Serbarea de la Putna - Serbarea de la Putna

Serbarea de la Putna - Serbarea de la Putna

de Ioan Slavici




D-l Ion A. Radulescu-Pogoreanu a publicat in numarul de la 1 aprilie al Convorbirilor literare inceputul unui articol scris de M. Eminescu in noiemvrie 1871, cand adunarea societatii "Romania juna" din Viena dezaprobase purtarea noastra ca organizatori ai serbarii de la Putna.
Eminescu terminase acel articol pe care voia sa-l publice in Romanul, dar, in urma staruintelor noastre, l-a nimicit. El avea insa obiceiul de a-si face dispozitiunea articolelor pe care voia sa le scrie, si ceea ce d-l Radulescu a gasit intre manuscriptele ramase de la Eminescu nu e in adevar articolul, ci numai dispozitiunea concretizata, dar inca neredactata.
Chiar asa, scrise din fuga condeiului, cele cateva pagini arunca o viua lumina asupra fazei in care se afla atunci dezvoltarea noastra culturala; ele insa prezenta pe autorul lor cum el in advear nu era.
Citind acetse pagini, ni-e parca Eminescu se stimea in mare stramtorare si-si dedea silinta sa se apere. Adevarul este ca el n-avea nevoie de a se apara.
Mai traiesc inca multi dintre cei ce i-au fost colegi la Viena si toti stiu ca el se bucura de iubirea tuturora si ca nimeni nu punea la indoiala sinceritatea lui. Chiar si acel Ionita Bumbac, care "scuipa" in "Junimea", ii era lui Eminescu, personal, bun prieten.
Daca n-ar fi fost asa, Eminescu n-ar fi intervenit. Noi cei ce l-am cunoscut de aproape stim cu totii ca el era om caruia putin ii pasa daca altii il socotesc bun ori rau, prost ori destept si care niciodata nu simtea nevoia de a se apara. El a intervenit numai ca sa acopere pe altii, care aveau nevoie de aparare, cu simpatiile de care se bucura.
De aceea zice el: Repet ca asta a fost numai pretextul, cauza adevarata a declaratiunii d-sale (a lui BUmbac) nu merita a fi adusa inaintea publicului.
Nu merita atunci si nu merita nici azi, dupa treizeci si doi de ani. Tocmai de aceea am staruit sa nu fie adus inaintea publicului nici pretextul, caci s-ar fi produs discutiuni care ar fi scos la iveala acea cauza adevarata.
Azi, acele discutiuni nu se mai pot produce. Vor mai fi traind, ce-i drept, unii dintre cei ce-si ridicasera atunci glasul alaturea cu Ionita Bumbac, ei sunt insa oameni nestiuti, care nu mai au ambitiunea de a salva natiunea si care vor fi uitat de mult cele petrecute, sunt acum treizeci si doi de ani.
Am fost dar viu emotionat cand am citit paginile publicate de d-l Radulescu, caci eram si eu intre aceia pe care Eminescu voia sa-i acopere, si mai ales ca eu am staruit ca articolul sa nu fie publicat.
Discutiunile din cele doua sedinte ale societatii "Romania juna" si articolul scris de Eminescu in urma acestor discutiuni sunt incheierea unei lungi framantari, care incetul cu incetul coprinsese intreaga tinerime universitara romana si care a culminat in congresul de la Putna.
Eminescu n-a fost intre initiatorii serbarii, dar ideea congresului de la el a pornit si serbarea nu s-ar fi facut daca el n-ar fi staruit ca ea sa se faca cu orice pret, pentru ca congresul sa fie cu putinta.
Stiindu-l poet, chiar si multi dintre cei ce l-au cunoscut personal s-au deprins a-l lua drept un visator inaccesibil pentru preocuparile zilnice. Asa insa el era numai in ceea ce priveste propria lui existenta; cand vorba era de durerile neamului romanesc, el ardea in foc nestins si devenea om de initiativa si de actiune, staruitor neinduplecat, care nu ne dedea ragaz, ci ne mana mereu inainte. Patriot nu era Eminescu, dar era nationalist, pentru care Romania numai ca centru firesc al vietii nationale romanesti merita sa existe.
In frunte nu-i placea sa iasa, dar impingea pe altii inainte, si era gata sa mearga si singur cand altii nu voiau sa-l insoteasca.
Asa-l vedem cu ocazia serbarii de la Putna.
Serbarea am pus-o la cale mai ales noi amandoi. Socotindu-l insa cum nu era si cum un om ca dansul nici nu poate sa fie, Ionita Bumbac si sotii lui ma luasera pe mine drept cap al tuturor rautatilor, caci eram presedinte atat al societatii "Romania juna", cat si al comitetului care aranjase serbarea. Eminescu nu era in gandul lor decat un biet de baiat naiv, care sa lasase sa fie amagit de mine. Mi s-a facut dar in prima sedfinta un strasnic rechizitoriu, in care s-a dat pe fata "cauza adevarata", care nu merita sa fie adusa inaitnea publicului si-n urma careia noi ne-am retras.
Prin retragerea noastra s-a dezorganizat si biroul central al congresului, care avea sa duca mai departe lucrarea inceputa la Putna. Nemangaiat din cauza aceasta, Eminescu a intervenit ca sa salveze biroul si a propus o lista in care luase pe Ionita Bumbac ca presedinte, iara noi eram trecuti ca membri in comitet.
Ionita Bumbac insa si sotii sai se temeau ca nu cumva aceasta ingaduinta sa fie o cursa pe care le-o puneam ca sa-i ducem la peire.
Avand puternice cuvinte de a presupune ca eu sunt vandut "strainilor" si platit de "Junimea", ca sa intretin pentru prostirea tinerimii romane legaturile stabilite la Putna, ei se simteau chemati a salva natiunea si au facut pregatirile de care vorbeste Eminescu ca sa ne sileasca din nou a ne retrage, ceea ce am si facut, spre marea durere a lui Eminescu.
Nu e dar in gandul meu sa fac descrierea serbarii de la Putna in toate amanuntele ei. Trebuie sa se faca lucrul acesta, dar eu nu pot sa-l fac si e destul ceea ce s-a publicat atunci prin ziare si mai ales in coloanele Romanului. Ma marginesc la punerea in evidenta a amanuntelor privitoare la partea pe care a avut-o Eminescu in punerea la cale a serbarii.





Serbarea de la Putna - Serbarea de la Putna
Serbarea de la Putna - La Viena
Serbarea de la Putna - In Bucovina
Serbarea de la Putna - La Putna
Serbarea de la Putna - Masa festiva
Serbarea de la Putna - Congresul
Serbarea de la Putna - Descurcarea
Serbarea de la Putna - Incheiere


Aceasta pagina a fost accesata de 213 ori.
{literal} {/literal}