Gura satului - Capitolul 02

Gura satului - Capitolul 02

de Ioan Slavici


2.

Ce sa-i faci? Asa s-a deprins lumea! Dupa ce vinul a stat de fiert si incepe a se deosebi de drojdii si a se limpezi, flacaii vor sa se insoare, iara pe fete le apuca dorul de maritis.

Dar Cosma inca din primavara pusese temelia pregatirilor de nunta, caci Toader trecuse de douazeci de ani si nu se mai cuvenea sa-si piarda anii batand caile sezatorilor, iara Simina, sotia lui Cosma, ardea de dorinta de-a se vedea soacra mare, maica nurorii din casa si cat mai curand bunica.

Pe cand dar vinul fierbea prin butoaie, Simina isi facea mereu de lucru prin sopron si mereu isi zicea: "Vinul asta nu se mai astampara". O zi insa, alta si iarasi alta, si in urma apoi una de sarbatoare, aceea in care argatii slobozira butoaiele pe palamari groase in pivnita, intrebandu-se in saga cine oare, si cand, si de dragul cui va sparge butoiul cel mare si cu deosebire pe cel mai mic, in care se pastra cel mai bun vin din anul in care s-a nascut Toderica.

in sfarsit, dupa ce toate erau puse la cale, Cosma se aseza la masa si privi indelungat la sotia sa.

Ea dete din umeri.
Ei! ce zici, nevasta? o intreba el.

Ce sa zic? ii raspunse ea. Cum vei crede tu mai bine. intelegerea era deplina si nu mai ramanea decat un lucru pe care trebuiau sa-l puna la cale, dar acesta era greu si trebuia sa fie facut cu multa bagare de seama.

Nu-i vorba! Mihu si Safta stiau de mult cand anume vor avea sa primeasca oameni buni la casa lor; dar ei o stiau dupa spuse, din cate o gluma scapata la timp potrivit, o stiau din gura satului; acum trebuiau sa li se spuie dupa cum se cuvine, cu toata cinstea si omenia si fara ca sa mai ramaie indoiala dintr-o parte ori dintr-alta.

intrebarea era dar cine sa dea cinstea, cine sa duca vorba si sa primeasca raspunsul. Trebuiau sa fie oameni de frunte, oameni din oameni, oameni care stiu sa zica "buna dimineata", stiu sa potriveasca intrebarea si, mai ales, care stiu sa primeasca raspunsul, oameni trebuiau sa fie, care fac cinste caselor intre care se pun.

Cosma dorea ca, trecand oamenii lui de-a lungul ulitei, satul sa priveasca in urma lor si sa zica: "Acestia sunt oamenii lui Cosma Florii Cazacului" si ca Mihu, dupa ce vor fi iesit din casa, multumit, sa le poata grai vecinilor: "Am avut pe cutare si pe cutare la casa mea".

si lucrul nu e cu totul lesne de pus la cale, caci o greseala, fie orisicat de mica, ar putea sa strice toata intelegerea si buna invoiala.

Oamenii cumsecade, mai ales dupa judecata Cosmii Florii Cazacului, sunt putini si, dintre acestia, unul ar fi cum fi, are insa obiceiul de a striga prea tare cand vorbeste, altul e minunat, dar e deprins a face glume proaste, si iarasi altul, care ar fi cel mai bun dintre toti, e cumnat cu Stan, numit Gura-Sparta. Astfel, mai ales Simina nu-si gasea in tot satul oameni pe plac, si a trebuit sa treaca multa vreme pana ce sot si sotie s-au inteles sa roage pe Simion al Anei Popii si pe Mitrea Podarul, amandoi oameni nici prea batrani, nici prea tineri, cumpatati la veselie si bine chibzuiti in potrivirea vorbelor, cu deosebire insa oameni de neam bun si bine vazuti in sat.

Facandu-se intelegerea, Cosma isi imbraca sucmanul si porunci sa cheme pe Toderica, iar cand feciorul intra, tatal isi lua palaria, o puse in cap si se aseza.

Toadere! zise el peste putin, apasand asupra vorbelor. Am socotit c-ar fi vremea sa te insori.

