In lumea larga - Documentele Hurmuzaki

In lumea larga - Documentele Hurmuzaki

de Ioan Slavici


Ma aflam la Viena in "Allegemeine Krankenhaus" cand am primit de la T. Maiorescu scrisoarea, prin care m-a chemat sa trec in Tara pentru ca sa iau parte la lucrarea culturala pornita de "Junimea".
Citind azi, dupa cincizeci de ani, scrisoarea aceea, orisicare om cu judecata are sa fie cuprins de simtamantul ca T. Maiorescu exagera nu numai destoiniciile mele ci totodata si propria sa putere de inraurire asupra societatii in mijlocul cariea urma sa-si desfasoare lucrarea pornita din cel mai bun indemn.
El insusi si-a dat seama despre aceasta cand spunea ca cel ce tine sa ieie parte la viata politica a Romaniei are, mai nainte de toate, sa-si agoniseasca milionul, daca nu are.
Adevarul e ca nu era destul sa ai milionul: trebuia sa fii inzestrat si cu alte insusiri, de care cei insotiti in "Junimea" erau lipsiti. De aceea atlii, deci oameni in toate privintele mult mai prejos de dansii, au avut in viata comuna a romanilor inraurire mai hotaratoare decat T. Maiorescu.
De gandul acesta am fost patruns - in ceea ce ma priveste pe mine insumi - dupa ce-n toamna anului 1874 am sosit la Iasi.
Am ramas uluit cand am vazut risipa pe care o fac oamenii pentru ca sa apara ceea ce in adevar nu sunt, si goana neinfranata spre a agonisi cu orice pret mijloacele de trai in belsug.
Cel mai covarsitor dintre simtamintele mele era deci sa stau la o parte pentru ca sa nu fiu izbit, lovit, strivit de cei ce-mi ies in cale.
Eram si aici, cum fusesem la Viena, primit si imbratisat cu multa bunavointa. Cu toate aceste, nu ma simteam bine in mijlocul lumii in care intrasem si mereu bagam de seama ca sa nu supar pe nimeni si sa ma multumesc cu putin.
Eram gazduit deocamdata la Samson Bodnarescu, atunci director al Scolii normale, si tot la el erau gazduiti Eminescu si Miron Pompiliu. Eminescu imi cedase postul de redactor la Curierul lui Balasan, unde luam 100 lei pe luna, destul pentru un om ca mine, care locuia si manca oarecum de pomana. Societate pentru mine mai placuta nu puteam sa gasesc. Din cand in cand ne duceam apoi sa stam de vorba cu Matilda Cugler, atunci sotia prietenului nostru Burla. In vreo doaua randuri am fost si la Veronica Micle, tot societate pentru noi placuta si ea. Vinerile luam parte la intrunirea literara a "Junimii". Era o viata potrivita cu firea mea si nu doream decat ca lucrurile sa ramaie tot cum sunt.
Viind insa peste catva timp in treburi la Iasi, T. Maiorescu a staruit sa trec la Bucuresti.
Eu nu puteam sa zic "nu"! Ma deprinsesem de mult cu gandul ca oamenii de felul meu sunt purtati ca frunza luata de vant, atarnatori de impregiurari. Un lucru era insa hotarat: ca impamantenirea nu mi-o cer, deci la viata politica nu iau parte. A ramas deci sa mi se deie o-nsarcinare pe care s-o priemsc si fara ca sa fiu cetatean al statului roman.
O asemenea insarcinare mi-a gasit T. Maiorescu.
Baronul Eudoxie Hurmuzachi ostenise timp indelungat ca sa caute-n arhivele din Viena si sa copieze documente privitoare la istoria romanilor. Erau,d aca-mi aduc bine aminte, peste doaua mii de documente scrise pe vreo doauazaci de mii de pagini. Mai scrisese apoi Hurmuzaki in limba germana Fragmente privitoare la istoria romanilor, dintre care numai o mica parte era manuscript gata de tipar. Tot acest manuscript il daruise apoi statului roman, ca sa-l publice sub purtarea de grija a unei comisiuni, din care faceau parte Mihail Kogalniceanu, Teodor Rosetti, Dimitrie A. Sturdza, Alexandru Odobescu si B. P. Hajdau.
