Gura satului - Capitolul 06

Gura satului - Capitolul 06

de Ioan Slavici


6.


Grozav se indarjise nenea Mihu. sedea si iarasi sedea ceasuri intregi, fara ca sa poata iesi la capat cu gandurile sale.

Peste putin el uitase intalnirea neplacuta pe care au avut-o la punte si nu se mai gandea decat la rautatea oamenilor, care acum aveau despre ce sa vorbeasca. ii parea ca-i vedea adunandu-se gramezi, ca aude glumele lor proaste si adeseori ii venea sa-si ia palaria, sa plece la Cosma si sa-i ceara iertare, numai ca satul sa ramaie de rusine cu clevetirile sale. Cosma ii zacea greu la inima, dar nu putea sa se manie pe dansul. in sfarsit, amandoi erau partasi la aceeasi soarta, amandoi deopotriva dati pe gura satului; Mihu il privea deci mai mult ca pe un pagubas si prieten la nevoie. Duminica dupa-amiazazi, Barbura lui Corbei veni sa spuna din partea Siminei ca de cu seara nu poate veni, fiindca se bolnavise una dintre fetite.

Toate sunt bune! grai Mihu cand Safta il incunostiinta despre aceasta.

Sangele i se ridica insa in cap; aceasta era o nemaipomenita necinstire pentru dansul! ii parea bine ca logodna nu se face, dar seara, cand ar fi trebuit sa se faca, il treceau fierbintelile.

"Nu! isi zicea umbland neastamparat prin casa, atat de departe nu ar fi trebuit sa mearga; dintr-un lucru atat de mic cum au fost vorbele de la punte nu ar fi trebuit sa faca unul atat de mare, cum este acela de a strica o logodna."

Luni dimineata, vazandu-l mai deschis, Safta incepu a se invarti pe langa dansul. Atat ii vorbise Marta despre Miron, incat capul si inima ii erau pline de chipul frumosului pastor; sta insa la indoiala si nu credea ca Mihu va voi sa auda despre dorintele Martei. De cand era inca in leagan, tata si muma se mangaiau cu gandul ca o vor marita dupa Toderica, si acum nu putea sa se impace cu gandul ca Marta sa-si aleaga alt sot. Cand isi vedea insa fiica prapadita si se uita in ochii ei staruitori, incepea sa se induioseze; iara cand Marta scapa cate-o lacrima, indata ii zicea:

Marto! vino, draga mamei, sa mergem la el.
Nu, ii zicea Marta. Nu pot! Du-te singura, caci mie imi vine sa ma ascund in fundul pamantului.

Iar cand Safta pleca, Marta fugea dupa dansa si o ruga sa nu mearga.

Mihule! grai Safta in cele din urma. Am sa-ti spun o vorba. Mihu dete din cap si intra cu dansa in casa, apoi se aseza tacut.
Precum vad, zise acum Safta intristata, din maritisul Martei nu are sa se aleaga nimic.

Nu stim inca, raspunse Mihu asezat. Sa vedem ce zice Cosma.
Ce zice? ii intampina Safta. Pentru ce n-a facut logodna ieri? Se vede ca si-a schimbat gandul.

Nu stii! grai Mihu. Daca ar fi astfel, trebuie sa asteptam, ca sa-si trimita oamenii, pentru ca sa-mi intoarca vorba, dupa cum se cuvine. Iar daca nu, urma el stapanindu-se, apoi o sa vedem care-i mai tare.

Sa vedem ca Toderica nu o mai vrea pe Marta, grai Safta cam tulburata.

Nu o mai vrea? zise Mihu aprinzandu-se. Cum? Ori nu-i pare destula fata?

Nu te aprinde, draga Mihule, raspunse nevasta, dar vezi, pesemne s-o fi vorbind prin sat, si Toderica a auzit...

