Budulea Taichii - Capitolul 06

Budulea Taichii - Capitolul 06

de Ioan Slavici


6.

Trecusera ani la mijloc, si toti stiam ca Hutu are sa se faca calugar. inca la inceputul vacantelor el plecase cu o familie din tara, careia ii fusese recomandat din partea episcopului. Boierul, care avea doi copii, voia sa treaca pe la baile din Germania, prin Svitera, pe la Paris si apoi sa se intoarca la Viena, ca sa-si lase copiii intr-un institut. Atat stiam noi, cei ramasi in urma, dar si atat era destul pentru ca sa ne simtim cu totii maguliti.

Cu deosebire, dascalul Claita era mereu dus si, oricand ii venea cate-o scrisoare de la Hutu, o citea mai nainte fiecarui satean in parte, apoi venea cu ea la oras, unde stia ca sunt multi de aceia care sunt gata de a se bucura de dansul. si cand statea, si cand vorbea, si cand umbla pe ulita, el se uita mereu la dreapta si la stanga si napoi, ca sa vada daca nu se mai iveste cineva, care sa-l intrebe despre Hutu, ba-i parea ca toata lumea il arata cu degetul zicand: "Iata, asta e dascalul Claita din Cocorasti!"

Mai mica, dar tot destul de mare, era bucuria noastra, a celor ce crescuseram impreuna cu dansul.




Hutu plecase la Universitate cu un mic stipendiu, la care episco- pul mai adaugase dintr-al sau un mic ajutor, pentru ca, terminand cursul de filozofie, sa se intoarca la teologie si sa intre in randul calugarilor. Toate aceste ne maguleau pe noi, cei ce ne pregateam pentru preotie, caci Budulea Taichii si pe viitor avea sa fie unul dintr-ai nostri, si unul cu care chiar de pe acum ne faleam.

Cu toate aceste, Budulestii erau tristi si ganditori. Spunea Budulea ca are un fecior care a plecat cu un boier din tara, spunea ca i s-au dat bani de la imparatie, ba chiar si de la vladica, fiindca asa om cu carte nu se mai gaseste, dar nu le spunea decat asa, cam cu jumatate de gura. Caci el, inainte de toate, parca nu mai credea ca Hutu se mai intoarce, dupa ce s-a dus atat de departe. Apoi parca nici nu mai era feciorul lui: ii venea greu sa-i zica: "Hutule, dragul taichii!", ii venea greu sa stea inaintea lui; nu mai stia sa vorbeasca cu el, ba cand se gandea ca s-ar mai intoarce odata la casa lui, il cuprindea ingrijarea, fiindca nu stia unde l-ar putea pune, si simtea ca i-ar fi rusine de casa parintilor sai si de parintii sai. Pentru ca Hutu nu mai cerea nimic de la el, si el cu nevasta lui parca nici nu mai aveau pentru ce sa traiasca, si poate ca era bine ca ei sa moara, ca sa nu-i mai fie cu prostia lor de greutate.

La multa bucurie se asteptase Budulea, si acum ar fi dorit ca sa se fi asteptat la mai putina.

El nu mai canta nici din vioara, nici din cimpoi, nici din fluierul din serpar, nu mai mergea la lucru, ci statea ziua intreaga pe prispa casei si privea din cand in cand la Safta, care sedea torcand la cellalt capat.

Erau dusi amandoi intr-o lume frumoasa, dar pierduta pentru dansii. si cand ii era foarte greu, Budulea se uita lung la Safta, apoi graia:
Sa nu graiesc in ceas rau, dara Dumnezeu sa-i faca dascalului parte din partea ce el ne-a facut noua.




Caci Budulea era amarat si trebuia sa se rasufle si el cateodata. Dupa aceea, Budulea a venit la mine si m-a rugat sa-i scriu o scri- soare lui Hutu, pentru ca sa vie acasa.

