Moara cu noroc - Capitolul 03

Moara cu noroc - Capitolul 03

de Ioan Slavici


3.


Cat tin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iara unde sunt multe turme, trebuie sa fie si multi pastori. Dar si porcarii sunt oameni, ba, intre multi, sunt oameni de tot felul, si de rand, si de mana a doua, ba chiar si oameni de frunte.

O turma nu poate sa fie prea mare, si asa, unde sunt mii si mii de porci, trebuie sa fie sute de turme, si fiecare turma are cate un pastor, si fiecare pastor e ajutat de catre doi-trei baieti, boitarii, adeseori si mai multi, daca turma e mare. E dar pe lunci un intreg neam de porcari, oameni care s-au trezit in padure la turma de grasuni, ai caror parinti buni si strabuni tot pastori au fost, oameni care au obiceiurile lor si limba lor pastoreasca, pe care numai ei o inteleg. si fiindca nu-i negutatorie fara de paguba, iara pastorii sunt oameni saraci, trebuie sa fie cineva care sa raspunda de paguba care se face in turma: acest cineva este "samadaul", porcar si el, dar om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati. De aceea samadaul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru si neindurat, care umbla mereu calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lunca si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala cu varza.

si daca lumea zice ca locurile de langa Moara cu noroc sunt rele, n-ai fi avut decat sa-l intrebi pe vreunul dintre samadai, si el ti-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bune si cine le primejduieste; dar samadaul e, mai presus de toate, om tacut, si daca il intrebi asemenea lucruri, el raspunde: "Nu stiu, n-am vazut, am atatea si atatea turme in raspunderea mea si nu ma pot strica cu oamenii". El stie ce stie, numai pentru nevoile lui.

Veneau cateodata pe la carciuma lui Ghita si porcari, niste oameni indeobste inalti si bine facuti, cu camasa neagra si cu parul stralucitor de untura cea multa si cazut in plete lungi si rasucite asupra grumajilor goi; oameni erau si ei, chiar oameni cinstiti, care mananca, beau si platesc.

intr-o zi de luni au venit trei insi in caruta cu osiile de fier, usurica si trasa de doi cai frumosi, dintre care insa unul mai mare si altul mai mic. in caruta nu era nici scaun, nici fan, ci unul dintre porcarii unsurosi mana caii, stand in picioare, iara ceilalti doi sedeau pe leutrele vopsite in verde, ca si cand n-ar fi venind decat de aci din apropiere.

"astia nu prea imi par a oameni buni", isi zise Ghita cand ii vazu sarind din caruta si privind imprejur, ca unii ce au mai fost pe aici si acum nu gasesc nici locul, nici oamenii ca odinioara.

Ei intrebara daca n-a fost samadaul pe acolo, pusera sluga sa deshame caii, sa-i adape si sa le dea ovaz, apoi intrara, baura fiecare cat trei insi la un loc si plecara cu un "noroc bun".

Bine, dar n-au platit, grai batrana nedumerita.
Lasa, ca m-am inteles eu cu dansii, raspunse Ghita, apoi se duse pe ici in colea, ca nimeni sa nu-i vada fata si ca nu cumva nevasta sa-l intrebe: "Ce ai, Ghita?"

Peste putin sosi si samadaul, vestitul Lica Samadaul, la Moara cu noroc.

Lica, un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur.

El isi opri calul inaintea carciumii, arunca o privire la Ana, apoi alta la batrana care sedeau pe laita de langa masa cea mare din umbra cerdacului, trase cu ochii o raita primprejur, apoi intreba unde-i carciumarul.



Noi suntem, raspunse batrana ridicandu-se.
stiu, grai Lica, dar cred ca vor fi si oameni pe aici. Eu intreb de carciumarul; cu el vreau sa vorbesc.

Lica le zise aceste asa, ca orisicine sa poata intelege ca are graba si ca nu vrea sa mai lungeasca vorba: batrana pleca dar fara de intarziere sa caute pe Ghita, iar Ana ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.

Daca Lica ar fi fost alt om, el n-ar fi statut asa cu privirea pierduta in vant, ci s-ar fi bucurat de vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierduta si speriata de barbatia infatisarii lui.

Ungurul a murit? intreba el cand vazu pe Ghita.
Da!
si tu ai venit in locul lui!
Da!
De la Sf. Gheorghe?
Da, raspunse Ghita, aruncand o privire furisata asupra femeilor, ca sa vada daca ele nu cumva se tulbura.

E Ghita, ginere-meu, grai batrana, si, multumita lui Dumnezeu, ne merge bine de cand suntem aici.

