La crucea din sat - Capitolul 02
de Ioan Slavici
2.
S-a dus Bujor si Ileana l-a lasat sa mearga. Macar nici atata nu i-a zis: "Mai vino cateodata pe la noi". Cand el se gandea la asta, incepea pamantul sa se clatine sub el.
Naica Floare a zis vorbe mai grele. Pe ea nu era insa Bujor atat de manios. El era manios pe Ileana, pentru ca n-a zis nimic. Tot se gandea la Ileana si, cu cat mai mult se gandea, cu atat mai manios se facea, si cu cat mai manios era, cu atat se gandea mai mult. in sfarsit, a ajuns ca nici nu mai gandea la alta decat la Ileana; iara cand o zarea cateodata trecand pe dinaintea casei, el tresarea, il prindeau fiorii si-i furnicau vinele, incat sa fi avut paharul de cuminecatura in mana, si pe acela l-ar fi scapat. O dorinta ar fi avut numai: sa-i spuna verde in fata ceea ce altui om pe rotogolul pamantului nu-i putea spune, ce-i zace pe inima. Numai fratiorii cei mai mici si Antita simteau cateodata mania lui Bujor. Cand n-o mai putea purta, o descarca asupra acestora, si apoi, pentru ca iarasi sa-i impace, ii cioplea Antitei o papusa si-i facea lui Toderica o morisca de vand ori un arc lui Marian.
Nu insa multa vreme a ramas asta asa. Bujor era om deprins la lucru. Peste cateva zile au inceput a-l manca palmele; ii parea ca i se spoieste pielea. Totdeauna se gandea insa la lucrul de colo, unde a mai lucrat sase ani de zile. Aici, acasa, se simtea strain. ii parea ca lui ii este totuna daca trebile merg bine ori daca ele merg rau.
Daca ploua, Bujor isi aducea aminte de iazul de la tarina Boarului si se intreba daca este stavilit ori nu; iara la aceea nu se gandea, ca a lor tarina este pe coaste, si de iazuri nici ca-i pasa. Cu vremea, insa, omul se schimba. Din zi in zi Bujor privea tot mai mult impregiurul sau; mai mergea prin grajd, mai prin gradina, mai pe la tarina. in urma afla ca, zau, si aici vor fi multe de indreptat, multe de stricat si multe de facut. in sfarsit, incepu si el a lua parte la necazurile casei si a zice tot "la noi" si tot "la Boarul". Apoi, cand oamenii ca Bujor incep sa-si faca grija si sa lucreze, ei nu mai inceteaza, ci-si fac de lucru chiar si cand nu au!
Dar nici Ileana nu stetea cu mainile in san!
Razboiul si ghergheful sunt doua campuri pe care nu stie rasfira florile ca Ileana. De asta se vorbeste giur-impregiur, cat ajunge vestea buna. Parca-i farmecata la degete. A si avut insa de la cine sa invete. Naica Floare in viata ei n-a facut alta decat covoare si altite. Putine fete se marita in Vezura care sa nu o pofteasca pe cumatra, pentru ca ea totdeauna are cate ceva la indemana pentru zestrea miresei. Dar Ileana incepe a o intrece si pe ea. Are chip si chibzuiala puind vrasta intre flori, pune verde langa rosu, pe camp alb o floare neagra, langa ea o frunza-n fir, toate bine potrivite, parca nu e pus, ci crescut.
Naica Floare are zor. Firele sunt intinse pe razboi; fusteiele sunt bine asezate; nasadeala este in suveica; itele sunt ridicate.
– sezi, Ileana, sa incepem!
Sunt doua saptamani pana la Pasti. Iara la Pasti Ileana trebuie sa mearga cu maneci noaua la biserica. Nici Ileana n-avea vreme. Are sa fie o panza cum Ileana pana acuma n-a vazut; fire subtirele puse in urzeala, des, unul peste altul; iara nasadeala rara, fire groase, fir de fir. Crede ca se poate, dar inca nu stie. Asta-iarna Bujor a facut spata cum a fost dorit-o ea.