De, taica! raspunse Toader. Cum vei socoti d-ta.
Prea bine! grai batranul. Ce zici? iti place Marta, Marta Mihului, a Mihului Saftei?

De, taica! raspunse Toader si dete din umar.
Adica, astfel, ne-am inteles, incheie Cosma, apoi se ridica, isi lua batul si iesi cu pasi lati.

Daca insa Cosma era pregatit pentru nunta, nici Safta nu ramase cu mainile in san.

Marta era aproape de saptesprezece ani, adica incepuse sa fie cam-cam fata batrana, caci Safta se maritase la varsta de cincisprezece ani. Sa nu ne prinda dar mirarea ca ea, inca de mai multi ani, era gata sa-si primeasca petitorii. Nu implinise inca cincisprezece ani, cand troanele de zestre, impodobite cu flori taiate in scandura de tei, erau pline de altite, de catrinte, de trambe de panza si de albituri cusute gata, pline erau si acoperite cu fel de fel de velinte lucrate cu mult mestesug; iara de atunci Marta lucreaza mereu, tese, alege, coase si arunca flori pe gerghef, incat zestrea s-a adunat pentru sapte mirese. Prea mult insa niciodata nu se poate aduna, fiindca cinstea nevestei tinere este de a le face mireselor daruri de nunta din zestrea sa bogata si, cu cat mai multe daruri poate face, cu atat mai mare cinste i se cuvine.

Acum batuse vantul din partea aceea, si anume Simina trimisese pe Stanca lui Carcioc, asa din intamplare, la Tudora, vecina Saftei, si Stanca ii soptise leicai Saftei c-a auzit de la cineva ca are sa vie cineva, de undeva, cu un gand bun oarecare. Safta, indata ce auzi, puse mainile in solduri si isi zise nedumerita: "Vai de mine, dar de ce sa ma apuc!"

Era vremea frumoasa si se gandi ca ar fi bine sa puie albiturile sa se azvante. Porunci dar sa scoata troanele impodobite cu flori taiate in lemnul de tei si sa le aseze inaintea casei pe doua scanduri puse pe niste polobocele.

Dupa ce troanele fura asezate, leica Safta le deschise pe toate si incepu, dimpreuna cu Marta, sa scoata, bucata cu bucata, velintele, catrintele, altitele, trambele de panza si albiturile cusute, sa le scoata, sa le scuture si sa le intinda pe sfoara legata de stalpii pe care zacea lungul foisor si cerdacul cel mare.

Era frumos si placut la vedere cum, in sfarsit, toata aceasta bogatie a lucrurilor de mana sta dezvelita in vederea tuturora, si leica Safta privea din cand in cand pe furis la ulita, pentru ca sa vada cine trece si cine sta sa priveasca.

in urma sosira si carele de la camp, si patru pluguri cu cate patru boi intrara in curtea larga, iar in urma lor venea calare, pe un murg buiestras, Vasile, feciorul mai mare al stapanului.

Cand argatul voi sa inchida poarta in urma carelor, Mihu, care sta in mijlocul curtii, ridica dreapta si-i zise incet: "Lasa!"

Poarta ramase deschisa. Argatii voira sa traga carele in sopron si sa duca boii la grajd, Mihu iarasi ridica mana si le zise:

Lasa! Puneti plugurile la o parte, intoarceti boii la car si le aruncati cate un brat de fan.

Asa facura argatii.
Maine ducem la moara! le zise apoi Mihu, plimbandu-se cu pasi mari prin curte. Scoateti graul din hambar si-l puneti in saci.

Vasile privea, asculta si intelegea; descalecand dar, el isi lega calul de loitra unui car, lua caciula din cap, isi netezi parul de pe frunte si iarasi puse caciula in cap.

Mai Mitre, ii zise apoi fratane-sau, scoate caii la apa. Peste putin Mitrea scoase din grajd doi cai inalti si trupesi si-i duse de capastru la fantana din fundul curtii.

Sosira apoi vacile laptoase, porcii lacomi, caprele neastamparate si oile blajine.