M-am uitat la el si am luat pana si hartie ca sa scriu.
Uite, imi zise el atunci, sa-i scrii asa: "Hutule, dragul taichii, si Hutule, dragul maichii, tocmai asa sa-i scrii. Eu, taica-tau, si eu, maica-ta, iti scriem sa vii acasa, fiindca n-avem alt copil si suntem oameni batrani si prosti si vrem sa te vedem, si-ti ada carti cu tine, ca sa-nveti mai departe, ca sa vedem si noi cum inveti, si Dumnezeu sa te poarte in caile tale." si sa scrii apoi dedesubt: "Eu, Lapadat Budulea, taica-tau, si eu, Safta, maica-ta, care-ti ducem dorul".

Dupa aceea Budulea a ras si a zis ca-i bine, iara eu am pus scrisoarea la posta si am trimis-o lui Hutu, care-mi fusese prieten in copilarie si la care tineam si acum, fiindca era feciorul lui Budulea cel cu fluierul in serpar.

Iara Hutu a primit scrisoarea, a citit-o si s-a intors, apoi s-a dus sa sarute mana episcopului, a venit sa stranga mana mea si a mers incet acasa la parintii lui.

De aici inainte Budulea nu mai sedea pe prispa si nu mai era gan- ditor, ci venea iar la oras si le spunea drumetilor ca are un fecior care a fost la scolile imparatesti, si acum e scriitor la episcopie, caci Hutu urma cu noi la cursul clerical si era in acelasi timp arhivar consistorial. Dascalul Claita nu era prea multumit de aceasta prefacere a lucrurilor, dar Hutu ii adusese din Viena un glob pentru scoala, o harta a Europei si un exemplar din Istoria lui Petru Maior; mai adusese si pentru cele trei fete inca nemaritate cate ceva, ii aratase, in sfarsit, ca oriunde omul poate sa invete, daca voieste, si ca viata din orasele mari e prea plina de incercari si nu e pentru un om hotarat a-si petrece viata in cuvioasa retragere. Claita se plimba dar si zicea ca e mare cinste pentru Cocorasti ca tocmai unul din sat ar fi umblat prin tari straine, sa fi stat la Viena si sa fie la episcopie.

Eu, in sfarsit, eram iar prietenul si fratele mai mic al lui Hutu. Caci, desi intrand cu sase clase in teologie, eram un an inaintea lui, simteam totdeauna intaietatea pe care i-o dadea varsta, darurile firesti si cunostintele intinse ce-si castigase printr-o munca serioasa si necurmata. Pentru noi toti el era un fel de izvor de lamurire si de sfaturi bune, pentru toti un prieten bland si indatoritor.




Chiar cand radeam de dansul, caci avea unele apucaturi de care trebuia sa razi, nimeni nu radea mai din toata inima decat dansul.

Mai presus de toate era stangacia lui, cand se vedea fata cu femeile. Patruns de un respect nemarginit pentru sexul frumos, cum zicea el, statea totdeauna drept, zambea cu multa bunavointa si era cel mai nenorocit om daca, vorbind, se intampla sa nu fie multumit cu constructia frazei ori cu accentuarea cuvintelor. indeobste vorbea rar si raspicat, dar cand erau femei de fata, se vedea ca alege si cumpaneste fiecare vorba. si tot atat de masurate ii erau miscarile. ii trecea o rosata vie cand se vedea apropiat de o femeie ori cand vreuna ar fi scapat ceva din maini si altul s-ar fi aratat mai sprinten decat dansul.

Pe langa toate aceste mai era si dedat calugariei din crestet pana in calcai, ceea ce-l facea cu atat mai nu stiu cum sa zic pentru femei: le placea sa-l necajeasca si rar se-ntampla ca domnul Mihai Budulea sa nu sada cu totul aproape intre doua preotese, fie chiar mai batranioare, caci el se pricepea la gluma, si asa toti si toate imprejurul lui se adunau, afara de doua: Livia, de care el ramanea mereu departe, si Mili, copila cu genele dese, care ramanea totdeauna departe de dansul.



Budulea Taichii - Capitolul 01
Budulea Taichii - Capitolul 02
Budulea Taichii - Capitolul 03
Budulea Taichii - Capitolul 04
Budulea Taichii - Capitolul 05
Budulea Taichii - Capitolul 06
Budulea Taichii - Capitolul 07
Budulea Taichii - Capitolul 08


Aceasta pagina a fost accesata de 2332 ori.
{literal} {/literal}