Zana Zorilor
de Ioan Slavici
A trecut multa vreme asa fara sa fi curs!
A inteles si Sfanta Vineri ca Zana Zorilor s-a suparat; raza cea pustie si vantoasele ce cutreierau lumea intreaga i-au fost adus stire de mult... S-a suparat de jumatate, iar de cealalta jumatate s-a bucurat: s-a suparat pentru ca nu mai putea sa mai priveasca in cautatoare si s-a bucurat pentru ca vedea pe Fat-Frumosul sau cel voinic scapat si pe vecina sa cea frumoasa trista... A mai fost apoi necajita pentru ca i s-a fost spart ulciorul cu apa cea minunata.
Cand Sfanta Vineri vazu insa ca intunerecul nu mai inceteaza, lumina nu mai vine, si cand pieri si cea din urma raza de pe pamant, zic cand Sfanta Vineri vazu ca Zana Zorilor i-a trecut de gluma, ea porunci vantoaselor ca sa porneasca toate impreuna, sa se izbeasca in valul cel mare de la marginea imparatiei sa-l miste din loc si sa faca ca lumina sa curga in lume.
Vantoasele pornira... care de care mai turbate, care de care mai grozave si mai infricosate,... cum merg adica vantoasele... ti se parea ca au sa ia lumea cu sine si sa nu se mai opreasca in loc cu ea. Ajunsera la val... se izbira in el... si cum se izbira?... Valul nu se misca!...
Vantoasele se mai izbira o data.... apoi inca o data... adica de trei ori una dupa alta.
...si apoi nu se izbira mai mult... vazura cum ca valul sta mai teapan decat pamantul in tatanele sale... Statura cateva clipe locului - rusinate si obosite se intoarsera dupa aceea indarat si inconjurara o data lumea in mania lor cea turbata... Ce a fost calea lor?... Acuma-si poate gandi fiecare ce a fost! Bine cu de-a-buna seama-a putut fi! Vai si amar!...
Vantoasele sosira acasa si spusera Sfintei Vineri cum si ce e cu valul.
Sfanta Vineri se supara acuma si de cealalta jumatate: trimise vanturile la curtea imparatului ca sa duca lui Petru vorba si sfat: sa mearga sa stea de vorba cu Zana Zorilor si sa faca ce va face, ca sa aduca lumina in lume.
Vantoasele pornira de-a doua oara... acuma ceva si mai incet... mai nepripit... ca si cand pleci adica in treaba buna si la om... Ajunsera la curte... Petru nu e!... Vantoasele incepura a se misca mai a strain.
Petru a pierit in cale.
Vantoasele luara curtea din stanga... apoi din dreapta... apoi din mijloc... O intoarsera, sucira, ridicara si aruncara pana ce nu se mai alese nimic din ea... Dupa aceea pornira cu vestea despre moartea lui Petru catre coliba Sfintei Vineri.
– Porniti cu totii in lume; miscati tot ce e de miscat si aflati pe Petru. Viu sau mort mi-l aduceti! porunci Sfanta Vineri dupa ce auzi vestea cea trista. Trei zile si trei nopti vantoasele nu mai stetera...
De trei ori scoasera copacii din radacini, de trei ori scoasera raurile din cursul lor; de trei ori sfaramara nourii izbindu-i de stanci; de trei ori maturara fundul marii si de trei ori prapadira fata pamantului.
Toate fura in zadar!... Ele intrara acasa care de care mai obosite care de care mai manioase si mai rusinate.
Numai una n-a sosit inca; vantul cel de primavara, lenes, moale si intarziatic... Unde sa fi ramas?... Toti stiau ca multa treaba n-o fi fost sa faca... Cine stie... de obosit ce-o fi fost s-a pus undeva la racoare... Nimeni nu-si batea capul cu el.
Iac-o data intr-un tarziu dupa ce toata lumea s-a mai rupt gandul de a mai afla pe Petru, frunzele incepura a se misca. Sfanta Vineri simti molatatea suflarii si iesi afara.
– Ce veste aduci? intreba pe cea mai draga dintre vantoase.
– Trista e de trista dar buna-i de buna, sopti vantul cel tanar. Dupa ce m-am fost obosit de atata cercetare, de atata spart si pradare dadui de-o fantana seaca si cugetai sa intru in ea ca scutit de surorile mele sa ma mai odihnesc mai nainte de a porni catre casa.
– si-n fundul fantanei aflasi pe Petru? striga Sfanta Vineri plina de bucurie.
– Da! si pe Murgul de o parte.
– Dulce-ti fie vorba, dragu-ti fie sufletul, si pururea veste buna s-aduci! zise acuma Sfanta Vineri catre vantul cel de primavara, ii porunci apoi ca sa se repeada pana la Sfanta Joie si sa-i spuna ca sa gateasca cu tigaia de aur, ca de Petru nu e bine, sa sara d-acolea pana la Sfanta Miercure, si sa-i spuna ca sa vina la sfanta cu apa vietii.
