Norocul - Partea 03

Norocul - Partea 03

de Ioan Slavici


3.


Era mare casa lui Moș Mărian. El urcă cinci trepte și păși într-un cerdac așezat pe șase stâlpi ciopliți cu multă măiestrie, după obiceiul vechi. Înainte era o tindă largă cu două uși în dreapta, alte două în stânga și una în fund. Tinda era întunecoasă, iară din odăi nu se auzea nici o mișcare. În dreapta era însă un foișor, și în fundul lui o altă ușă. Prin gaura cheii de la aceasta se furișa o rază de lumină până la moșneag.

El înaintă pe calea razei.

Dincolo de ușă era o odaie mare cu trei ferestri, două în fund și una la dreapta. Mobilamen tul odăii era curat, bine ales și așezat cu îngrijire. Podelele casei, covorul de subt masă, perdelele ferestrelor, rățelele cu care erau acoperite scaunele și divanul din fund, toate erau ca și când numai acum ar fi fost scoase din cutie.

La peretele din stânga mai era însă un pat acoperit cu un covor țărănesc și lângă el o mare ladă împodobită cu flori tăiate în lemn. Aceste se împrotiveau cu împrejurimea lor.

Sevasta, fiica bătrânului, ședea la o mescioară de dinaintea ferestrii de la dreapta. Masa era plină de lână, de flori făcute de mână și înșirate pe subțirele fire de sârmă. Acum ea își dedea trudă să întrame un porumbel, căruia nu-i lipsesc decât aripile.

Pe fereastră e o cărticică, deschisă, așezată cu scoarțele în sus.

Razele ieșite din lampă aruncă asupra Sevastei o lumină îndoielnică, în care fața ei plină și mânile harnice par a fi săpate din o piatră cenușie. În această lumină, fața ei pare mai palidă și vinele vineții mai dinadins străbat prin pelița de pe dosul mânilor ei. Urmându-și lucrul, ea mereu își mușcă buzele subțiri și bine croite; din când în când, ochii ei mari și învăpăiați se ridică obosiți asupra ferestrii din față și iarăși cad asupra lucrului. În sfârșit, ea aude pașii bătrânului, lasă lucrul din mână și-și pune amândouă palmele pe față, ca voind să astâmpere ferbințeala obrajilor.

Când apoi a luat mânile de pe obraji, urmele degetelor îi rămân pe față ca niște vrâste vineții.

- Bună seara, Sevastă! grăiește bătrânul alene, mergând spre patul său, pe care-și aruncă căciula plină de sloi.

- Bună seara, taică! răspunse fiică-sa, fără măcar să ridice capul.

- Lucrezi, lucrezi! bine faci!... Așa e lumea...

Zicând aceste, moș Mărian se opri înaintea sobei pline de jăratec, își apucă amândouă pulpanele sucmanului și începu să se scuture de sloi.

Sevasta sări speriată de la masă.

- Vai de Doamne, taică! strigă ea grăbind spre el, dară umpli toată casa...

Bătrânul privi îndelung în fața fiicei sale.

- Așa-i! zise el. Eram să mă așez și mă vedeam plin de sloi... Asta trebuia să o fi făcut înainte de a fi intrat, și acum mă duc s-o fac afară.

El își luă căciula în cap, și iarăși ieși.

Rămâind singură, Sevasta încă o dată își apăsă palmele pe obraji, apoi se așeză iarăși la masă.

- Așa, vezi, grăi bătrânul întorcându-se. De mâncat ai ceva?

- Îți voi face o mămăligă, răspunse Sevasta, strângând lucrul.

- Dar un pahar de rachiu ai tu?

- M-oi duce să-ți aduc, taică.

- Nu! zise bătrânul. Credeam că mai ai tu.

- Dar de unde să am eu, tată?! grăi Sevasta turburată.

- Credeam că vei fi având... Credeam eu... așa... vorbeam și eu... Dar lasă, că voi trimite pe Costan... El merge bucuros... Așa, la casa mea, câte un păhărel dimineața și câte unul seara, e bun și îmi priește... Tu fă mămăliguță, iară eu mă duc să trimit pe Costan.




Norocul - Partea 01
Norocul - Partea 02
Norocul - Partea 03
Norocul - Partea 04
Norocul - Partea 05
Norocul - Partea 06
Norocul - Partea 07
Norocul - Partea 08
Norocul - Partea 09
Norocul - Partea 10
Norocul - Partea 11
Norocul - Partea 12
Norocul - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 468 ori.
{literal} {/literal}