Serbarea de la Putna - Descurcarea

Serbarea de la Putna - Descurcarea

de Ioan Slavici



Vasilica Moraru, om totdeauna vesel si glumet, ii scosese lui Dan, casierul nostru, vorba: "Ce va sa zica casier? Casier va sa zica un om care n-are casa".
Aceasta gluma nu era o figura poetica, ci un adevar foarte prozaic.
Pentru ca sa executam programul stabilit de comitetul central, care se retrasese, a trebuit sa facem cheltuieli mari pe cat imi aduc aminte, peste 35.000 de florini. Aveam aceasta suma in catastifele noastre; pe cand insa noi trebuia sa grabim cu lucrarile, banii soseau numai incetul, picatura cu picatura. "De! - zicea Vasilica - suntem sub stapanirea nemteasca si avem sa platim dupa calindarul nemtesc, dar banii ne vin din tara unde socoteala se face dupa calindarul romanesc".
In urma acestei deosebiri de calindar ne aflam in stramtorare necurmata.
Cu antreprenorii, cu macelarul si cu brutarul incheiaseram contracte, in care erau hotarate termenele de plata, pe carutasi ii arvuniseram si urma sa-i achitam dupa serbare, iar celelalte cheltuieli se faceau platind de la mana la mana. Indata dar ce primeam bani, ii si dadeam, si casierul n-ajungea niciodata sa se poata tine de terminele hotarate in contracte.
Dupa serbare abia am putut sa achitam pe carutasii veniti de la departari mai mari si mai ramaseseram datori cu peste 8.000 de florini, pe care aveau sa-i primeasca antreprenorii, macelarul si brutarul in virtutea contractelor subscrise de Dan si de mine, "oameni solvabili pusca", cum zicea Vasilica.
- Ce facem acum, Mihalache?
- Sa mai astepte si ei, ne raspundea Eminescu.
- Eu sunt de parere ca pot sa plece - intampina Vasilica - si sa nu se mai intoarca niciodata, caci nu mai avem nevoie de dansii.
Nu plecau insa si nu ne lasau nici pe noi sa plecam. Nu ne-am fi avantat daca nu ne-am fi razamat cu toata increderea pe cei ce ne incuragiasera. Nu ne indoiam dar nici acum ca vom putea sa achitam in cele din urma suma, care ne parea neinsemnata. Creditorii se caiau insa de a fi pus temei pe subscrierile unor oameni care nu pot sa dea nici o garantie materiala si steteau in permanenta la Putna, iar casierul, un prototip de om scrupulos, umbla nemangaiat de ici pana colo si se caia de a fi intrat in incurcatura din care nu stia cum va putea sa iasa. Eminescu isi da silinta sa-l incredinteze ca multi au intarziat cu trimiterea sumelor incasate fiindca steteau la indoiala daca nu cumva serbarea va fi oprita, dar acum, dupa ce serbarea a reusit atat de bine, ei vor grabi sa trimeata banii; Dan insa era convins ca tocmai acum, post festa, toti vor socoti ca e de prisos sa mai trimita banii.
Am facut deci lista "restantierilor" si Eminescu a plecat in tara ca sa faca "executiunile", cum zicea Vasilica.
Aceasta a fost o mare usurare atat pentru noi, cat si pentru creditori, caci efectele intervenirii lui Eminescu nu puteau sa urmeze decat dupa cateva zile.
In timpul acesto zile de asteptare linistita banii ne sosesc intruna si, peste vreo saptamana, cand am primit scrisoare de la Eminescu, scazusera datoriile la mai putin de jumatate si Dan isi batea joc de Vasilica repetandu-i mereu vorbele: "Casier va sa zica un om care are casa plina".
Nu ma mai oprea acum nimeni la Putna si puteam sa ma intorc la Viena si sa plec de acolo acasa.
Banii au intrat merue pana pe la sfarsitul lunei octomvrie, si casierul nu numai a achitat toate datoriile, dar a mai si despartit mormantul de restul bisericii printr-un geamlac asezat in cercevele de fer ciocanit, un fel de cutie pentru conservarea urnei si a celorlalte prinoase.
