Moara cu noroc - Capitolul 06

Moara cu noroc - Capitolul 06

de Ioan Slavici


6.

Ca om care isi petrecea viata pe drumuri, Lica venea des pe la Moara cu noroc, cate-o data, cate de doua, ba si cate de mai multe ori pe saptamana. El venea, descaleca, bea cate un pahar de vin, manca ceva si iar se ducea.

Numai arareori se intampla ca el sa stea mai mult; insa mai ales duminica el venea adeseori cu cate doi-trei tovarasi, si atunci era in voie buna.

Lui Ghita ii parea totdeauna bine cand Lica venea fara de veste la carciuma. Ana fusese muncita de ganduri grele, care o imbatranisera oarecum intr-un singur ceas si care ii veneau iar de cate ori il vedea pe Lica.

Dar plecand Lica, ea-l intrebase pe Ghita despre cele petrecute si el ii raspunse ca n-a fost nimic, ca ce putea sa fie!? si ca Lica e omul lui. De aceea, Ana tacuse atunci, si de atunci tacea mereu si privea numai din cand in cand furisat la Lica, zicand in sine: "Trebuie sa fie om rau si primejdios".

Zilele treceau insa, precum ele treceau, Ana se simtea tot mai parasita. De cand se imprietenise cu Lica, Ghita parca fugea de dansa, parca-i ascundea ceva si se ferea sa nu ramaie singur cu dansa.

Ghita, ce ai tu cu omul asta? il intreba ea intr-una din zile dupa plecarea lui Lica.

Eu!? ii zise el cam speriat. Ce sa am? Nimic! Ceea ce am cu toti drumetii: vine, sta de vorba, mananca, bea si plateste.

Ana privi lung in fata barbatului sau.
Dar de obicei plateste peste ceea ce se cuvine, ii zise ea aspru.
Asa sunt oamenii cu dare de mana.
Ghita! grai nevasta asezat. Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te descos: tu iti da seama daca ai ori nu ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om rau si om primejdios: asta se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. E om patimas, Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe cu el.

Dar nu ma dau deloc! raspunse barbatul.
Bine! grai nevasta. Tu fa cum stii, dar sa nu zici apoi ca nu ti-am spus.

Ghita ar fi voit sa vorbeasca, insa ii era greu, dupa ce zisese o data ca n-are nimic cu Lica; isi puse dar numai de gand ca ii va vorbi alta data.

si, la drept vorbind, ce ar fi avut el acum sa ii spuna?! Toate cele petrecute erau parca date uitarii, si asa poate ca nici nu era bine ca Ana sa afle despre ele. Ce-i drept, Ghita se uita mereu la urechile porcilor, ba a gasit in mai multe randuri si porci cu semne de ale lui Lica, insa Lica venea si se ducea fara ca sa-l intrebe ceva, si asa nu avea decat sa tina minte si sa taca. Lica nu-l intreba nimic, nimic nu-i spunea si nimic nu cerea de la dansul.



Cu toate aceste, Samadaul parca stia tot ce se petrecea la Moara cu noroc, si aceasta il nedumerea cateodata pe carciumar.

si mai mare i se facu nedumerirea, cand intr-o zi Lica ii trimisese sase porci, dintre care patru nu erau insemnati cu nici unul dintre semnele insirate pe veriga de sarma. Ghita a statut mult la lupta cu sine; dar in cele din urma tot i-a primit, pentru ca sa nu se strice cu Lica, si tot nu i-a grait Anei, fiindca se temea ca ea va starui sa nu-i primeasca.

De aici inainte el in adevar se ferea de dansa, iara ea isi dadea silinta sa nu-l supere.

Astfel sosi timpul cand bruma cade si vantul scutura frunzele copacilor si rareste padurile.

De cand venise toamna, drumul era mereu umblat, si nici chiar duminica nu era parasita carciuma de la Moara cu noroc. Toamna se tin targurile cele bune; toamna are omul cate ceva de vandut; toamna fac negutatorii trebile cele bune; si lui Ghita ii mergea dar acum chiar mai bine decat peste vara, si abia se intampla cate un ceas pe saptamana ca sa fie singur la carciuma. si cu cat se apropia ziua de Sfantul Dimitrie, drumul era cu atat mai umblat.

intr-o zi de luni erau cinci care la Moara cu noroc si sapte oameni sub cerdac, cand sosi si Lica dimpreuna cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Raut, omul de care numai arareori se despartea.

Lica nu statea niciodata sub cerdac, nici in carciuma, ci in odaia de alaturi, in care erau o masa maricica, cateva scaune de paie si doua paturi pentru drumetii mai alesi, care se intampla sa maie peste noapte la Moara cu noroc. Altfel in aceasta odaie isi petrecea carciumarul ziua, cu nevasta si cu copiii, fiindca odaia in care se culca el era in alta parte, cu intrarea prin bucatarie si cu ferestrele la deal, cata vreme aici ferestrele erau spre drum, incat, sezand la masa, putea sa vada cu o privire si carciuma, si drumul, si locul de dinaintea carciumii.

Asta data insa Lica nu intra drept in odaia aceasta, ci se opri sub cerdac si prinse vorba cu oamenii, intreband pe fiecare dintre dansii de unde vine, unde merge si in ce treaba umbla. intr-un tarziu, el il trase apoi pe Ghita la o parte si-i zise incet:

Cand vine jidovul pentru castigul de la St. Dimitrie?
Arandasul? raspunse Ghita tot mai incet, gandeam sa ma duc eu la el.

