Capitolul 01
Moara cu noroc - Capitolul 02
Moara cu noroc - Capitolul 03
Moara cu noroc - Capitolul 04
Moara cu noroc - Capitolul 05
Moara cu noroc - Capitolul 06
Moara cu noroc - Capitolul 07
Moara cu noroc - Capitolul 08
Moara cu noroc - Capitolul 09
Moara cu noroc - Capitolul 10
Moara cu noroc - Capitolul 11
Moara cu noroc - Capitolul 12
Moara cu noroc - Capitolul 13
Moara cu noroc - Capitolul 14
Moara cu noroc - Capitolul 15
Moara cu noroc - Capitolul 16
Moara cu noroc - Capitolul 17


Aceasta pagina a fost accesata de 4136 ori.
{literal} {/literal}