Cuta - partea 01

Cuta - partea 01

de Ioan Slavici




Era catelusa si, mai fiind si dragalasa, din ce in ce mai dragalasa, Dinca ii zicea Lusa, apoi Lusica, mai tarziu Lusicuta si-n cele din urma Cuta, dar Dinca acela era un baiat neastamparat si motolog, care voia sa le afle toate, se amesteca mereu in lucruri care nu erau de nasul lui, se vara unde nu-i fierbea oala, se-mpedeca de toate cele ce-i cadeau in cale si da ici in o groapa, colo-n alta.
Deoarece la tara facuse o multime de pozne si era pornit sa mai faca si altele, incat nu mai era chip sa-l pazesti, a fost trimis pentru a doua clasa primara la Bucuresti, unde l-au dat in gazda la vaduva unui capitan de calarasi, cocoana Tudora, matusa lui, care locuia aproape de Maidanul Dulapului si mai avea si ea patru copii, cel mai mare, Nicusor, cam de aceeasi varsta, dar mai potolit la fire, ai fi putut zice chiar baiat cuminte, incat putea sa-i fie lui Dinca povata-n toate cele bune.
Dupa randuiala fireasca a lucrurilor, insa, cel neastamparat o ia razna si apuca inainte, iar cel potolit la fire ramane mai in coada, si povata era mai adeseori Dinca decat Nicusor cel cuminte.
Intr-una din zile, ducandu-se amandoi dimineata la scoala, au ajuns in Calea Serban-Voda, pe unde trec automobilele spre cimitirul Belu si de acolo inapoi, si au dat peste trei catei aruncati in drum. Unul era strivit de roatele ce trecusera peste el, iar altul zacea mort, precum se vede, de foame, cu picioarele-n sus.
Nicusor, cel cuminte, a aruncat o cautatura intr-acolo si-a trecut iute inainte, ca sa mai vada, caci lucru scarbos e un cane mort, dar mai si mai e catelul mort, hoit aruncat in drumul trecatorilor. Dinca s-a oprit insa, ca sa vada bine, si s-a uitat cu ochii muiati in lacrami la al treilea catel, care mai misca inca si gemea ca vai de el, in doaga mortii.
Nicusor, potolit la fire si cu cinci saptamani mai batran, s-a-ntors din drum si a ramas, ce-i drept, nu cu ochii muiati in lacrami, dar cu gura cascata.
-Uite, vezi, - ii zise Dinca - l-au aruncat aici ca sa-l striveasca roatele umflate ale vreunui automobil, cum au strivit pe cellalt.
-Asa se vede - raspunse Nicusor - si pacat ar fi fost, caci mult e frumusel.
Ei se uitara lung unul la altul.
Era mare si grea ispita ce le iesise in cale.
Daca-si urmau, cum se cuvenea, drumul si se duceau la scoala, catelul ramas in drum era fara doar si poate strivit de roatele vreunui automobil, si ei si-ar fi facut cele mai amarnice mustrari, ca ucigasi in puterea cuvantului.
Daca luau catelul si-l duceau acasa, pierdeau mult timp cu dusul si cu intorsul, veneau prea tarziu la scoala si mancau pedeapsa.
Daca luau catelul, il ascundeau undeva pe vreun maidan intre buruieni, ca sa-l ia cand se vor intoarce, se pomeneau ca-l mananca vreun porc ori moare de foame, cum a murit si cellat.
Ce aveau ei sa faca?
Dinca n-a stat mult pe ganduri, ci a luat catelul si s-a intors cu el acasa, iar Nicusor s-a grabit dupa el ca sa nu-l lase singur.
Acasa, vai de capul lor: cocoana Tudora i-a tras pe amandoi de urechi.
-Haid'! plecati de-aici cu spurcaciunea aceea de lighioana lesinata, le-a zis. Am eu destul maruntis la casa. De unde l-ati luat, acolo sa-l duceti!
Una ca aceasta Dinca nu era in stare sa faca. A plecat, nu-i vorba, dimpreuna cu Nicusor la scoala, dar peste putin si-au facut calea intoarsa, au intrat tiptil in curte, s-au furisat ca niste hoti in sopronul de langa grajdi, i-au facut catelului culcus intr-un colt bine adapostit si au rasturnat peste el un cos cu fundul in sus.
Pe aci le-a fost apoi drumul, intr-o rasuflare, la scoala.
Nici la scoala nu le-a mers insa mai bine decat acasa.
-Pe unde mi-ati umblat, coconasilor?! le zise invatatorul si-i puse pe amandoi in genunchi langa perete.
Datu-si-au ei silinta sa scape mai cu o minciuna, mai cu alta, dar minciunile nu li s-au vtrecut, si pe cand ceilalti scolari sedeau prin banci fiecare la locul lui, Dinca si prietenul sau Nicusor ispraseau pacatul canonindu-se in genunchi.
Li se si cuvenea, caci n-are copilul sa faca nimic prin dosul mumei sale, nici sa umble cu minciuni.
Dar asta treaca, duca-se.
Cum steteau insa asa in genunchi, mai unul, mai altul dintre dansii vedea in gandul lui catelusul mort acolo sub cosul rasturnat cu fundul in sus, mort ca cel din drumul automobilelor, culcat pe spate, cu cele patru picioare in sus.
-Mult mi-e teama ca nu mai traieste, ii zise Dinca pe soptite lui Nicusor.
-Eu cred ca da, ii raspunse acesta.
Peste catva timp iar se uitara unul la altul.
-Dau cu socoteala ca-l gasim mort cand ne-ntoarcem acasa, grai acum Nicusor.
-Eu cred ca nu! ii raspunse Dinca.
Cuprinsi adica de grija lor cea mare, nu mai stiau nici ei ce sa creada si ce sa nu creada; scapati dar de la scoala, s-au intors ca pe zburate acasa si tot tiptil s-au dus, pe furis, ca niste hoti, la sopronul stiut, ca sa ridice cosul cel rasturnat cu fundul in sus si sa vada ce-i si cum sub el.
Lighioana lesina tot mai traia, dar viata nu ii mai atarna decat in cel mai subtire dintre firicelele de par ce se pot inchipui.
-Iata ca tot mai rasufla! grai Nicusor inveselit.
-De! raspunse Dinca, cu ochii muiati iar in lacrami. Nu vezi insa ca trage de moarte? o sa se prapadeasca daca nu-i dam cat de curand de mancare. Pana una-alta. sa facem ce vom fi facand ca sa-i aducem de undeva lapte.
Acum apuca Nicusor inainte. El stia adica unde sta cratita cu lapte si cel mai apropiat gand ii fu sa se duca si sa fure din cratita intr-o cescuta.
Asa-l trece ispita pe om din treapta in treapta mai jos si tot mai jos. O incepuse baiatul facand ceea ce face prin dosul mamei sale, a urmat-o furisandu-se ca un hot, a dus-o mai departe, cautand sa scape cu minciuna, iar acum era gata sa fure din cratita pe care mama lui o credea bine pastrata.
Unde o sa ajunga in cele din urma?





Cuta - partea 01
Cuta - partea 02
Cuta - partea 03
Cuta - partea 04
Cuta - partea 05


Aceasta pagina a fost accesata de 779 ori.
{literal} {/literal}