Ce se vorbeste prin sat? intreba Mihu albindu-se ca varul.
Mihule draga, ii zise Safta ingrijata, linisteste-te! Nu te-am vazut niciodata atat de nerabdator. Vezi, tu stii cum sunt tineretile. S-ar putea ca Martei sa-i fi cazut vreun flacau la inima, si Toderica sa fi auzit si asa sa nu o mai voiasca.

Cum asa? intreba Mihu cu ochii mari. Safta suspina din greu, apoi incepu sa lacrimeze.
Mihule! zise ea, niciodata nu ne-am gandit la una ca asta. Se prapadeste, piere, se usuca! De ieri dimineata nu mai vorbeste decat de dansul; plange si suspina, incat imi sfasie inima.

Sarmana fata! zise Mihu induiosat. Pentru ce nu mi-ati spus mai demult?

Nu stiam! urma Safta. A trecut un an de cand imi tot vorbeste despre dansul, mereu mi-l lauda, mereu imi spune cat e de voinic, de frumos si de dulce la vorba; totdeauna imi vorbea, insa asa, ca nu ma gandeam la nimic. Acum, deodata, nu o mai cunosc... si nu stiu ce-i de facut... Uite, Mihule, sa nu te manii; e cioban de la munte si nu stiu...

Un cioban? sopti Mihu racit in tot trupul.
Da, un cioban, raspunse Safta.
si Marta il iubeste?
Da, incat se prapadeste, zise mama plangand. Mihu cazu pe un scaun de langa masa, isi rezema capul in pumni si stete cateva clipe tremurand de zguduire.

Mi-ati mancat viata! striga el dupa aceea, ridicandu-se. Ce sa ma fac? Mai bine ii sucesc gatul decat sa ma fac de rasul si de batjocura lumii! Unde am ajuns!?

Mihule! o sa-l uite cu vremea, grai Safta calcandu-si pe inima.
Da, striga Mihu cu amaraciune. O sa-l uite de dragul altuia. Lumea insa nu o sa-l uite!

El isi acoperi fata cu amandoua mainile, stete putin in lupta cu sine, apoi se indrepta si grai linistit, dar aspru:

Ada-mi fata!
Mihule! striga Safta inspaimantata si cu ochii atintiti asupra fetei lui aspre.

Ada-mi-o! ori ma duc s-o aduc eu insumi, ca toti argatii sa vada cum o aduc, ii zise Mihu.

Safta iesi, iara Mihu ramase nemiscat la locul in care se afla. Peste putin, Marta, insotita de mama-sa, intra cu capul ridicat si cu fata alba, dar linistita.

Marto! zise Mihu inabusit. Dar ce sa-ti zic? Tu mergi de capul tau?

Nu merg, tata! ii raspunse ea.
Nu mergi? dar umbli si vrei sa te mariti precum te poarta gandul, grai Mihu.

Nu vreau! raspunse Marta hotarata.
Atunci ce vrei cu acel ticalos? striga Mihu purtat de patima. Marta se zgudui in tot trupul, obrajii i se rosira, ochii i se umplura de vapaie, buzele incepura sa-i tremure; ea facu un pas inainte, apoi zise cu raceala:

Taica! nu zice ca e ticalos, caci iti batjocoresti fata! Acele cuvinte erau graite cu atata simtire, incat Mihu deodata nu mai stiu ce sa-i faca, ce sa-i zica.

Marta se apropie si se alipi de dansul, isi aseza bratul pe umarul lui, apoi grai:

Lasa, taica, nu te supara! Nu fi mahnit! Nu am sa-l uit in viata mea, dar niciodata n-am sa va vorbesc despre dansul. El s-a dus, pentru ca sa nu se mai intoarca. Poate insa ca, daca l-ai cunoaste, i-ai zice sa ramaie, atat e de nu stiu cum, incat nu se poate sa-l vezi si sa nu-i duci dorul. Nu cer sa-l mai vad, dar doresc, taica, sa-l vezi si tu, apoi marita-ma dupa cine vei voi.