Pe cand, inspre seara, Simion si Mitrea intrara cu pasi masurati pe poarta deschisa, curtea era plina: slugile asezau in gramada sacii cu grau, boii rumegau la carele puse in sir, slujnicele mulgeau vacile, porcii sfaramau zgomotosi gramezile de papusoi, caprele se obrazniceau in toate partile, oile stau inghesuite intr-un unghi al curtii, iara Mitrea se lupta cu caii naravasi.

Mihu, stapanul, se plimba mereu prin curte, iara Marta, fiica stapanului, isi facea de lucru, impartind porunci in toate partile.

Afara, inaintea portii, sta un copil si privea, oprindu-si rasuflarea la cele ce se desfasurau sub ochii lui.

Cand Mihu vazu pe Simion si pe Mitrea intrand pe poarta, el pleca spre dansii cu capul ridicat si leganandu-si alene trupul la fiecare pas.

Bine te-am gasit! Bine te-am gasit! grai Mitrea cu fata deschisa.
Bine sa fiti primiti la casa noastra! le raspunse Mihu, intinzandu-le mainile. Dar cum si unde si in ce treaba?

Umblam si noi, raspunse Simion, mai incoa, mai incolo...
Iar treaba ne este mare si binecuvantata, numai noroc sa avem la dansa, adause Mitrea, privind cu mare bagare de seama in ochii lui Mihu.

Norocul, zise Mihu, vine de la Dumnezeu.
Amin! raspund amandoi. Dupa ce-si facuse astfel binetele cuvenite, toti trei inaintara spre scarile casei. Mitrea insa, ca om cu multa chibzuiala, peste putin se opri si arunca privirea peste curte.

Precum vad, ati fost astazi la plug, zise el ca din intamplare. Unde ati arat?

Nici n-as sti sa-ti spun bine, raspunse Mihu, intorcandu-se spre curte. stiti cum e omul cand ii cresc feciorii. Abia-i cunosti musteata, si te scoate din gospodarie. Mai Vasile! urma el, chemand pe fiul sau. Unde ati arat astazi?

in Dosul Plopului, raspunse flacaul, apropiindu-se.
Bune pamanturi! zise Mitrea, si, daca nu ma insel, erau ogoare.
Da, sunt bune! grai Mihu, dand din umeri. Dar sunt mai slabe decat cele de la Vadul-Tatarului.

Pentru ca sa-i lamureasca, Mihu le spuse apoi cate si unde-i sunt pamanturile, care sunt mostenite de la bunicul sau, care sunt castigate de tatal sau si care sunt agonisite de dansul, si le spune cat rod a adunat estimp, cat an si cat antart.

Pe cand sa sfarseasca, Simion priveste la boi si zice ca sunt frumosi, apoi pleaca toti trei, ca sa-i vada mai de aproape.

De la boi trec in urma la vaci, la porci, la oi si la cai. Pretutindenea Mihu le facu impartasire despre cum si cand si in ce chip, le spune pretul si vremea cumpararii, lauda soiul si scoate la iveala buna prasila iesita din gospodaria sa.

Sosind la vraful de saci, el dezleaga gura unui sac, pentru ca fiecare dintre cei de fata sa poata lua un pumn si sa laude bobul plin. El insusi ia un pumn, il scutura, il priveste, zice c-a iesit bine, il arunca jos, apoi leaga gura sacului.

Simion tine pumnul plin la gura unui bou apropiat, iar Mitrea ia cateva boabe intre dinti si arunca prisosul intre saci, ca sa gaseasca si pasarile ceva.

Rau ai brodit-o, zise Simion, caci aici ele gasesc in de prisos. Cand se indreptara din nou spre casa, Safta se iveste, ca din intamplare, la capul scarilor.

Vai de mine! cum ne-ati gasit! le zise ea. Dar sa iertati. Asa-i omul cu gospodaria! Oricat te trudesti, n-o scoti la capat.

Lasa ca te stim cat esti de harnica, ii zise Mitrea.
Dar uite ce velinte! Unde le-ai cumparat, de-ti sunt atat de frumoase?

Vai de mine! Eu sa cumpar? striga Safta. M-a ferit Dumnezeu! Tot din casa mea!