Socotelile trebuie sa se afle in arhiva societatii "Romania juna", care a oprit pentru sporirea fondului ei si excedentul ramas la incheierea definitiva.
Mai ramanea insa sa ne descurcam si cu colegii nostri de la Viena.
Inca in ajunul serbarii se ivisera semne de furtuna. Afland ca am rugat pe d-nii T. Maiorescu, I. Negruzzi si V. Pogor sa se pronunte in cestiunea cuvantarii festive, nationalistii sinceri staruisera ca tinerimea romana sa spele prin o protestare publica in toate ziarele rusinea aceasta. Se credea insa ca serbarea va fi oprita. Cand a aparut dar notita din Czernowitzer Zeitung, s-a invederat ca pe noi guvernul ne sprijineste.
Dovada vinovatiei noastre era data cu prinos si am fost pascuti de aci inainte cu toata strajnicia.
Controlorii nostri luasera notite despre toate.
Stiau cum am luat intelgere cu politaiul de la Viena si cu cel de la Radauti, ba le stiau toate chiar mai bine decta mine; stiau cum mi-am dat silinta sa amagesc pe fruntasii romanilor din Bucovina, stiau cum ne ascunseseram Eminescu si eu in ajunul serbarii, cum am oprit pe arhiereii din Moldova de a celebra si cum, dupa serbare, am umblat cu minciuni, ca sa dosim de la Putna fara a fi achitat datoriile; toate le stiau si le patrundeau cu agera lor minte de aparatori ai marilor interese nationale.
Vacantele erau pe sfarsite cand m-am intors la Viena: eram insa nevoit sa plec acasa, caci nu se deschisese inca institutul privat unde dedeam lectiuni. De acasa nu am putut sa ma intorc la timp si astfel lectiunile pe care le avusesem au fost luate de altii. Petreceam dar pe la culesul viiloi fara ca sa-mi pot da seama cum si cand voi putea sa ma intorc la Viena, ca sa-mi urmez studiile, iar cei de la Viena erau convinsi ca constiinta vinovatiei nu ma lasa sa mai dau fata cu dansii.
In timpul acesta Eminescu trecuse pe la Iasi si luase parte la seratele "Junimii". In urma staruintelor lui, mai multi dintre membrii "Junimii" au luat intre dansii intelegere sa-mi deie un ajutor ca sa-mi pot termina studiile. Cu primii 15 galbeni primiti prin mijlocirea lui Eminescu m-am intors apoi la Viena.
Acum era chiar si pentru cei mai naivi lucru invederat ca sunt vandut si ca am abuzat de prostia lui Eminescu ca sa mijloceasca targul infernal.
Inca de mult se remarcase timiditatea suspecta in care ma aflam cu compatriotul meu Toma, infamul spion al politiei din Viena. Erau cu mult mai destepti nationalistii sinceri decat sa nu patrunda intreaga tesatura de intrigi in care voiam sa-i incurcam pe nevinovatii nostri colegi. Clar ca lumina zilei era ca guvernul austriac ne-a dat voie sa aranjam serbarea fiindca eram agentul lui secret si avea incredere in mine. De aceea Renei, zbirul austriac, nici n-a asistat la congres, ci m-a lasat pe mine sa fac politia si sa denunt pe cei ce nu se sfiesc a spune adevarul.
Fiind dat pe fata intregul complot pana in cele mai mici amanunte, s-au stabilit cu toata preciziunea punctele de vinovatie si eu am trebuit, indata dupa intoarcerea mea, sa convoc adunarea, ca sa dam seama despre faptele noastre.
Casierul nostru muncise din greu ca sa-si faca socotelile si sa justifice cu acte in regula toate cheltuielile pana la cea din urma mamaliga cu branza. Nici ca i s-a facut vreo critica. Pentru banii pe care mi-i deduse insa mie, vreo 150 florini, nu avea acte justificative. Erau cheltuielile mele personale, pe care nu puteam sa le justific nici eu decat marturidins ca le-am facut calatorind la Putna si inapoi si procurandu-mi obligata imbracaminte de sarbatoare.
