La crucea din sat - Capitolul 04

La crucea din sat - Capitolul 04

de Ioan Slavici


4.

Dupa pranz oamenii mai stau de vorba, apoi se duc la vecernie. inaintea bisericii e satul intreg: copiii la jucarii, batranii la sfat, iara fetele si flacaii impregiurul lautarului.

Bujor n-a mancat astazi cumsecade, desi era ziua de Pasti. Se necajea foarte de lucrul ce a facut azi. El a lasat pe Ileana sa treaca pe langa dansul! Acuma voia sa-si indrepteze greseala.

"Astazi mergem impreuna la joc!"


Crucea din sat este tocmai in marginea rapei. Rapa, tocmai inaintea casei Boarului. Dincolo de cruce este un proptis facut din cateva lemne, pentru ca sa nu cada vitele in parau. Bujor lua un pumn de pietre, merse la proptis, in dosul crucii, se razema si stete privind cum apa cade si se izbeste in rapa. Din cand in cand el arunca cate o petricea in rau, privea indarat cand i se parea ca prin murmurul apei aude portita din dosul lui, si iarasi privea cum cade apa, cade, se izbeste, se prabuseste si apoi se alina mai in vale. El astepta, si totusi, vremea ii parea scurta.

Portita nu se auzea, si totusi, ii parea ca vorbeste cu Ileana. Dorea sa vada pe Ileana, si totusi, tresarea cand ii parea ca aude portita, temandu-se ca ea va iesi.

Ileana privea din tinda la crucea de piatra. Tocmai cand voia sa plece, pentru ca sa mearga cu Marta la joc, ea a zarit pe Bujor la cruce. ii era oarecum frica sa iasa.

Nu mergi, tu fata, la joc?

Astept pe Marta, mama!

Ileana vazu pe Marta trecand puntea inaintea lui Ghita. Fara ca sa stie de ce, ea facut un pas indarat, ca sa nu fie vazuta, iara dupa ce ei trecura, incepu sa numere petricelele ce Bujor arunca in apa. I-ar fi placut sa vada cum cad aceste petricele, sa auda picatul lor; i-ar fi placut sa stie ce vede Bujor in apa de priveste atat de dus la ea. Totusi, daca ar fi inceput sa arda casa in capul ei, acuma ea n-ar fi pasit de la prag. Numai atunci cand Bujor arunca privirea la portita, ea pasea in tinda, lasand un ochi peste uschior.

Usa de la casa cea mare facu pe Ileana sa tresara. Dac-ar fi fost mai luminos in tinda, naica Floarea ar fi intrebat-o: "Ce e cu tine, fata?" in intuneric insa nu se vad toate. Ea crezu dar cand Ileana ii spuse ca si-a uitat carpa acasa, desi chiar si prin intuneric ar fi putut vedea ca Ileana tine carpa in mana. Biata fata rasufla insa atat de cu greu, incat tot omul trebuia sa creada c-a fugit cale de-un ceas ca sa-si caute carpa.

Naica Floare cobori treptele, iara Ileana intra in casa pentru ca sa-si ieie carpa din dulap.

Cand iarasi se afla pe prag, Ileana privi speriata, privi inca o data, fugi la portita, privi de aici in toate partile. Nu era, ca in palma; Bujor s-a dus.

Bujor! striga Ileana. Noroc c-a strigat atata de incet, incat abia c-auzea ea insasi. Dar a doua oara nu striga, ci stete putin locului, apoi merse, stand la fiecare pas, spre crucea de piatra, unde a fost stat Bujor, de unde el arunca pietricele si privea in apa. Apoi ea se propti si privi in apa. Nu vedea nimic deosebit. Tot cum a mai fost. Crucea a fost ramas la stanga, cam in dos. Ea facu un pas indarat si sezu necajita pe piua crucii.

Piatra e piatra, dar mai nemiscata ramase Ileana dupa ce se aseza pe ea. Un fior, o rosata in obraji, si in urma ca o betie groaznica: Bujor sedea in cealalta parte a crucii. Cand el zari pe Ileana, mana i se deschise, pietrele cazura, si el se sterse pe mana de praf. Dupa aceea ramase neclintit ca dansa.

Cand oamenii sed asa pe piatra, incat numai o cruce ii desparte, atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gandesc nimic. Este insa o limba tainica, care nu are vorbe si nu cuprinde gandiri, o limba pe care o pricep si cei ce n-o stiu. Asta se vorbeste insasi pe sine. intr-un tarziu, Ileana suspina de trei ori intr-o rasuflare - suspinul cu care se trezesc copiii speriati in vis.

Auzi tu, Ileana! Vezi rapa asta? Sa nu fiu om daca nu sar d-aici!

Ileana nu i-a zis sa nu sara. Acuma si ea ar fi sarit bucuroasa. A privit insa la el lung si bland, incat trebuia sa ramana neclintit sub aceasta privire, apoi a inceput sa-i netezeasca aripa sucmanului, privind la tesatura firelor.

A fost foarte buna spata pe care mi-ai facut-o!

Buna? Da... stiam eu ca are sa fie buna. Tu ai zis s-o fac asa!

Ileana ii povesti apoi lui Bujor cum a tesut panza, cate fire i s-au rupt, cate crampite i s-au facut, ce-a zis mama, cum o data a sarit motanul peste razboi si au cazut trei fusteie: le-a povestit toate indeamanunt, una cate una; avea atat de multe de a spune, incat Bujor numai a ascultat.

Cand umbrele se impreunara in amurgul serii, Ileana se ridica de pe piatra. Era vremea ca sa se mulga vacile si sa se adape boii.

Noapte buna, Bujor!

Noapte buna, Ileana!

