Pe la scoli - Zile frumoase si bune

Pe la scoli - Zile frumoase si bune

de Ioan Slavici



Unul dintre vecinii si bunii mei prieteni de la Siria, al doilea dintre fiii grofitei, ramasese repetent in clasa IV cand eu am trecut examenul de clasa VII. Stiindu-l baiet destul de destept, nu ma-ndoiam ca la mijloc e numai lipsa de cuvenita purtare de grija si ca el poate sa treaca in timpul anului viitor, ca pregatit in particular, doaua examene, atat pe cel de clasa IV, cat si pe cel de clasa V. Am luat deci hotararea de a ma pregati acasa pentru examenul de clasa VIII, si de a-l pregati pe el pentru cele doaua examene.
Am si trecut apoi, la sfarsitul anului scolar, el examenul de clasa IV si pe cel de clasa V, iar eu examenul de clasa VIII.
Steteam acasa dar masa o luam peste drum, cu familia prietenului, acum elevul meu, ceea ce o supara pe mama mea, abia de tot tarziu am aflat de ce anume.
Era dealtminteri lucru firesc sa stam eu si el cat se poate de mult impreuna si cei mai multi dintre cei ce vor fi citind cele scrise de mine ma vor intelege daca le spun ca ne pregateam nu numai stand inchisi in iatac, ci si-n timpul mesei, precum si plimbandu-ne pe ici, pe colo. Simtamantul meu era si atunci, cum e astazi, ca mai ales cele-nvatate asa iti ramane pe toata viata bine asezate-n cap.
Aveam inca de mic copil slabiciunea de a umbla razna prin lume, ca sa mi se pearda urma.
De Pasti, de Craciun, de vacante plecam cu Sima si cu Nica pe jos acasa. Cand ma aflam la Timisoara, neavand tovarasi de drum, plecam si singur, caci inca demult ma deprinsesem a umbla singur.
Intre verii mamei era unul, tatal d-rului Alexandru Talasescu si al Constantei Hodos, care era notar la Zimbru si mai tarziu solgabirau la Halmagiu. Trecand in treburi la Arad, el facea atat la dus, cat si la-ntors popas la noi. Era fireasca dorinta mea de a ma duce si eu la Zimbru, pe jos, cale de vreo trei zile. Am facut-o aceasta in timpul vacantelor mari, dupa ce terminasem clasa II. Noaptea a doaua am petrecut-o intr-un luminis racoros si atunci am auzit intaia oara cocosul-de-munte si am vazut ciocanitoare mari si frumoase.
In timpul vacantelor viitoare tot singur si tot pe jos am facut calatoria la Halmagiu si de acolo la Vata, la Baia-de-Cris, la Brad, de unde am urcat pe Muntele Gaina si pe Bihor. In timpul acestei calatorii am vorbit in cateva randuri cu Avram Iancu si l-am auzit cantand din fluierul pe care-l purta totdeauna cu dansul.
Elevul meu era calaret si vanator pasional. Ne potriveam deci amandoi in ceea ce priveste dorul de duca. Deosebirea era numai ca nu umblam pe jos, ci cutreieram calare pustele, poposind ori maind cand la unul, cand la altul dintre conacurile de pe mosii ori la vreuna dintre casoaiele din padure. Acasa ne petreceam cu totul altfel timpul.
Muma celor cinci copii avea slabiciune de a vorbi frantuzeste cu guvernanta celor doaua fete, domnisoara Pelagie Tschopp, fata batrana, fiica unui profesor de Graz si prima bacalaureata oe care am cunoscut-o in viata mea.
Aceeasi slabiciune o avea si tinerul Stefan Bohus, om necasatorit, desi de vreo treizeci si cinci de ani. Traia singur in castelul lui, dar masa o lua la grofita, unde-si petrecea ziua intreaga mai ales facand lectura frantuzeasca. Dorind sa inteleg si eu cele citite de dansii, mi-am cumparat o gramatica si-am inceput sa invat frantuzeste, ceea ce putea sa-mi fie si dealtminteri de folos.
Mama era cu toate aceste suparata si cand ma vedea cu cartea frantuzeasca-n mana.
De multe ori imi spusese ca pot sa fiu popa bun si fara ca sa stiu nemteste. Cu atat mai putina nevoie aveam de limba frantuzeasca.
Mai era apoi si alta.
Sotia lui Bohus, nascuta Szugyanyi, facea parte din inalta aristocratie a Ungariei si era prezidenta reuniunii femeilor din Ungaria. Saloanele ei erau deci un fel de loc de-ntalnire atat la Arad, si la Pesta, unde petrecea lunile de iarna, cat si la Siria, unde se-ntorcea pe la sfarsitul verii.
