Narodul curtii

Narodul curtii

de Ioan Slavici



Poveste



A fost odata un imparat, si acesta tinea in curtea lui un om foarte glumet, care totdeauna, dar mai ales pe timpul mancareu, ul desfata cu glume ca sa manance mai cu apetit, si pre acesta il tinea de narodul curtii., De cate ori povestea, sau spunea, cate vreo gluma, totdeauna imparatul, cand i se parea ca gluma spusa nu s-a putut intampla, zacea catra narodul curtii: 'Minti, minti!". El, de la un timp, nemaivrand sa sufere aceasta infruntare, isi propuse:
"Daca tie nu-ti plac glumele mele, minti tu!"
Asa si facu. Caci dupa aceea, cand imparatul tinea mai de trebuinta, adica pe vremea pranzului, sa fie el de fata cu glumele lui, atunci narodul lipsea. Deci porunci imparatul sa vina dupa ce a pranzit, sa-l intrebe ca ce-i  lipseste de n-a venit la pranz, sa glumeasca. La ce el a raspuns:
-Imparate, de cate ori vorbesc, totdeauna zaci catra mine: "Minti", si aceasta-mi cade foarte greu.
Asa vazand imparatul, ca nu va mai glumi nardoul curtii, daca-i va mai repeta vorba cea vatamatoare, i-a promis pe onoarea lui de fiinta de fata a imparatesei ca nu va mai zace vorba acea care-l supara asa de tare, si ca asecuratiune ca nu va mai zace-o, i-a promis giumatate de imparatie, la ce se invoi si narodul dracului. Deci imparatul, de bucuros ce era, pre ziua urmatoare invita pre toti ministrii sai la pranz, si li comunica si lor, ca ce a patit el cu narodul glumet, si cum s-a obligat el sa-i dea giumatate din imparatia lui, daca se cva mai scapa sa zica catra el "minti". Cand fura adunati toti oaspetii la masa, intra si narodul curtii, in care moment toti oaspetii, vazandu-l prinsera a rade in hohote. Iar dupa ce se puse pranzul pe mas,a imparatul ii facu semn sa inceapa cu glumele. Imparatul astepta acum ceva serios, ceva adevarat. Narodul curtii insa incepu:
-D-lor, cand am fost eu de trei zale, m-am luat prin padure si m-am suit intr-un pom nalt, nalt, si am aflat intr-o butoara niste pui de pupaza. Bag mana, nu-ncape; bag picioarul, nu-ncape; bagai capul si scosei puii; da-m ramase capul in butoara ... Ce sa fac? Ma coborai gios, ma duc la un padurari, care pazea porcii pe acolea pe aproape.
-Buna ziua!
-Multam!
-Dar ce te-as ruga? sa faci bine sa-mi dai o secure, ca m-am suit intr-un pom, si am aflat intru o butoara niste pui de upaza. Bagai mana, nu-i putui socate, bagai piciorul, nu-i putui scoate; bagai capul - socsei puii, si-mi ramase capul in butoara.
-Bine, frate, eu am o secure, numai iti spun ca mi-e frica sa ti-o dau ca securea mea e de a fata.
-Nu te teme, frate, ca grigesc eu de ea.
Si asa ma luai cu securea si ciocartii pe langa cap si pe de o lature si pe alta si scosei capul. Si cand dau sa ma cobor - intr-o mana tineam securea si cu alta m-am prins de o creanga uscata - se rupe creanga. Eu de frica scap securea si cu mana aceea ma apuc de alta; dar securea a ajuns inaintea mea si a fatat noaua toprele s-o barda. Ce sa fac? Ma coborai gios, iau toate noaua topoarele pe umere si ma duc cu ele intristat la padurari:
-Buna ziua!
-Multam! no, da' cum e?
-Bine si nu prea, ca m-am suit intr-un pom, si mi-am scos capul, dar cand era sa ma cobor, ma prind cu mana de o creanga uscata, creanga se rupse, eu scapai securea si cum pica la pamant, odata fata noaua toporele s-o barda.
-Bine ca a fatat in pace, nu te supara nemic, raspusne padurariul.
Si-mi dadu si mie un toporel de bucurie ca a fatat securea lui in pace. Eu luai toporelul si iesai din padure pe o campie mare, da' nu era asa cald. Doamne, numai tot de topiai; da' mi-a venit o sete de mi s-a uscat garcleanul. Si apoi dau de un izvor, da' el e inghetat cum e osul. Nimeresc la altul, era asa. Mai ce sa fac? Ma pun cu toporelul, tai gheata sa beau apa, ca mor de sete; si cum umblu, cum nu umblu, cum nu umblu, scap securea-n apa. Ce sa fac acuma? n-am cutat, n-am topor ... imi fac o grebla si strang gheata toata gramada, ii dau foc si toata arde, numai codoriscea a ramas. Eu iau codoriscea pe umere, si haid' cu ea de-a uamrul, si dam peste o loaza de iedera lunga-lunga pana-n lumea cealalta. Ma suii incet pe ea si tot proptindu-ma in codorisce, ajunsei si eu in lumea cealalta. Da' acolo e plin de imparati, da' nu canta, nu se veselesc si joaca ... Numai cat de nu incepeam si eu, si cum jucau de grozav, acus-acus se deprindea cate la unul calcaiul de la cizme, si cum se desprindea, deloc se desculta si azvarlea cizma dupa usa, zicand: 'Na, prinde-l!". La vorbele aceste, fiindca era vorba de lumea cealalta, imparatul, a carui tata nu de mult murise, il intrerupse:
-Da' pe atat nu la-i vazut pe acolo?
-Ba vazut! ca spunu-ti ca era acolo dupa usa, si la care cum se desprindea calcaiul, il; azvarlea acolo si zacea: "Na, prinde-l!"
La care, imparatul cu ironiei-i replica:
-Minti! ca tata meu n-a fost cizmar, ci a fost (batandu-se cu mana pe pept) imaprat ca mine!
Si atunci imparatul indata fu silit a da narodului promisiunea.
Iaca din narod imparat mare.





Narodul curtii


Aceasta pagina a fost accesata de 1475 ori.
{literal} {/literal}