– inteles-ai? ii mai zice Sfanta Vineri. Sa fii cu-n picior aici, cu unul acolo! si pornira cu totii... Sosira cu totii la fantana cea parasita...
De Petru nu era decat os si cenusa.
Sfanta Miercure lua oasele si le incheie laolalta... Nu lipsea nici unul.
Sfanta Vineri porunci vantoaselor ca sa desfunde fantana, s-arunce pulberea in sus si s-adune cenusa lui Petru... Toate se facura...
Sfanta Joie facu foc, culese roua de pe frunze in tigaia cea de aur... si puse tigaia pe foc... Cand apa incepu a fierbe, Sfanta Miercure zise trei vorbe... privi o data catre rasarit, o data catre apus, o data catre miaza-zi, o data catre miaza-noapte, apoi arunca iarba vietii in apa cea fiarta. Tot asa facu si Sfanta Vineri cu cenusa lui Petru. Sfanta Joie numara dupa aceea, unul, doua, trei si lua tigaia de pe foc.
Din cenusa lui Petru, din roua si din iarba vietii s-a fost facut o unsoare mirositoare. Vantul cel de primavara sufla o data peste ea, si unsoarea se slei. Acuma unsera oasele lui Petru cu unsoarea de sapte ori in jos, de sapte ori crucis, tot de atatea ori curmezis... si cand fusera gata, Petru sari in picioare... pe de o suta si pe de o mie de ori mai frumos decat cum a fost... pe de o suta si pe de o mie de ori mai voinic si mai falos decat cum a fost!
– Sai pe cal, voinice! zise Sfanta Vineri.
indata ce Murgul simti pe stapanul sau in spatele sale, incepu a necheza si a scapara din picioare... Era mai viu decat cum a fost candva!
– Unde pornim? intreba vesel.
– Catre casa! raspunse Petru.
– Cum sa mergem?
– Ca blestemul!
Petru multami de vorba si treaba, se intinse apoi la cale si merse... merse..., cum merge adica blestemul.... pana ce ajunse la curtea imparatului. De curte nu mai era decat locul... Nu vedeai urma de om, de la care sa poti auzi o vorba sau o veste... iaca intr-un tarziu Birsa iesi din fundul unei pivniti mucezite.
Petru intelese ce e, cum din ce pricina, intoarse fraul Murgului si merse mai repede decat cum a venit... Nici nu rasufla pana la imparatia Zorilor. Cata vreme a trecut, de cand a ramas, cum a fost sa ramana trebile-n imparatia Zorilor, aceea cu vorba si grai nu se poate spune...
Multa vreme a trebuit sa treaca!...
Cand Petru sosi la punte, in soare nu mai erau decat trei raze luminoase, sapte calde si noua seci.... celelalte toate le-a fost lepadat cu de-amanuntul... Cand Petru se opri cu Murgul, toata lumea se opri cu el ca sa vada ce va fi sa fie acuma.
Zana Zorilor simti, cum ca ceva deosebit trebuie sa fie in apropiere, ca-i parea ca tocmai acuma s-a desteptat din visul cel ce-a facut-o trista... Ea dorea.... nu stia ce... tocmai ca si atuncea... – Cine vine? intreba cam cu jumatate de gura.
– tine-te bine stapane! zise Murgul. Petru stranse din pinteni, trase din frau si nici nu se simti pana ce fusese de cealalta parte de punte.
– Voinic vine peste punte! strigara pazitorii ridicandu-si palariile din cap.
Zana Zorilor nu se mai misca din loc si nu mai grai nici o vorba... Ca pe nevazute sari Petru la ea, a cuprins-o in brate, si o saruta... cum saruta adica Fetii Frumosi pe zanele dragastoase!
imparateasa Zorilor simti ca simte ce n-a mai simtit... Nu mai vorbi, nu mai intreba, ci facu semn ca sa bage pe Murgul in grajdul soarelui si intra cu Petru in casa...
Zanele incepura a zambi vesel; florile incepura a mirosi dulce; izvoarele detera a curge limpede; vanturile se prefacura in cantec de bucurie: roata vietii incepu a se intoarce mai repede decat prisnelul; valul cel negru cazu la pamant si soarele stralucitor se ridica in sus catre ceruri... sus... mai sus decat cum a fost candva .. si-n lume se facu lumina ca fata soarelui incat noua ani, noua luni si noua zile oamenii nu vazura nimic de lumina cea infricosata.
Petru merse acasa, aduse pe tatal sau cel batran si pe mama sa cea batrana, facu o nunta incat ii merse vestea-n nouazeci si noua de tari si se facu imparat peste amandoua imparatiile.
Iara fratilor Florea si Costan li se dete lumina ochilor ca sa vada si ei fericirea lui Petru.
Asta a fost, dragii mei cei buni, povestea lui Petru Fat-Frumos cu Zana Zorilor din tara Soarelui.
Petru a trait si a imparatit cu pace si cu sanatate, ... si doara mai imparateste si astazi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Zana Zorilor
Zana Zorilor
Aceasta pagina a fost accesata de 1606 ori.
