Pe la scoli - La Cumlaus

Pe la scoli - La Cumlaus

de Ioan Slavici


Intors acasa, am intrat scrietor la notarul din Cumlaus, un sat romanesc, in care sunt si svabi, precum si tigani, cei mai multi geambasi instariti.
Eram ca acasa, caci Cumlausul e intre satele de pe Campie cel mai apropiat de Siria, si duminecile si zilele de sarbatori de obicei le petreceam acasa.
Scoli asa-zise mari la Cumlaus, ce-i drept, nu erau, dar eu tot am invatat acolo neasemanat mai multe decat la Universitatea din Pesta, caci traiam in cea mai stransa legatura cu lumea cea adevarata si vedeam in fiecare zi lucruri care ma ajutau sa cunosc oamenii si impregiurarile dupa adevarata lor fiinta.
"Principalul" meu, adeca notarul, absolvent al Teologiei din Arad, canta foarte frumos si vorbea mai bine ungureste decat romaneste. El tinea la mine atat pentru ca credea ca scriu mai bine romaneste decat ungureste, cat si pentur ca eram in stare sa ma-nteleg cu svabii si-n limba lor, desi dansii vorbeau romaneste mai bine decat eu nemteste.
Limba protocolara a comunei fiind cea romaneasca, purtam intreaga corespondenta tot in romaneste. In romaneste scriam actele cerute de particulari, adeverinte, contracte, testamente, extracte din cartile "fonduare" si altele de felul acesta. In limba maghiara scriam numai adrese trimise comunelor cu limba protocolara maghiara ori raspunsuri date la adrese scrise in limba maghiara.
Chiar dintru inceput m-am incredintat insa ca atat "principalul", cat si cellalt scrietor se foloseau in toate impregiurarile mai bucuros de limba maghiara decat de cea romana, pe care o scriau pocit si-n care le lipseau termenii tehnici. Cam tot asa si eu.
Lucrurile se desfasurau dealtminteri bine atat la primarie, cat si in sat, caci la Cumlaus svabii erau chiar mai mult decat la Siria buni indrumatori economici si culturali. Ei umblau la biserica din Sintana, satul de tot apropiat, si tot acolo-si trimiteau si copiii la scoala.
Cu greutati avea sa se lupte lumea de acolo numai in ceea ce priveste siguranta publica.
Dupa Revolutiunea de la 1848, spiritul de oridne a ramas zdruncinat, iar in timpul celor zece ani de absolutism era un fel de virtute patriotica sa nu li te supui legilor si diregatorilor. Pustele cele intinse erau deci pline de fel de fel de facatori-de-rele, szegeny legenyek, baieti saraci, care erau imbarbatati si intretinuti de cei ce luptau contra asa-zilor "husari ai lui Bach".
In urma a fost organizata o politie, care a angajat intre "persecutori" chiar si pe unii dintre facatorii-de-rele, care cunosteau apucaturile fostilor sai tovarasi si ascunzisurile lor. Nici politia aceasta n-a reusit insa sa curete pustele de "baietii saraci". Era oarecum de sine inteles ca oamenii de treaba si mai instariti ascund ceea ce saracii fura ori jefuiesc.
Intr-una din zile biraul de la Cumlaus, Petru Musca, un om cumsecade, cu scaun la cap si destul de bogat, s-a pomenit cu patru boi frumosi in grajdul lui. Era invederat ca cei ce ii furasera, simtind ca persecutorii ii cauta, i-au bagat in grajdul biraului, unde, dupa parerea lor, persecutorii nu-ndrazneau sa-i caute. Ar fi fost lucru usor ca Muscau sa scoata boii din grajdul sau si sa-i deie de pripas. N-a-ndrazbit insa, caci stia ca are a face cu oameni care n-o sa-l ierte. A plecat deci in treburile satului la Arad, de unde nu s-a-ntors decat dupa ce a primit vestea ca peste noapte boii au fost scosi din grajdul lui.
Langa primarie se afla carciuma satului, caer era tinuta in aranda de un evreu.
Intr-una din zile s-au intalnit acolo cativa Fericani si cativa Romanesti, doua familii care aveau socoteli de felul acesta. Cei invrajbiti s-au incaierat si s-a facut varsare de sange, in care unul dintre dansii, Roman Gheorghe Lungul, a ramas mort.
