Un om de-ncredere - Partea 01

Un om de-ncredere - Partea 01

de Ioan Slavici


1.

Când ai pe cine să te razămi, poți în toată tigna să-ți cauți de treabă, și-n vreme ce oamenii lucrau la cele trei mașini de treierat de pe aria din vale, d-l Vârlan, bătrânul, își înșira epruvetele și retortele în laboratorul său din turnul castelului așezat pe coaste. Asta îi era slăbiciunea, și toate i se păreau înflorite când reușea bine vreo analiză ori vro combinațiune.

De aceea ținea atât de mult la Bughea, secretarul, cum îi zicea lumea.

Nu doară că l-ar fi ajutat Bughea la experimentele chimice, cu care atât de bucuros își petrecea timpul, dar pe-ntinsa moșie, la ferestraiele din pădure, la cele două mori, la lăptărie, la vii, în grădina de zarzavaturi, în pomăt și în pepiniere lucrau în fiecare zi sute de oameni, în biurouri, unde se concentra întreaga administrațiune, se îngrămădeau actele, și el n-ar mai fi ajuns să-și poată urma lucrarea la laboratoriu dacă n-ar fi fost și Bughea, care toate le știa și le vedea.

Nu-i vorba, întreaga administrațiune era dată-n seama lui Raumer, un neamț chițibușar, care le măsura toate cu milimetrul, și d-l Vârlan n-avea nici o răspundere formală.

Sunt însă și răspunderi mai grele decât cele formale.

Raul Stolnicul, boierul, care plecase cu cocoana încă prin aprilie în străinătate, îi era ca și când i-ar fi fost copil. Nu împlinise încă vârsta de opt ani când, orfan de tată, l-a luat, ca guvernor, sub purtarea lui de grijă, iar de atunci nu s-au mai despărțit. El l-a trecut prin liceu, el l-a însoțit în călătoriile lui prin străinătate, după îndemnul lui și-a făcut studiile agronomice, în urma stăruințelor lui s-a căsătorit și s-a stabilit la moșie, amândoi împreună au zidit castelul și au stabilit planul de exploatare.

Acum Vârlan, om de 56 de ani, era pensionar: avea toată întreținerea și lua 500 lei pe lună, putea dar să-și facă în draga lui voie analizele și combinațiunile chimice, pentru care Stolnicu avea și el slăbiciune! Când se așeza însă-n jăț și-și închidea ochii, el vedea-n gândul lui și aria cu mașinile de treierat, și carele încărcate cu snopi, și ferestraiele, și viile, și grădinile de zarzavat, și mulțimea de oameni, care nu trebuiau să-și piardă timpul degeaba, și nu mai putea să aibă destulă atențiune pentru retortele lui.

Mai vedea prin lumea largă pe mult iubitul lui băiet, care plecase în silă, numai pentru că cocoana nu putea să sufere aerul din laborator și viața de la moșie, nici gălăgia pe care o făcea Radu, copilul acum de trei ani al ei.

- Du-te, i-a zis, și fii liniștit, căci rămân eu aici, și grija mea e ca toate să meargă bine.

Diminețile dar și câteodată și pe-nsărate încăleca și făcea când ici, când colo câte o inspecțiune ori îl trimetea pe Bughea, ceea ce era tot ca și când s-ar fi dus el însuși, căci tot om al casei era și Bughea. Zamfira, muma lui, fusese spălătoreasă în curte și-și ținea și băiatul cu dânsa. Vârlan, văzându-l isteț, silitor, sprinten și cu deosebire supus, a stăruit să-l ție la școală, iar după ce a trecut cele patru clase gimnaziale, i-a făcut loc la școala de la Herăstrău, ca să-l aibă mai târziu mână dreaptă a stăpânului la moșie. Îl și avea și era lucru de sine înțeles că Raumer, neamțul, stă numai până ce nu se va fi îndrumat Bughea îndestul, ca să-i poată lua locul.