Da, arandasul. Nu te duce, grai Lica. Lasa-l, ca vine el. Am o vorba cu dansul.

Bine! Sa te vestesc cand are sa vie?
Nu-i nevoie. Aflu eu; grija mea de dansul! Desi ei vorbisera incet si mai ales Lica parea a voi sa pastreze taina despre cele ce se vorbea, el rosti cuvintele "jidovul", "arandasul" si "grija mea de dansul" destul de tare, pentru ca oamenii de sub cerdac sa le poata auzi, apoi privi cam speriat imprejurul sau si adause:

Dar sa intram in casa. Intrand, Lica isi arunca biciul pe masa, un semn ca voia sa pe- treaca in draga voie. Fusese certat cu Buza-Rupta si cu Saila Boarul, Raut ii impacase si acum voia sa se cinsteasca cu dansii. Despre arandas Lica nu mai vorbi nici un cuvant.

Peste putin sosira trei tigani la carciuma, unul cu vioara, altul cu clarinetul si al treilea cu timbala: Lica ii puse pe laita din carciuma si le porunci sa cante.

si fiindca tiganii cantau, oamenii se ingramadisera la usa carciumii, si asculta si Ana cu batrana si cu copiii, caci numai rar se nimereau trei tigani deodata pe la Moara cu noroc.

Lui Lica ii veni de la o vreme pofta sa joace si, apucand pe Buza-Rupta, iesi din carciuma si incepu sa framante pamantul, incat parul rasucit in plete lungi ii zbura in vant.

Dar jocul fara de muiere nu are nici un rost. De cand umbla pe la Moara cu noroc, el nu graise nici zece vorbe cu Ana; acum insa el se duse la ea, o apuca de maini si-i zise:

Haid' sa te joc o data, sa zici ca ai fost jucata! Ana se dete in laturi. El o cuprinse cu amandoua bratele.
Dar daca n-am pofta de joc!? grai ea cu hotarare si se desfacu incet din bratele lui.

Vine pofta!
si la mai mult! adause Buza-Rupta, tragand cu ochiul.
Ei! nu vreau! grai Ana rece si se dete inapoi. Lica se retrase cam necajit.
Saracul de mine! grai Ghita asa in gluma. Dar nazuroasa mi s-a mai facut nevasta! Joaca, muiere; parca are sa-ti ia ceva din frumusete...

Ana isi calca pe inima si se dete la joc. La inceput se vedea c-a fost prinsa de sila; dar ce avea sa faca? La urma urmelor, de ce sa nu joace? incetul cu incetul, ea prinse voie buna; se cam tulbura cand Lica se apropia de dansa; sangele ii navalea in obraji cand el o apuca de brau ca s-o invarteasca; dar asa era acum si altfel nu putea sa fie si ea se dete din ce in ce dupa par. in cele din urma, tot se arata copila rasfatata de odinioara, si Ghita fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului.

Sa-ti fie de bine! grai Lica peste catva timp obosit. Dau marturie ca te tii mai bine decat mine.

El o stranse apoi in brate, o ridica de la pamant, se invarti cu ea o data, o saruta si o puse pe laita.

Ana isi stampara obrajii cu palmele, privind cam ametita imprejur, in vreme ce Lica se plimba in sus si in jos, stergandu-si sudorile cu maneca de la camasa, apoi se opri si grai:

Ce carciuma dracului mai e si asta!? De ce nu-ti tii o slujnica? Oamenii de la usa zambira pe sub mustata, Ana tresari si se ridica rosita ca bujorul, iara batrana privi la o parte, facandu-se ca nu intelege vorbele lui Lica.

"De! isi zise ea, ce sa-i faci, asa e omul! Oricat de bun ar fi, tot are cate un pacat. Fie cat de mic, dar tot il are."

Ghita nu zise nimic, ci-si puse numai de gand ca are sa o tie minte si asta.

inspre seara, Saila Boarul pleca cu Buza-Rupta spre Ineu, Raut o lua, dupa ce schimba cateva semne tainice cu Samadaul, spre padurea de la Fundureni, iara Lica se opri la drumeti si grai privind inspre apus, de unde se ridicau niste nori grei spre cer:

Se schimba vremea, precum se vede; dar tot mi-e ca am sa raman aici peste noapte. Am bani la mine si locurile sunt cam rele, mai ales acum toamna.

El ramase dar peste noapte la Moara cu noroc.




Moara cu noroc - Capitolul 01
Moara cu noroc - Capitolul 02
Moara cu noroc - Capitolul 03
Moara cu noroc - Capitolul 04
Moara cu noroc - Capitolul 05
Moara cu noroc - Capitolul 06
Moara cu noroc - Capitolul 07
Moara cu noroc - Capitolul 08
Moara cu noroc - Capitolul 09
Moara cu noroc - Capitolul 10
Moara cu noroc - Capitolul 11
Moara cu noroc - Capitolul 12
Moara cu noroc - Capitolul 13
Moara cu noroc - Capitolul 14
Moara cu noroc - Capitolul 15
Moara cu noroc - Capitolul 16
Moara cu noroc - Capitolul 17


Aceasta pagina a fost accesata de 2057 ori.
{literal} {/literal}