Cuta - partea 05

Cuta - partea 05

de Ioan Slavici



Alerga Cuta dupa trasurile ce treceau prin fata casei si era in toata clipa gata sa sfasie si pantalonii boierilor si poalele rochiilor de la cucoane. Tot nu se indura insa cucoana Tudora s-o dea celor ce bucuros ar fi primit-o, fie chiar si hengherilor. Au, daca e vorba, nu numai canii, ci si oamenii slabiciunile lor.
Simtind-o aceasta, cei patru, ba putem sa zicem chiar cinci copii nu tineau nici ei seama de staruintele mamei lor si-o asmuteau - "to! to!" - cand cu rost, cand fara rost pe Cuticuta, care ar fi alergat de altminteri si fara ca sa fie asmutita.
-Bagati, copii, de seama, c-o s-o patiti odata, le zicea cocoana Tudora.
-As! zicea insa Dinca cel neatamparat, capul rautatilor, iar ceilalti se luau dupa el.
Primea, ce-i drept, Cuta si azi, si mane, cate o plesnitura de bici, era cateodata p-aci p-aci sa se incurce printre cele patru roate ale trasurii, ba minune n-ar fi fost daca si Dinca si Nicusor ar fi mancat o tranteala, dar aceasta o indarjea cu atat mai vartos pe catelusa si-i facea pe copii cu atat mai porniti sa nu asculte de muma lor, ceea ce nu se iarta.
E insa o vorba veche, ca ulciorul se duce la put numai pana ce nu se sparge.
Se rasfata Dinca si se tot rasfata, iar ceilalti copii, tot atat de prosti ca el, daca nu chiar mai si mai se luau dupa el cum oile se iau dupa berbecul ce merge in frunte. Minune nu era daca li se infunda odata, in cele din urma.
Le era tuturora lucru bine stiut ca acum atat de dragalasa Cuta fusese aruncata in drumul automobilelor, ca s-o calce si s-o striveasca roatele cele umflate.
Cand se intampla deci sa treaca prin partea locului vreun automobil, fie camion, fie omnibus, fie cupea boiereasca, Dinca isi aducea aminte cum a plecat Cuta ridicandu-se din drum si prin cate a trecut ca sa-i pastreze viata.
-Uite! to! ii zicea deci Cutei. Vezi dusmanul tau cel spurcat. To pe ea!
Cuta parca l-ar fi inteles si si-ar fi adus si ea aminte cum zacea la margine de drum, cum treceau automobilele cand in sus, cand in jos pe langa ea, in fiecare clipa aproape s-o calce, si cum el, Dinca cel duios, mantuitorul ei, a scapat-o de moarte sigura. Alerga deci si latra, iar alerga si iar latra, ba isi infigea cateodata coltii cei ascutiti in cauciucul roatelor. Dinca salta de bucurie vazand indarjirea Curtii sale, iara ceilalti copii strigau: "Bravo!" si bateau din palme, caci, de! tare bine si mult frumos li se parea asa ceva.
-Nu va obrazniciti, copii, ca o sa o patiti odata! zicea iar cucoana Tudora! Masina cea nascocita de Necuratul nu e jucarie pentru copii.
Dinca insa si ceilalti patru nu voiau sa inteleaga.
Lasa ca soferul automobilului n-avea bici, ca sa plesneasca, dar si automobilul trecea cu mare repeziciune mai departe si nu se putea opri dintr-o data. Ce puteau sa faca?! Dac-ar fi fost ca soferul sa opreasca, ei aveau destul timp a se retrage in curte.
Lucrurile nu ies insa totdeauna precum si le potriveste omul.
Nu-i fapta fara de rasplata: binele bine si raul rau obarseste.
Si fara doar si poate buna a fost fapta pe care a savarsit-o Dinca scapand viata catelusii. A si avut cuvenitele multumiri pe urma faptei sale.
Era minunata in felul ei Cuta
Abia pe ici, pe colo ramasese cate un guzgan harsit care noptile mai indraznea sa iasa din gaura lui si sa umble cuprins de frica si cu bagare de seama de ici pana colo. In curand insa Cuta a inceput sa nu mai doarma pe canapeaua din iatacul baietilor, ci statea de paza prin curte.
Vazand aceasta, guzganii nu mai indrazneau sa iasa, rabdau de foame de li se vedeau cat de colo coastele prin pielea subtiata si in cele din urma au plecat si si-au cautat adapost pe la alte case mai putin pazite. Gainele, ratele si curcile isi petreceau si ele noaptea nesuparate de nimeni. Singure gastele limbute mai faceau din cand in cand galagie. Era paznic neadormit Cuta. Mai era apoi plian de haz, incat puteai sa-ti petreci ziua intreaga cu ea fara ca sa ti se urasca.
Toate acestea le erau insa prea putin celor doi baieti mai mari, Dinca si Nicusor. Cand unul, cand altul, plecand in vreo treaba de acasa, o lua si pe Cuta cu dansul. Degeaba le spunea cocoana Tudora sa nu scoata catelusa din curte.
Deprinsi o data cu neascultarea, ei isi faceau de cap, fiindca tineau ca mai unul, mai altul dintre baietii cu care umblau la scoala sa vada ce frumuseta de catelusa au ei si sa-i fericeasca pizmuindu-i, ceea ce de asemenea nu era lucru vrednic de lauda.
Iara Cuta ici intra in o curte, ici se incaiera cu un alt catel, ba alerga, parca ar fi fost tot acasa la ea, dupa trasuri si dupa automobile, care pe Calea Serban-voda erau mai multe si umblau in acelasi timp si mai repede.
Mai ales stiindu-le aceste zicea cocoana Tudora.
-Bagati-va, baietasilor, mintea in cap si nu mai scoateti catelusa din curte, ca nu stiti ce i se poate intampla.
Deoarece ei nu si-au bagat mintile in cap, au patit-o in cele din urma.
Trecand intr-una din zile pe Calea Serban-voda, cam pe la locul de unde o luase Dinca odinioara, Cuta s-a repezit dupa raul ei invat la automobil, a intrat prea adanc intre roatele cele umflate, s-a poticnit si a fost calcata, strivita, incat a ramas curat placinta in mijlocul strazii.
Dinca ramase si el incremenit si ca infipt in pamant.
-Asa i-a fost, se vede, randuit sa se prapadeasca! ii zise el lui Nicusor care statea si el tot incremenit si abia intr-un tarziu ii raspunse:
-Dar tot n-ar fi patit-o daca noi am fi fost ascultatori.






Cuta - partea 01
Cuta - partea 02
Cuta - partea 03
Cuta - partea 04
Cuta - partea 05


Aceasta pagina a fost accesata de 558 ori.
{literal} {/literal}