Draga mea copila! raspunse Mihu miscat. E mai bine sa nu-l vezi nici tu si nici eu sa-l vad. Mi s-ar sfarama inima.

Daca socotesti, tata, apoi fie si asa! grai Marta; dupa aceea iesi incet din casa, iara Safta iesi din urma ei.

Mihu se lasa pe un scaun de langa masa, isi rezema capul pe cot si ramase vreme indelungata pierdut in ganduri mistuitoare. Viata ii era rupta in doua, dupa toate cate a suferit in cele din urma zile; acum se temea ca nici in viitor nu-i mai ramane nici o mangaiere. Nu se indoia ca Marta peste catva timp se va alina si va pierde gandul de dragoste pentru pastor; dar suferintele ei erau mai grele pentru dansul. Ar fi purtat si aceste suferinte, si nu-l mahnea decat un singur gand: ce va zice lumea? Toata viata a trait astfel, ca lumea sa poata vorbi numai bine despre dansul; asa invatase de la parinti, asa se obicinuise, asa isi gasea cea mai mare din multumirile vietii, si acum, deodata, vedea risipindu-se partea cea mai scumpa din pretul bogatiilor si al bunelor sale fapte.

intr-un tarziu, el se ridica, isi netezi fruntea, apoi grai incet si fricos:

Dar ce-mi pasa de gura satului! Dupa ce rosti aceste vorbe fata lui se schimba; nu mai era Mihu, omul bun si bland, ci omul bogat, caruia nu-i mai pasa de nimeni.

Afara incepura sa latre cainii. Mihu iesi. Erau Mitrea si Simion. Stapanul casei ii primi dupa cum se cuvenea, ii duse in casa, apoi, dupa ce-i pofti sa sada, ii intreba ce gand bun i-a adus la casa lui.

Pentru ca sa nu facem multe cotituri la dreapta si la stanga, raspunse Mitrea, am venit pentru vorbele slabe pe care le-ati avut cu Cosma.

Nu are pricina, grai Mihu rece.
Adica da! urma Mitrea. Cearta a fost din pricina copiilor, si vina, pe drept vorbind, nu este nici a unuia, nici a altuia. si fiindca se vorbeste prin sat ca nu ai fi voitor sa-ti dai fata din casa...

Asa-i! zise Mihu, ne vine greu sa ne despartim de dansa.
Tocmai fiindca-ti vine greu, urma Mirtea, si, pe drept vorbind, stim ca ai putea sa faci cum vrei in casa d-voastre! dar, fiindca se vorbeste prin sat ca nici fata nu ar cam vrea si nu ai fi tocmai voitor sa nu-i faci pe dorinta, deoarece e singura pe care o ai...

Asa-i! zise Mihu multumit. tinem sa o vedem fericita.
si fiindca se vorbeste prin sat, urma Mitrea, ca ai fi hotarat sa-ti iei ginere in casa, adica sa zidesti de alaturi o casa pentru Marta, si ai fi zis ca nu ravnesti la bogatia nimanui, caci ai de unde sa dai...

Asa-i! zise Mihu, incepand a se mandri. Mult, putin, ne-a dat Dumnezeu, numai noroc sa fie...

L-a dat Dumnezeu! grai Simion.
si fiind astfel, incheie Mitrea, Cosma s-a gandit ca nu ti-ar fi cu suparare daca ti-ar inapoia vorba, te-ar ruga sa fii bun iertator si sa ramaneti cu cinste ca mai inainte.

Mihu statea tulburat inaintea oaspetilor sai.

Asa-i, zise el, imi pare bine de vorbele pe care mi le trimite Cosma, dar nu inteleg cuvintele despre maritisul fetei mele.