Când? Asta atârna, cam ca toate în curtea lui Stolnicu, de la buna chibzuință a lui Vârlan. De aceea Bughea se uita totdeauna-n ochi bătrânului și era gata să sară-n foc ori să se arunce-n vuitoare ca să-i intre sub piele.

Îi și intrase.

După masă, când sosea poșta, bătrânul a primit un plic mare de la Stolnicu și-i era parcă-i trece un junghi mare prin inimă.

Plic mare! ? De ce unul mare și nu ca de obicei?!

El pipăi plicul și se uită la ștampila poștei.

Erau în plic mai multe hârtii, parcă acte, iar expedierea fusese făcută de la Nisa.

Deschizând plicul, el găsi în el un proces-verbal redactat în franțuzește și următoarea scrisoare:

"Iubite Domnule Vârlan și bunul meu părinte sufletesc,

Deodată cu scrisoarea aceasta am trimis la adresa primului președinte al tribunalului de Ilfov următorul:

Testament

Voiesc ca după moartea mea întreaga avere mișcătoare și nemișcătoare să treacă ca moștenire dreaptă în stăpânirea singurului meu băiet Radu și rog pe d-l Alecu Vârlan, educatorul meu, căruia îi datorez vecinica recunoștință, să-i fie și fiului meu ceea ce mi-a fost mie și să-i administreze averea cum m-a povățuit pe mine să-mi administrez pe a mea.

Soției mele rânduiesc să i se numere din trei în trei luni câte 4.000 lei tot timpul cât va trăi, chiar dacă s-ar întâmpla să se remărite.

Dispun ca dânsa să poată vedea pe copilul nostru de două ori pe an, dacă o dorește aceasta, și să-l ție la dânsa cel mult trei zile.

Rog pe d-l Alecu Vârlan, scumpul meu părinte sufletesc, să primească sarcina de a stărui pentru împlinirea acestei ultime voințe a mele. "

Pe Vârlan îl podidiră lacrămile.

- Dar ce el? ce s-a-ntâmplat? strigă el, apoi citi mai departe.

"Hotărârile mele sunt luate și nu se mai pot schimba.

Procesul-verbal aci alăturat te va dumiri asupra celor petrecute. Te rog să-l păstrezi și să te folosești de el dacă Lucia ar face vreo pretențiune în ceea ce privește educațiunea copilului ori administrațiunea averii.

Am informațiunipozitive că Leon a plecat ieri seară la Paris. Cu cel mai apropiat tren plec în urmărirea lui.

Dacă mi-ar fi rânduit ca acesta să fie cel din urmă drum pe care-l fac, te rog să mă ierți pentru marea durere cu care te răsplătesc pentru tot binele ce mi-ai făcut și să-i fii ocrotitor lui Radu.

Raul"

Bătrânul trecu repede peste procesul-verbal.

Se făcea într-însul constatarea oficială că d-na Lucia Stolnicu a fost surprinsă într-o situațiune compromițătoare cu d-l Leon Volbură, un amic al soțului ei.

- Poate că mai e timp! strigă bătrânul sărind în picioare și trimise după Bughea, omul său de încredere, ca să-i spună că trebuie să plece fără întârziere la Paris.

Bughea, un om scurt și îndesat, cam spân și cu fața plină de buburuze, își deschise mari ochii spălăciți și se uită nedumirit la dânsul.

- De ce trebuie să pleci?! Ce s-a întâmplat?! întrebă el cam cu jumătate gură.

La aceste întrebări nu i se putea da răspuns.

- Grăbește, ca trăsura să fie cât mai curând gata - îi zise bătrânul -, iar după plecarea mea, fii cu ochii în patru, ca toate să meargă bine.

Bughea a grăbit, dar, greu jignit, s-a mai uitat o dată înapoi, șoptind printre dinți: "Asta n-am să ți-o iert! "





Un om de-ncredere - Partea 01
Un om de-ncredere - Partea 02
Un om de-ncredere - Partea 03
Un om de-ncredere - Partea 04


Aceasta pagina a fost accesata de 694 ori.
{literal} {/literal}