Pesemne, pentru ca i-a poftit-o Ileana, Bujor a avut asta data o noapte foarte buna - buna nu pentru ca a dormit bine, ci pentru ca nu putea dormi. Lumea ii parea atat de frumoasa, incat nu se indura sa inchida ochii sa n-o mai vada. El nu stia ca acea lume este cea mai frumoasa pe care o vede cu ochii inchisi.

Cand intra pe portita, canele Flocan sari de langa trepte, unde era culcat, si fugi de-a lungul casei, pentru ca sa se ascunda dinaintea lui Bujor. Era o neplacuta aducere-aminte. Astazi, cand Bujor sosea de la biserica, canele petrecea gonind gainile impregiurul ograzii; pentru asta, Bujor si-a varsat veninul asupra lui. Acum, la intalnire, amandurora le veni in minte intamplarea de dimineata si Bujor se simti cuprins de o durere nepriceputa, amestecata cu rusine, cand vazu canele fugind de el.

il chema inapoi cu atata duiosie, incat canele se opri si il lasa sa se apropie de el.

Vezi ca nu-ti fac nimic, bietul de tine! ii zise Bujor netezindu-i parul, apoi ii lua capul sub bratul drept si, imbratisandu-l astfel, il privi in ochi.

Un cane a impacat Bujor, si aceasta impacaciune il bucura atat de mult, incat ar fi stat noaptea intreaga ingenuncheat langa perete ca sa petreaca cu el. Antita insa i-a sarit din dos in spate, si, cuprinzandu-l cu bratele, a inceput sa-l hateasca.

Ia-ma, badica, in spate!

in spate si in brate a luat-o apoi badica. A sarutat-o, a dezmierdat-o, a necajit-o: iara canele juca impregiurul lor, sarind cateodata sus spre Antita, care se juca cu el tipand nebunatec cand canele o atingea cu labele.

inca o data, badica!

Bujor ii saruta ochii si facea inca o data.

inca o data si inca o data... tot mai rar, tot mai incet, mai alene, mai obosit, pana ce mica adormi in bratele fratine-sau. Bujor o duse la Marta, o dezbracara tiptil-tiptil, ca sa nu se trezeasca, si apoi o culcara. Dupa aceea Bujor iesi din casa, mai stete ganditor pana ce-i veni fluierul sau in minte. De mult l-a fost uitat: acum insa simtea dor de el. Jos, tocmai in fundul gradinii, pe unde curgea apa peste pietricele, locul este atat de linistit, mai ales acuma seara. Aci se duse Bujor. Se aseza pe pajiste, se propti cu spatele de nucul cel tanar si incepu doina taraganata. Cativa pasi la dreapta, canele, intins la pamant, cu capul asezat pe labele de dinainte, zacea privind la cantator, ca si cand el ar sti ce vrea sa zica doina aceea.

Alene vantul, alene raul, alene doina - o lume leganata alene...

Dar tot mai incet suna fluierul, pana cand el se sfarsi intr-o duioasa soptire. Bujor il puse pe iarba langa sine si ramase privind la palaria sa, pe care o pusese intr-un par din gard.

Luna plina grabea cu rapejune spre un nour ratacit; el o urma cu privirea, iara cand luna nu se mai vazu decat in marginile argintate ale nourului, el inchise ochii, ca mai bine sa vada icoanele ce se dezveleau din sufletul sau, parandu-i ca niste vedenii fara de trup, care se leagana in vazduh. Vedea biserica, oamenii in biserica si pe Ileana intre oameni; se vedea pe sine asteptand la usa, i se reivea simtirea de bucurie fioroasa[2] cu care astepta si iarasi trecea roseata peste obrajii lui, aducandu-si aminte vorba: "Astept pe tata". Crucea de piatra si apa ce cade si se izbeste in rapa se iveau pretutindenea , rupand sirul gandurilor sale; iara mana Ilenei mereu dezmierda aripa sucmanului sau. Naica Floare si badea Mitru - greu a suparat pe acesti doi oameni. Mult ar fi dat daca intr-asta clipita ar fi putut sa-i impace. Ar fi dorit sa sarute mana naichii Floarei si ca badea Mitru sa-i dea o palma si apoi sa-i para rau c-a facut-o. Asa se nastea un gand pe altul in sufletul lui; intra tot mai adanc in aceasta lume, pana aici nu mai stia daca se afla aici ori acolo. Iarasi se simtea crescut in casa Boarului si se mustra pentru greselile ce le-a facut de cand a iesit din aceasta casa. Mai deunazi a trecut pe langa holdele Mitrii. Erau rau lucrate. si boii au fost prea slabiti de cand nu mai steteau sub ingrijirea lui. Ar fi trebuit sa-i spuna stapanului, fiindca el nu poarta grija de nimic. "Mane dimineata, in crepetul zorilor, trebuie sa vorbesc cu el!" zise Bujor grabit, si se ridica de la pamant.

Ce faci tu, fata, in gradina? s-auzi glasul naichii Floarei de peste gard.

Nimic, mama! raspunse Ileana speriata - raspunse pentru sine, caci nimeni nu o putea auzi.

Bujor tresari. ii venea sa planga, caci gasi ca Ileana a fost stat in apropierea lui. Apoi grabi la gard si o vazu fugind spre casa.

Ileana! Auzi tu, Ileana! o chema el, dar atat de incet, incat nu se auzea.




La crucea din sat - Capitolul 01
La crucea din sat - Capitolul 02
La crucea din sat - Capitolul 03
La crucea din sat - Capitolul 04
La crucea din sat - Capitolul 05


Aceasta pagina a fost accesata de 1313 ori.
{literal} {/literal}