Stan Bolovan
de Ioan Slavici
Au fost odata, intr-o margine de sat, un om, pe nume Stan, si muierea lui. Ea era trista mereu si degeaba incerca sotul ei sa afle de ce, ca ea nu voia sa-i spuna, caci, zicea ea, avea sa fie si el trist daca afla. Dar Stan nu se lasa si pina la urma ea ii spuse ca e suparata ca nu au copii si, intr-adevar, omul se intrista si el. intr-o buna zi, sosira la ei in casa Domnul Iisus Cristos si Sfantul Petru.
I-au primit bine, i-au hranit si le-au spus vorbe bune, iar cand sa plece, Cristos l-a intrebat pe Stan ce isi doreste, pentru ca el are sa-i indeplineasca trei dorinte. De trei ori l-a intrebat, de trei ori a spus ca vrea copii, de trei ori i-a dat copii, asa ca Stan a ramas cu o suta de copii.
in cateva zile copiii au inceput sa strige de foame, iar cei doi parinti hotarara ca tatal sa plece in lume, sa caute un dar de la Dumnezeu, hrana pentru copii. A umblat cat a umblat Stan, dar nu a gasit ce ii trebuia. A ajuns pana la marginea lumii, unde se amesteca ce este cu ce nu este, si acolo a dat peste o stana cu sapte pacurari. Acolo afla ca un zmeu vine in fiecare noapte si le ia cate trei oi, dar si laptele de la saptezeci si sapte de oi, pe care il ducea zmeoaicei batrane, sa se scalde in el ca sa intinereasca. Atunci Stan intreba ce i-ar da ei daca i-ar scapa de zmeu, iar ciobanii ii spusera ca ii dau a treia parte din oi.
Pe la miezul noptii auzi Stan un zgomot grozav, apoi il zari pe zmeu apropiindu-se de stana. ii striga sa stea si ii spuse ca el e Stan Bolovan, care ziua mananca stanci, iar noaptea paste copaci. Zmeul spuse ca nu se va atinge de turma daca se va intrece cu el, iar Stan scoase din traista o bucata de cas spunand ca e o piatra, ii zise zmeului sa ia si el o piatra de pe malul raului si sa scoata zer din ea. Zmeul stranse piatra in pumn de o facu praf, dar zer nu curse din ea. Atunci Stan stranse si el casul, zerul incepu sa curga, iar zmeul incepu a se uita pe unde sa fuga ca sa scape de un asa voinic.
Gandindu-se el ca nu va putea sa scape, ii zise lui Stan sa vina acasa la el, ca mama-sa are nevoie de o sluga pentru un an. Afland Stan ca anul e de trei zile, iar simbria de sapte saci de galbeni pe zi, se invoi si pleca cu zmeul. Ajunsera nu departe de casa, iar Stan o zari pe mama zmeului, batrana si groaznica la vedere. Zmeul il lasa sa astepte afara si se duse sa-i spuna maica-si ca l-a adus pe omul ala, care mananca bolovani si stoarce zer din piatra, pentru ca ea sa il scape de el.
A doua zi zmeoaica le zise sa dea semn in lumea zmeilor cu buzduganul cel ferecat de sapte ori. Zmeul trebuia sa-l arunce cale de trei poste, apoi Stan, tot cale de trei poste, apoi iar zmeul si tot asa. Cand ii veni randul lui Stan, acesta privi ingrijorat la el, socotind ca el si cei o suta de copii ai sai nu ar izbuti nici sa il ridice de la pamant. Atunci ii spuse zmeului ca e pacat de buzdugan, fiindca el il va arunca asa de tare ca va ramane pe luna. Atunci zmeul zise ca il arunca el, Stan se facu a nu vrea si nu se lasa pana cand zmeul nu ii fagadui sa ii dea sapte saci de galbeni ca sa il lase pe el sa arunce buzduganul. Se dusera acasa, iar zmeoaica se cam ingrijora si ea cand afla ca vrusese sa arunce buzduganul tocmai in luna.
Dimineata ii trimise la fantana, sa umple fiecare cu apa cate douasprezece burdufuri, facute fiecare din pielea unui bivol, si sa aduca apa acasa. Zmeul umplu cat ai clipi burdufurile, dar Stan abia tarase pana la fantana burdufurile goale. Scoase el o custura de la brau si incepu sa zgarie pamantul de jur imprejurul fantanii. Cand il intreba zmeul ce face, spuse ca are de gand sa aduca fantana acasa, ce sa se mai incurce cu pieile de bivol. Zmeul ramase cu gura cascata si, ca sa stea pe loc fantana ramasa de la mosu-sau, zise ca ii duce el si burdufurile lui. Stan se facu a nu vrea si nu se invoi decat dupa ce zmeul ii fagadui alti saci de galbeni.
in ultima zi a anului de munca, zmeoaica ii trimise la padure, dupa lemne. Pana ai numara la trei, zmeul scoase din radacina o sumedenie de copaci si ii aseza la un loc. Stan incepu el sa priveasca la copaci, apoi sa-i lege unul de altul, zicandu-i zmeului ca el nu sta sa ia copacii unul cate unul, ci duce toata padurea acasa. Atunci zmeul ii spuse ca duce el si lemnele lui Stan, numai sa lase padurea la locul ei. Stan nu se invoi pana cand zmeul nu-i fagadui ca va primi simbria de sapte ori cate sapte saci cu galbeni.
Acasa, zmeoaica nu prea se indura sa ii da atatia bani si ii zise zmeului sa il omoare pe Stan la noapte, sa-i dea cu buzduganul in frunte cand va dormi. Numai ca Stan auzise si puse in pat in locul lui troaca porcilor, iar el se culca sub pat. Zmeul veni si sfarama troaca cu buzduganul, apoi pleca multumit ca a scapat de Stan. Dimineata si el si zmeoaica ramasera incremeniti cand il vazura pe Stan viu si frumos ca un mar. il intrebara cum a dormit si el spuse ca a dormit bine, dar l-a piscat un purice de frunte.
Speriati de asa voinic, ii dadura banii, numai sa plece, dar el, ingrozit ca nu va putea cara atatia saci cu galbeni, se facu ca vrea sa-i mai slujeasca un an. Atunci zmeul ii mai dadu inca de sapte ori cate sapte saci cu galbeni si-i spuse ca ii duce el toata comoara asta acasa. Stan se invoi bucuros si plecara, dar, cand se apropiara de casa lui, incepu sa se teama ca zmeul, stiind unde sta, va veni sa isi ia banii inapoi. il scapara de grija copiii lui, care, de cum zarira zmeul, navalira flamanzi, cu cate un cutit si o furculita in maini, strigand ca ar manca toti carne de zmeu. Zmeul arunca sacii si fugi inspaimantat si de atunci nu a mai cutezat sa se arate in lume.
Iar Stan, tocmai cand numara galbenii cu nevasta si copiii, se trezi ca vin si ciobanii cu oile pe care le promisesera daca ii scapa de zmeu, ca de, cand da, Dumnezeu da cu amandoua mainile !
Stan Bolovan
Aceasta pagina a fost accesata de 8951 ori.