Nu te cred, grai Mitrea cu rautate. Prea sunt de-a degete tinere.
si oare nu am fata mare? zise leica Safta.
Ei, grai acum Simion. Ai brodit-o, vere Mitrea. Ai brodit-o!
Asa mai inteleg si eu, glumi acesta. Daca e vorba de fata mare, apoi noroc sa aiba!

Norocul vine de la Dumnezeu! le raspunse leica Safta.
Amin! zisera amandoi, schimband o privire plina de inteles.

Dupa aceste, plecara de-a lungul foisorului, iara Safta incepu sa le spuie care, cand si cum si in ce chip. Cele mai multe erau lucrate in casa; pe ici, pe colo erau intinse cate o velinta mare, cate o catrinta bogata ori cate o pereche de altite, lucruri primite in dar de la cutare dintre rudeniile din satele mai departate ori lucruri mostenite de la bunica ori chiar de la mama bunicii.

Pe cand ajunsera sa intre in casa cea mare, unde peretii sunt acoperiti cu zaveze si impodobiti jur imprejur cu fel de fel de vase, incepu a se intuneca, si Marta intra sa puna doua lumanari pe masa si sa le zica oaspetilor "buna seara".

Noroc sa ai, nepoata! ii zisera oaspetii.
Norocul, raspunse Marta rosind, vine de la Dumnezeu!
Amin! zisera ei si asta data. Acum nu mai ramanea indoiala ca lucrul se poate pune la cale. Nici tata, nici mama, nici fata nu a zis: "Va da Dumnezeu si norocul cu vremea", o vorba foarte neplacuta la asemenea prilejuri. Simion si Mitrea incepura dar, pe departe si mai pe aproape, apoi mai de-a dreptul si mai lamurit, pana ce n-ajunsera la vorba fatisa. Safta si Mihu se mai faceau ca nu inteleg, in urma nu indrazneau sa creada si erau uimiti de cinstea ce li se face, in sfarsit, spuneau ca nu sunt inca gata precum ar dori, ca le vine greu a se desparti de singura lor fiica... la urma urmelor ca teaca... ca punga, pana ce Mitrea nu se ridica vesel si grai:

Vasazica, lucrul e gata, numai sa vrea si fata!
Ei, asa i-o fi fost ursita! grai Mihu, zambind cu multumire. Leica Safta isi supse buzele si zise:
Sa o intrebam pe ea. Ce mai stii? fetele sunt cam de capul lor. Zicand aceste, ea chema pe Marta sa mai aduca o garafa de vin.
Ei, dar in graba ne lasi, nepoata! grai Simion cand ea voi sa iasa. Nici nu te-am vazut precum dorim sa te vedem.

Marta se opri tulburata.
Se sopteste ca ai sa te mariti! zise Mitrea glumind.
O fi! ii raspunse Marta zambind. Dar eu nu stiu nimic.

si daca noi am sti?
Mi-ati spune si mie! le zise ea.
Asta-i, vere, asta! grai Simion, ca nu stim nici noi; dar se zice, ii spuneam tocmai varului Mihu, c-ar fi sa te peteasca Toderica, il stii acum! si se teme...

El tacu, si Marta tacu, si toti tacura. Cuvantul urmator trebuia sa fie al mumei; ea se apropie dar de Marta si-i zise:

Ei, spune, ce-ai zice tu? Marta dete din umeri si grai:
Cum a vrea tata.
Noroc sa ai, graira amandoi oaspetii, ridicandu-se de pe scaun, iara Mihu simti o deosebita racoare la inima vazand ca lucrurile se fac atat de pe voia lui.

Cu aceste, toata treaba era pusa la cale si luandu-se intelegere ca peste trei zile, adica duminica, junele sa vie cu parintii si cu oamenii sai sa peteasca dupa obicei si sa se faca logodna.

Cei doi trimisi plecara cu raspunsul, Marta le saruta mainile, iara Mihu si Safta ii insotira pana la portita.




Gura satului - Capitolul 01
Gura satului - Capitolul 02
Gura satului - Capitolul 03
Gura satului - Capitolul 04
Gura satului - Capitolul 05
Gura satului - Capitolul 06
Gura satului - Capitolul 07
Gura satului - Capitolul 08
Gura satului - Capitolul 09


Aceasta pagina a fost accesata de 1902 ori.
{literal} {/literal}