Cel mai tiner dintre cei trei fii ai ei, Vladislau, care facuse cu Kallay si cu Szogyenyi, slovaci si ei, o calatorie prin Egipet si prin Asia Mica, luase de curand in casatorie pe fiica lui Gorgey, o femeie de rara frumuseta. Batrana tinea deci sa-si prezente nora si sarbarile se tineau lant la castelul din Siria. Luam de obicei parte la ele si noi tinerii. Aceasta mai vartos o supara pe mama, care era de parerea ca omul are sa-si petreaca viata cu cei de seama lui, sa nu se departeze de la cuib, si mereu imi zicea: "Sa nu te-nstrainezi!"
Am trait timp de un an in mijlocul unor oameni care toate serile se-ntrebau cum au sa-si petreaca ziua de mane. Ieseam cand calare, cand in trasura la plimbare, faceam din cand in cand excursiuni mai lungi, jucam carti ori la biliard, ieseam - dupa sezon - la vanatoare, luam parte la mese mari si la serate dansante. Nu perdeam insa din vedere ca ai mei sunt aiurea. Nu lipseam de la biserica, nici de la nuntile ori de la inmormantarile celor intr-un fel ori intr-altul legati cu familia noastra; am botezat cativa copii si am cununat cativa fini, ba nu mi-a ramas decat sa iau lectiuni de la cantorul Nica Sontorogul, care m-a-nvatat cele opt glasuri, ca sa pot canta in strana.
Abia cativa ani mai tarziu m-am dumirit de ce tinea atat de mult mama sa stau departe de lumea in care petreceam partea cea mare a vietii mele. Nora cea frumoasa a doamnei Bohus, desi avea doaua fetite, a fugit cu un capitan de ulani, iar grofita si-a parasit sotul si s-a remaritat dupa mai tanarul Stefan Bohus, care a declarat de ai sai pe cei mai mici dintre cei cinci copii, un baiet si o fata.
Zilele petrecute atunci la Siria au fost nu numai frumoase, ci totodata si bune, caci multe am invatat pe urma celor traite-n cursul lor.
Dar cele mai frumoase si mai bune zile au urmat dupa aceea.
Lucrurile venisera asa ca pentru examenul de clasa VIII m-am prezentat la Arad prea tarziu, cand ceilalti faceau examenul de maturitate. Am alergat la Timisoara. Tot prea tarziu. Am fost indrumat sa ma duc la Satmar. M-am si dus dus pana la Dobretin pe calea ferata, iar de acolo cu diligenta pe la Nyiregyhaza si pe la Carei.
Satmarul era atunci oras maghiar de vreo doauazeci si patru de mii de locuitori, dintre care putini ruieni si inca mai putini romani. Protopopul greco-catolic, parintele Bran, era profesor de limba romana.
Dupa ce mi-am luat diploma de maturitate, a urmat una din cele mai luminoase parti a tineretelor mele: am facut adeca mergand pe jos, asa numai singur-singurel, lungul drum de la Satmar pana acasa.
Frumoase au fost si bune mai ales cele sase saptamani petrecute-n calatoria aceasta, pe care am facut-o mergand a-ndelete si oprindu-ma mai ici, mai colo, dupa cum ma tragea inima.
Am trecut atunci pe la Baia-Mare si pe la Baia-Sprie la Cavnic, de acolo peste Rotunda la Strambu, apoi pe la Mogoaje si pe la Lapus la baile de la Stoiceni, unde am petrecut cateva zile. La Dej m-am oprit o zi. La Gherla  - unde isi tinea, din intamplare, "Asociatiunea" sedintele - am stat doaua zile, tot asa la Cluj, de unde am trecut la Turda, apoi prin Valea Ariesului la Ofenbaia, la Rosia, pe la Detunata la Buciumeni si la Abrud, iar de acolo-n Valea Crisului Alb pe drumul stiut la Siria.
Multe am vazut, multe am trait, multe am gandit si am simtit, multe am invatat in timpul acestei calatorii, si toate au slabit in mine indemnul de a intra in Scoala teologica din Arad.
Imi era parca acasa sunt nu numai la Siria, ci pretutindeni pe unde umblasem, ca apropiati imi sunt toti oamenii prin mijlocul carora trecusem, si nu ma-ncanta deloc gandul de a ma-nchide ca popa intr-un sat.






Pe la scoli - Zile frumoase si bune


Aceasta pagina a fost accesata de 96 ori.
{literal} {/literal}