Vere Mihule! grai Simion asezat si cam aspru. Sa-mi ierti vorba, dar ne esti cu suparare cand vrei sa ne ascunzi un lucru de care se reazema cinstea casei de la care venim. Slava Domnului! satul nu e pustiu, si este pe ici, pe colo cate un om care stie ce se petrece prin casele vecinilor. Oamenii iti lauda darnicia si spun cat de mult l-ai luat in drag pe Miron, oierul; iara d-ta voiesti acum sa arunci vina pentru stricarea logodnei asupra lui Cosma.

Fereasca Dumnezeu! grai Mihu, sunt gata sa o spun intregului sat ca vina e din casa noastra. Dar prin sat se vorbeste mai mult decat este adevarat, si despre maritisul fetei mele cu Miron pana acum nu s-a luat nici o hotarare; aceasta va rog sa le-o spuneti tuturora.

Dar a fost vorba, zise Mitrea.
Da, sa va spun drept, raspunse Mihu, asa, in treacat, a fost; si daca nu s-a potrivit flacaul, apoi cum va fi voia lui Dumnezeu!
Te intelegem acum! grai Simion zambind. Dar noroc sa ai de ginere. Ce-i drept, flacaul nu e bogat, dar e flacau, incat sa-i fie satului cinste de dansul.
Nu-l cunosc, zise Mitrea, dar asa se zice prin sat.
Eu il cunosc, grai iarasi Simion, si ti-o spun din inima. Mihu sta buiguit intre amandoi, privea cu indoiala cand la unul, cand la cellalt si nu stia ce sa le mai zica. El le dete mana, ii petrecu pana la poarta, dar nu-si mai dadea seama despre cele ce face ori zice.

Ar fi dorit sa vie cineva sa-l intrebe pentru ce au venit Mitrea si Simion; dar nimeni nu se arata. Se intoarse dar in casa si incepu sa umble nedumerit in sus si-n jos. Se simtea cu totul alt om.

"Miron! isi zise el inseninat. Numele e bun. Se vorbeste prin sat ca as fi hotarat sa-l iau de ginere in casa, ca as fi hotarat sa-i zidesc de alaturi o casa. Cate nu mai scornesc oamenii?... Dar adica pentru ce sa nu fie cu putinta... Hm! Cum zice Marta: poate ca daca l-as cunoaste, as judeca si eu altfel. Se-ntelege c-am fost cam pripit."

si acum Mihu incepea sa dea cu socoteala ca trebuie sa fie ceva de flacaul acela, daca Marta il iubea. Vedea in gandul sau cum mesterii lucreaza la casa, cum el insusi imparte porunci, vedea pe Marta cu copilul in brate si auzea cum oamenii isi zic: "Se vede ca o dureaza pentru Marta". ii parea ca aude cum nepotii isi povestesc: "Asa si asa era pe vremea cand Mihu isi luase ginere si-i zidise o casa".

Era un farmec nespus in toate aceste. Mihu pleca spre usa, dar cand era sa deschida, se opri si zise: "Nu! Nu inca! sa nu ma pripesc! Sa vad mai nainte, sa mai intreb, sa ma incredintez mai bine, sa-l vad apoi cu ochii mei".

Iarasi incepu sa umble prin casa si sa-si cumpaneasca gandurile. Deodata fata lui se intuneca. Vedea pe Cosma inaintea sa, si sufletul i se umplea de amaraciune cand se gandea ca Cosma ar putea sa-i zica: "Tot omul cu oamenii de seama lui!"

"Nu! isi zise Mihu, eu tot nu-mi dau fata dupa un cioban; mai bine sa ramaie fata mare!"





Gura satului - Capitolul 01
Gura satului - Capitolul 02
Gura satului - Capitolul 03
Gura satului - Capitolul 04
Gura satului - Capitolul 05
Gura satului - Capitolul 06
Gura satului - Capitolul 07
Gura satului - Capitolul 08
Gura satului - Capitolul 09


Aceasta pagina a fost accesata de 1863 ori.
{literal} {/literal}