A urmat apoi rechizitoriul:
Cum ai indraznit, d-ta, domnule, sa abuzezi de increderea noastra si sa pui in primejdie existenta societatii "Romania juna", subscriind ca secretar un apel catre public, cand sitai ca societatea n-a luat niciodata hotararea de a face un asemenea apel?
Cine te-a autorizat, ma rog, sa te faci presedinte al unui comitet pe care nimeni nu l-a ales, sa faci agitatiuni in numele nostru si sa emotionezi intreaga natiune pentru satisfacerea ambitiunii d-tale nesatioase?
Cum ai indraznit sa te pui in conflict cu fruntasii Bucovinei, sa compromiti prin atitudinea d-tale interesele acestei mici tarisoare si sa insulti astfel memoria marelui erou? N-ai vazut ca V. Alecsandri el insusi te-a dezarmat lipsind de la serbare?
De unde ai luat tupeul de a da in timpul mesei festive la o parte pe M. Kogalniceanu, marele om de stat, ca sa prezidezi d-ta si sa te poti insinua prin toastul pe care l-ai rostit si prin serviciile de politist pe care le-ai facut cenzurand pe oamenii sinceri?
Cine ti-a votat cheltuielile de zeci de mii pe care le-ai facut si cum ai ajuns sa faci calatorii de placere si sa te intolesti din bani adunati pentru scopuri nationale?
Unde e, ma rog, procesul-verbal incheiat in toata regula si subscris de toti cei ce au luat parte la congres, actul fundamental in virtutea caruia d-ta si cei prostiti de d-ta va pretindeti birou permanent al congresului?
Cam astfel erau formulate intrebarile la care trebuia sa raspund.
Ce puteam sa fac? Am recunoscut ca toate sunt adevarte, ca n-am fost ales de nimeni nici presedinte, nici secretar, ca am constituit comitetul dupa nevoile momentului si am facut ceea ce am putut sa fac, mi-am marturisit pacatele si cainta si am declarat ca voi varsa, cand voi putea, in casa societatii suma ce cheltuisem pe drumuri si in timpul petrecerii mele la Putna.
Prin aceasta capitulare neconditionata natiunea ar fi fost salvata daca vorba ar fi fost numai de mine singur si daca amici nostri, aproape unanimitatea societatii, n-ar fi tinut sa ne dea satisfactiune proclamand lista care atat de demult l-a suparat pe Ionita BUmbac.
Pentru sedinta viitoare s-au facut dar pregatirile, despre care vorbeste Eminescu in articolul sau, si la sedinta aceasta Ionita Bumbac s-a prezentat insotit de o multime de tovarasi de lupta, care s-au inscris ad-hoc in societate.
Vazandu-se pusi in minoritate, multi dintre amicii nostri s-au retras prin colturi, si noi am fost nevoiti sa ne retragem si sa renuntam de a duce mai departe lucrarea inceputa la Putna.
Aceasta era situatiunea in care Eminescu si-a scris articolul.
Ceea ce-l durea era ca continuarea lucrarii nu mai era cu putinta si ca oamenii care muncisera cu toata inima, ca Dan, ca V. Moraru, ca Luta si ceilalti, se alesesera cu rusinea de a fi luati drept niste nemernici.
"Cine oare - zicea el - sa se mai avante - sa osteneasca si sa se expuna pentru cauza noastra daca asemenea miselii sunt cu putinta?"
El voia sa mangaie si sa imbarbateze pe cei ce perdusera pofta de a mai lua parte la miscarile nationale.
Azi ii dam cu totii dreptate; atunci inca cel mai cunoscut lucru era tacerea.






Serbarea de la Putna - Serbarea de la Putna
Serbarea de la Putna - La Viena
Serbarea de la Putna - In Bucovina
Serbarea de la Putna - La Putna
Serbarea de la Putna - Masa festiva
Serbarea de la Putna - Congresul
Serbarea de la Putna - Descurcarea
Serbarea de la Putna - Incheiere


Aceasta pagina a fost accesata de 139 ori.
{literal} {/literal}