Documentele fiind scrise-n limba germana, altele-n cea franceza, iar altele-n cea latina, in cea italiana, putine-n cea romana si mai multe-n cea maghiara, iar aceste urma sa fie insotite de o traducere-n romaneste.
Am fost numit secretar al acestei comisiuni, care-si avea resedinta-n Bucuresti, unde m-am mutat deci si eu.
E-nvederat ca publicatiunea o facea comisiunea si eu ma margineam sa execut dispozitiunile luate de dansa.
Documentele asezate-n doaua lazi mari erau date-n pastrarea lui D. A. Sturdza, care le-a depus la Creditul fonciar, al caruia director eram.
Fiecare document era numerotat in sirul in care a fost copiat. In acelasi sir era facuta si numerotarea paginilor. Hurmuzaki facuse apoi un catalog de bilete, asezate in acelasi sir. Pe fiecare bilet era insamnata data si numarul documentului, precum si pagina pe care el incepe. Rezumatul continutului era facut in limba germana.
Comisiunea a luat, inainte de toate, hotararea ca documentele sa fie publicate-n sir cronologic, asa cum au fost copiate, iar rezumatele privitoare la continutul lor sa fie traduse fara de nici o modificare in romaneste.
Deoarece Hurmuzaki era bucovinean si se-mplineau o suta de ani de la "rapirea" Bucovinei, comisiunea a luat hotararea ca publicatiunea sa se-nceapa cu documentele privitoare la Bucovina. Pentru ca sa se poata sti al catalea e volumul care contine documentele privitoare la Bucovina, aveam sa asez biletele din catalog dupa datele lor, in ordine cronologica, sa constat care documente sunt pentur fiecare jumatate de secol si fiecare document cate pagini are. Astfel s-a stabilit ca intreaga publicatiune va trebui sa aiba sapte volume si inceputul se va face cu volumul VII.
Pentru ca nu cumva in urma rasturnarii sirului la publicare sa produca vreo-ncurcatura si unele documente sa ramaie nepublicate, eu mi-am facut pentur siguranta mea o copie de pe numerele asezate-n sir cronologic si am asezat iar biletele cum le gasisem, deci in sirul in care fusesera copiate.
Aceats alucrare indelungata si obositoare a fost savarsita sub supravegherea speciala a lui D. A. Sturdza, si abia apoi s-a intrunit comisiunea ca sa-si ieie hotararile.
Mai aveam apoi sa fac un indice de nume, localitati si fapte. Trebuia deci sa citesc mult pentru ca sa ma dumiresc asupra persoanelor, locurilor si faptelor despre care era vorba in documente.
Scoaterea din lazi a documentelor, darea manuscriptului la tipografie si corecturile erau deci o mai neinsemnata parte a lucrarii. Chiar si traducerea in romaneste a rezumatelor era controlata de comisiune. Initiativa si raspunderea aveam numai in ceea ce priveste traducerile din limba maghiara.
Lucram cand acasa la mine, cand la Creditul fonciar, cand la tipografia "Sorec" si "Teclu", si fiindca biurou nu  aveam si-n condica de prezenta nu samnam, oamenii rau naraviti luau drept sinecura cei 350 de lei pe luna pe care ii primeam ca diurna de la Ministeriul Instructiunii Publice. Dupa ce dar junimistii au iesit din guvern, Orascu, noul ministru, m-a destituit si a numit in locul meu pe B. P. Hajdau, unul dintre membrii comisiunii.