Lica isi apuca, zambind, mustata intre buze.
Aici, zise el, le merge bine la toti oamenii cu minte. N-ai decat sa te pui bine cu toata lumea, sa le zici "noroc bun" celor ce vin si se duc si poti sa dai multumita lui Dumnezeu. N-au trecut pe aici niste oameni?

De! raspunse Ghita chibzuit, suntem la drum si trece multa lume.
Vorba vine, trei oameni...
Trei, patru, zece... grai Ghita cam in gluma, lumea trece mereu. Eu nu stau aici ca sa tin seama despre cei ce vin si trec, si asa nici nu-i prea stiu. De la o vreme te obicinuiesti cu oamenii, incat nici nu te mai uiti la fetele lor. Apoi, cine stie daca nu e si cate unul care s-ar mahni daca ai bate drumul cu vorbe despre dansul. De carciumar sa nu intrebi niciodata, caci el vede si aude atat de multe, incat trebuie sa uite degrab' si sa nu mai tie nimica minte.

Asa-i, grai Lica. intrebam numai ca sa vad daca nu cumva mi-ai putea spune, fiindca sunt oamenii mei. Au plecat sa vada o padure, pe care voiam sa o luam de la toamna pentru turme, si nu stiu acum daca au trecut inaintea mea, ori e sa-i astept aici.

Asa o fi, raspunse Ghita hotarat, dar eu nu-ti pot spune daca intre cei ce au trecut astazi pe aci vor fi fost si ei.

Cum nu!? striga batrana cu nerabdare. Cei trei porcari ce au baut atat de mult si n-au platit.

Pe Ghita il trecu un fior de junghi prin inima si, oricat de mult tinea la soacra-sa, acum el ar fi fost in stare sa-i puna degetul pe gura.

Muierile vad mai bine si se vede ca au mai putina treaba, zise el stapanindu-se.

Daca n-au platit, grai Lica, apucandu-si iar mustata intre buze, era fiindca stiau ca voi veni eu ca sa platesc pentru dansii.

Graind aceste, el descaleca si-i facu lui Ghita semn sa intre cu dansul, pentru ca sa faca socoteala.

"Batrana e tot mai cuminte decat mine", isi zise carciumarul, si intra cu voie buna in urma lui.

Batrana ar putea sa-si tie gura, grai Lica dupa ce se vazu singur cu Ghita. Ma cunosti?

Nu! raspunse Ghita, racit in tot trupul.
Atunci ma stii de nume. Eu sunt Lica, samadaul... Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. Tu vezi un lucru: ca umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de vorba cu domnii. Voi fi facut ce voi fi facut, nu-i vorba, dar am facut asa, ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic. De aceea am sa dau seama despre douazeci si trei de turme de porci. M-ai inteles? Nu doara c-as putea plati tot ce se poate pierde intr-un an, ci pentru ca de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela pe care as crede ca-l pot banui. M-ai inteles?! Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?

Ghita ar fi avut multe de zis, dar Lica se intoarse o data in calcai si, pe cand carciumarul isi veni in fire, drumetul daduse pinteni calului.

Un om prea cumsecade, grai batrana, privind in urma lui. Cine a fost asta?

Lica Samadaul! raspunse Ghita.
Lica Samadaul!? striga Ana. si cate rele nu mai zicea lumea despre dansul!

Asa e lumea... grai Ghita. Sa nu crezi nimic pana ce nu vezi cu ochii.

El singur nu si-ar fi putut da seama daca a grait aceste cuvinte din amaraciune ori numai dorind sa ascunda inaintea nevestei gandurile grele ce-l cuprinsesera.

Nu-i vorba, adause Ana, e oarecum fioros la fata.
Asta-ti pare tie, grai Ghita. Are si el necazurile lui.




Moara cu noroc - Capitolul 01
Moara cu noroc - Capitolul 02
Moara cu noroc - Capitolul 03
Moara cu noroc - Capitolul 04
Moara cu noroc - Capitolul 05
Moara cu noroc - Capitolul 06
Moara cu noroc - Capitolul 07
Moara cu noroc - Capitolul 08
Moara cu noroc - Capitolul 09
Moara cu noroc - Capitolul 10
Moara cu noroc - Capitolul 11
Moara cu noroc - Capitolul 12
Moara cu noroc - Capitolul 13
Moara cu noroc - Capitolul 14
Moara cu noroc - Capitolul 15
Moara cu noroc - Capitolul 16
Moara cu noroc - Capitolul 17


Aceasta pagina a fost accesata de 3124 ori.
{literal} {/literal}