Lucru greu, pentru ca spata si itele sunt temelia razboiului. Cand itele se incurca ori se rupe vreun dinte la spata, cand itele sunt groase si spata rara in dinti, panza ramane plina de noduri, iara nodul in panza nu-i cinstea tesatoarei. Bujor a facut spata pentru Ileana, adeca cum altele nu sunt facute: dinti desi si subtirei ca ascutisul briciului, legati nu cu ata, ci cu par de cal, pentru ca indesat sa ramana fir langa fir. si legatura este facuta cu maiestrie; chip iscodit la nevoie de catre Bujor, de dragul Ilenei. Iara capetele spetei sunt crestat frumos, ca lucrul sa fie deplin.
Ileana incepe a tese. Gandeste la spata si, gandind, Bujor ii vine in minte. Asta nu e bine. Cand ea gandeste la Bujor, este cam aprinsa si mainile ii cam tremura. Da prea aspru cu suveica; apasa prea tare asupra iepelor si, cand trebuie sa bata firele cu spata, da cu toata puterea. Aici ar trebui tocmai ca nasadeala sa ramana rara, fiind facuta cu chibzuiala. Tot ea a zis lui Bujor sa faca dintii subtirei; de ce uita acuma ca tot ce e subtire usor se rupe?
Dara nu s-au rupt dintii, ci parul de cal. Lucrul este cam slab, dara nici n-a fost facut pentru tesatoare manioase.
Ileana sta cu suveica in mana, parca s-a huluit casa asupra ei.
Naica Floare n-aude razboiul si intra sa vada ce e.
– S-a rupt parul si cad dintii!
– Pentru ce dai asa de tare?
– Dara nu dau!
Multa vreme s-a muncit mama si fiica pentru ca sa lege dintii. Panza era abia inceputa si, cu cat mai scurta era panza, cu atat mai mare necazul. Nu insa toata mana era buna ca sa faca acest lucru, mai ales acuma, cand legatura trebuia facuta in razboi, cu grija de fire. Asta numai unul o stie: Bujor.
– Du-te, cheama pe Bujor! grai naica Floare cand vazu ca nu poate face nimic.
Ileana sari de la razboi si pleca sa cheme pe Bujor. Capul ii era atat de plin de ite, de spete si de fire, incat uitase cine este Bujor. Parca si acuma era numai ici in curte. Cand se afla insa in curte, ea rosi ca bujorul, stete speriata, apoi iarasi intra in casa.
– Mergi tu, ma tem ca nu va veni daca-l chem eu!
Naica Floare n-avea vreme. Se duse totusi.
Ileana ramase la razboi. ii parea ca arde casa in capul ei. Vine Bujor. Oare sa vina!? O! de-ar da Dumnezeu sa nu vina! sa nu fie acasa! sa nu vrea sa vina! Ba! asta nu. Asta o data cu capul n-ar fi vrut-o Ileana. Ea stia ca el va veni, auzind ca s-a rupt legatura din spata.
indata ce auzi portita, Ileana sari speriata si pleca spre usa, ca si cand ar fugi de moarte. ii era graba: i-a venit tocmai in minte ca in pod este o suveica mai mica, de care ar putea sa se foloseasca.
Cand Bujor suia treptele spre tinda, Ileana suia scarile spre pod. Ei privira unul la altul, o privire din vina careia Bujor nu afla usa, iara dupa ce naica Florea i-o deschise, el cazu peste prag.
Cand se afla in fata cu razboiul, incepu a se sterge de sudori. insa nu-i era cald. ii parea ca razboiul tese de sine, ca itele joaca si nu vedea firele cum se cade. Lucrul mergea cam anevoia.
– Mai Bujor! grai naica Florea intr-un tarziu, de ce nu mai vii tu pe la noi?
Ea de mult a fost uitat ca i-a zis sa nu-i mai treaca pragul.
– Dara eu vin, naica Floare!
– E manios pe mine! zise Ileana amarata, cand vazu pe Bujor iesind pe portita. Nici n-a voit sa vorbeasca cu mine! ii era sa planga, dar o zari naica Floare.
– Ce faci, tu fata, in pod?
– Caut suveica, mama!
Bujor a privit o data pe nestiute la scara, a si vazut-o pe Ileana.
"E manioasa! isi zise el. A fugit de mine."
Asta il amara, nu vedea decat spete; chiar si gardul stricat al lui Petrea Popii ii parea o spata pe care ar trebui sa o lege.
La crucea din sat - Capitolul 01
La crucea din sat - Capitolul 02
La crucea din sat - Capitolul 03
La crucea din sat - Capitolul 04
La crucea din sat - Capitolul 05
Aceasta pagina a fost accesata de 2552 ori.