Niciodata judecatorii n-au putut afla cine anume a luat parte la-ncaierare si cum a fost omorat Roman Gheorghe. Chiar nici carciumarul nu stia nimic, caci, dac-ar fi spus ceva, ar fi trebuit sa fuga cat mai curand din sat si sa nu se opreasca decat in America, abunaoara.
De aceste sunt multe, incat s-ar putea scrie carti intregi despre ele.
La mijlocul drumului intre Arad si Siria sunt in cap deschis "cele doaua carciume".
Cand cu improprietarirea iobagilor satenii de la Cladova, care se afla-n mijlocul padurilor ce se intind din sus de Podogrie, au capatat pamant prin apropierea acelor carciume. Asa-zisele "odai", in care se adaposteau plugarii in timpul muncilor agricole, erau tot anul cuibare pentru "baietii saraci", care luau vama de la trecatori, si multi drumeti si-au gasit moartea prin partea locului.
Prin apropiere sunt trei dintre mosiile lui Bohus. Administratorul uneia din ele, care-mi era prieten, imi spunea ca si el are prevazute-n budgetul mosiei toate ce li se cuvin "baietilor saraci", care-n schimb ii pazeau, pe cat era cu putinta, vitele, caii, claile, recolta.
Era o mare raritate ziua in care "baietii saraci" nu savarseau vreo fapta indrazneata, si nu putini erau incantati de cele ce se petrec. Se tocise cu desavarsire simtamantul legalitatii si cu desavarsire multi erau stapaniti de gandul ca e fapta vrednica de lauda calcarea legii ori nesocotirea ei, daca interesele patriei o cer.
Eu insa am ajuns la convingerea ca nimeni calcand vreo lege nu poate sa-i faca patriei sale vreun bine, caci rostul statului e asigurarea legalitatii, deci cel mai covarsitor interes al orisicarui stat este ca legile lui sa fie de catre toti deopotriva si-n toate impregiurarile neconditionat raspectate.
Mai ales mi-a ramas din cele cateva luni petrecute la Cumlaus, caci lucrurile au venit asa ca m-am lapadat de gandul de a-mi petrece viata ca notar comunal fie la Siria, fie pe aci prin apropiere.
Cand cazusem adeca bolnav, a ramas ca la citirea catalogului vreunul dintre colegii mei sa stirge "prezent!" in locul meu, cum strigasem si eu mai nainte pentru altii, iar "Indicele" mi l-am dat lui Miculescu pentru ca sa-l prezente la subscriere.
Catva timp dupa ce ma stabilisem apoi la Cumlaus, am primit de la Miculescu o scrisoare, in care ma vestea ca Gheorghe a trimis "Indicele" meu unui prieten din Viena, ca sa ma inscrie pe semestrul al doilea la Universitatea de acolo, unde nu se citeste apelul nominal.
Dupa cum steteau atunci lucrurile, imi era cu desavarsire indiferent daca se face ori nu la Viena apelul nominal, caci nu-mi trecea prin minte gandul ca e cu putinta ca sa-mi urmez vreodata studiile la Universitatea din Viena.
Iar catva timp in urma am fost insa citat la cercul de recrutare din cetatea Aradului, pentru ca sa mi se faca cuvenita examinare militara.
M-am dus si am fost declarat tauglich pentru serviciul militar.
Abia acum mi-am cerut "Indicele", pe temeiul caruia mi se cuvenea dreptul de a face serviciul ca voluntar pe un an de zile.
In gandul mamei cel mai netrebnic dintre toate asezamintele era adeca ostirea, si era pentru mine o mare bienfacere sa stau in ostire numai timp de un an.
Am fost deci inregistrat in reg. 33, ca voluntar pe un an, care-si urmeaza studiile la Facultatea de drept a Universitatii din Viena, unde regimentul avea o companie instalata in "Gumpendorfer-Kasern".
Nu mi-a ramas deci decat sa iau "ziua buna" atat de la cei din Cumlaus, cat si de la cei de acasa si, la inceputul lunei octomvrie, am imbracat, ca baiet sarac, in cetatea Aradului, haina imparateasca, apoi am plecat cu "mars-ruta" la Viena, unde tot pe cheltuiala imparatului urma sa traiesc timp de un an.
Nu-mi trecuse niciodata prin minte gandul ca o sa ajung si pe la Viena, dar nu aveam cuvinte de a ma plange, ca lucrurile au venit asa fara de vina mea.





Pe la scoli - La Cumlaus


Aceasta pagina a fost accesata de 95 ori.
{literal} {/literal}