Lucru tot atat de caracteristic ca masura luata de guvern este ca ceilalti patru membri ai comisiunii s-au intrunit si-au luat hotararea de a nu-i pune celui numit la dispozitiune manuscriptele si m-au insarcinat sa-mi urmez ca pana acum lucrarea pe raspunderea lor, ceea ce am si facut.
Drept raspuns, ministerul n-a mai prevazut in budget suma prevazuta pentru publicarea documentelor. Tipografia lucra dar si ea tot pe raspunderea celor patru membri din comisiune.
Peste un an de zile am urmat asa, se-ntelege, mai mult pe apucate, ca de pomana, caci tipografia imi dedea corecturi numai cand n-avea alta treaba, cateodata zece si mai multe coli la un loc.
Schimbandu-se guvernul, noul ministru nu m-a socotit inlocuit si mi-a achitat diurna pe tot timpul petrecut printr-un singur mandat, pe care l-am scontat dupa randuiala timpului de atunci la binestiutul camatar al ministeriului.
De aici inainte lucrarile s-au urmat cu regularitatea stabilita in contractul incheiat cu tipografia, care era obligata sa-mi deie doaua coli de corecturi pe saptamana si dupa iar catva timp intreaga publicare a fost trecuta la Academia Romana ai careia membri eram membrii comisiunii.
Eu eram acum de asemenea membru corespondent al Academiei Romane.
Inca mai nainte luase comisiunea hotararea ca niste documente culese de Esarcu din arhivele venetiene sa fie publicate si ele ca Suplement la colectiunea Hurmuzaki. Academia Romana a publicat si multe alte colectiuni tot ca suplemente.
Intr-un raport facut asupra publicatiunii, D. A. Sturdza  a staruit asupra zelului cu care iau parte la lucrarile comisiunii. Am ramas deci pentru colectiuna Hurmuzaki indeosebi secretar si dupa ce, in martie 1884, m-am intors la Sibiu.
Veneam din cand in cand ca sa scot manuscripte din lazile pastrate la Academie si sa le dau tipografiei, care-mi tirmitea corecturile acolo.
In primavara anului 1888 am fost osandit de catre Curtea cu jurati din Cluj sa stau timp de un an in temnita de la Vat. MI s-a dat voie sa merg la Bucuresti, unde am scos din lazi si am dat la tipar manuscript pentru tot timpul ce aveam sa petrec in inchisoare, si corecturile mi se trimiteau acolo, unde puteam sa le fac in toata tigna.
Parte deodata cu publicarea documentelor, parte mai tarziu am descurcat manuscriptele Fragmentelor si le-am publicat pana-n cele mai mici amanunte asa cum le-a lasat Hurmuzaki.
Unele dintre aceste au fost traduse de Eminescu, iar altele le-am tradus eu, tiind seama de toate particularitatile de stil ale originalului german.
Tot sub ingrijirea mea a mai fost publicat manuscriptul lui Nicolae Balcescu despre Istoria romanilor in timpul lui Mihai-voda Viteazul, pe care pana atunci il pastrase A. Odobescu.
In colaborare cu M. Kogalniceanu am publicat, in sfarsit, o brosura asupra "rapirii" Bucovinei, cea mai mare parte extrase facute din colectiunea de documente a lui Hurmuzaki.
In martie 1890 m-am intors de la Sibiu la Bucuresti, iar la inceputul anului scolar 1894 m-am stabilit la Magurele, unde am stat pana-n vara anului 1908. In tot timpul acesta am urmat lucrarea pornita ca secretar al comisiunii.
Timp de peste treizeci de ani am luat parte in aceasta lucrare literara care nu o data era sa fie si ar fi si fost curmata daca regele Carol I n-ar fi tinut cu tot dinadinsul ca ea sa fie scoasa la capat si n-ar fi intervenit cu toata hotararea de cate ori se facea incercarea de a o suprima.





In lumea larga - Documentele Hurmuzaki


Aceasta pagina a fost accesata de 102 ori.
{literal} {/literal}